Iurie Roşca: AIE şi-a permis să includă în acordul de partajare a funcţiilor în stat instituţii care prin lege sunt apolitice

Mai întâi aş menţiona faptul că din 1995, moment în care ţara noastră a devenit membru al Consiliului Europei, monitorizarea din partea acestei organizaţii internaţionale la capitolul funcţionarea instituţiilor democratice se menţine, în primul rând, din cauza neonorării angajamentului de a reforma statutul Procuraturii. A se vedea că, între timp, s-au perindat majorităţi parlamentare de toate culorile, dar nimeni nu a dat curs acestei reforme. De ce? Toate guvernările, fără excepţie, au ţinut să controleze politic Procuratura pentru a putea să-şi protejeze interesele, dar şi să-şi persecute oponenţii. Nici AIE-1 şi AIE-2 nu au fost o excepţie. Asta nu mă surprinde. Mă întristează altceva. Partenerii noştri occidentali, care şi-au arătat simpatia faţă de noile autorităţi, îi susţin politic şi financiar, nu au insistat suficient şi explicit pentru realizarea acestor reforme. Iar ele sunt parte a angajamentelor noastre internaţionale faţă de CE şi UE.

Cea mai mare gafă politică, pe care au comis-o componentele AIE, este că şi-au permis să includă în acordul de partajare a funcţiilor în stat instituţii care prin lege sunt apolitice, cum ar fi Banca Naţională, Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Procuratura Generală. Am menţionat doar acele instituţii care sunt autorităţi publice centrale, dar autonome şi nu pot fi asimilate Guvernului, Parlamentului sau Preşedintelui republicii. În timp ce portofoliile în Guvern şi funcţiile de conducere în Parlament pot fi partajate între partide, cele enumerate mai sus – nu. Aici, atât politicienii, cât şi analiştii fac mereu confuzii, punând la grămadă, de pildă, Procuratura Generală, MAI, CCCEC. Ultimele două, ar fi bine să înţeleagă şi experţii care suprapopulează micile ecrane, sunt organe de anchetă, parte a puterii executive, prin urmare pot fi partajate între partide, în timp ce Procuratura este deasupra lor, independentă, ea fiind parte a justiţiei, alături de judecători şi avocaţi.

O altă problemă majoră, pe care o ignorează absolut toţi politicienii din actualul Parlament, ca şi din cele precedente, de altfel, este modul vicios de a alge şi a demite procurorul general, stabilit prin norma constituţională, repetată în legea respectivă. PERSONAL MĂ ZBAT DIN 1995 SĂ CONVING DEPUTAŢII ŞI ŞEFII DE PARTID CĂ NU ESTE NORMALĂ PREVEDEREA, POTRIVIT CĂREIA PROCURORUL GENERAL E ALES DE MAJORITATEA PARLAMENTARĂ (PRIN HOTĂRÂRE DE PARLAMENT, ADICĂ CU CEL PUŢIN 26 DE MAIDATE DIN 101) LA PROPUNEREA PREŞEDINTELUI PARLAMENTULUI. Dar ispita de a ţine sub control instituţia respectivă e mai mare.

Propunerea PLDM de a simplifica modul de demitere a procurorului general este una circumstanţială, de moment, vizează o situaţie concretă şi nu ţine de reformarea instituţiei în ansamblu. Sigur, mai bine ar fi fost ca deputaţii, dacă au temei, să îl convingă pe actualul procuror general să îşi dea demisia şi să purceadă nu doar la numirea unui alt procuror, eventual mai competent şi mai independent, dar şi la realizarea reformei în această instituţie-cheie pentru un stat de drept.

Dl Marian Lupu, când a refuzat să dea curs solicitării de a-l demite pe exponentul PD de la cârma Procuraturii şi a propus, în schimb, să îl aducă în Parlament, de fapt a arătat că îl interesează mai mult să îşi intimideze oponenţii, decât să se ghideze de „principii şi valori”.

Reacţia Procuraturii la iniţiativa PLDM, împănată de trimiteri la documente internaţionale, este una de autoapărare, logoreică şi nu are nimic în comun cu nevoia reală de a obţine independenţa instituţiei respective faţă de factorii politici. E o polemică între PD şi PLDM, semnată de subalternii PD de la Procuratură. De fapt, asta confirmă o dată în plus că şeful instituţiei respective este obedient politic faţă de PD şi, prin urmare, ar trebui să plece.

Iar dacă deputaţii PCRM şi PLDM din Comisia Juridică a Parlamentului au votat în mod solidar pentru iniţiativa de modificare a legii cu privire la Procuratură, acesta este încă un semn că instituţia respectivă est privită cu neîncredere de două din cele mai mari grupuri parlamentare.

Indiferent cum se va decide soarta procurorului general şi a acestui proiect de lege, ne putem aştepta, în cel mai bun caz, la o soluţie de moment, pe care o consider personal necesară. Dar după aceea oricum este nevoie ca Procuratura să fie reformată, inclusiv prin modificarea Constituţiei, prin ridicarea procurorilor la rang de magistraţi şi prin reformarea Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât judecătorii şi procurorii să aibă reprezentare echilibrată în acest organ de autoadministrare a puterii judecătoreşti. În plus, judecătorii din interiorul sistemului trebuie scoşi de sub „verticala puterii” şi asiguraţi cu dreptul de a administra în mod independent cazurile.