Republica Moldova nu va fi niciodată membru cu drepturi deplin al Uniunii Europene şi trebuie să ne debarasăm de acest gînd.
Cei 20 de ani de aşteptare a euro-integrării sînt iluzorii şi pot fi comparaţi cu speranţa Uniunii Sovietice de a construi în 20 de ani comunismul.
Noi încă mai consumăm în spaţiul public iluzia integrării europene ca soluţie salvatoare pentru problemele fundamentale ale Republicii Moldova. Nu va fi Republica Moldova niciodată membru deplin al Uniunii Europene şi nu ştim cîţi ani va mai exista Uniunea Europeană.
Republica Moldova ar trebui să fie mai interesată de cooperare politică, economică şi comercială cu statele membre ale UE, astfel încît ţara noastră să aibă de cîştigat.

]]> http://iurierosca.md/video/video-text-moldova-nu-va-fi-niciodata-membru-cu-drepturi-depline-al-ue/feed 0 http://iurierosca.md/video/plingere-la-procuratura-generala-in-dosarul-uzurparii-puterii-de-stat http://iurierosca.md/video/plingere-la-procuratura-generala-in-dosarul-uzurparii-puterii-de-stat#comments Tue, 24 Apr 2012 11:39:59 +0000 admin http://iurierosca.md/?p=2679

COMUNICAT CACD:
PLÂNGERE LA PROCURATURA GENERALĂ
ÎN DOSARUL UZURPĂRII PUTERII DE STAT

Aducem la cunoştinţa mass-media că astăzi, 20 aprilie 2012, Iurie Roşca, membru al Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei, a depus la Procuratura Generală o plângere împotriva Ordonanţei de refuz de a iniţia urmărea penală contra cetăţenilor Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu în temeiul art.339 al Codului Penal „Uzurparea puterii de stat”.

Precizăm că ordonanţa de refuz a fost emisă de Lucreţia Zaharia, procuror în Secţia conducere a urmării penale în organele centrale ale MAI şi SV din cadrul Direcţiei conducere şi exercitare a urmării penale a Procuraturii Generale.

Amintim că la 29 februarie 2012 membrii CACD au depus pe numele lui Valeriu Zubco, Procuror General, o scrisoare deschisă în care au cerut tragerea la răspunderea penală a lui Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu pentru crima de uzurpare a puterii de stat. În urma acestei sesizări examinarea cazului respectiv a fost pusă în sarcina procurorului Lucreţia Zaharia. La 26 martie, Iurie Roşca, fiind audiat de procurorul respectiv, a depus un demers în care a prezentat o serie de probe concludente, prin care a argumentat vinovăţia celor trei conducători ai partidelor din coaliţia de guvernământ.

Potrivit procedurii legale, procurorul ierarhic superior este obligat să studieze plângerea respectivă şi să decidă asupra necesităţii iniţierii cauzei penale. În cazul unui posibil refuz din partea procurorului ierarhic superior, legislaţia în vigoare prevede posibilitatea de atac la judecătorul de instrucţie.

Prezentăm mai jos textul plângerii, precum şi descrierea probelor video.

Biroul de presă al CACD

20 aprilie 2012

Procuratura Generală a Republicii Moldova
Procurorului General al Republicii Moldova
Dlui Valeriu Zubco

Petiţionar: Iurie Roşca,
strada N.Iorga, 5, mun. Chişinău

PLÂNGERE
împotriva ordonanţei de refuz în pornirea urmăririi penale din 27.03.2012

Subsemnatul, petiţionarul Roşca Iurie, în conformitate cu prevederile art. 299- 299/1 Cod procedură penală, solicit:

Să fie anulată ordonanţa de refuz în pornirea urmăririi penale din 27.03.2012 a procurorului în Secţia conducere a urmăririi penale în organele centrale ale MAI şi SV din cadrul Direcţiei conducere şi exercitare a urmăririi penale a Procuraturii Generale Lucreţia Zaharia, prin care a fost dispus:

1. A refuza începerea urmăririi penale în baza adresărilor grupului de deputaţi din cadrul fracţiunii parlamentare a PCRM şi membrilor Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei, din motivele expuse în partea descriptivă a prezentei ordonanţe.
2. A informa persoanele interesate despre decizia adoptată.

Motivele de fapt şi drept ale plângerii

1. Prin scrisoarea nr. 16- 43/12 – 727 din 03.04.2012 mi-a fost adusă la cunoştinţă ordonanţa procurorului în Secţia conducere a urmăririi penale în organele centrale ale MAI şi SV din cadrul Direcţiei conducere şi exercitare a urmăririi penale a Procuraturii Generale Lucreţia Zaharia, în care a fost indicat că temeiul de refuz în pornirea urmăririi penale se bazează pe prevederile art. 275 pct 3) Cod procedură penală, deoarece fapta nu întruneşte elementele infracţiunilor prevăzute de art. 182 şi art. 339 Cod penal, precum şi mi–a fost explicat că în cazul dezacordului cu hotărârea adoptată sunt în drept să o contest în ordinea prevăzută de art. 2991, 313 Cod procedură penală.
2. Consider că ordonanţa contestată este ilegală, pasibilă anulării de către procurorul ierarhic superior, fapt pentru care aduc următoarele argumente:
3. Constat că în dispozitivul ordonanţei contestate, contrar prevederilor art. 274 alin. (6) şi/sau art. 299- 299/1 Cod procedură penală nu este indicată calea de atac şi modul de atac al ordonanţei contestate, fapt care relevă ilegalitatea actului de dispoziţie emis de procurorul Lucreţia Zaharia.
4. Consider că, chiar dacă în scrisoarea nr. 16- 43/12 – 727 din 03.04.2012, semnată de procurorul Lucreţia Zaharia sunt indicate posibilităţile de a contesta ordonanţa în ordinea prevăzută de art. 299- 299/1, 313 Cod procedură penală, acest lucru nu poate substitui obligaţia ca anume în ordonanţa de refuz în pornirea urmăririi penale să fie indicată ordinea şi calea de atac a ordonanţei.
5. Din această cauză s-a creat o situaţie confuză, mie, ca petiţionar, nefiindu-mi indicat clar modul şi ordinea de atac.
6. În opinia mea, art. 299- 299/1 Cod procedură penală ţin de examinarea plângerilor de către procuror în cadrul unui proces penal, care din speţă rezultă că aşa şi nu a mai fost pornit, iar conform art. 274 alin. (6) Cod procedură penală ordonanţa de refuz în pornirea urmăririi penale poate fi atacată, prin plângere, în instanţa judecătorească, în condiţiile art. 313 Cod procedură penală.
7. Indiscutabil, încălcările comise de către procurorul Lucreţia Zaharia, arătate mai sus, trebuie să facă obiectul unui control al procurorului ierarhic superior pentru a fi eliminate şi corectate, iar ca şi consecinţă ordonanţa contestată nu poate fi menţinută sub nici o formă şi este pasibilă anulării.
8. În partea de constatare a ordonanţei de refuz în pornirea urmăririi penale este indicat că la 23.01.2012 la Procuratura Generală a parvenit „interpelarea deschisă” a unui grup din 17 deputaţi ai fracţiunii parlamentare a PCRM, prin care s-a solicitat tragerea la răspundere penală a domnului Marian Lupu, Preşedintele Parlamentului, Preşedinte interimar al Republicii Moldova pentru pretinsele încălcări ale Constituţiei, apreciate ca uzurpare a puterii de stat şi falsificarea rezultatelor votării, care a fost înregistrată în R – 1 de evidenţă a sesizărilor cu privire la infracţiuni al secţiei conducere a urmăririi penale în organele centrale ale MAI şi SV a Procuraturii Generale la 22.02.2012 sub nr. 12.
9. Tot aici, în partea de constatare a ordonanţei contestate este indicat că la 29 februarie 2012 la Procuratura Generală a parvenit Scrisoarea deschisă a unor membri ai Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei, prin care s–a solicitat punerea sub urmărire penală a conducătorilor coaliţiei de guvernământ Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu, pentru uzurparea puterii de stat, care a fost înregistrată în R – 1 de evidenţă a sesizărilor cu privire la infracţiuni al Secţiei conducere a urmăririi penale în organele centrale ale MAI şi SV a Procuraturii Generale la 16.03.2012 sub nr. 16.
10. În continuare procurorul Lucreţia Zaharia arată că, „ţinând cont de faptul că atât prin interpelarea grupului de deputaţi din cadrul fracţiunii parlamentare a PCRM, cât şi prin scrisoarea membrilor Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei a fost solicitată începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de uzurpare a puterii de stat, în conformitate cu prevederile Ordinului comun nr. 121/254/286 – 0/95 din 18 iulie 2008”privind evidenţa unică a infracţiunilor, a cauzelor penale şi a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, adresările menţionate au fost examinate într–o procedură unică.”
11. Consider că în cazul dat adresările menţionate urmau să fie examinate separat şi procurorul Lucreţia Zaharia a examinat în mod ilegal adresările într-o procedură unică.
12. Nu avem cunoştinţă despre existenţa Ordinului comun nr. 121/254/286 – 0/95 din 18 iulie 2008 ”privind evidenţa unică a infracţiunilor, a cauzelor penale şi a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, adresările menţionate au fost examinate într-o procedură unică”; dar admitem că ar fi fost vorba despre un ordin al Procuraturii Generale, care poate fi atribuit actelor de dispoziţie de circuit intern al sistemului organelor Procuraturii din Republica Moldova. Însă în cazul dat este evidentă ilegalitatea examinării adresărilor fracţiunii PCRM din 23.01.2012 şi a scrisorii deschise a CACD din 29 februarie 2012, fapt pentru care aducem următoarele argumente:
13. În cazul interpelării a 17 deputaţi PCRM din 23 ianuarie 2012 organele procuraturii urmau să acţioneze în baza legii nr. 39 din 07.04.1994 despre statutul deputatului în Parlament şi conform Art.22. alin. (1) şi art. 22alin. (2) al legii menţionate şi să examineze sesizarea lor în mod separat în termen de cel mult o lună.
14. În cazul scrisorii deschise a CACD din 29 februarie 2012 procuratura era obligată să acţioneze în conformitate cu prevederile art. 274, 275 Cod procedură penală fără de a recurge la comasări într-o procedură unică.
15. Cert este faptul că, dacă procurorul Lucreţia Zaharia a considerat că adresările, parvenite din partea unui grup de deputaţi PCRM şi din partea CACD urmează a fi examinate într-o procedură unică, atunci procurorul trebuia să-i anunţe oficial pe autorii ambelor sesizări, oferindu-le o posibilitate reală de a contesta acţiunile procurorului în condiţiile legii. Nu cunoaştem dacă despre examinarea în procedură unică au fost sesizaţi deputaţii PCRM, dar cu certitudine se poate afirma că autorilor scrisorii deschise din 29 februarie 2012 nu le–a fost comunicat despre examinarea în procedură unică a sesizărilor.
16. Procurorul Lucreţia Zaharia şi-a întemeiat refuzul de a porni urmărirea penală pe prevederile art. 52 alin. (1) pct. (1), 274 şi 275 pct.(3) Cod procedură penală.
17. Nu se pune la îndoială competenţa procurorului, stabilită în art. 52 alin. (1) p. (1) Cod procedură penală de a refuza pornirea urmării penale, dar suntem nevoiţi de a constata că, contrar prevederilor art. 274 alin. (5) Cod procedură penală, ordonanţa de refuz a pornirii unei urmării penale nu este motivată, din următoarele considerente:
18. În Scrisoarea deschisă a Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei din 29 februarie 2012 sunt indicate persoane concrete, cum ar fi Lupu Marian, Filat Vladimir şi Ghimpu Mihai, care, în opinia autorilor Scrisorii deschise, se fac vinovaţi de comiterea infracţiunii de uzurpare a puterii în stat. Or, aceasta s-a bazat în formularea refuzului exclusiv pe unele observaţii proprii.
19. Era de aşteptat în mod normal ca procurorul Lucreţia Zaharia în vederea exercitării atribuţiilor sale de serviciu să ia de la persoanele nominalizate explicaţii. Or, din ordonanţa contestată se vede clar că procurorul Lucreţia Zaharia a evitat cu bună ştiinţă să invite persoanele nominalizate şi să le ceară explicaţii.
20. Din ordonanţa contestată se vede clar că procurorul Lucreţia Zaharia s–a limitat să-şi formuleze poziţia doar în baza argumentelor expuse în demersurile menţionate pentru ca ulterior să apară nu în postura de procuror, ci în cea de avocat al domnilor Lupu, Filat şi Ghimpu.
21. Procurorul Lucreţia Zaharia face trimitere la declaraţia suplimentară din 26 martie 2012 a subsemnatului, dar în practică nu a luat în consideraţie multitudinea de argumente care, în opinia mea, indică vinovăţia cetăţenilor M. Lupu, V. Filat şi M. Ghimpu de comiterea infracţiunii de uzurpare a puterii în stat.
22. Mai mult decât atât, în demersul din 26 martie 2012 subsemnatul a solicitat procurorului Lucreţia Zaharia să ia explicaţii de la Preşedintele Comisiei Electorale Centrale Iurie Ciocan, Preşedintele Curţii Constituţionale Alexandru Tănase şi ex–Preşedintele Curţii Constituţionale Mihai Pulbere în scopul investigării obiective şi sub toate aspectele a plângerii. Procurorul ierarhic superior va constata că sugestiile petiţionarilor nu au fost luate în consideraţie şi în ordonanţa de refuz de a porni urmărirea penală nu este argumentat de ce procurorul a considerat inoportun de a lua explicaţii de la persoanele nominalizate, fapt care arată că procurorul Lucreţia Zaharia nu a fost imparţială şi obiectivă, după cum prevede legea.
23. Subliniez în mod special că dna procuror nu a făcut nici o acţiune procedurală pentru a obţine originalele Acordului de constituire şi funcţionare a AIE-2, a anexelor acestuia şi a Suplimentului la Acord pentru a se convinge de autenticitatea acestora şi a le examina din perspectiva corespunderii lor legislaţiei în vigoare.
24. În ordonanţa de refuz a pornirii urmăririi penale procurorul Lucreţia Zaharia a indicat, între altele, următoarele: „ cât priveşte afirmaţiile potrivit cărora coaliţia de guvernământ ar fi subordonat abuziv un şir de demnităţi şi instituţii de stat, prin modificările legislative cât şi prin semnarea Acordului privind constituirea şi funcţionarea AIE şi anexelor la acesta, prin care au fost partajate funcţiile de conducere în organele publice centrale ale puterii de stat, cât şi a unor instituţii publice, este de menţionat că, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. (a) a Legii cu privire la Curtea Constituţională, doar Curtea Constituţională exercită la sesizare constituţionalităţii legilor, regulamentelor şi Hotărârilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a Hotărârilor şi dispoziţiilor Guvernului. Or, atâta timp cât modificările operate în legislaţie de către deputaţii Parlamentului şi numirile în funcţii ale conducătorilor Curţii de Conturi, Procuraturii Generale, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, Băncii Naţionale a Moldovei, Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare şi Agenţiei Naţionale pentru Reglementare Energetică nu au fost declarate neconstituţionale, actele menţionate se prezumă a fi legale.”
25. Concluzia de mai sus a procurorului Lucreţia Zaharia este una eronată şi ilegală şi nu poate sta la baza unei ordonanţe de respingere a pornirii urmăririi penale, deoarece în competenţa Curţii Constituţionale nu intră verificarea faptului dacă acţiunile unei sau mai multor persoane constituie componenţa unei infracţiuni. Or, noi am solicitat Procuraturii Generale să constate dacă anexele la acordurile de constituire ale Alianţei pentru Integrare Europeană, prin care au fost partajate funcţii în stat care, în conformitate cu legislaţia, nu pot fi obiectul unor partajării politice şi nici subordonate unor partide aflate la putere.
26. În acest sens, procurorul Lucreţia Zaharia a evitat să răspundă concret la chestiunea abordată de autorii Scrisorii deschise dacă Anexa secretă constituie un delict şi cade sub incidenţa art. 339 Cod penal.
27. Or, competenţa de a verifica acţiunile persoanelor sub aspectul comiterii de infracţiuni revine exclusiv organelor de urmărire penală, Curtea Constituţională, contrar celor indicate de către procurorul Lucreţia Zaharia, nu este în drept să se pronunţe asupra actelor cu caracter politic, adoptate de către Alianţa pentru Integrare Europeană.
28. Este simptomatică şi concluzia procurorului Lucreţia Zaharia în partea ce ţine de neexecutarea unor adrese şi hotărâri ale Curţii Constituţionale. Ea a considerat că neexecutarea unor adrese şi hotărâri ale Curţii Constituţionale nu constituie un element al uzurpării puterii de stat şi n-ar fi urmărit eschivarea de la desfăşurarea procesului de alegere a şefului statului şi de menţine ilegală a puterii în stat Aceste afirmaţii nu corespund situaţiei de fapt şi de drept, deoarece potrivit alin. (1) lit. (c) al art. 82 din Codul jurisdicţiei constituţionale, în vederea asigurării exercitării jurisdicţiei constituţionale, se prevede răspundere administrativă (contravenţională) sub formă de amendă de până la 25 salarii minime, inclusiv pentru neîndeplinirea fără motiv, în modul şi în termenii stabiliţi, a cerinţelor judecătorilor Curţii, neexecutarea hotărârilor şi avizelor Curţii. Totodată, amintim că art. 76 al Codului jurisdicţiei constituţionale stabileşte faptul că controlul executării hotărârilor şi avizelor Curţii Constituţionale cade în sarcina Secretariatului, sub conducerea judecătorului raportor.
29. Or, din nou suntem în faţa unei situaţii admise de către procurorul Lucreţia Zaharia, în care dânsa evită în mod conştient să constate expres câte adrese şi Hotărâri ale Curţii Constituţionale nu au fost executate, cine anume dintre angajaţii Secretariatului Curţii Constituţionale, responsabil de controlul asupra executării hotărârilor şi adreselor Curţii Constituţionale, se face vinovat de neexecutarea lor de către autorităţile respective şi cine este vinovat nemijlocit de neexecutarea hotărârilor şi adreselor Curţii Constituţionale. Oare nu era cazul ca, conform art. 262 alin. (3) Cod procedură penală, procurorul Lucreţia Zaharia să se autosesizeze şi să întreprindă acţiuni pentru depistarea şi tragerea la răspundere, în conformitate cu legea, a persoanelor vinovate de neexecutarea hotărârilor şi adreselor Curţii Constituţionale?
30. Mai mult decât atât, în ordonanţa respectivă procurorul Lucreţia Zaharia îşi permite să facă unele constatări de ordin politic. Cităm: „este necesar de menţionat că starea de criză politică cauzată de nealegerea şefului statului a fost depăşită odată cu alegerea Preşedintelui Republicii Moldova de către deputaţii în Parlament, fapt care a avut loc la 16 martie 2012”.
31. Simptomatic este şi faptul că scrisoarea deschisă a CACD din 29 februarie 2012 a fost înregistrată la 16.03.2012, exact în ziua când, potrivit afirmaţiilor procurorului Lucreţia Zaharia, ar fi fost depăşită criza politică odată cu alegerea Preşedintelui Republicii Moldova. Oare pentru cercetarea Scrisorii deschise din 29 februarie 2012 şi înregistrarea ei în R- 1 a fost necesar de aşteptat ca să fie depăşită criza politică ori era necesar ca procurorii să–şi facă datoria imediat şi să demonstreze prin fapte că nu se află sub controlul politic al nimănui?
32. De menţionat, că procurorul Lucreţia Zaharia a evitat să cerceteze numeroasele probe video existente, în care atât V. Filat, cât şi M. Ghimpu au recunoscut public existenţa acordurilor secrete şi partajarea unor instituţii ale statului, care prin definiţie nu pot fi subordonate politic.
33. Pentru ca procurorul ierarhic superior care va examina plângerea să o poată studia mai profund şi să verifice legalitatea ordonanţei contestate, Vă prezentăm suplimentar probele video, care îi inculpă pe cei trei conducători, asupra faptelor cărora organele de urmărire penală au datoria să se pronunţe.

Domnule Procuror General,
După ce V-am expus mai sus o serie de aspecte de ordin procedural, Vă prezentăm în continuare o expunere punctuală a comentariului nostru pe marginea ordonanţei semnate de dna procuror L. Zaharia, oferindu-vă astfel posibilitatea unei documentări ample asupra principalelor aspecte care ţin de crima comisă de cei trei cetăţeni.

La 26 martie a.c. am fost invitat de către dna procuror Zaharia pentru audieri. Tot atunci am depus un demers pe numele domniei sale, care conţinea o multitudine de argumente de ordin juridic în sprijinul cererii noastre de începere a urmăririi penale contra celor trei semnatari.

La 6 aprilie a.c. Procuratura Generală mi-a expediat un răspuns oficial, semnat de aceeaşi doamnă Lucreţia Zaharia la 3.04.12, cu nr. 16-43/12 – 727, prin care am fost informat că prin ordonanţa din 27 martie 2012 a fost dispus refuzul în pornirea urmăririi penale în temeiul art. 275 (3) al Codului de procedură penală, deoarece, după opinia acesteia, fapta nu întruneşte elementele infracţiunilor prevăzute de art. 182 şi art. 339 ale Codului Penal. Doamna procuror trece cu vederea obligaţia care îi revine de a ne răspunde punctual la fiecare cap de acuzare prezentat, sare peste o serie de probe de o gravitate deosebită, citează în mod mecanic nişte generalităţi din legislaţia în vigoare cu scopul evident de a muşamaliza crima celor trei şi de a nu începe urmărirea lor penală.

O astfel de reacţie a Procuraturii nu este una surprinzătoare, deoarece este de notorietate publică faptul că instituţia în fruntea căreia aţi fost plasat de actuala guvernare este subordonată politic Partidului Democrat din Moldova în frunte cu unul dintre cei, cărora le incriminăm comiterea crimei de uzurpare a puterii de stat, şi anume Marian Lupu. Drept dovadă a acestui fapt este Anexa secretă nr. 4 la Acordul de constituire a AIE-2, prin care Procuratura Generală este atribuită PDM. Întrucât dreptul exclusiv de iniţiere a procedurii de numire şi demitere a Procurorului General îi aparţine preşedintelui Parlamentului, funcţia respectivă fiind deţinută de Marian Lupu, în mod evident Dumneavoastră sunteţi cel care are sarcina să execute indicaţiile politice de la acesta şi acoliţii lui, iar nu să-şi facă datoria în conformitatea cu legea.

Vom examina mai jos Ordonanţa semnată de subalterna Dumneavoastră pentru a demonstra nulitatea ei juridică, incompetenţa profesională şi reaua credinţă, care au stat la baza asumării de către Procuratură a rolului de avocat al criminalilor.

Aşadar, chiar din primele rânduri ale documentului respectiv dna Zaharia comite o încălcare deosebit de gravă prin includerea răspunsului adresat subsemnatului cu cel oferit unui grup de 17 deputaţi ai PCRM, care au adresat o „interpelare deschisă” Procuraturii Generale la 23.01.12012, cerând tragerea la răspundere penală a cet. M. Lupu. Astfel, subalterna Dumneavoastră a încălcat grav Constituţia Republicii Moldova, care stabileşte rolul Parlamentului şi al deputaţilor, precum şi Legea despre statutul deputatului Nr.39-XIII din 07.04.94. Menţionăm că legislaţia în vigoare obligă orice autoritate publică să dea răspunsuri prompte şi calificate la demersurile deputaţilor, în cazul dat fiecare deputat urma să primească personal răspunsul argumentat de la procurorul respectiv. Amintim în acest sens câteva norme juridice din legea invocată mai sus.

Art. 17(6) al Legii despre statutul deputatului, care stabileşte drepturile acestuia, prevede următoarele:
„(6) În exercitarea mandatului deputatul poate adresa întrebări, interpelări şi petiţii Preşedintelui Republicii Moldova, membrilor Guvernului sau altor reprezentanţi ai organelor centrale ale administraţiei de stat.”
Art.22 al aceleiaşi legi prevede: - „(1) Deputatul este în drept să se adreseze oricărui organ de stat şi obştesc, oricărei persoane oficiale în probleme ce ţin de activitatea de deputat şi să participe la examinarea lor. Organul sau persoana oficială respectivă sînt obligate să dea fără întîrziere răspuns la adresare, iar în cazul examinării sau verificării suplimentare a problemei – în cel mult o lună.
În continuare legea respectivă stabileşte:
„Art.23. – (1) Deputatul ca reprezentant al puterii legislative supreme este în drept să ceară la faţa locului încetarea încălcării legii, iar în caz de necesitate să adreseze organelor şi persoanelor oficiale respective cerinţa de a fi oprită încălcarea legii, lezarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor.
(2) Persoanele oficiale din organele de stat şi cele obşteşti, din unităţi cărora le este adresată cerinţa deputatului sînt obligate să ia fără întîrziere măsuri pentru oprirea încălcării, iar în caz de necesitate şi măsuri pentru tragerea la răspundere a vinovaţilor, informîndu-l ulterior pe deputat.”

Mai mult, răspunsul dnei procuror adresat deputaţilor încalcă şi termenul maxim de oferire a răspunsurilor, cel mult o lună. Or, plasarea în acelaşi răspuns a câtorva documente, care au fost expediate de persoane cu statut diferit în societate, la date diferite şi având drept obiect şi argumentaţie aspecte care diferă substanţial arată caracterul tendenţios şi politic al acestui document.

În continuare dna Lucreţia Zaharia ignorează cu desăvârşire probele prezentate de noi, urmărind absolvirea vinovaţilor de orice răspundere. Anume din acest motiv suntem nevoiţi să reluăm principalele argumente expuse în demersul nostru din 26 martie.
Cităm din Ordonanţa semnata de domnia sa:

„În scrisoarea membrilor Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei, cît şi în declaraţia suplimentară a domnului Iurie Roşca din 26 martie 2012, în susţinerea poziţiei că este prezent un fapt de uzurpare a puterii de stat, infracţiune prevăzută de art. 339 Cod penal, săvârşită de către liderii coaliţiei de guvernământ – domnii Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu, au fost expuse următoarele argumente: subordonarea abuzivă a coaliţiei de guvernământ (de fapt, de către coaliţia de guvernământ – nota noastră.) unui şir de demnităţi şi instituţii de stat, prin modificări legislative, operate pe parcursul anului 2009; semnarea Acordului privind constituirea şi funcţionarea AIE şi a anexelor prin care au fost partajate funcţiile de conducere în organele publice centrale ale puterii de stat, cît şi ale unor instituţii publice, care prin norma constituţională şi legile cadru sunt independente sau autonome şi nu admit ingerinţe de nici un fel din partea unor formaţiuni politice (Curtea de Conturi, Procuratura Generală, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, Banca Naţională a Moldovei, Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică ); subordonarea Curţii Constituţionale coaliţiei de guvernământ; tergiversarea alegerii Preşedintelui Republicii Moldova şi neexecutarea hotărârilor şi adreselor Curţii Constituţionale.
În rezultatul examinării argumentele expuse (corect: în urma, ca rezultat al – nota noastră) în adresările menţionate privind pretinsele încălcări ale Constituţiei, apreciate ca uzurpare a puterii de stat şi falsificare a rezultatelor votării, în coraport cu situaţia de fapt şi de drept constatată, conchid că faptele sesizate nu întrunesc elementele infracţiunilor prevăzute de art. 182 şi art. 339 Cod penal”.
Abordarea superficială a autoarei acestui text ne obligă să reluăm argumentaţia noastră şi să arătăm că procesul de uzurpare a puterii de stat a fost unul care s-a extins pe aproape trei ani, fiind unul premeditat şi metodic. El a început, într-adevăr, prin adaptarea legislaţiei la interesele acestei grupări încă în 2009, astfel încât să facă posibilă preluarea controlului politic asupra a practic tuturor instituţiilor puterii de stat autonome sau independente, precum şi modificarea legislaţiei electorale în aşa fel încât redistribuirea mandatelor în alegerile parlamentare să se producă anume în avantajul ei.
Aducem doar câteva exemple de modificări legislative, operate pe parcursul anilor 2009-2011.

I. La 15 octombrie 2009 deputaţii AIE au adoptat modificări la legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public şi legea cu privire la Guvern. Urmare a acestor modificări, viceminiştrii au încetat să fie funcţionari publici selectaţi pe bază de concurs, care se bucură de stabilitatea în funcţie, ei putând fi înlocuiţi în mod arbitrar de către miniştri. Astfel, ca efect, un număr mare de funcţionari şi-au pierdut locurile de muncă, aceştia fiind înlocuiţi cu persoane obediente politic partidelor din arcul guvernamental.

II. Tot în ziua de 15 octombrie 2009 deputaţii AIE au schimbat procedura de numire a membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi a membrilor Consiliului de Observatori al Companiei Tele-Radio Moldova de la trei cincimi (61 mandate) la simpla majoritate (cel puţin 26 de deputaţi din 51). Aceste modificări au urmărit în mod exclusiv adaptarea normei legale la numărul de mandate deţinut de coaliţia de guvernământ. Astfel, cele două instituţii şi-au pierdut independenţa şi au căzut în relaţie de subordonare politică faţă de putere.

III. La 20 octombrie 2009 majoritatea parlamentară a operat modificări la Legea despre statutul deputatului în Parlament, iar la 22 octombrie 2009 a votat Hotărârea nr. 47-XVIII privind cumularea unor funcţii cu mandatul de deputat în Parlament, prin care termenul de aflare în stare de incompatibilitate a deputatului a fost extins de la 30 de zile la şase luni, astfel încălcându-se articolul 6 din Constituţia Republicii Moldova şi principiile legalităţii şi neadmiterii conflictului de interese prevăzute de Legea Fundamentală, articolul 70 „Incompatibilităţi şi imunităţi”, care stabileşte prin alin (1) „calitatea de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice”, precum şi de tratatele internaţionale la care ţara noastră este parte. Aceste schimbări vizau orice demnitate publică, inclusiv procurori, judecători, aleşi locali (de ex. Primarul mun. Chişinău – Dorin Chirtoacă, Primarul or. Floreşti – Iurie Ţap) etc. Astfel, din cei 17 membri ai Guvernului, 14 au deţinut în mod anticonstituţional şi funcţia de deputat. Atunci s-a creat o situaţie unică, printre cele 47 de state membre ale Consiliul Europei. Curtea Constituţională, prin Hotărârea nr.9 din 08.04.2010, a declarat aceste modificări drept anticonstituţionale.

IV. La data de 22 octombrie 2009 a fost modificată Legea cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, fiind introduse norme noi, cu scopul de a evita în mod abuziv dizolvarea Parlamentului, chiar dacă acesta nu alege timp de un an şeful statului.

În acest context sunt relevante şi constatările din Hotărârea Curţii Constituţionale pentru interpretarea prevederilor art.78 din Constituţia Republicii Moldova nr. 17 din 20 septembrie 2011: „…Curtea reţine că nereglementarea de către Parlament a termenului de desfăşurare a alegerilor prezidenţiale în cadrul exercitării interimatului funcţiei de Preşedinte, inclusiv în cadrul interimatului succesiv, nu presupune nerealizarea de către Preşedinte a dispoziţiei constituţionale privind dizolvarea Parlamentului după un an de la ultima dizolvare în cazul în care nu este ales şeful statului”; “…neparticiparea deputaţilor la alegerea şefului statului constituie nu numai o încălcare a art.84 alin.(1) din Regulamentul Parlamentului, dar şi o încălcare a art.68 alin.(1) din Constituţie, care stipulează expres că în exercitarea mandatului deputaţii în Parlament trebuie să acţioneze numai în serviciul poporului. Curtea a subliniat că dreptul constituţional al Preşedintelui de a dizolva Parlamentul în asemenea circumstanţe reprezintă o modalitate de a reacţiona la obstrucţionarea alegerilor preşedinţiale repetate. În acest caz, şeful statului nu numai că este în drept să dizolve Parlamentul, dar, potrivit Legii Supreme, are obligaţia de a proceda astfel.”

