Româna/Русский

Canalul YOUTUBE

Confesiunile unui optimist creștin – 30.09.2020
Cele două categorii de critici ai Sistemului

Forțele globaliste care își impun din ce în ce mai agresiv propria agendă asupra întregii omeniri întâmpină două tipuri de rezistență, două maniere de contestare, două feluri de a le critica planurile oculte și genocidare. Această realitate a existat dintotdeauna în mediile intelectuale disidente în raport cu acea minoritate obsedată de preluarea unui control total asupra umanității. Am observat asta de mai mulți ani de zile din lectura unei multitudini de autori din diverse epoci, țări și culturi. Însă de când cu operațiunea specială de accelerare a procesului de realizare a planului de uzurpare definitivă și totală a întregii puteri la scară planetară, pe care o trăim cu toții începând cu martie anul curent, existența celor două poziții critice s-a accentuat. Discursul lor este unul paralel, complementar și lipsit de orice divergențe sau rivalități reciproce. Asta cu toate că este vorba despre niște perspective de abordare a realității ce conțin deosebiri de ordin fundamental.

Punctul lor comun este revolta împotriva unei concentrări excesive de putere economico-financiară, politico-adiministrativă, cultural-educațională și mediatică în mâinile cercurilor oligarhice care trag sforile puterii la nivelul politicii internaționale și a statelor colonizate de către această corporatocrație. Îi unește și respingerea întregii agende oculte a globaliștilor. Ca și deconspirarea metodică a caracatiței mondialiste, dosite în spatele unor structuri și grupuri închise precum Comisia Trilaterală, Clubul de la Roma, Clubul Bildelberg, Cosiliul pentru Afaceri Externe (CFA), care au pus stăpânire pe actul decizional și politicile tuturor organizațiilor internaționale: ONU, OMC, FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană, OMS etc. și a vasalizat toate țările lumii, dictându-le o politică unică.

Și dacă existența unui singur centru de comandă mondial nu era atât de vizibilă până acum o jumătate de an, odată cu declanșarea operațiunii eugeniste din 2020 numai orbii și retardații mental nu văd această realitate izbitoare, de o gravitate uriașă pentru întreaga lume. Însă nu majoritatea oarbă, amorfă și manevrabilă ne interesează aici, ci doar cei puțini care și-au păstrat clarviziunea, onoarea și curajul de a lupta fățiș cu dușmanul.

Să enumerăm încă o dată în treacăt, fără a ne abate de la subiect, elementele-cheie ale planului pus în aplicare cu ajutorul guvernelor-marionetă la scară planetară:

  1. Anunțarea unei pandemii în scopul impunerii unui program unic, executat în mod sincronizat, pasa cu pas, militărește de către toate țările lumii.
  2. Inducerea unei stări generalizate de frică devastatoare, de panică paralizantă și de tanatofobie colectivă ca mediu prielnic pentru obținerea unei obediențe totale a mulțimilor.
  3. Programarea socială și zdruncinarea puternică a sănătății fizice și psihice a maselor prin impunerea unor măsuri de autoizolare, de obligativitate a purtării măștilor, de păstrare a distanței sociale, de limitare a dreptului la libera circulație etc.
  1. Paralel cu impunerea carantinei în condițiile unei stări de urgență, extinderea infrastructurii destinate tehnologiei 5G pe întreaga suprafață a planetei.
  2. Prin blocarea activității economice a tuturor țărilor, provocarea unei catastrofe care să distrugă toate afacerile mici și mijlocii, falimentarea acestora și concentrarea întregii avuții a lumii în mâinile oligarhiei planetare.
  3. Lichidarea banilor în numerar și substituirea acestora cu bani virtuali, electronici, care vor desființa orice urmă de libertate a omului.
  4. Prăbușirea sistemului economic global, ca și substituirea muncii fizice și intelectuale a omului cu Inteligența Artificială și robotica vor provoca un șomaj de proporții uriașe.
  5. Preluarea controlului asupra producției agro-alimentare și a apei potabile le va conferi globaliștilor o putere totală asupra omenirii.
  6. Întrucât Sistemul nu va mai avea nevoie de forța de muncă utilă până în prezent, se va recurge la aplicarea eutanasierii colective a unei largi majorități a omenirii în baza ideologiei eugeniste împărtășite de globaliști.
  7. Prin inducerea și alimentarea stării de panică, bazate pe teste false și statistici ale îmbolnăvirilor și deceselor trucate, determinarea mulțimilor de a accepta vaccinarea.
  8. Ciparea întregii populații a globului, omul fiind redus la condiția de obiect înseriat sau animal marcat cu cip în scopuri economice.
  9. Implantarea cipului în corpul uman, utilizarea nanotehnologiilor, a sistemului 5G, a Inteligenței Artificiale și a sateliților destinați să le deservească va reprezenta sfârșitul civilizației umane și instaurarea tehnocrației sau a dictaturii tehnocratice.
  10. Noua normalitate”, profețită deschis de către exponenții globaliștilor de-a lungul ultimelor luni, cea care va fi instaurată după încheierea întregii operațiuni, va anula integral capacitatea omului de a raționa în mod autonom, de a percepe lumea din jur în baza propriilor deprinderi, convingeri și preferințe.
  11. Astfel, se va face ultimul pas spre lichidarea omului și intrarea plenară în ultimă fază a distrugerii omului, cea a transumanismului.

