Româna/Русский

Canalul YOUTUBE

Despre cler în vremuri de prigoană

 

”Salutare Dl Iurie, cerem scuze de deranj, avem o întrebare. La Catedrala Schimbarea la Față din centru au început să măsoare temperatura  și ne impun purtarea măștii, fapt pe care nu îl putem accepta. Dumneavoastră la care Biserică mergeți acum?” (Întrebare venită pe o rețea de socializare și semnată ”Sergiu Ser”)                                   

Am fost întrebat ce cred despre faptul că de la o vreme la biserica al cărei enoriaș sunt apar semne îngrijorătoare de impunere a unor măsuri de decurg din regimul de interdicții cu titlu de protecție a sănătății sub pretinsa pandemie. Încerc să răspund mai pe larg, mai ales că e vorba de ceva care mă frământă de mai multă vreme.

O maximă de aur marchează de un secol conștiință religioasă a neamului nostru. Iat-o. În lupta dintre Dumnezeu și Satan neutralitatea este o infamie. Adică, atunci când Biserica lui Hristos este prigonită de către regimurile politice apostate prin uneltele nemernice ale acestora, nici un creștin adevărat nu poate sta deoparte. El se angajează deschis și cu jertfire de sine în lupta duhovnicească de partea lui Dumnezeu. Și orice evadare sau eschivare de la această luptă este o trădare a lui Hristos, care trebuie mărturist în orice condiții. Iar în zilele noastre asta înseamnă să te opui deschis, public persecuțiilor impuse de stăpânirea aservită sataniștilor care au uzurpat puterea asupra statelor lumii. De când a căzut peste noi acest regim dictatorial, impus la scară planetară acum un an, fiecare lider politic și fiecare ierarh și cleric și-a arătat adevărata față. Din nefericire, majoritatea dintre aceștia au capitulat și s-au lepădat de Hristos. Printre vânzătorii lui Hristos s-a pomenit și patriarhul de la Moscova Kiril cu toată cohorta lui de nomencalturiști în straie de ierarhi. Și-a dat arama pe față și alt patriarh, cel de la București, Daniel, care și-a pus botniță pe față și s-a manifestat ca un colaboraționist al puterii politice antihristice. De altfel, și unul, și altul sunt cunoscuți pentru complicitatea lor la lucrarea diabolică numită ecumenism și doar cine nu vrea încă nu știe acest adevăr cutremurător.

Prin urmare, în aceste vremuri sumbre, care s-ar putea să fie chiar vremurile de pe urmă, fiecare preot și fiecare mirean trebuie să facă alegerea: este sau nu gata să renunțe la orice, chiar și la propria viață, dacă se va cere, de dragul lui Hristos. Grea alegere, foarte grea pentru mai toată lumea. De aici și tabloul îngrijorător pe care îl urmărim de un an de zile. Și anume, foarte mulți preoți și enoriași încearcă să împace capra cu varza de teamă să nu fie amendați sau, în cazul preoților, să rămână fără slujbă. Dacă păstorii cei mari au dezertat și s-au dat cu dușmanul, atunci iată că și preoțimea în larga ei majoritate o ia pe după piersic. Spriritul capitulard, împăciuitorist, alunecarea spre mici subterfugii și viclenii de dragul confortului personal a moleșit grav de tot tagma preoțească. Dar să faci și lupul sătul, și oaia întreagă poți doar până la o vreme. De la un punct încolo prefăcătoria bate la ochi. Desigur, ar putea să nu ne pese de ceea ce zice lumea. Dar dacă suntem credincioși, nu putem să nu ne gândim la faptul ce ar zice Dumnezeu văzându-ne cât de lași suntem la vremuri când ni se pune la încercare loialitatea față de El.

Toată strădania și îndemnurile părintelui Sergiu Ivanov de la Vărzărești, Nisporeni de a trezi la viață și a determina o atitidune plină de curaj și mai ales conformă cu canoanele Bisercii noastre a rămas asemeni ”glasului celui ce strigă în pustie”. Nici conducerea Mitropoliei, care parcă se manifestase demn la un moment dat, după care și-a retractat propria poziție, nici preoțimea n-au vrut să audă că suntem cu toții membrii Bisercii luptătoare. Poziția struțului sau ascunderea după deget a fost și rămâne tactica preferată a ”căldiceilor” în sutane.