În felul acesta au fost depăşite normele prevăzute de alin. (3), (4) şi (5) ale art. 78 din Constituţie, care stabilesc doar două tururi de scrutin şi o singură posibilitate de a organiza alegeri repetate . Astfel, al. (3) stabileşte că „este ales candidatul care a obţinut votul a trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi. Dacă nici un candidat nu a întrunit numărul necesar de voturi, se organizează al doilea tur de scrutin între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului descrescător de voturi obţinute în primul tur. Al.(4) al aceluiaşi articol prevede: ”Dacă şi în turul al doilea nici un candidat nu va întruni numărul necesar de voturi, se organizează alegeri repetate”. Al. (5) Dacă şi după alegerile repetate Preşedintele Republicii Moldova nu va fi ales, Preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul şi stabileşte data alegerilor în noul Parlament”.
De asemenea, a fost introdusă prevederea care permite extinderea cu până la un an a termenului pentru dizolvarea Parlamentului. În mod evident, schimbările respective au fost operate cu rea credinţă şi urmăreau menţinerea forţată a puterii prin aceste tertipuri juridice şi depăşiri ale normelor constituţionale.

V. La 18 iunie 2010 deputaţii coaliţiei de guvernământ au operat modificări în Codul Electoral prin care şi-au subordonat politic Comisia Electorală Centrală. Astfel, a fost suprimată norma prevăzută de art.16 al Codului Electoral „Constituirea Comisiei Electorale Centrale” potrivit căreia, din cei 9 membri ai CEC 5 reveneau opoziţiei parlamentare, iar 4 exponenţilor puterii, precum şi caracterul inamovibil al acestora. Pentru exactitate, prezentăm mai jos redacţia art. 16 adoptată la 22 iulie 2005 şi versiunea modificată la 18 iunie 2010:

Articolul 16. Constituirea Comisiei Electorale Centrale, alineatele (2) și (3) în versiunea adoptată la 22.07.2005 și intrată în vigoare la 12.08.2005:
(2) Comisia Electorală Centrală este constituită din 9 membri cu vot deliberativ: un membru este desemnat de către Preşedintele Republicii Moldova, un membru – de către Guvern şi 7 membri – de către Parlament, inclusiv 5 de către partidele de opoziţie, proporţional numărului de mandate deţinute de acestea. Membrii Comisiei Electorale Centrale nu pot fi membri ai partidelor şi ai altor organizaţii social-politice. Componenţa nominală a comisiei se confirmă prin hotărîre a Parlamentului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.
(3) Membrii Comisiei Electorale Centrale sînt inamovibili. Vacanţa funcţiei de membru al acesteia poate interveni în caz de expirare a împuternicirilor, de demisie, de demitere sau de deces.

Articolul 16. Constituirea Comisiei Electorale Centrale, alineatele (2) și (3 în versiunea Alianței pentru Integrare Europeană, adoptat la 18.06.2010 și în vigoare din 29.06.2010:
(2) Comisia Electorală Centrală este constituită din 9 membri cu vot deliberativ: un membru este desemnat de către Preşedintele Republicii Moldova, ceilalți 8 sunt desemnați de către Parlament, cu respectarea reprezentării proporționale a majorității și a opoziției. Componenţa nominală a comisiei se confirmă prin hotărîre a Parlamentului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.
(3) După confirmarea de către Parlament, membrii Comisiei Electorale Centrale depun în ședința în plen a Parlamentului următorul jurămînt: „Jur să respect Constituţia şi legile țării, să apăr drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce îmi revin potrivit funcţiei, să nu fac declaraţii politice pe parcursul validității mandatului.”

În consecinţă, la 10 februarie 2011 majoritatea parlamentară a AIE a format o nouă componenţă a CEC, 6 dintre membrii acesteia fiind exponenţii puterii şi doar 3 – ai opoziţiei. Preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul CEC au devenit exponenţii puterii. Potrivit normei legale, hotărârile CEC se adoptă cu simpla majoritate. Astfel, guvernarea a instituit un control total asupra proceselor electorale, iar membrii CEC care se bucurau până la acea dată de garanţii juridice de menţinere în funcţie au căpătat garanţii politice din partea guvernării.

Atunci când pomeneşte în treacăt despre semnarea Acordului privind constituirea şi funcţionarea AIE-2, invocate de noi în demersul către domina sa, doamna procuror L. Zaharia nu scrie nici un cuvânt pentru a demonstra că probele prezentate de noi la acest capitol ar fi neîntemeiate şi nu ar reprezenta temeiuri pentru începerea urmăririi penale contra celor trei uzurpatori. Această eschivare de la un răspuns detaliat şi temeinic arată nu doar incompetenţa profesională a respectivei persoane, ci şi dorinţa ascunsă de a-i disculpa pe infractori. Din prezentarea de mai jos se va vedea chiar şi pentru un nespecialist în materie penală cât de grave sunt înţelegerile dintre cei trei în nesocotirea normelor de bază ale statului de drept.

VI. ACORDUL AIE-2 – O EXPRESIE A CARACTERULUI CRIMINAL AL ÎNŢELEGERILOR DINTRE CEI TREI

Însuşi textul Acordului privind constituirea şi funcţionarea AIE, semnat la 30 decembrie 2010 de către Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu, este o dovadă elocventă a faptului că cei trei conducători ai partidelor din coaliţia de guvernământ au uzurpat puterea de stat. Cităm din compartimentul acestui Acord „Formarea organelor de conducere a statului”: „Urmând rezultatele alegerilor din noiembrie 2010, principalele funcţii ale statului vor fi partajate în felul următor: PLDM – Prim-ministru (Vlad Filat), PD – Preşedinte (Marian Lupu), PL – Preşedinte al Parlamentului (Mihai Ghimpu). În baza acordului PL, PDM va deţine temporar funcţia de Preşedinte al Parlamentului până la alegerea şefului statului. Consecutivitatea formării organelor de conducere a statului este următoarea: alegerea Preşedintelui Parlamentului (M. Lupu), desemnarea candidaturii primului ministru (V.Filat) şi învestirea Guvernului, alegerea Preşedintelui Republicii Moldova şi alegerea Preşedintelui Parlamentului (M. Ghimpu)”. Anume din fragmentul citat decurge întregul proces de aprofundare a stării de uzurpare a puterii de stat prin jonglarea procedurilor de alegere a şefului statului care au culminat, în definitiv, cu instalarea lui Nicolae Timofti în această funcţie.

Prin acelaşi document a fost creat un mecanism anticonstituţional de luare a deciziilor, care intră în contradicţie flagrantă cu Articolul 1 al Constituţiei prin care se garantează că „Republica Moldova este un stat de drept şi democratic”, precum şi cu Articolul 6 al Constituţiei ce garantează separaţia puterilor în stat. Mai grav, acest organ ilegal, prin semnătura celor trei conducători, atentează la însuşi actul decizional al autorităţilor puterii centrale, stabilit de Legea Fundamentală şi legislaţia în vigoare. Această înţelegere de tip mafiot este descrisă în compartimentul intitulat „Consiliul Alianţei pentru Integrare Europeană” şi are pretenţia să se plaseze deasupra cadrului legal şi a instituţiilor statului de drept. Cităm:

„CAIE este format din 9 membri: trei din partea PLDM, PD şi PL. Din CAIE fac parte de drept(???) preşedinţii partidelor care formează alianţa de guvernare şi un reprezentant al fracţiunilor parlamentare ale acestora, precum şi un reprezentant din Guvern din partea fiecărui partid. Şedinţele CAIE sunt deliberative doar cu prezenţa reprezentanţilor tuturor componentelor AIE. La baza luării deciziilor în cadrul CAIE stă principiul consensualităţii (…)

CAIE adoptă decizii prin vot unanim (…)

În cadrul CAIE se vor discuta iniţiativele de dizolvare a Parlamentului, de nepromulgare a legilor, suspendarea hotărârilor Guvernului, votul de neîncredere Guvernului şi demiterea miniştrilor şi viceminiştrilor, hotărârile de angajare a răspunderii Guvernului, convocarea sesiunilor extraordinare a Parlamentului, componenţa delegaţiilor permanente ale Parlamentului.

Fără acordul prealabil al CAIE, fracţiunile parlamentare constituante ale AIE nu vor susţine proiectele de legi şi hotărârile iniţiate de opoziţie, nu vor iniţia şi nu vor susţine acordarea votului de neîncredere Guvernului, nu vor iniţia şi nu vor susţine convocarea sesiunilor extraordinare ale Parlamentului.

Şedinţa generală AIE cu participarea Preşedintelui ţării, Preşedintelui Parlamentului, Prim-ministrului, deputaţilor şi miniştrilor va fi convocată după necesitate, dar nu mai rar decât o dată la 3 luni”.

Prin instituirea acestui organ ad-hoc capii coaliţiei de guvernământ şi-au arogat în mod criminal împuterniciri, care aparţin în mod exclusiv unor autorităţi publice centrale, potrivit competenţelor acestora prevăzute de legislaţia în vigoare. Aşa de exemplu, din textul citat rezultă în mod flagrant că şeful statului este lipsit de drepturile sale constituţionale fundamentale, cum ar fi: dizolvarea Parlamentului (art. 85), promulgarea legilor (art. 93), emiterea decretelor (art. 94), suspendarea hotărârilor Guvernului (art. 88, i). Preşedintele ţării este degradat până la relaţia de subordine faţă de CAIE prin pretenţia semnatarilor respectivului Acord de a convoca şeful statului la şedinţele AIE. Prin prevederea respectivă s-a comis o imixtiune directă în atribuţiile constituţionale exclusive ale preşedintelui republicii care, potrivit Art. 77, al.(2), „reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării”, dar şi un atentat la statutul acestuia, stabilit prin al.(1) al Art. 87, potrivit căruia „Preşedintele Republicii Moldova este comandantul forţelor armate”. Precizăm că legislaţia în vigoare nu oferă nici unei autorităţi publice legale, inclusiv Parlamentului sau Guvernului, dreptul de a convoca Preşedintele Republicii în mod imperativ. Implicit, un astfel de drept nu poate să rezulte dintr-un acord politic dubios, semnat de trei cetăţeni ai Republicii Moldova, care comit, prin Acordul respectiv, crima de exercitare a puterii de stat în nume propriu, prevăzută de al.(2) din Art. 2 al Constituţiei.

Prin sintagma „Convocarea sesiunilor extraordinare ale Parlamentului” cei trei preşedinţi de partide comit un atentat suplimentar asupra prerogativelor şefului statului, precum şi o imixtiune directă în activitatea forului legiuitor, a organelor de lucru ale acestuia, inclusiv a fracţiunilor parlamentare, dar şi lezează în mod direct statutul deputatului, toate aceste prevederi fiind stabilite în al.(2) al Art. 67 al Constituţiei, care stabileşte: „Parlamentul se întruneşte în sesiuni extraordinare sau speciale, la cererea Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui Parlamentului sau a unei treimi de deputaţi”. Restrângerea mandatului de deputat comisă de către V. Filat, M.Lupu şi M. Ghimpu încalcă în mod deliberat şi cu rea credinţă şi art. 68 al Constituţiei „Mandatul reprezentativ”: „1. În exercitarea mandatului deputaţii sunt în serviciul poporului. 2. Orice mandat imperativ este nul”. Prin urmare, conducătorii celor trei partide parlamentare ştirbesc în mod grav atribuţiile deputaţilor aflaţi în slujba poporului, şi nu în subordinea şefilor de partid.

În continuarea textului aceluiaşi Acord al AIE, V. Filat, M.Lupu şi M. Ghimpu pretind să blocheze în totalitate actul decizional al şefului statului şi să îl coboare la nivelul unui simplu subaltern, care, înainte de emiterea oricărui decret, este obligat să ceară aprobarea prealabilă a CAIE.

Cităm integral compartimentul „Modul de pregătire a luării deciziilor”: „Preşedintele ţării va informa în prealabil membrii CAIE (prin intermediul secretariatului) despre proiectul decretelor. Dacă în termen de cinci zile din momentul informării nu parvin obiecţii, Preşedintele adoptă decizia. În cazul apariţiei unor obiecţii din partea componentelor AIE – subiectul se discută în cadrul CAIE”.

Aceste formulări transformă, de fapt, Preşedintele republicii într-o marionetă a trei exponenţi ai puterii, care dovedesc prin semnături personale că urmăresc subordonarea şefului statului unor cârdăşii de cartel, situaţie ce se încadrează perfect în prevederile art. 339 ale Codului Penal.

Acelaşi Acord al AIE, semnat la 30 decembrie 2010, a instituit o suprastructură politică, prin care s-au încălcat în mod grosolan competenţele Guvernului stabilite prin Constituţie, Legea cu privire al Guvern şi alte acte legislative. Am demonstrat mai sus cum, prin semnătura celor trei, s-a recurs la subordonarea Preşedintelui republicii şi a Parlamentului unui organ anticonstituţional numit CAIE. Vom demonstra mai jos că prin acelaşi document s-a produs şi subordonarea Guvernului.

Cităm în continuare din documentul semnat la 30 decembrie 2010 de cei trei complici la crima de uzurpare a puterii de stat, compartimentul „Reuniunile pregătitoare ale şedinţelor Guvernului”: „Şedinţele Executivului sunt precedate de şedinţele Prezidiului Guvernului, în cadrul cărora se aprobă ordinea de zi a şedinţelor Guvernului în scopul elucidării situaţiilor conflictuale, atunci când există divergenţe de opinii vizavi de proiectele aflate în discuţii.

Deciziile în cadrul prezidiului Guvernului se iau prin consens. În cazul când nu este posibilă identificarea unei soluţii consensuale pe marginea unui proiect de hotărâre, proiectul în cauză va fi retras de pe agenda şedinţei Guvernului, iar problema respectivă va fi pusă în discuţie la CAIE.”

În compartimentul numit „Dispoziţii finale”, semnatarii Acordului au hotărât să adapteze legislaţia la interesele lor de cartel. Cităm: „Până la învestirea Guvernului vor fi operate modificări în legislaţie în vederea asigurării îndeplinirii prevederilor prezentului Acord”. Drept urmare directă a acestor înţelegeri a fost modificat art. 26 al Legii cu privire la Guvern. Astfel, varianta legii respective de până la operarea de modificări avea următorul conţinut: „Art. 26. Prezidiul Guvernului” „Pentru organizarea activităţii interne a Guvernului se formează Prezidiul Guvernului în componenţa Prim-ministrului, prim-viceprim-ministrului, viceprim-miniştrilor şi ministrului justiţiei”. Însă, în varianta modificată şi completată la 04.05.10, acelaşi articol a fost adaptat integral Acordului AIE citat mai sus, „Art.26. Prezidiul Guvernului”: „Pentru coordonarea activităţii interne a Guvernului şi în scopul aprobării proiectului ordinii de zi a şedinţelor Guvernului, se formează Prezidiul Guvernului din care fac parte Prim-ministrul şi viceprim-miniştrii.

Şedinţa Prezidiului Guvernului se convoacă de Prim-ministru şi se consideră deliberativă dacă la ea participă toţi membrii prezidiului. În cazul absenţei unui viceprim-ministru, acesta va delega pentru participare la şedinţă cu drepturi depline un alt membru al Guvernului.

Deciziile în cadrul Prezidiului se adoptă prin consens”.

Prin norma legală instituită cei trei complici au urmărit subordonarea Guvernului ca organ colegial al puterii executive unei suprastructuri artificiale cu competenţe nelimitate, cu o formă de organizare şi un mod de luare a deciziilor antidemocratic şi nefuncţional (a se vedea, în acest sens, pretenţia ca la astfel de şedinţe să fie prezenţi toţi membrii, ca şi dreptul abuziv al viceprim-miniştrilor de a-şi delega în locul lor alţi membri ai Guvernului la şedinţele Prezidiului, dar şi metoda antidemocratică şi inaplicabilă de luare a deciziilor prin consens). Practic, normele respective au creat un blocaj instituţional şi au transformat Guvernul într-un organ subordonat intereselor dubioase ale aceleiaşi structuri ilegale numite CAIE.

În concluzie, este absolut clar că semnatarii Acordului privind constituirea şi funcţionarea Alianţei pentru Integrare Europeană au semnat un document politic prin care au comis un atac direct împotriva ordinii constituţionale şi a legalităţii, prin subordonarea Preşedintelui republicii, a Parlamentului şi a Guvernului înţelegerilor de tip criminal.

Este de notorietate publică faptul că în aceeaşi zi de 30 decembrie 2010 V.Filat, M. Lupu şi M.Ghimpu au semnat patru anexe la Acordului privind constituirea şi funcţionarea Alianţei pentru Integrare Europeană, prin care au fost partajate între cele trei partide din coaliţia de guvernământ funcţiile de conducere în organele publice centrale ale puterii de stat. Trei dintre aceste anexe au fost făcute publice de înşişi semnatarii documentului. Însă despre existenţa celei de-a patra anexe, care a purtat un caracter secret, opinia publică a aflat mult mai târziu. Ea a fost dezvăluită în urma scandalurilor iscate pe marginea conflictelor din interiorul AIE. Astfel, Mihai Ghimpu a făcut public acest document în cadrul emisiunii „Fabrika” a postului de televiziune „Publika” în data de 16 noiembrie 2011. Anume Anexa nr. 4 vădeşte în mod special şi fără echivoc planul criminal al celor trei conducători de partide de a uzurpa puterea de stat prin partajarea între partidele din arcul guvernamental a unor instituţii publice, care prin norma constituţională şi legile cadru sunt independente sau autonome şi nu admit ingerinţe de nici un fel din partea unor formaţiuni politice.

Procurorul Zaharia evită în mod deliberat să se pronunţe şi asupra unui aspect de o importanţă majoră, care reprezintă una dintre cele mai elocvente dovezi ale uzurpării puterii de stat de către indivizii respectivi, şi anume la Anexa secretă nr. 4 a Acordului de constituire şi funcţionare a AIE-2. Asta cu atât mai mult cu cât această înţelegere reprezintă un atac flagrant la principiile statului de drept şi la normele legale în vigoare. Gravitatea acestei crime este cu atât mai izbitoare cu cât cârdăşia secretă între cei trei a avut efecte practice, toate funcţiile convenite de aceştia fiind repartizate în strică conformitate cu înţelegerile din respectivele anexe.
Prezentăm mai jos toate componentele Anexei secrete nr. 4, precum şi argumentaţia juridică legată de încălcările comise de V. Filat, M. Lupu şi M. Ghimpu.

1. Curtea de Conturi (PLDM)

În lista descrisă în Anexa 4, prima instituţie subordonată politic este Curtea de Conturi, atribuită PLDM. În felul acesta au fost încălcate în mod flagrant Articolele 4 şi 6 ale Legii Curţii de Conturi „Obiectivele şi principiile fundamentale ale Curţii de Conturi” şi, respectiv, „Independenţa Curţii de Conturi”. Cităm: Art.4 (2)” Activitatea Curţii de Conturi se bazează pe următoarele principii:a) legalitate; b) obiectivitate; c) independenţă; d) transparenţă”.; Art.6 „(1) Curtea de Conturi dispune de independenţă organizaţională, funcţională, operaţională şi financiară conform prezentei legi. (2) În exercitarea atribuţiilor şi împuternicirilor sale, Curtea de Conturi este independentă şi nu poate fi direcţionată sau controlată de nici o persoană fizică sau juridică. (3) Curtea de Conturi este apolitică, nu sprijină şi nu acordă asistenţă nici unui partid politic”.

Ca urmare a acestor înţelegeri de tip criminal la 21 aprilie 2011, prin Hotărârea Parlamentului nr. 83, la insistenţa publică repetată a lui Vladimir Filat, majoritatea parlamentară a AIE îl instalează la funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi pe Serafim Urechean, care a preluat această funcţie ca urmare directă a prevederilor Anexei secrete, ce atribuia autoritatea respectivă PLDM. Amintim că în pofida reţinerilor din partea celorlalte două partide din coaliţia de guvernământ şi în ciuda criticilor aduse de opoziţia parlamentară şi societatea civilă în legătură cu faptul că Serafim Urechean nu întrunea condiţiile minime pentru a ocupa această funcţie, Vladimir Filat şi-a obţinut, prin ameninţarea că va părăsi Alianţa, această poziţie-cheie pentru a-şi plasa o persoană de încredere, care din poziţia de preşedinte al Curţii de Conturi să nu efectueze o activitate corectă şi legală de verificare a modului de utilizare a banilor publici de către Guvernul în fruntea căruia se află preşedintele PLDM.

Astfel au fost încălcate în mod grosolan prevederile Art. 17. ”Сondiţiile pentru a candida la funcţia de membru al Curţii de Conturi”, în speţă punctul (1) „b) are studii superioare în domeniul economic, financiar sau juridic şi a cărei calificare profesională şi experienţă de lucru din ultimii 10 ani este corespunzătoare pentru exercitarea sarcinilor Curţii de Conturi”. Precizăm că pagina oficială web a Curţii de Conturi indică la compartimentul „Conducerea / Preşedintele Curţii de Conturi”, secţiunea „Studii” următoarele: „Universitatea Tehnică a Moldovei Chişinău, Republica Moldova, Diploma: inginer-constructor 1969-1974, Şcoala Superioară de Ştiinţe Politice Leningrad, Rusia Diploma: politolog 1983-1985”. Aşadar, Serafim Urechean deţine diploma de inginer-constructor, mai fiind şi absolvent al Şcolii Superioare de Partid (comunist), autointitulându-se, în mod eufemistic, politolog.

Menţionăm, de asemenea, că prin numirea lui Serafim Urechean, conducătorii AIE au încălcat un acord internaţional la care Republica Moldova este parte. Astfel, Curtea de Conturi este membră a organizaţiei internaţionale a Instituţiilor Superioare de Control a Finanţelor Publice (INTOSAI – International Organization of Supreme Audit Institutions). În calitate de membru, Curtea de Conturi a aderat la Declaraţia de la Mexico cu privire la independenţa instituţiilor superioare de control a finanţelor publice. În preambulul Legii Curţii de Conturi este stipulată, în mod expres, adeziunea Republicii Moldova la standardele internaţionale privind cele mai bune practici în domeniul auditului public. Principiul nr. 3 din Declaraţia de la Mexico stabileşte că „personalul instituţiilor superioare de control a finanţelor publice nu trebuie să dezvolte relaţii prea apropiate cu entităţile pe care ei le supun auditului, rămânând, astfel, instituţii obiective şi păstrând imaginea de instituţii obiective”. După aderarea in corpore a Alianţei Moldova Noastră conduse de Serafim Urechean la PLDM, fostul preşedinte AMN a dezvoltat o relaţie politică prea apropiată de PLDM şi, implicit, de toate instituţiile de stat controlate de acest partid (sursa: expert-grup.org). În plus, întreaga opinie publică cunoaşte foarte bine faptul că Serafim Urechean personal, în calitate de Primar General al Chişinăului, a fost obiectul unor nenumărate rapoarte şi hotărâri ale Curţii de Conturi, care au dovedit utilizarea frauduloasă şi contrar destinaţiei a finanţelor publice pe care le avea în gestiune. A se vedea în acest sens pagina pe web a Curţii de Conturi următoarele hotărâri: 1. Hotărîrea privind rezultatele controlului asupra activităţii economico-financiare a Ministerului Comunicaţiilor şi Informaticii al Republicii Moldova şi a unor întreprinderi din subordine (Nr.47 din 14.11.97 Monitorul Oficial al R. Moldova nr.36-37/13 din 23.04.1998), 2. Hotărîre privind rezultatele controlului efectuat asupra unor aspecte ale activităţii economico-financiare a S.A. “Termocom” pe anii 1994-1999 (nr.58 din 04.10.2000 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.152-153/39 din 07.12.2000), 3. Hotărîre privind rezultatele controlului asupra executării de către conducerea S.A. “Apă-Canal Chişinău” şi S.A. “Termocom” din mun. Chişinău a Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 337 din 25.05.95 “Cu privire la contorizarea apei şi a energiei termice consumate de populaţie, instituţii publice şi agenţi economici” (nr.14 din 25.01.2001 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.21-24/18 din 27.02.2001), 4. Hotărîre privind rezultatele controlului asupra executării bugetului mun. Chişinău pe anul 2000 (Nr.57 din 14.06.2001 Monitorul Oficial al R Moldova nr.94-96/51 din 10.08.2001), 5. HCC 114/2001 Hotărîre privind rezultatele controlului asupra activităţii economico-financiare a Băncii municipale “Chişinău” S.A. (Nr.114 din 19.12.2001 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.36-38/8 din 14.03.2002), 6. Hotărîre privind rezultatele controlului asupra activităţii economico-financiare a Primăriei mun. Chişinău în perioada anilor 1998-2001 (nr.46 din 23.05.2002 Monitorul Oficial al R. Moldova nr.113-114/34 din 05.08.2002), 7. Hotărîre privind rezultatele controlului asupra elaborării şi executării bugetului municipiului Chişinău pe anul 2002 (Nr.42 din 11.06.2003 Monitorul Oficial al R. Moldova nr.153-154/34 din 22.07.2003), 8. Hotărîre privind rezultatele controlului asupra elaborării şi executării bugetului municipiului Chişinău pe anul 2003 (nr. 44 din 02.07.2004 Monitorul Oficial al R. Moldova nr.163-167/26 din 03.09.2004).

2. Procuratura Generală (PDM)

La punctul 2 al Anexei secrete figurează Procuratura Generală, instituţie repartizată de cei trei complici la crima de uzurpare a puterii de stat Partidului Democrat din Moldova, condus de Marian Lupu. În felul acesta a fost încălcat în mod flagrant Art. 124 al Constituţiei, care stabileşte în punctul (1) că „Procuratura reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, şi în nici un caz interesele unui grup de cetăţeni, a unui partid sau a unui grup de partide.

Anexa secretă violează în mod evident şi legea cu privire la Procuratură, în particular Art.1 şi 2 care stabilesc următoarele: „Art. 1. Procuratura. Procuratura este o instituţie autonomă în cadrul autorităţii judecătoreşti, care, în limitele atribuţiilor şi competenţei, apără interesele generale ale societăţii, ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, conduce şi exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţele de judecată, în condiţiile legii. Art.2. Principiile de organizare a activităţii Procuraturii (1) Procuratura îşi desfăşoară activitatea pe principiul legalităţii. (2) Activitatea Procuraturii este transparentă şi presupune garantarea accesului societăţii şi al mijloacelor de informare în masă la informaţiile despre această activitate, cu excepţia restricţiilor prevăzute de lege. (3) Principiul independenţei exclude posibilitatea de subordonare a Procuraturii autorităţii legislative şi celei executive, precum şi de influenţă sau de imixtiune a unor alte organe şi autorităţi ale statului în activitatea Procuraturii.(4) Procurorul îşi organizează activitatea şi o desfăşoară pe principiul autonomiei, asigurat prin independenţă procesuală şi control judecătoresc, care îi oferă posibilitatea de a lua de sine stătător decizii în cauzele şi în cazurile pe care le examinează. (5) În activitatea Procuraturii, controlul ierarhic intern şi controlul judecătoresc sînt principii care asigură exercitarea dreptului procurorului ierarhic superior de a verifica legalitatea deciziilor emise de procurorul ierarhic inferior, precum şi posibilitatea contestării în instanţă de judecată a deciziilor şi a acţiunilor cu caracter procesual ale procurorului”.

Subordonarea Procuraturii Generale unui partid politic constituie şi o lovitură principiului separaţiei puterilor în stat în Legislativă, Executivă şi Judecătorească întrucât Procuratura este parte a Justiţiei, iar Procurorul General face parte din Consiliul Superior al Magistraturii care, potrivit legislaţiei, este organ independent de autoadministrare al puterii judecătoreşti. Cităm Art.1 al Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii „Consiliul Superior al Magistraturii – organ de autoadministrare judecătorească” „(1) Consiliul Superior al Magistraturii este un organ independent, format în vederea organizării şi funcţionării sistemului judecătoresc, şi este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti. (2) Consiliul Superior al Magistraturii exercită autoadministrarea judecătorească”. Calitatea de membru al CSM este stabilită de Art. 122 al.(2) al Legii Supreme, care stabileşte că „din Consiliul Superior al Magistraturii fac parte de drept: Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul justiţiei şi Procurorul General”.

3. Serviciul de Informaţii şi Securitate (PL)

Punctul 3 al Anexei secrete AIE atribuie Serviciul de Informaţii şi Securitate Partidului Liberal. Subordonarea conducerii SIS unui partid politic reprezintă un atentat direct la siguranţa naţională, precum şi la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului prin lipsirea acestei instituţii de caracterul independent şi nonpartizan. De asemenea, din Anexa secretă rezultă în mod expres că Serviciul de Informaţii şi Securitate este subordonat în totalitate Partidului Liberal, inclusiv conducerea şi efectivul de ofiţeri ai acestei instituţii. De menţionat că, potrivit Art. 1 al Legii cu privire la Serviciul de Informaţii şi Securitate „Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova” „(2) Activitatea Serviciului este coordonată de către Preşedintele Republicii Moldova, în limitele competenţei sale, şi este supusă controlului parlamentar”, iar în conformitate cu Art.3 „Principiile de activitate a Serviciului” Serviciul îşi desfăşoară activitatea conform principiilor: – nonpartidismului”. Atribuirea întregului efectiv de ofiţeri PL-ului intră în contradicţie şi cu Art. 6 „Principiile şi criteriile de bază în activitatea ofiţerului de informaţii” al Legii privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate „(1) Ofiţerul de informaţii îşi subordonează conduita profesională exclusiv apărării şi promovării valorilor şi intereselor naţionale ale Republicii Moldova. (2) Ataşamentul necondiţionat faţă de principiile şi normele constituţionale, devotamentul faţă de Republica Moldova, competenţa, probitatea şi eficienţa profesională constituie criteriile de bază pentru selecţia, promovarea şi menţinerea în activitate a ofiţerului de informaţii”. Astfel, un ofiţer al SIS este obligat să servească Republica Moldova, toţi cetăţenii ei, şi în nici un caz doar un grup de cetăţeni asociaţi în cadrul unui partid politic cum este PL.

4. Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal (PLDM)

Prin atribuirea acestei instituţii independente unui partid politic a fost adusă o atingere gravă competenţelor Parlamentului, prevăzute de al.(1) al Art. 60 al Constituţiei, potrivit căruia „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului”. Potrivit Art.66, litera j) „Atribuţiile de bază” al Legii Fundamentale, Parlamentul „alege şi numeşte persoanele oficiale de stat, în cazurile prevăzute de lege” prin urmare, anume această autoritate este în drept să decidă asupra numirii conducerii instituţiei.

Astfel, Art.22 al legii-cadru „Conducerea Centrului” stabileşte: „(1) Centrul este condus de un director, numit în funcţie de Parlament la propunerea Preşedintelui Parlamentului, a unei fracţiuni parlamentare sau a unui grup de cel puţin 15 deputaţi, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, pentru un mandat de 5 ani. Persoana numită poate ocupa funcţia de director nu mai mult de două mandate consecutive”.

Subordonarea acestei instituţii PLDM încalcă în mod făţiş art. 28 al Constituţiei „Viaţa intimă, familială şi privată”, care prevede că „Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată”. Acest abuz sfidează şi norma legală stabilită prin Legea privind protecţia datelor cu caracter personal. Cităm: Art. „1. Scopul legii” „Scopul prezentei legi este asigurarea protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, în special a dreptului la inviolabilitatea vieţii intime, familiale şi private”.

5. Banca Naţională a Moldovei (PL)

Anexa secretă la Acordul AIE atribuie prin punctul 5 Banca Naţională a Moldovei Partidului Liberal, ceea ce contravine statutului acestei instituţii prevăzute de legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei, instituţie care este o persoană juridică publică autonomă responsabilă exclusiv în faţa Parlamentului şi îşi exercită în mod independent atribuţiile sale. Respectiva lege-cadru stipulează în Art.1 „Statutul juridic al Băncii Naţionale a Moldovei” al. (2) că „Banca Naţională este o persoană juridică publică autonomă şi este responsabilă faţă de Parlament”. Art.6 al aceleiaşi legi intitulat „Conlucrarea cu organele statului” stabileşte prin al. (4) că „Banca Naţională este independentă în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de lege şi nu va solicita sau primi instrucţiuni de la autorităţile publice sau de la orice altă autoritate”. Or, este clar că prin Anexa secretă pomenită mai sus această instituţie a fost partajată politic şi subordonată Partidului Liberal, ceea ce constituie încă un element obiectiv la crima de uzurpare a puterii de stat. De reţinut că este un fapt notoriu relaţia de rudenie între Preşedintele Partidului Liberal şi Guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu fiind nepotul lui Mihai Ghimpu.

6. Comisia Naţională a Pieţei Financiare (PDM)

Instituţia respectivă a fost subordonată prin pactul secret al AIE Partidului Democrat din Moldova. Aceasta contravine în mod flagrant normelor legale care definesc statutul ei, mai exact Legii privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare. Legea-cadru în cauză prevede în Art. 1 (1) următoarele: „Comisia Naţională a Pieţei Financiare, denumită în continuare Comisia Naţională, este o autoritate publică autonomă, responsabilă faţă de Parlament, care reglementează şi autorizează activitatea participanţilor la piaţa financiară nebancară, precum şi supraveghează respectarea legislaţiei de către ei. În acest scop, Comisia Naţională este învestită cu putere de decizie, de dispensă, de interdicţie, de intervenţie, de control şi de sancţionare disciplinară şi administrativă, în limitele stabilite de legislaţie”. Iar Art. 2. (1) stabileşte următoarele: „Comisia Naţională funcţionează potrivit prevederilor Constituţiei, prezentei legi, altor acte legislative, regulamentului propriu şi este independentă în exercitarea funcţiilor sale”.

Menţionăm că Mihail Cibotaru, care a deţinut succesiv 2 mandate de preşedinte al CNPF, în ambele cazuri a fost promovat la această demnitate de către Marian Lupu din poziţia acestuia de Preşedinte al Parlamentului în două legislaturi. De reţinut că Marian Lupu şi Mihail Cibotaru se află în relaţie de rudenie şi prietenie de familie, ultimul fiindu-i naş la nunta lui Marian Lupu, iar acesta a devenit acum câţiva ani naş fiului lui M. Cibotaru (a nu se confunda cu naşul de cununie a lui Marian Lupu, această ceremonie religioasă fiind oficiată într-o localitate din România cu mult mai târziu decât căsătoria civilă). Subliniem că Mihail Cibotaru a fost numit pentru primul mandat la 20 iulie 2007, prin Hotărârea Parlamentului, iar cel de-al doilea mandat i-a revenit la 8 iulie 2011. Chiar dacă Mihail Cibotaru şi-a dat demisia din funcţia pe care o deţinea la 17 octombrie 2011 ca urmare a scandalurilor legate de atacurile rider, acesta rămânând în continuare membru al Consiliului de administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, este evident faptul că înţelegerile secrete din anexa la acordul respectiv şi-au produs efectul şi în cazul dat.

7. Agenţia Naţională pentru Reglementare Energetică (PL)

În baza aceluiaşi document secret, această instituţie autonomă i-a revenit Partidului Liberal, astfel fiind comisă încă o imixtiune brutală în activitatea unei autorităţi care prin definiţie trebuie să fie echidistantă în raport cu orice partid politic, instituţie publică sau privată. Subliniem că în Capitolul 1 „Dispoziţii generale” punctul (1) al Regulamentului ANRE este descris caracterul independent al acesteia: „Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, denumită în continuare Agenţia, este autoritatea permanentă cu statut de persoană juridică a administraţiei publice, nesubordonată altor autorităţi publice sau private…”.

Şi în acest caz putem afirma univoc faptul că anexa secretă nr.4 constituie o dovadă elocventă a vinovăţiei celor trei semnatari de comiterea crimei de uzurpare a puterii de stat.

Dacă pentru Procuratura Generală toate aceste încălcări grosolane ale legislaţiei, care arată în mod clar cum cei trei criminali au transformat instituţiile de bază ale statului în instrumente docile ale intereselor de tip mafiot ale acestora, nu reprezintă nişte probe temeinice că aceştia au comis crima de uzurpare a puteri de stat, concluzia ce se impune poate fi doar una. Şi anume: aşa cum am arătat mai sus, sub guvernarea AIE Procuratura Generală a încetat să mai fie o instituţie a statului de drept şi parte a justiţiei, transformându-se într-o unealtă oarbă a uzurpatorilor.

În răspunsul său prin care refuză să iniţieze urmărirea penală a celor trei criminali, Marian Lupu, Vladimir Filat şi Mihai Ghimpu, dna procuror Zaharia neglijează în totalitate, alături de alte aspecte de principiu invocate de noi, o altă probă care constituie latura obiectivă a infracţiunii, şi anume aşa-numitul Supliment la Acordul AIE, semnat de cei trei la 16 decembrie 2011. Este vorba de un document politic din care rezultă în mod izbitor vina celor trei complici, care prin înţelegerile criminale respective s-au plasat de-asupra Legii Fundamentale şi au intrat în conflict evident nu doar cu Constituţia, dar şi cu prevederile Codului Penal. Însă nici această latură flagrantă a infracţiunii nu a fost observată de persoana care avea obligaţia profesională să vegheze respectarea legii şi să instrumenteze dosarul respectiv. A ignora un astfel de document nu este altceva decât o dovadă crasă a slugărniciei instituţiei în care activează pe banii contribuabililor în detrimentul intereselor legitime ale cetăţenilor. Dumneavoastră, domnule Procuror General, aveţi acum ocazia să demonstraţi contrariul. Şi anume că sunteţi în stare să Vă onoraţi mandatul cu competenţă, responsabilitate şi curaj profesional. Vă rog să vă plecaţi asupra esenţei documentului analizat mai jos şi Vă expuneţi în mod explicit poziţia faţă de el.

SUPLIMENTUL LA ACORDUL PRIVIND CONSTITUIREA ALIANŢEI PENTRU INTEGRARE EUROPEANĂ

Aşa cum se cunoaşte, Acordul şi cele 4 anexe la el, semnat la 30 decembrie 2010, şi-a găsit continuare într-un alt document, semnat la 16 decembrie 2011, prin care semnatarii V. Filat, M. Lupu şi M. Ghimpu au convenit în mod abuziv şi anticonstituţional să reducă durata mandatului şefului statului prin ajustarea acesteia la perioada de activitate a Parlamentului de legislatura a XIX-a. Astfel, în punctul 5 al „Suplimentului” cei trei complici au căzut de acord asupra următoarelor: „Durata mandatului preşedintelui Republicii Moldova, ales de Parlamentul de Legislatura a XIX-a, nu va depăşi durata mandatului Parlamentului de Legislatura a XIX-a. Şeful statului îşi va prezenta benevol demisia în momentul expirării mandatului Parlamentului de Legislatura a XIX-a”. Această formulare este una contrară principiului statului de drept, al supremaţiei legii, lezează mandatul şi competenţele şefului statului, transformându-l pe acesta într-un părtaş la fărădelegile celor trei.

Chiar dacă documentul respectiv a fost semnat în pripă în ziua ultimei tentative eşuate de alegere a lui Marian Lupu în funcţia de Preşedinte, acesta se consideră valabil până la încheierea activităţii actualului Parlament, situaţie descrisă în punctul 6 al „Suplimentului”: „Prezentul Supliment constituie parte integrantă a Acordului privind constituirea Alianţei de Guvernare – Alianţa pentru Integrare Europeană semnat la Chişinău la 30 decembrie 2010, intră în vigoare la momentul semnării şi este valabil pe durata valabilităţii acordului”. De remarcat că în declaraţiile lor legate de alegerea lui Nicolae Timofti în funcţia de Preşedinte al republicii, semnatarii acestor înţelegeri au pretins că ele oricum rămân în vigoare.
Enumerarea superficială a dnei L. Zaharia, care continuă cu sintagma „subordonarea Curţii Constituţionale coaliţiei de guvernământ” nu continuă cu o minimă argumentare juridică în stare să combată acuzaţiile pe care le aducem la acest capitol. Fiind constrânsă să facă jocul actualei puteri, domnia sa trece cu vederea maniera suspectă în care s-a produs demiterea fostului preşedinte al Curţii Constituţionale Dumitru Pulbere, substituirea lui cu Alexandru Tănase şi ulterioara emitere a unui şir de hotărâri arbitrare, care au făcut jocul guvernării contrar normelor constituţionale stabilite. De altfel, unul dintre motivele pornirii urmăririi penale ar fi fost şi necesitatea de a audia în calitate de martori ai celor doi judecători la Curtea Constituţională, care ar fi permis elucidarea aspectelor respective. În această situaţie, ne vedem nevoiţi să readucem în atenţia Dumneavoastră argumentele la acest capitol, invocate în demersul nostru din 26 martie a.c.

SUBORDONAREA CURŢII CONSTITUŢIONALE INTERESELOR DE CARTEL ALE CELOR TREI COMPLICI LA CRIMA DE UZURPARE A PUTERII DE STAT

Chiar dacă Curtea Constituţională nu a fost obiectul unor înţelegeri scrise dintre V. Filat, M.Lupu şi M. Ghimpu, care ar fi cunoscute în momentul de faţă opiniei publice, este evident că subordonarea ei s-a produs fie ca urmare a unor înţelegeri verbale, fie în temeiul unui alt document scris, care, eventual, ar putea servi drept obiect de investigaţie suplimentară a Procuraturii. Este bine cunoscut faptul că însăşi numirea lui Alexandru Tănase în funcţie de judecător la Curtea Constituţională reprezintă o sfidare a legislaţiei care stabileşte statutul acestei instituţii în cadrul organelor puterii de stat.

Se ştie că până la numirea acestuia în funcţia de judecător la Curtea Constituţională Alexandru Tănase a deţinut funcţia de prim-vicepreşedinte al PLDM şi cea de ministru al justiţiei din partea aceluiaşi partid, condus de V. Filat. Ca urmare directă a relaţiilor pe linie de partid între cei doi, la 8 aprilie 2011, prin Hotărârea Guvernului nr. 257, Al. Tănase este numit în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, fapt care a trezit suspiciunea că acesta a fost expediat în instituţia respectivă pentru a face jocul actualei puteri. De altfel, drept dovadă a acţiunii premeditate de subordonare a Curţii Constituţionale de către alianţa de guvernământ poate fi considerată şi destituirea dlui D. Pulbere din funcţia de preşedinte al acestei instituţii la 28 septembrie 2011, pe care l-a succedat în funcţie Al. Tănase.