Acum, după ce am enumerat aceste componente ale agendei Ocultei Mondiale, să revenim la cele două viziuni complementare și totuși diferite ca nivel gnoseologic și instrumentariu interpretativ, care o contestă.

Prima și cea mai numeroasă familie de intelectuali care deconspiră planurile globaliste și cheamă lumea la rezistență și revoltă fățișă contra ”banksterilor” se situează pe platforma republicană, democratică, liberală, legalistă, invocând drepturile omului ca argumente de respingere a ofensivei mondialiștilor. În această categorie se încadrează o largă majoritate a autorilor, jurnaliștilor și activiștilor civici anti-Sistem din Occident. Eu însumi i-am invocat de multiple ori în intervențiile mele video în fața dumneavoastră. Tot din această tagmă de avangardă a luptei de idei cu mafia plutocrației globale fac parte și foarte mulți oameni de onoare din țările post-comuniste, care merită toată admirația și susținerea noastră. Ei sunt cei care au preluat și folosesc din plin, cu o pricepre și o îndrăzneală care merită toată considerația noastră, argumentația de ordin legal și moral, apelând la argumente juridice și la bunul simț. Și totuși, cu toată admirația pentru ei, mă văd nevoit să remarc un viciu de metodă ce îi caracterizează. Este vorba despre absența unei viziuni metafizice asupra realităților analizate și asupra cercurilor de influență combătute. Optica lor se cantonează totuși în zona unui imanentism minat din start de lipsa de plenitudine interpretativă. Fără îndoială, factologia prezentată, analiza politologică, economică, tehnologică sau medicală este una strălucită și demnă de toată lauda și prețuirea. Însă metodele lor de luptă cu dușmanul, după opinia mea, nu oferă prea multe șanse de izbândă mișcărilor de rezistență în fața tăvălugului globalist. Da, a apela la normele legale și la bunul simț e firesc și necesar. Dar totuși e prea puțin. Și veți vedea imediat de ce, când voi creiona profilul identitar al celei de-a doua categorii a nesupușilor, a rebelilor anti-Sistem.

Dar înainte de a trece la definirea esenței acestei categorii de intelectuali, v-aș ruga să rebobinați rapid în memorie elementele-cheie ale planului globaliștilor înșiruite pe scurt mai sus. Și să vă imaginați pentru o secundă forța uriașă, cvazi-totală de care dispune acest centru de comandă planetar, care a declanșat – însă n-a declarat! – un război total împotriva omenirii. Dacă știm că ei controlează resursele financiare, politice, mediatice și tehnologice la scară mondială, manipulând după bunul lor plac deopotrivă toate organizațiile internaționale și toate guvernele lumii, oare ce șanse de izbândă să aibă o minoritate neglijabilă statistic a celor care ne opunem din răsputeri, prin intervențiile noastre video, prin articolele noastre plasate pe Internet și cenzurate cu regularitate, prin cărțile noastre cu tirajele lor limitate pe care tot noi le citim? Foarte mici, ca să nu spun chiar zero. Să mai ținem cont aici și de masa amorfă a populațiilor îndobitocite și anesteziate de dușman, pe care nici cu tunul nu le trezești la viață, necum la luptă. Și aici trec la categoria a doua de luptători anti-Sistem, în care mă înregimentez și pe mine.

