Un an de la tragicele evenimente din 7 aprilie 2009
Ne aflăm în preajma primei aniversări de la evenimentele din 7 aprilie 2009. Adică e tocmai timpul bilanţurilor. Să recaputilăm filmul evenimentelor. Mai întâi au fost alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009. Opozanţii radicali, în frunte cu V. Fliat şi gruparea lui, au anticipat rezultatul electoral din 5 aprilie cu o vastă operaţiune propagandistică, menită să pregătească opinia publică internă şi instituţiile internaţionale, operaţiune a cărei esenţă se reducea la următoarea teză: comuniştii pregătesc fraudarea alegerilor. Altfel zis, campania respectivă avea o ţintă precisă: dacă rezultatul alegerilor nu va fi unul satisfăcător pentru Filat şi aliaţii săi, aceştia le vor contesta, vor declara că s-au comis fraude de proporţii, care ar fi distorsionat rezultatul final, şi vor ieşi în stradă ca să ceară alegeri repetate. Iar dacă aceştia ies învingători, lozinca despre fraudare este dată uitării. Anume aşa s-a şi întamplat. Alegerile din 5 aprilie au fost contestate de opoziţia radicală, iar cele repetate, din 29 iulie, care le-au adus un rezultat ce depăşea pe cel al guvernanţilor, nu a mai fost contestat că ar fi fost fraudat de aceleaşi autorităţi. De fapt, nici alegerile locale din 2007, în urma cărora partidele de opoziţie au obţinut rezultate bune, nu au fost contestate. Aşadar, logica respectivă este foarte simplă: dacă „ai noştri câştigă” – totul e ok, dacă pierd – zicem că ni s-a furat victoria.
Aşadar, Vladimir Filat depune o înştiinţare la primăria capitalei, prin care anunţa că PLDM va organiza la 7 aprilie acţiuni paşnice de protest în cadrul cărora vor fi contestate rezultatele alegerilor (vezi alăturat copia documentului). Cităm:
“DECLARAŢIE PREALABILĂ
Nr. 139 din 07.04.09
denumirea organizatorului întrunirii: PLDM
Primăria mun. Chişinău
Domnule primar,
Vă aducem la cunoştinţă că la data de 07, luna aprilie, între ora 14.00 şi ora 17.00 dorim să desfăşurăm o întrunire sub formă de miting de protest împotriva fraudării rezultatelor alegerilor parlamentare.
La întrunire vor participa circa 3 000 persoane.
Traseele spre şi de la locul întrunirii : PMAN – Bd. Ştefan cel Mare – Preşedinţia RM.
Scopul întrunirii constă în manifestarea (aprobării, adeziunii sau protestului) faţă de fraudarea rezultatelor alegerilor parlamentare.
Vă asigurăm că întrunirea se va desfăşura în mod paşnic.
Domnii Anghel Agachi, Victor Roşca sunt împuterniciţi de noi să conducă întrunirea, să asigure buna ei desfăşurare şi să răspundă pentru ea, astfel încât întrunirea să se desfăşoare în mod paşnic şi să nu degenereze în acte de violenţă.” (sublinierile ne aparţin – Iu. R.)
Pe documentul respectiv stă semnătura lui V. Fliat şi ştampila PLDM.
Pentru aceeaşi zi la primăria capitalei mai este depusă o declaraţie prealabilă din partea Coaliţiei civice alegeri 2009. (Vezi copia documentului alăturat) Cităm:
„DECLARAŢIE PREALABILĂ
Nr. __din 07.04.09 denumirea organizatorului întrunirii: Coalitia civică alegeri 2009
Primăria mun. Chişinău
Domnule primar,
Vă aducem la cunoştinţă că la data de 07, luna aprilie, anul 2009, între ora 14.00 şi ora 21.00 în localitatea Chişinău dorim să desfăşurăm o întrunire sub formă de protest – spontan.
La întrunire vor participa circa 20 000 persoane.
Traseele spre şi de la locul întrunirii: PMAN-Bd Ştefan cel Mare –Preşedinţie.
Vă asigurăm că întrunirea se va desfăşura în mod paşnic.