Sunt enoriaș al Catedralei ”Schimbarea la Față” din centrul Chișinăului de mai mulți ani de zile. De-a lungul anilor m-am atașat cu toată imina de toți slujitorii și lucrătorii bisericii noastre, care sunt conduși de preotul paroh Ioan Plămădeală. Am admirat mereu dedicația și vrednicia fețelor biserciești din acest lăcaș sfânt, competența lor, am ascultat cu sufletul la gură predicile lor și am urmat cu smerenie sfaturile duhonicești pe care le-am primit în timpul sfintelor slujbe și în momentele de spovedanie. Am mărturisit public faptul că mă simt ca acasă în această biserică, îi cunosc toate icoanele, toate ungherașele. Am învățat multe lucruri de folos aici și m-am străduit să cresc duhovnicește.

De când cu această zisă pandemie am observat și eu cu îngrijorare cum s-au făcut eforturi considerabile pentru a nu admite închiderea bisericii de către puterea politică apostată. S-a încercat în fel și chip să se evite prigoana. Din când în când în timpul Sfintei Liturghii auzeam completări la pomenirea celor răposați, ceva de genul ”cei răpuși de pandemie”, dar și mențiuni speciale despre ”sacrificiul medicilor”. Aghiasma ni se dă deja din pahare de unică folosință. Bietele lucrătoare ale bisericii uneori își mai pun măști. Dar ceea ce a contat cu adevărat pe parcursul acestui an de teroare împotriva Bisericii, dezlănțuită de forțele sataniste, a fost faptul că Sfânta Împărtășanie a urmat cu fidelitate canoanele. Nu s-a admis nici lingurița de o singură folosință, nici ”dezinfectarea” ei în spirt medicinal. La fel de important este și faptul că până acum nici un preot sau diacon nu și-a sluțit chipul cu botnița, slujind așa cum e de când lumea, cu fața neacoperită de semnul supunerii și al umilinței.

Am văzut și eu că de ceva timp la intare  în biserica noastră se încearcă să ni se ia temperatura și să ni se înmâneze măști. Am văzut și că doamna care distribuie aghiasma și-a pus mănuși de protecție. Drept să vă spun, sunt semne care mă îngrijorează. Nu vreau să cred că preoții noștri vor ajunge să slujească cu măști pe fețe și nici că vor încerca să ne împărtășească cu lingurițe de unică folosință.

Nu judec pe nimeni, nu dau sfaturi, doar mă gândesc la faptul ce aș face dacă totuși – Doamne ferește! – așa ceva s-ar întâmpla? Aș mai putea eu oare să trec pragul bisericii mele? Nici nu vreau să mă gândesc la așa ceva. Și totuși, dacă una ca asta s-ar întâmpla, nu cred că aș mai putea rămâne aici. Aș căuta o altă biserică, oricune s-a afla aceasta.

Eu nu port mască, nu mă testez și nu mă voi vaccina. Sunt gata să urmez orice față bisericească în orice loc de refugiu, în noile catacombe dacă va fi nevoie, doar să rămânem fideli până la urmă lui Hristos.

Mi-e milă de acei enoriași care parcă ar crede în Dumnezeu și în minunile Lui, dar totuși stau țanșoș cu cârpele ce le sluțesc fețele pe parcursul întregii slujbe. Precum îmi este milă și de cucoanele care dau cu spray și șterg de zor icoanele înainte de a a le săruta. Sau și mai grav, bat cu fruntea în sticlă sau în lemnul ramelor de la icoane de frică să nu se contamineze de blestemata molimă. Pentru acești enoriași obsedați de frică icoanele nu mai sunt făcătoare de minuni, ci purtătoare de infecții. Între credința în Dumnezeu și frica de moarte ultima le joacă festa. Pentru a profana definitiv casa Domnului, ar mai rămâne să fie acoperite și chipurile de pe icoane cu măști protectoare.

Încă o dată. Nu judec pe nimeni. Are grijă Dumnezeu de fiecrae dintre noi. Eu unul, așa cum sunt, cu toate păcatele mele, nu vreu nici să hulesc, nici să dau prilej de sminteală pentru alții.

Ajută-ne, Doamne, să trecem cu cinste și cu încredere deplină în puterea Ta peste aceste vremuri tulburi.

Amin.

Iurie Roșca

14.03.2021

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *