Româna/Русский

Virgula ca semn al rafinamentului stilistic sau de ce mi-s dragi procurorii?

O expertiză lingvistică a rechizitoriului meu

În legătură cu urmărirea penală căreia sunt supus,  multă lume mă întreabă ce e, totuși, în hârtiile întocmite de procurori? Ehe, dragi prieteni, multe lucruri interesante pot fi găsite în hârțoagele plastografiate de către stimabilii mei procurori și ofițeri de urmărire penală, care luptă cu strășnicie și abnegație cu hidra corupției. Astăzi, însă, nu vom da prea multe detalii din povestea cu iz de roman polițist, înșirată în dosarul meu. Mă voi ocupa strict de aspectul lingvistic al textelor înșirate pe hârtie de către tinerii imberbi de la Procuratura Anticorupție. Pentru a trece în revistă toate aberațiile de ordin gramatical și stilistic din voluminosul și captivantul meu dosar, ar trebui să consum o groază de timp și să mă extind pe zeci de pagini. De aceea mă voi limita doar la compunerea intitulată ”Rechizitoriul”.

Așadar, în așteptarea sentinței și fiind îngrozit de perspectivele trimiterii mele la răcoare (deși pe o astfel de căldură, cine știe, poate nu e chiar atât de grav), am hotărât să dau niște lecții publice gratuite dragilor mei luptători (selectivi și părtinitori) cu corupția.

Se știe că cea mai neghioabă greșeală este virgula pusă între subiect și predicat. Citez: ”În cadrul audierii sale în calitate de învinuit Roșca Iurie, (!!!) nu a recunoscut vinovăția în (!!!) săvârșirea crimei…”. În plus, corect este nu ”vinovăția în săvârșirea crimei”, ci ”vina de săvârșire a crimei”. Prepoziția ”în” este aici un calc din limba rusă, după modelul expresiei ”виновность в совершении преступленя”. Cum să nu ne mâhnească o astfel de ținută lingvistică? Păi oare degeaba generația noastră a luptat pentru Limbă și Alfabet, pentru ca tinerii de azi, care abia se nășteau în perioada respectivă, să  o vorbească și să o scrie atât de infect și primitiv, ca pe vremea sovieticilor?

Mai la vale găsim aceeași monstruozitate lingvistică: ”confirmă integral vinovăția învinuitului Roșca Iurie în (!!!) comiterea faptei prejudiciabile care îi este incriminată”.  Așadar, nu ”în comiterea”, ci ”de comiterea”. Mai departe. Cităm din nou: ”depunând o cerere de chemare în judecată (aici lipsește virgula!!!) solicitând anularea celei de a două emisie (corect – emisii!) de acțiuni…”.  Întâi de toate fraza este defectuoasă din cauza utilizării de două ori succesiv a gerunziului, ”depunând” și ”solicitând”. Iar înaintea acestui  mod verbal, care exprimă o acțiune în desfășurare, virgula este obligatorie.

”…Judecătoria Comercială de Circumscripție, judecător Maria Moraru (aici iarăși lipsește virgula!) a admis acțiunea înaintată de...”. Întrucât este vorba despre o expresie incidentă, care vine să precizeze ceva, ea se izolează în mod obligatoriu prin virgule.

”...Care era fondator … a (corect – al!) unei întreprinderi (sic!) denumirea nu o cunoaște,…”Întrucât este vorba de o persoană de sex masculin, corect era să se utilizeze ”al”, nu ”a”, ultimul fiind valabil doar pentru feminin. DEX-ul precizează că  acesta ”însoțește pronumele posesiv sau numele posesorului, în cazul când substantivul care exprimă obiectul posedat este nearticulat sau însoțit de un atribut nearticulat, legat direct de numele posesorului”. Expresia ”denumirea nu o cunoaște”, fiind inserată în mijlocul frazei, are funcție incidentă, prin urmare, se izolează prin virgule.

Care avea să-l ajute să soluționeze pozitiv (sic!) chestiunea în justiție”.  Unu. Expresia ”a soluționa pozitiv” este și tautologică, și năstrușnică. Pentru că ori soluționezi, rezolvi o problemă, ori nu. Iar întrucât este vorba despre criminalul de mine, în loc de ”care avea să-l ajute” trebuia scris ”care ar putea să-l ajute”. Că doar despre trafic de influență se vorbește în propoziție, iar asta înseamnă și simpla pretindere că ai influență, mai ales că din povestea denunțătorului și a procurorilor săi reiese că subsemnatul doar a pretins că rezolvă, nu și a rezolvat treaba (Rușine să-mi fie! Promisiunile trebuie onorate. Altminteri degeaba juri pe art. 326 alin (3) lit.a) și apoi nu te ții de cuvânt.).

L-a telefonat pe Roșca Iurie”. Aiurea! Expresia corectă e ”i-a telefonat cuiva”, dar și ”l-a sunat pe cineva” sau ”i-a dat un telefon”.

În cadrul discuției a convenit cu Roșca Iurie să se întâlnească la oficiul Partidului Popular Creștin Democrat (în continuare – PPCD) al cărui președinte era Roșca Iurie”. Iarăși aceeași scăpare regretabilă, înainte de ”al” lipsind virgula. Apoi, nu era necesară repetarea numelui meu de două ori în aceeași propoziție. În loc de nume, a doua oară mai potrivit era cuvântul ”acesta” sau, dacă vă place mai mult, ”învinuitul”, ”pârâtul”, ”infractorul”.

Pe parcursul întregului text dl procuror Mihail Ivanov sau poate subalternul acestuia, ofițerul de urmărire penală Alexandru Roșu, care s-a necăjit să facă toate hârtiile la indicația superiorului său, utilizează impropriu termenul ”oficiu” în locul termenului corect ”birou”. Ceea ce la englezi este ”office”, românește e ”birou”, deși rușii utilizează ”офис” preluat din engleză. În cazul nostru, din cauza presiunii îndelungate ale limbii ruse, cuvințelul respectiv se pare că a migrat în limbajul juriștilor autohtoni totuși din rusă, nu din engleză. A se vedea și în acest caz ce spune DEX-ul.

În continuarea romanului polițist survine următoarea scenă: ”Atunci Roșca Iurie i-a oferit cartea sa de vizită (Unde-i virgula, frate? Iar ai înghițit-o!) pe care era indicat că este Vicepreședinte al Parlamentului (Vicepreședinte se putea scrie și cu mică, deși, mă rog, majuscula mă onorează.) și președinte al PPCD”. Întrucât avem de a face cu o propoziție compusă, se impune în mod obligatoriu virgula în fața prepoziției ”pe”.

Damaschin Alexei a acceptat transmiterea valutei străine (Iar lipsește virgula!) deoarece….”. Așadar, virgula e indispensabilă, fiindcă este urmată de o precizare, o explicare a motivelor respective.

”…Iar după ce judecătorii CSJ vor admite recursul (Iar ai scăpat virgula, frățică!) îi va transmite restul.” Aici o acțiune este condiționată de o altă acțiune, care îi urmează în aceeași propoziție, virgula fiind necesară. Iar încheierea propoziției ar fi fost mai reușită dacă s-ar fi scris nu ”restul” (cei care dau mită, nu dau și rest!), ci ”restul banilor”.

Masa avea formă pătrată, joasă (?!) pentru ceai (?!)”. Și aici ca de obicei lipsește virgula după cuvântul ”masă”. Iar expresia ”masă pentru ceai” reprezintă o invenție lexicală care ar putea fi brevetată de autor. De ce nu ”pentru cafea”?

Biroul era de dimensiuni mici (alo, iar devorați virgula?) probabil 3×3 metri”.

Utilizarea predilectă a termenului ”safeu”, admisibil, și totuși nerecomandabil, în locul termenului ”seif” vine din obsesia tipic basarabeană de a scăpa de calcurile din limba rusă. Și întrucât rușii zic ”seif”, moldovenii cad în capcana greșelii numite hipercorectitudine sau hiperurbanism.

I-a reproșat că a primit banii (?!) dar nu și-a asumat obligația…”. Conjuncția adversativă ”dar” este precedată invariabil de virgulă.

”…la ce Roșca Iurie a spus…”. Iar capcane întinse de dominația rusei!  Adică, ”на что он сказал” s-ar traduce prin ”la care acesta a spus” sau ”, acesta spunându-i că”.

Roșca Iurie i-a spus că în colegiul care examinează revizuirea sunt 9 persoane, și că va fi necesar…”. Primo. Spre deosebire de conjuncțiile adversative, cum ar fi dar, iar etc., în fața cărora virgula este obligatorie, înaintea conjuncțiilor copulative precum și, sau, ori etc. virgula nu este necesară. Aceasta se impune doar atunci când se repetă în aceeași propoziție. De exemplu: ”La Procuratura Anticorupție și procurorii, și ofițerii de urmărire penală sunt certați cu limba română”. Secundo. Când e vorba de persoane, scriem nu cifre, ci cuvântul integral; adică, nu 9, ci nouă persoane. În schimb, când e vorba de cantități ce vizează obiecte neînsuflețite, cum ar fi, de ex., ”9 kilograme, 9 kilometri”.

Damaschin Alexei a fost de acord (lipsește virgula, vezi mai sus) dar i-a spus…”

Roșca Iurie i-a spus că Vladimir Voronin și partidul comuniștilor se va întoarce la guvernare…”. Aici corect e ”se vor întoarce” (e vorba de plural), iar denumirea partidului se scrie cu majuscule, indiferent de atitudinea subiectivă față de acesta.

I-a spus lui Iurie Roșca (dincolo de atitudinea față de persoana mea, ar fi fost de preferat evitarea cacofoniei) că juriștii săi nu au identificat temeiuri de revizuire, la ce (corect: la care) el i-a spus…”.

Damaschin Alexei i-a spus că nu are suma la moment dar o v-a (sic!) găsi”. Trei greșeli într-o propoziție atât de scurtă depășesc doar performanța unor politicieni locali, care comit câte patru greșeli în cuvântul ”mama”. 1. ”Sintagma ”la moment” constituie un barbarism și trebuie evitată cu desăvârșire. În astfel de cazul putem utiliza sintagme precum ”în momentul de față”, ”pentru moment”, ”la ora actuală” etc. 2. Înainte de conjuncția adversativă ”dar”, așa cum am convenit mai sus, virgula e obligatorie. 3. Cuvântul ”va” aici se scrie împreună. Rețineți: eu voi, tu vei, el (ea)va, noi vom, voi veți, ei (ele) vor”. Scrierea prin cratimă este valabilă doar când e vorba de pronumele personale voi, dumneavoastră etc. De ex.: ”Luând act de Rechizitoriu, învinuitul v-a trimis la origini”. Deși a făcut-o doar în gând.

I-a spus (?!) în câteva săptămâni proiectul revizuirii va fi gata”. După expresia ”i-a spus” lipsește conjuncția ”că”. Și nu proiectul revizuirii, ci al cererii de revizuire.

A indicat că (!!!) confirmă”. Iarăși cacofonie.

Și cu pixul a scris o recipisă”. Topica, adică ordinea cuvintelor, aici e una greșită. Ar fi fost corect ”a scris cu pixul”, deși dacă scotea sintagma ”cu pixul”, propoziția ar fi fost mai elegantă, iar ponderea acuzațiilor nu s-ar fi diminuat.

Peste în jur de o lună l-a telefonat…”. Vezi mai sus. Corect: i-a telefonat sau l-a sunat.

Depoziția unuia dintre martori despre sicofantul Alexei Damaschin: ”De pregătirea acestui proiect se ocupa în exclusivitate Damaschin Alexei, care începând cu anul 2007-2008 a sustras (sic!) aproape un milion de dolari SUA din întreprindere pentru a ”hotărâ” (?!) întrebarea….”. Oho! Cum vine asta? Reiese că respectivul delator a sustras milionul? Iată ce spune DEX-ul despre verbul ”a sustrage”: ”A-și însuși, prin fraudă sau prin viclenie, un lucru care aparține altei persoane; a fura”. Așadar, ori clevetitorul meu e un escroc de zile mari și a ciordit de la firmă milionul (ceea nu e deloc exclus!), ori procurorul Ivanov (sau ajutorul său de nădejde, ofițerul Roșu) a vrut să spună că ipochimenul cu pricina a ridicat, a scos, a luat de la firmă suma respectivă. Deși e lăudabilă utilizarea de către oamenii (fără-de-)legii a literei ”â”, așa cum e corect pentru limba română – însă doar atunci când e plasată între consoane -, în cazul verbului ”a hotărî” se folosește litera ”î”. Dar și mai gravă este sintagma calchiată în mod grosolan din limba rusă ”a hotărî întrebarea” (решить вопрос). Aici e corectă expresia ”a hotărî (a soluționa) problema”, iar în cazul dat, întrucât e vorba despre mituire, mai exact ar fi ”a unge socoteala”, ”a căuta pile”,  ”a influența decidenții” etc.

Deoarece el este și inginer (!) și jurist”. Am arătat mai sus că atunci când conjuncția copulativă ”și” se repetă în aceeași propoziție, virgula e indispensabilă.

Același martor despre pârâtorul-detractorul meu: ”La acel moment era încrezut (sic!) că Damaschin Alexei a dat acel milion de dolari pentru a soluționa problemele cu statul referitor la autorizări și aprobări, impresia sa a fost că banii au fost dați de Damaschin (iar lipsește virgula!) deoarece au fost emise două Hotărâri (?!) ale Guvernului, și au fost obținute toate aprobările în termen scurt”. Trecem peste profilul sociopsihologic al imaculatului meu denunțător (deoarece aici ne ocupăm doar de aspecte lingvistice) și revenim la lecția de scriere corectă. Așadar, atunci când vrem să spunem că cineva e sigur de ceva anume, în nici un caz nu folosim cuvântul ”încrezut”. Iată ce zice DEX-ul despre acest cuvânt: ”(Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul”.  Aici se potrivesc cuvintele încredințat, convins, sigur. Expresia ”și au fost obținute”, precedată de o virgulă, șchioapătă de ambele picioare. Odată pentru că aici înainte de conjuncția ”și” virgula nu e necesară; doi, deoarece mai plastică ar fi fost formula ”toate aprobările fiind obținute în scurt timp”. Iar majuscula pentru ”Hotărâri” e și ea pusă greșit, deoarece e vorba de plural.

Nu cunoaște nimic despre careva (?!!!) bani oferiți de Damaschin Alexei concret lui Roșca Iurie și despre soluționarea problemei în justiție”, – susține acest martor valoros. Of, Doamne! Domnilor juriști de școală nouă cu năravuri vechi! Oare câtă vreme vom mai auzi din gura voastră această mărturie crasă a lipsei voastre de cultură generală și de lecturi elementare! Cuvântul ”careva” poate fi atribuit doar unei persoane; acesta în nici un caz nu trebuie confundat cu termenii ”niște”, ”unii”. Aberația respectivă provine și ea din limba rusă sub formă de calc, rușii folosind în acest context sintagma ”какие либо” sau cuvântul ”никаких”. Aici s-ar fi potrivit expresia ”despre existența unor sume de bani” etc.

Dar știe că (!!!) cauza civilă…”. Iar cacofonie! Domnilor procurori, rețineți! Limba română admite doar trei cacofonii: Ion Luca Caragiale, Biserica Catolică și ”ca Candu”.  Altminteri chiar îmi vine să folosesc un cuvințel-blestem din limbajul scriitorului Vasile Vasilache, acesta punând în gura unui personaj vorbulița mustoasă ”Cacu-m-aș!”. Păi cam așa e, onorabililor. Anume astfel de exclamații provoacă asemenea măsluiri juridice și năzdrăvănii stilistice.

În aceiași poză”, adică fotografie. Aici pronumele demonstrativ este de genul feminin și se scrie astfel: ”aceeași”. E valabilă și varianta ”aceiași”, însă doar pentru pluralul masculin. De ex.: ”Aceiași procurori se dedau unor abuzuri strigătoare la cer”.

În aceiași sală”, ”pe aceeași pagină”. Corect: ”aceeași”, e feminin.

În concluzie, aș vrea să remarc faptul că greșelile scoase în evidență mai sus nu sunt o excepție, ci caracterizează modul de exprimare și de scriere a majorității absolute a juriștilor de la noi. Desigur, putem da vina pe trecutul nostru istoric, pe dominația limbii ruse pe vremea sovieticilor, dar după atâția ani de la adoptarea limbii de stat, după studii liceale și universitare, plus (în cazul unora ca procurorul Mihail Ivanov) Institutul Național de Justiție, ar fi fost cazul ca iubiții noștri acuzatori de stat să se mai aplece și asupra corectitudinii scrierii și a vorbirii.

În postura mea ingrată de învinuit și de candidat la o detenție îndelungată, după de două ori trista mea experiență  pe durata anchetei penale (28 februarie – 31 mai 2018, trei luni bătute pe muchie!), aș dori să-mi exprim speranța că măcar hotărârile judecătorești, fie ele de condamnare sau de achitare (personal aș prefera ultima variantă!) să fie întocmite nu doar cu respectarea tuturor elementelor procedurale prevăzute de legislație, ci și cu respectarea normelor limbii literare române.

Analiza lingvistică a rechizitoriului este scrisă în mod simbolic în ziua de 15 iunie, cea a comemorării lui Mihai Eminescu.

Maxima lui rămâne valabilă:

Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră!”

Iurie Roșca, alias ”inamicul public numărul unu”

P.S.: Domnilor procurori și ofițeri, vă rog mult de tot să nu vă supărați pentru aceste rânduri. În speranța că ați rămas satisfăcuți de colaborarea noastră pe parcursul acestei primăveri atât de frumoase, vă urez toate cele bune și vă zic ”pe curând”. Ne vedem la judecată.

P.P.S: Zâmbiți, vă rog, nu fiți triști. Cine știe, poate tocmai acum este momentul de vârf din viața dumneavoastră. Prin dosarul pe care mi l-ați cusut cu ață albă, aveți toate șansele să intrați în istorie. De ce? Pentru că detractorii și prigonitorii fac și ei parte din viața unei persoane mai răsărite ca mine, care, orice s-ar întâmpla, n-a făcut degeaba umbră pământului în ultimii treizeci de ani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Este activată moderarea comentariilor. Comentariul dvs. poate lua ceva timp să apară.