Domnii Elena Zgardan, Artur Gurau, Natalia Morari sunt împuterniciţi de noi să conducă întrunirea, să asigure buna ei desfăşurare şi să răspundă pentru ea, astfel încât întrunirea să se desfăşoare în mod paşnic şi să nu degenereze în acte de violenţă.” (A se vedea şi formula ridicolă de “protest spontan pentru o acţiune planificată din timp şi comunicată în scris primăriei – n.n.), acţiune la care erau convocate circa 20 000 de persoane. Acest document poartă semnătura unei oarecare Elena Zgardan.
Ce s-a întâmplat, am văzut cu toţii. Întrunirea, anunţată a fi una paşnică, a degenerat în acte de violenţă, în agresare cu pietre şi molestarea tinerilor poliţişti care nu au dat nici un temei pentru astfel de reacţii furibunde, poliţia neîntreprinzând nici un gest de atac împotriva manifestanţilor. A urmat luarea cu asalt, devastarea şi incendierea clădirilor Preşedinţiei şi a Parlamentului. Acele scene de groază, care au şocat opinia publică şi au zguduit comunitatea internaţională, au fost comentate în mod diferit. Unii au numit evenimenlele de la Chişinău “revoluţie” alţii drept “lovitură de stat”, autorităţile i-au învinuit pe organizatori, ultimii au dat vina pe autorităţi. La un an de la tragicele evenimente din 7 aprilie 2009 încă nu s-a făcut lumină asupra adevăraţilor organizatori ai acelor acte de vandalism. Au urmat alegerile repetate din 29 iulie şi preluarea puterii de către patru partide, care şi-au zis Alianţa pentru Integrare Europeană. Pentru a investiga evenimentele respective, a fost creată o comisie parlamentară de anchetă, iar Procuratura Generală a declanşat un şir de anchete.
De remarcat că noii guvernanţi, ca şi vasta şi ramificata maşinărie propagandistică a acesteia, au deturnat de la bun început atenţia opiniei publice dinspre necesitatea de a stabili cine sunt organizatorii care se fac vinovaţi de acele acţiuni violente spre culpabilizarea totală şi fără drept de apel a forţelor de ordine aflate în exerciţiul obligaţiilor de serviciu. Adică se inversează cu bună ştiinţă şi cu rea credinţă raportul dintre cauză şi efect. Dacă e să te laşi sedus de propaganda autorităţilor, ar reieşi că grupurile de manifestanţi inocenţi şi inofensivi au fost bătuţi cu crizume de către poliţişti. Şi totuţi adevărul este că mai întâi mulţimile i-au călcat în picioare pe reprezentanţii forţelor de ordine şi au distrus totul în calea lor, transformând în scrum şi dărâmături două sedii ale puterii de stat, jefuind şi furând tot ce le cădea în cale, de la calculatoare la piese de mobilier, şi abia după toate aceste acte de vandalism, în noaptea dinspre 7 spre 8 aprilie, forţele de ordine au eliberat cele două clădiri, reţinând o serie de protestatari şi ducându-i la sectoarele de poliţie. În acele ore de noapte, potrivit mărturiilor unora dintre cei arestaţi de colaboratorii Ministerului de Interne, unii poliţişti au aplicat în mod disproporţionat forţa împotriva acestora. Astfel, abuzurile poliţiştilor, atâtea câte au existat, au fost urmarea directă a acţiunilor violente, de o cruzime şi o amploare fără precedent pentru ţara noastră, acţiuni care reprezintă cauza reacţiei dure a poliţiei.
Şi dacă reacţia poliţiei poate fi calificată drept disproporţionată, ilegală sau abuzivă în cazurile de maltratare a demonstranţilor, cu atât mai gravă este răspunderea juridică şi morală a organizatorilor acelui măcel, fie că unii au stat în faţă, iar alţii în spatele dezastrului din 7 aprilie 2009. În mod firesc, se impune investigarea abuzurilor comise de unii poliţişti, iar dacă va fi cazul, şi judecarea lor, dreaptă şi nepărtinitoare. Dar ce se întâmplă de fapt acum? Oare după înlăturarea comuniştilor de la guvernare în Republica Moldova a triumfat justiţia? Din nefericire, nu. Noua guvernare s-a grăbit să-i declare eroi şi martiri pe demonstranţii din 7 aprilie 2009 şi criminali pe reprezentanţii forţelor de ordine. S-a declanşat o adevărată “vânătoare de vrăjitoare” ca pe timpul regimului sovietic, întregul aparat represiv, dar şi cel propagandistic al statului fiind mobilizat pentru zdrobirea “duşmanilor de clasă”, de data aceasta a “celor interni” în persoana poliţiştilor. Procuratura Generală, care a rămas a fi o bâtă în mâinile puterii, aservită total şi în mod primitiv intereselor acesteia, a şi iniţiat o mulţime de dosare penale contra celor suspectaţi de a-i fi maltratat pe demonstranţi. Iar noul procuror general, Valeriu Zubco, chiar a lansat un apel public către cetăţeni să depună plângeri împotriva poliţiştilor. Deci, nu cei care au avut de suferit cu adevărat îi interesează pe procurori, ci stimularea delaţiunii, a pârei, a turnătoriei, a calomnierii. Iar “masele” sunt instigate de către capii regimului să îi înfiereze cu fermitate pe “duşmani” şi să îşi iubească neţărmurit noii conducători.
Pe fundalul acestei vaste operaţiuni de anchetare penală a unor ofiţeri de poliţie, este de-a dreptul izbitoare şi suspectă lipsa de iniţiativă a Procuraturii în ceea ce priveşte investigaţiile care să urmărească identificarea şi anchetarea organizatorilor acelor proteste violente, soldate cu sute de răniţi şi pierderi materiale deosebit de mari. Această stare de paralizie şi de subordine a Procuraturii în raport cu actuala putere este una flagrantă şi descalificantă deopotrivă. Lipsa de imparţialitate şi de independenţă a instituţiilor statului în investigarea cazurilor respective minează încrederea cetăţenilor în justiţie. Iar consecinţele unor astfel de acţiuni abuzive, ca şi a neîncrederii unei părţi importante a cetăţenilor în justiţie şi în imparţialitatea ei poate să conducă la consecinţe imprevizibile.
În mod evident, atât organizatorii declaraţi ai acţiunii din 7 aprilie 2009, cât şi grupurile de manifestanţi violenţi, care au molestat lucrătorii de poliţie, au distrus şi incendiat cele două clădiri oficiale, au jefuit şi au prădat bunurile aparţinând statului, au distrus documente oficiale, au furat bunuri aparţinând colaboratorilor celor două instituţii publice, cad sub incidenţa unei serii vaste de articole din Codul Penal al Republicii Moldova. Printre acestea cităm următoarele:
- Articolul 151. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care prevede, după caz, pedepse cu închisoare de la 3 la 10 ani, de la 5 la 12 ani şi de la 8 la 15 ani;
- Articolul 152. Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care prevede, după caz, pedepse cu închisoare de până la 3 ani şi de la 3 la 6 ani;
- Articolul 187. Jaful, care prevede, după caz, pedepse cu închisoare de până la 3 ani, de la 3 la 6 ani, de la 5 la 10 ani, de la 7 la 12 ani şi de la 8 la 15 ani;
- Articolul 197. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor, care prevede pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani;
- Articolul 278. Actul terorist, care prevede pedepse cu închisoare de la 6 la 12 ani, de la 8 la 15 ani, de la 12 la 20 de ani şi de la 16 la 20 de ani;
- Articolul 285. Dezordini în masă, care prevede, după caz, pedepse cu închisoare de până la 2 ani, de la 4 la 8 ani, de la 3 la 7 ani;
- Articolul 287. Huliganismul, care prevede, după caz, pedepse cu închisoare de până la 3 ani, de până la 5 ani şi de la 3 la 7 ani;
- Articolul 288. Vandalismul, care prevede, după caz, pedeapsă cu închisoare de până la 1 an şi de până la 3 ani;
- Articolul 339.Uzurparea puterii de stat, care prevede, după caz, pedepse cu închisoare de la 10 la 15 ani şi de la 12 la 20 de ani;
- Articolul 341. Chemările la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orînduirii constituţionale a Republicii Moldova, care prevede, după caz, pedepse cu închisoare de până la 3 ani, de la 1 la 4 ani şi de la 3 la 7 ani;
- Articolul 342. Atentarea la viaţa Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui Parlamentului sau a Prim-ministrului, care prevede, după caz, pedepse cu închisoare de la 12 la 20 de ani sau detenţiune pe viaţă;
- Articolul 343. Diversiunea, care prevede pedeapsă cu închisoare de la 12 la 20 de ani;
- Articolul 348. Împiedicarea activităţii legale a persoanei cu funcţie de răspundere, care prevede pedeapsă cu închisoare de până la un an;
- Articolul 349. Ameninţarea sau violenţa săvârşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere sau a unei persoane care îşi îndeplineşte datoria obştească, care prevede, după caz, pedepse cu închisoare de până la 2 ani, de până la 3 ani şi de la 4 la 8 ani;
- Articolul 350. Atentarea la viaţa colaboratorului poliţiei, care prevede, după caz, pedepse cu închisoare de la 7 la 20 de ani, de la 15 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă;
- Articolul 352. Samavolnicia, care prevede, după caz, pedepse cu închisoare de până la 4 ani şi de la 3 la 8 ani;
- Articolul 3521. Falsul în declaraţii, care prevede pedeapsă cu închisoare de până la 1 an;
- Articolul 358. Organizarea sau participarea activă la acţiuni de grup care tulbură grav ordinea publică ori implicarea minorilor în aceste acţiuni, care prevede, după caz, pedepse cu închisoare de până la 3 ani şi de până la 5 ani;
- Articolul 360. Luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor, imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor, care prevede, după caz, pedepse cu închisoare de până la 3 ani şi de până la 5 ani.
(Conţinutul integral al acestor articole este prezentat în anexă)
Întrebarea care se pune la ora actuală tot mai presant este: de ce Procuratura Generală nu îi urmăreşte penal pe organizatorii oficiali, declaraţi, trecuţi în demersurile către primărie, care s-au angajat în scris, cu semnătură şi ştampilă să asigure caracterul paşnic al acţiunilor de protest de acum un an şi să nu permită degradarea lor în violenţe? De ce aceştia nu sunt anchetaţi nici ca martori, deşi calificarea lor ca bănuiţi ar fi una absolut firească şi legitimă? Răspunsul este simplu: logica revoluţionară aplicată aici se reduce la formula “învingătorii nu sunt judecaţi”.
Vladimir Filat, după ce a fost principalul organizator al întrunirilor din 7 aprilie 2009, prin urmare fiind şi principalul responsabil de dezastrul care a urmat, a ajuns Prim-Ministru. Astfel, nici el personal, nici cei doi colegi de partid ai acestuia, desemnaţi în demersul către primărie, Victor Roşca şi Anghel Agachi, nu sunt deranjaţi de Procuratură.
Exact la fel stau lucruruile şi cu enigmatica Natalia Morari, tânăra apărută bursc în epicentrul vieţii publice şi în vâltoarea evenimentelor de acum un an, ca şi cu celelalte două persoane care figurează în demersul către primărie. După câteva invitaţii formale la Procuratură, persoanele respective au fost absolvite de orice răspundere. Iar Vladimir Filat nici măcar formal nu a mers la Procuratură pentru a da cel puţin nişte explicaţii. Prin urmare, funcţia de premier, pe care o deţine acesta, este inaccesibilă Procuraturii.
Desigur, dacă Republica Moldova ar fi un stat de drept, atunci alături de aceştia ar trebui să compară în faţa procurorilor, ca bănuiţi, nu ca martori, toţi conducătorii de partide, prezenţi în piaţă atunci, toţi instigatorii, care astăzi sunt deputaţi, miniştri sau pur şi simplu fac parte din clientela actualei puteri. Însă multitudinea de conducători de partide, mai mari şi mai mici, ca şi puzderia de provocatori, care au fost filmaţi pe zeci de camere de luat vederi cum îi bat cu pietrele în cap şi îi calcă în picioare pe tinerii în uniforme de poliţişti, sunt absolviţi de orice riscuri sau eventuale pedepse. Şi asta pentru că ei sunt actuala putere din Republica Moldova, ei au pâinea şi cuţitul, ei taie şi spânzură pe cine vor şi îi decorează şi-i ridică-n slăvi pe favoriţii şi ortacii lor. Dar laudele şi meritele sunt însuşite mai ales de ei înşişi, de conducătorii de prim rang.
În loc să se efectueze o anchetă transparentă, imparţială, completă şi obiectivă a evenimentelor de acum un an, noua putere de la Chişinău s-a lansat într-o campanie fără precedent de mistificare a acestora. Totul decurge după modelul clasic. Mai întâi a existat un grup de conspiratori. Apoi aceştia dau lovitura, reuşind să răstoarne puterea de stat. După care apar victime, eroi şi martiri, care s-au sacrificat pe altarul revoluţiei. Iar ca încununare a întregii operaţiuni de preluare a puterii se desfăşoară o vastă şi bine susţinută mediatic acţiune de manipulare a opiniei publice prin crearea unei mitologii postrevoluţionare. Aşadar, schema clasică, cunoscută de pe vremea revoluţiei franceze şi a celei bolşevice, la ora actuală este utilizată la scară locală şi adaptată la nevoile momentului în Republica Moldova de către puterea apărută din dezastrul şi incendiul de pe 7 aprilie. Iar miile de tineri demonstranţi, sinceri, paşnici, plini de elan şi dorinţă profundă de schimbare şi democraţie, s-au pomenit în postura de masă de manevră, utilizată cu abilitate de profitorii care au confiscat nu doar puterea de stat, dar şi laurii “revoluţiei”.
Ca de atâtea ori în istorie, oamenii care au ieşit în stradă, fiind motivaţi de dorinţa sinceră de schimbare şi democratizare, s-au pomenit manipulaţi în cel mai cinic mod de profitorii „revoluţiei”. După momentul de derută din seara zilei de 7 aprilie, când se presupunea că guvernarea Voronin va acţiona hotărât pentru a sancţiona organizatorii protestelor violente, după ce s-a văzut că şeful statului devine concesiv şi propune aminstierea tuturora şi reconcilierea părţilor aflate în conflict, iniţiativa a trecut în mâinele opozanţilor regimului. Victizimarea demonstranţilor, culpabilizarea poliţiei, inversarea rolurilor, exaltarea meritelor proprii au devenit unelte de muncă propagandistică ale celor care azi au devenit guvernanţi. Să ne amintim de expresia feţelor respective din cadrul Talk-show-ului de la PRO TV din seara zilei din 7 aprilie. Acei politiceni striviţi de frică, periduţi cu firea, care se risipeau în justificări şi se întreceau în a-şi declina orice tangenţă cu protestele respective, astăzi se păregătesc să urce pe soclul „Monumentului libetăţii” pe care şi l-au comandat deja.
De dragul adevărului, trebuie menţionat că “situaţia revoluţionară” a fost pregătită în mod inconştient de însăşi fosta guvernare. Prin refuzul lui Vladimir Voronin de a renunţa la denumirea de partid comunist, de a manifesta mai multă deschidere spre dialog cu opoziţia, mai multă toleranţă şi mai puţină dorinţă de a hipercentraliza puterea, a devenit posibilă crearea acelui fundal propice care a servit drept pretext şi context psihologic favorabil pentru pregătirea şi organizarea acelor acţiuni din 7 aprilie. Conflictul şi logica confruntării deveniseră o stare de spirit cvasigeneralizată, contrastul între “guvernanţii răi” şi “opozanţii buni” ajunse să fie unul izbitor. Iată condiţiile folosite la maximum de cei care au dat lovitura la 7 aprilie 2009. Cele întâmplate nu justifică sub nici o formă nici una dintre părţi. Şi totuşi, în spaţiul post-comunist, chiar dacă deseori se înregistrează deficienţe la capitolul bună guvernare şi practici democratice, opoziţia, militanţii pentru drepturile omului întotdeauna fac uz exclusiv de mijloace democratice şi paşnice.