Este vorba despre acel curent de gândire și de acțiune care își întemeiază viziunea și discursul pe o abordare transcendentală, metafizică, spirituală. Anume pe această temelie sunt așezate toate faptele, analizele, argumentele. Adică perspectiva noastră este una liberă de capcanele intelectuale ale laicității moderne, nu este tributara miturilor ideologiilor care au făcut ravagii în secolele precedente și încă mai devastează mințile multora. Și nu este vorba doar despre un sistem axiologic spiritualist, ce s-ar alimenta de la multiplele curente filosofice moderne. Dimpotrivă. Noi știm bine, simțim cu întreaga noastră ființă că în fața unui dușman atât de puternic nu putem rezista de unii singuri. E puțin să ai dreptate, mai trebuie să ai și putere. Iată de ce căutăm cu ardoare, cu abnegație (deci cu negare de sine!), cu un efort necontenit alianța cu Atotputernicul Dumnezeu.

Noi nu ne înșelăm câtuși de puțin asupra adevăratei identități a dușmanului nostru. Și, spre deosebire de prietenii noștri din prima categorie, noi nu credem că elita globalistă se află într-o permanentă goană după bani și putere doar din cauza unor vicii umane mai accentuate. Este vorba despre niște persoane demonizate la propriu. Acești oameni și-au vândut sufletul necuratului. Anume el este sfetnicul lor de taină, dar și seniorul lor. El îi ghidează și îi inspiră, de aceea sunt atât de eficienți în uneltirile lor. Să nu uităm pentru nici o clipă: ”prințul acestei lumi„ își caută mereu aliați împotriva lui Dumnezeu. Armata lui e bine organizată  și înaintează vertiginos spre pozițiile noastre de apărare. Iar prietenii noștri din prima categorie propun să ne opunem acestei agresiuni doar cu ideologia drepturilor omului și normele legale ale statului liberal. Și asta mai ales că pretutindeni normele legale anterioare au fost anihilate în favoarea unei dictaturi acoperite cu pretexte medicale. Să fim de acord, e cam șubredă o astfel de apărare. Asta trebuie să înțelegem măcar acum, în poate al doisprezecelea ceas al istoriei omenirii.

Perspectiva noastră nu este o doar abstracțiune intelectuală sau o ideologie. Este vorba despre asumarea plenară a Ortodoxiei ca singură pavăză împotriva tuturor uneltirilor celui viclean. Războiul în plină desfășurare este întâi de toate unul duhovnicesc. Iar capacitatea noastră de rezistență depinde de înțelegerea acestei realități metafizice. Iarăși, nu vorbesc de mulțimea amorfă, ci de ”turma mică”, cea care nu viețuiește ca o buruiană, ci își asumă un destin, o misiune, o vocație. Noi știm bine că doar alianța cu Hristos ne poate aduce izbânda. N-avem de unde ști însă, deși presupunem, bănuim că poate ne aflăm la doar un pas de acordul final  al istoriei omenirii. Dar în egală măsură poate fi doar o nouă încercare, la care ne supune Dumnezeul nostru pentru a vedea câtă credință, câtă dragoste și câtă râvnă spre mântuire mai avem.

Oricum ar fi, noi spunem fără ezitare ”Facă-se voia Ta, Doamne!”. Dar asta nu înseamnă că lăsăm mâinile în jos și ne lăsăm călcați în picioare și terfeliți de servanții întunericului. NU! Din contra. Ne avântăm în luptă, demascăm dușmanul, ne batem cu el deschis și fără a ne clinti în voința noastră a a învinge. Pe cerul nostru stă întru vecie Semnul Crucii și auzim mereu glasul Mântuitorului nostru: ”Cu acest semn vei învinge!”.

Diavolul nu poate fi răpus de om de unul singur. Mai ales dacă omul nu e conștient nici de existența lui, nici de prezența lui nemijlocită în preajma sa și în istoria lumii. Și doar cei care îi rămân fideli lui Dumnezeu și îi cer din toată inima ajutorul și apărarea, au șansa să se bucure de înfrângerile celui care și-a zis ”legiune”.

Iubiții mei frați, vremurile sunt ca niciodată tulburi și dușmanul e la porțile noastre. Să nu-l lăsăm să ne cucerească. Știm că până la urmă oștirea lui Hristos va zdrobi hoarda dușmanului omenirii. De aceea nu încetăm a ne ruga și în același timp nu obosim niciodată să ne opunem activ, din răsputeri răului. Mai știm și că trebuie să ne onorăm datoria de buni creștini din plin. Iar de restul va avea grijă Bunul Dumnezeu.

Așadar, încă o dată, fraților! ”Nu te teme, turmă mică!” Și într-adevăr: ”Cu noi este Dumnezeu, de cine ne vom teme?!”.

Amin!

Iurie Roșca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *