Româna/Русский

Ilie Șerbănescu: România, o colonie la periferia Europei (4)

4. Mitul investițiilor străine – o minciună a corporatocrației

Acum să dăm un citat în speranța că argumentele autorului vor reuși să facă lumină măcar parțial asupra mitului investițiilor străine ca soluție salvatoare pentru economia unor țări ca ale noastre:

”Capitalul străin externalizează către țările de origine profituri înainte de fiscalizare de cel puțin 100 milioane de euro pe zi! 100 milioane de euro pe zi înseamnă 35-40 miliarde de euro pe an”.

Pentru comparație, ar fi de făcut o investigație sau măcar o estimare cam ce sume scot afară din Moldova, să zicem, ”gasNatural fenosa” (spanioli), companiile de telefonie mobilă ”Moldcell” (turci), ”Orange” (francezi) sau fabrica de ciment de la Rezina ”Lafarge” (francezi), ca să ne limităm doar la câteva exemple. Deci, direcția pe care merg autoritățile noastre nu este una diferită de cea a colegilor lor de la București. Și totul se face sub stindardul victorios al integrării europene. Căci altfel, zice-se, nici nu poate fi.

Să vedem acum, măcar și în treacăt, cum se prezintă structura economiei românești, dar și cum ar trebui să arate aceasta pentru a genera prosperitate. Starea de deformare catastrofală în care a ajuns economia țării este definită de către autor astfel:

”Structural această economie din România este a consumului fără producție, a hipermarketurilor fără fabrici, a băncilor fără economie reală, a mașinilor fără șosele, ceea ce proiectează lipsa de perspective. În mod dramatic, cele două componente ale economei din România nu au aproape nici o legătură nici pe verticală, nici pe orizontală. Componenta străină este insularizată: se aprovizionează dinafară și lucrează pentru afară, nu difuzează în restul economei… Industrializarea pe care aparent o generează investițiile străine este o falsă industrializare (subl. noastră – Iu.R.)”.

Asta apropo de lanțurile de hipermarketuri gen Metro și Kaufland, și de întreprinderile care lucrează cu materie primă de peste hotare și livrează integral marfa tot în exterior, dar și de parcurile industriale, și de alte prezențe economice occidentale răstrâmbițate pe la noi de trubadurii puterii. Toate acestea sunt elemente ale unei economii colonizate, de consum a produselor străine și de exploatare a forței de muncă locale, remunerate de zeci de ori mai prost decât în țările de origine ale investitorilor. Cu o asemenea structură a economiei dezastrul general doar se va accentua la toți parametrii.

Iată cum, în viziunea lui Ilie Șerbănescu, trebuie gândită strategic o economie a unei țări independente, care își dorește un viitor mai bun:

Industrializare înseamnă crearea unui țesut industrial în economie, ale cărui noduri se află într-o legătură organică între ele. Acest țesut trebuie să fie de origine endogenă, pentru că numai astfel poate avea trăinicie și durabilitate. Factorul exogen poate ajuta, dar nu poate înlocui factorul endogen în crearea unui adevărat țesut industrial. Nu există industrializare pe bază de investiții străine. Orice inserție străină riscă să devină ”insulă” și rareori se integrează solid. (Re)industrializarea ce pare a se fi produs din anii 2000 nu putea fi o adevărată industrializare, pentru că avea la bază integral investiții străine (subl. noastre – Iu.R.) ”.

Iar ceva mai jos vine o precizare extrem de relevantă și pentru cazul nostru :

”În termeni mai puțin ”drăguți” și mai puțin tehnici, ”insularizarea” se numește mai de demult exploatarea colonialistă a celor slabi și subdezvoltați de către cei puternici și dezvoltați. După distrugerea țesutului industrial în România, investițiile străine ”insularizate” constituie cel mai profitabil mijloc de exploatare a unui teritoriu rămas anexă de consum de la periferie a centrului”.

(va urma)

Iurie Roșca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Este activată moderarea comentariilor. Comentariul dvs. poate lua ceva timp să apară.