La un an de la evenimentele din 7 aprilie societatea nu a mai putut afla cine sunt totuşi organizatorii din umbră, dacă aceştia au existat, ai distrugerilor, incendierilor şi ai molestării poliţiştilor. Există semne certe care ne fac să credem că actuala guvernare nici nu are vreun interes să se facă lumină asupra celor întâmplate. Dimpotrivă, se urmăreşte pedepsirea câtorva poliţişti, care să fie scoşi drept ţapi ispăşitori, şi glorificarea vârfurilor regimului zis liberal-democrat de la Chişinău. Reprezentanţii partidelor din coaliţia de guvernământ, unii din naivitate, alţii în mod premeditat, lansează una după alta iniţiative de atribuire unor străzi, pieţe publice, poduri peste Prut a denumirii de 7 Aprilie. 7 Aprilie capătă aceeaşi semnificaţie pentru noua putere liberal-democrată de la Chişinău ca şi 7 Noiembrie pentru bolşevicii din 1917. Şi uinii, şi alţii au transformat ziua unui dezastru naţional într-un titlu de glorie, într-un fetiş, într-un obiect de veneraţie, într-un prilej de legitimare a noii puteri. Tehnica este aceeaşi, diferă doar proporţiile dezastrului.
Primul ministru V. Filat le-a expediat recent un demers autorităţilor locale ale Chişinăului, demers prin care acesta solicită concursul primăriei capitalei la instalarea unui monument eroilor şi martirilor evenimentelor din 7 aprilie. Reproducem mai jos acest document:
“GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
Nr. 1114-171 Chişinău „22 februarie 2010”
Prin prezenta, solicit respectuos să urgentaţi adoptarea deciziei Consiliului municipal Chişinău privind edificarea, în mun. Chişinău, a monumentului dedicat protestelor anticomuniste din aprilie 2009 ale tinerilor şi comemorării victimelor torturii (Monumentul Libertăţii).
Prim-ministru (semnătura) Vladimir FILAT”
Primarul Dorin Chirtoacă dă curs imediat demersului premierului V. Filat şi-i propune Consiliului municipal aprobarea unei decizii speciale în acest sens. Zis şi făcut, decizia a fost adoptată la 26 februarie curent. Încercarea consilierilor creştin-democraţi de a-i convinge pe cei din coaliţia proguvernamentală să nu se grăbească cu astfel de decizii a fost trecută cu vederea. Argumentele consilierilor PPCD erau următoarele: indiferent de apartenenţa politică diferită şi de interpretările diferite ale evenimentelor din 7 aprilie, este absolut necesar să se amâne o eventuală adoptare a unei astfel de decizii măcar din două motive fundamentale: nici Procuratura Generală, nici comisia parlamentară de anchetă nu şi-au încheiat investigaţiile, astfel încât este cel puţin prematur să se tragă concluzii cine sunt eroii şi cine criminalii. Dar consilierii majoritari au trecut peste orice argument şi la 26 februarie au adoptat hotărârea respectivă. (Vezi copia documentului).
A urmat hotărârea de Guvern din 3 martie curent prin care se decide instalarea a ceea ce ei numesc Monumentul libertăţii. Tot aici trebuie amintit şi concursul anunţat pentru schiţa viitorului monument, care este şi el parte a acestei vaste operaţiuni de deturnare a anchetei şi de ascundere a urmelor.
Graba lor este explicabilă. Ei au nevoie de o legitimare morală cât mai urgentă. Asta şi pentru că în urma alegerilor parlamentare anticipate, în eventualitatea schimbării raporturilor de forţe în viitorul legilslativ şi a eliberării justiţiei de sub controlul politic al guvernanţilor de azi, Vladimir Filat şi ortacii săi se vor putea vedea nevoiţi să dea explicaţii la Procuratură şi în judecată din postura de bănuiţi, iar ulterior poate şi de vinovaţi pentru dezastrul de acum un an. Aşadar, prin intenţia de a instala monumentul respectiv, puterea de azi pur şi simplu vrea să spele urmele, reflexul respectiv fiind caracteristic tuturor criminalilor care vor să-şi muşamalizeze fărădelegile.
Dezinformarea opiniei publice, denigrarea şi persecutarea adversarilor politici ca arme din arsenalul actualei puteri
Aminitm aici că în timul protestelor din 2009 V. Filat personal a învinuit PPCD şi organizaţia lui de tineret „Noua Generaţie” de organizarea acelor proteste violente. Aşa cum se ştie, aceste afirmaţii provocatoare n-au mai fost urmate de nici o probă. Dar dezinformarea a fost tirajată de toate instrumentele media aflate la dispoziţia acestuia, în timp ce dezminţirile din partea PPCD şi a „Noii Generaţii” au trecut neobservate. Aici V. Filat a folosit în mod abil dezinformarea ca metodă de disculpare personală şi de inculpare a oponenţilor politici, ca şi de deturnare a atenţiei opiniei publice.
Tot aici amintesc şi de felul cum se comportă exponenţii actualei puteri în raport cu subsemnatul, redeschizând două cauze penale iniţiate de fostul regim comunist în 2002, în timpul protestelor antiguvernamentale ale PPCD, care au purtat un caracter eminamente paşnic şi democratic. Procuratura municipiului Chişinău, la indicaţia boşilor politici din vârful piramidei statale, contrar tuturor normelor legale în vigoare, îmi impută nişte acuzaţii grave şi mă califică de două ori bănuit, avertizându-mă că aş risca până la 5 ani privaţiune de libertate. Adică reiese că Iurie Roşca, conducătorul unor demonstraţii paşnice din 2002, este acum urmărit penal, după opt ani, de către procuratură, pentru nişte pretinse altercaţii cu poliţiştii. Iar Vladimir Filat şi ortacii lui, responsabili direct de organizarea demonstraţiilor violente din aprilie 2009, dar şi de molestarea bestială a sute de colaboratori de poliţie aflaţi la datorie, nu sunt deranjaţi deloc de aceeaşi Procuratură. Procuratura Generală continuă să rămână o bâtă politică a guvernanţilor contra acelor lideri, pe care ei îi consideră indezirabili şi pe care încearcă să îi distrugă făcând uz de aparatul represiv care le stă la dispoziţie ca pe timpul regimului totalitar sovietic. Concomitent, Procuratura este acea pârghie care, pe de o parte, le asigură protecţia guvernanţilor, le lustruieşte imaginea şi, pe de altă parte, le aplică lovituri de imagine oponenţilor puterii.
Acum, dată fiind această situaţie paradoxală, când oamenii care au călcat în picioare şi au cauzat răni deosebit de grave sutelor de tineri în uniformă aflaţi la datorie sunt scutiţi de orice responsabilitate şi chiar declaraţi eroi, când instigatorii şi responsabilii direcţi îşi ridică monumente şi se pregătesc să depună flori la propriul piedestal, în acelaşi timp insistând să urmărească penal fără nici un motiv pe cineva care a organizat opt ani în urmă nişte întruniri eminamente paşnice, mă întreb: cum am putea pune capăt acestor abuzuri, nelegiuiri şi alunecări antidemocratice spre o nouă dictatură cu mască proeuropeană? Şi care ar fi reacţia adecvată în faţa unor astfel de fărădelegi strigătoare la cer? Şi dacă voi decide să ieşim din nou în stradă ca să protestăm împotriva actualului regim poliţienesc, antidemocratic şi corupt, să menţin, aşa cum am făcut-o preţ de apropare două decenii, caracterul paşnic al demonstraţiilor ori să mă prefac a scăpa situaţia de sub control şi a lăsa protestatarii să devasteze şi să incendieze totul în calea lor? Şi unde ar trebui să se oprească acele mulţimi revoltate de abuzurile actualei puteri, în faţa clădirilor Parlamentului şi a Guvernului sau în interiorul lor? După ziua de 7 aprilie 2009 în Republica Moldova totul e permis. Nu există limite legale şi norme democratice care ar trebui să fie respectate cu stricteţe de cei care ar dori să îşi exprime dezacordul cu guvernarea. Învinge cel mai puternic, iar statul de drept devine o jucărie în mâna învingătorilor. Cine şi cum ar putea opri această spirală a confruntărilor, această escaladare a conflictelor politice, aceste riscuri de a transforma Moldova într-o republică bananieră după cele mai nereuşite modele latino-americane, unde loviturile de stat devin o normă a rezolvării conflictelor dintre facţiunile beligerante? Calea este una singură: stoparea imediată a “vânătorii de vrăjitoare”, deschiderea unui dialog larg cu opoziţia şi cu societatea civilă, realizarea unor reforme instituţionale profunde şi a reformei constituţionale care să ţintească transformarea ţării într-o democraţie funcţională.
Dar ce avem în schimbul acestor transformări, atât de aşteptate de societate, după ce s-a văzut că fosta guvernare comunistă nu a avut voinţă politică să le promoveze în mod consecvent? O guvernare netransparentă, care croieşte legi şi peticeşte Constituţia ţării nu în funcţie de interesul public şi nici urmărind binele comun, ci doar ghidându-se de interese partizane, de grup sau de clan. “Sindromul învingătorilor” din care nu-şi mai pot reveni cei care s-au pomenit în fruntea instituţiilor statului, agravat de complimentele generoase risipite de partenerii occidentali ai ţării, suprapuse peste admiraţia naivă a mulţimilor manipulate, poate deveni fatal.
Nu dau sfaturi nimănui. Mai ales celor de la putere care se cred perfecţi şi atotputernici. Pur şi simplu constat că Alianţa pentru Integrare Europeană merge exact pe aceeaşi cale pe care a mers fosta guvernare comunistă. “Strângerea şuruburilor” ca atitudine faţă de opoziţie, ca şi faţă de toţi cei incomozi, a generat nemulţumire în societate, care a degenerat în definitiv în ziua de tristă pomină de 7 aprilie 2009. Astăzi marginalizarea acelor forţe politice care nu împărtăşesc poziţia AIE, încercarea de a croi întregul sistem legislativ în funcţie de interesele electorale ale guvernanţilor, risipirea decoraţiilor de stat clientelei actualei puteri, intenţia sfidătoare de a-şi înălţa monument în centrul capitalei, cedarea teritoriului naţional în favoarea Ucrainei, agravarea crizei economice, toate laolaltă ar putea conduce spre o nouă revoltă de proporţii. Dar cea mai gravă dintre cauzele care pot conduce la o explozie socială de proporţii este absolvirea de vină a vinovaţilor şi culpabilizarea celor nevinovaţi. În felul acesta puterea se delegitimează, surpă încredera în justiţie şi în instituţiile statului. Presiunile şi persecuţiile în lanţ, comise de actuala putere, care devin nesuferite, pot avea oricând efectul bumerangului.
Numărătoarea inversă a şi început. Iar ticăitul ceasului coincide cu timpul rămas până la inaugurarea monumentului în cinstea celor care ar trebui să ajungă pe banca acuzaţilor. Dezvoltarea evolutivă, pentru care am pledat cu consecvenţă, chiar atunci când am fost nevoiţi să sacrificăm propria imagine şi şansele electorale, astăzi ia locul mentalităţii revoluţionare. Ideea de dialog social, de cooperare cu oponenţii pe o platformă de interes naţional, de compromis rezonabil şi consens în rezolvarea unor probleme fundamentale cum ar fi alegera şefului statului, reforma constituţională, alegerile parlamentare, integritatea teritoriului naţional, funcţionarea instituţiilor democratice a fost înmormântată definitiv de actuala guvernare.
Dacă actuala guvernare împarte societatea în “ai noştiri” şi “ai voştri”, în favoriţi şi inamici, dacă “vânătoarea de vrăjitoare” a devenit o practică cotidiană, dacă minciuna şi nedreptatea tronează sfidător peste poporul păcălit din nou, eu unul declar sus şi tare că nu sunt de acord! Şi că dezacordul meu nu este unul singular. Şi că mă voi opune abuzurilor pe toate căile legale. Uzurparea puterii de stat trebuie curmată! Iar libertăţile democratice şi respectul pentru drepturile fundamentale ale omului trebuie recucerite!
Iurie ROŞCA
3 martie 2010
Exprimă-ți opinia