În plus, demiterea dlui D. Pulbere a reprezentat şi un caz scandalos de răfuială politică. Pretextul formal pentru demiterea acestuia a fost faptul că domnia sa ar fi făcut, cităm ”declaraţii publice incompatibile cu prevederile constituţionale”. De fapt, acest demnitar a fost înlăturat din funcţie doar pentru că a menţionat în cadrul unei emisiuni TV că Parlamentul avea obligaţia să aleagă şeful statului până la 28 septembrie 2011, în caz contar acesta urmând să fie dizolvat în conformitate cu normele constituţionale. Afirmaţia care i-a afectat cel mai mult pe cei care sau răfuit cu D. Pulbere a fost cea potrivit căreia prelungirea mandatului actualului Parlament ar constitui o uzurpare a puterii de stat. De altfel, Alexandru Tănase, care l-a substituit pe D. Pulbere în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale, a făcut în permanenţă declaraţii de ordin politic pe parcursul exercitării mandatului său de judecător şi conducător al acestei instituţii. Însuşi modul de obţinere a voturilor majorităţii judecătorilor Curţii Constituţionale pentru obţinerea schimbării conducerii acestei instituţii trezeşte suspiciunea că ar fi vorba de influenţe de ordin politic sau chiar de corupere, fapt ce ar putea constitui obiectul unei investigaţii separate în cadrul dosarului de uzurpare a puterii de stat.

Amintim faptul că după farsa din 16 decembrie 2011, când deputaţii şi-au arătat buletinele de vot în cadrul procedurii de alegere secretă a Preşedintelui republicii, Curtea Constituţională a adoptat scandaloasa Hotărâre din 12 ianuarie, care a demonstrat totala ei obedienţă politică faţă de putere. Menţionez că argumentele aduse de experţii în drept constituţional, ca şi în opinia separată exprimată de către doamna judecător Elena Safaleru, subliniau că sesizarea făcută de deputatul Mihai Godea în privinţa verificării constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 266 din 23 decembrie 2011 nici măcar nu putea fi admisă pe rol din simplul motiv că Înalta Curte nu avea competenţa să examineze această hotărâre. Şi asta mai întâi, deoarece, potrivit articolului 135, alineatul (1), litera e) din Constituţie, Curtea Constituţională are competenţa doar să aprobe rezultatele alegerii Preşedintelui republicii. Al doilea motiv constă în faptul că, potrivit art. 135 alin (1) lit. (a) din Constituţie, art. 31 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 4 alin. (3), art. 6 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, Curtea Constituţională examinează numai chestiuni ce ţin de competenţa sa, în exclusivitate probleme de drept, iar obiectul sesizării nu este atribuit prin lege la domeniul controlului constituţionalităţii.

Faptul că totuşi în cadrul şedinţei publice a Curţii Constituţionale, la insistenţa autorului sesizării, a fost admisă pe rol şi examinarea Hotărârii Parlamentului nr. 287 din 28 decembrie 2011 privind stabilirea datei alegerilor repetate a Preşedintelui este de-a dreptul strigător la cer. Şi asta pentru că această hotărâre nici măcar nu fusese publicată în „Monitorul Oficial”, prin urmare nici nu intrase în vigoare. Astfel, a devenit evident faptul că Mihai Godea, singurul deputat care nu şi-a demonstrat buletinul de vot în cadrul procedurii de alegere a preşedintelui la 16 decembrie 2011, iar ulterior a sesizat Curtea, face parte din acelaşi grup de conspiratori, rolul căruia a constat în declanşarea variantei de rezervă în cazul nealegerii lui Marian Lupu.
Întreaga operaţiune de amânare la nesfârşit a procedurii de alegere a Preşedintelui republicii cu participarea nemijlocită a dlui Al. Tănase la extinderea nelegitimă a mandatului actualului Legislativ demonstrează existenţa unei complicităţi directe la crima de uzurpare a puterii de stat.
Punctul culminant care a dovedit relaţia de subordine politică a Curţii Constituţionale faţă de actuala putere şi în special a celor trei semnatari ai Acordului de constituire a AIE l-a reprezentat Hotărârea de validare a domnului N. Timofti în funcţia de Preşedinte din 19 martie 2012.

Continuând enumerarea sumară a probelor noastre, dna procuror pomeneşte şi de tergiversarea procedurii de alegere a şefului statului. Dânsa ignorează şi de această dată argumentaţia noastră, făcând trimitere la o serie de norme constituţionale binecunoscute, dar evită să-şi formuleze o poziţie competentă asupra nenumăratelor încălcări invocate de noi, inclusiv a tuturor trucurilor de ordin juridic întreprinse de uzurpatori, care să le permită evitarea declanşării procedurii de dizolvare a Parlamentului. Tocmai din acest motiv suntem nevoiţi să repetăm principalele elemente ale argumentaţiei noastre expuse în documentul anterior.

TERGIVERSAREA ALEGERII PREŞEDINTELUI REPUBLICII DE CĂTRE AIE-1 ŞI AIE-2 CA ELEMENT-CHEIE DE UZURPARE A PUTERII DE STAT

Este cunoscut faptul că, deşi după alegerile parlamentare din 29 iulie 2009, partidele componente ale AIE-1 au format o majoritate parlamentară care avea doar un număr de 53 de mandate, prin urmare un număr insuficient de deputaţi pentru a alege Preşedintele republicii, în urma înţelegerilor dintre componentele coaliţiei de guvernământ, rolul de candidat la funcţia supremă în stat i-a fost atribuită lui Marian Lupu. Din acel moment a devenit evident faptul că părtaşii la acea cârdăşie politică au recurs la nenumărate încălcări ale Constituţiei, ale Hotărârilor şi adreselor Curţii Constituţionale, precum şi la adaptarea întregii legislaţii la interesele de cartel ale acestui grup.

Astfel, prin Hotărârea Parlamentului nr. 54-XVIII din 3 noiembrie 2009, a fost stabilită data alegerilor Preşedintelui Republicii Moldova pentru 10 noiembrie 2009. Însă candidatura lui Marian Lupu nu a întrunit numărul minim de 61 de voturi pentru a fi ales în funcţia de şef de stat. La 27 noiembrie 2009 Parlamentul a stabilit, prin Hotărârea nr. 74-XVIII, data alegerilor repetate ale Preşedintelui pentru ziua de 7 decembrie 2009. Însă şi de această dată alegerea şefului statului a eşuat, situaţie care trebuia să determine, în mod obligatoriu, dizolvarea Parlamentului şi numirea datei alegerilor anticipate, în conformitate cu al. (5) al art. 78 din Constituţie, însă după consumarea celor două tentative eşuate de alegere a Preşedintelui, conducătorii celor patru partide, care la acea oră constituiau AIE-1, V. Filat, M. Ghimpu, M. Lupu şi S. Urechean, şi-au menţinut înţelegerile anticonstituţionale de a-l promova pe M. Lupu la funcţia supremă în stat contrar prevederilor constituţionale. Această situaţie vădeşte în mod izbitor vina conducătorilor respectivi de a sfida în mod conştient normele statului de drept, prevăzute de legislaţia în vigoare, prin evitarea dizolvării Parlamentului şi menţinerea forţată a puterii cu ajutorul modificărilor legislative, care au dat o aparenţă legală actului de uzurpare a puterii de stat. Intenţiile criminale ale conducătorilor AIE de a pune înţelegerile din Acord mai presus de legislaţia în vigoare se confirmă prin nenumăratele declaraţii publice ale acestora, care s-au materializat în recroirea cadrului legislativ în funcţie de interesele lor de a menţine forţat puterea. În consecinţă este promovată modificarea Legii nr. 1234-XIV din 22 septembrie 2000 „Cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova”. Norma impusă de AIE-1 a stabilit că în cursul unui an Parlamentul poate fi dizolvat doar o singură dată, următoarea dizolvare a Parlamentului urmând să intervină într-un termen rezonabil după expirarea unui an de la data ultimei dizolvări.

Consumând cele două tentative legale de alegere a şefului statului şi prelungind în mod artificial termenul de activitate al Parlamentului, cei patru conducători ai AIE-1 au pus la cale organizarea unui referendum constituţional, prin care urmăreau acelaşi scop: menţinerea forţată a puterii de stat. Astfel, la 7 iulie 2010 deputaţii din coaliţia de guvernământ au hotărât organizarea referendumului respectiv, prin care se intenţiona schimbarea modului de alegere a şefului statului şi anume prin votul direct al cetăţenilor. Referendumul a fost stabilit pentru ziua de 5 septembrie 2010. Însă această aventură politică a eşuat. Poporul Republicii Moldova a exprimat un vot de blam puterii. În aceste condiţii, Preşedintele interimar al republicii s-a văzut constrâns să emită la 28 septembrie 2010 un decret prin care dizolvă Parlamentul şi stabileşte data alegerilor parlamentare anticipate pentru 28 noiembrie 2010.

La 28 decembrie 2010 a avut loc şedinţa de constituire a noului Parlament de Legislatura a XIX-a. Iar la 30 decembrie 2010, cei trei conducători de partide, V.Filat, M.Lupu şi M. Ghimpu, au creat aşa-numita AIE-2 şi au semnat, în aceeaşi zi, Acordul de constituire a coaliţiei şi anexele lui, descrise mai sus. Urmare a acestor înţelegeri anticonstituţionale, procesul de uzurpare a puterii de stat a luat amploare. Astfel, coaliţia de guvernământ a încălcat prevederile articolului 90 din Constituţie prin neîndeplinirea normei de iniţiere a procedurii de alegere a şefului statului în termen de două luni. Curtea Constituţională a evitat să ia o poziţie univocă asupra termenului de două luni, stabilit de al. (4) al art. 90, motivând că în acest caz ar fi vorba de competenţele exclusive ale Parlamentului. Cu toate acestea, Curtea Constituţională a emis o adresă stabilind un termen de trei luni necesare pentru ca Parlamentul să execute Hotărârea nr. 2 din 08.02.2011, Legislativul urmând să stabilească data-limită de alegere a şefului statului. Prin urmare, în conformitate cu Adresa Curţii Constituţionale, termenul-limită de trei luni expira la 8 mai 2011. Dar şi de această dată cei trei complici au încălcat Constituţia prin neexecutarea acestui act al Curţii Constituţionale, continuând procesul de uzurpare a puterii de stat. Şi în acest caz, exponenţii coaliţiei de guvernământ au încălcat în mod evident articolul 140 al Constituţiei, care stabileşte în al. (2) că „hotărârile Curţii Constituţionale sunt definitive şi nu pot fi atacate”, prin urmare sunt obligatorii şi trebuie executate.

Aşa cum se cunoaşte, la 28 septembrie 2011 a expirat termenul de un an de la ultima dizolvare a Parlamentului, la 28 noiembrie 2011 a trecut un an de la ultimele alegeri parlamentare, iar la 28 decembrie 2011 s-a consumat un an de la şedinţa de constituire a Parlamentului. În aceste condiţii, oricât de arbitrară ar fi interpretarea termenului de un an de zile, este absolut clar că prin nedorinţa de a emite decretul de dizolvare a Parlamentului şi de numire a datei pentru noi alegeri anticipate, cei trei complici au continuat să menţină puterea de stat.

La 20 octombrie 2011, Parlamentul a adoptat Hotărârea nr. 199, care a stabilit o nouă dată a alegerii Preşedintelui pentru ziua de 18 noiembrie 2011. Însă, neavând siguranţa că Marian Lupu va acumula minimul necesar de voturi pentru a fi ales în funcţia de şef al statului, capii AIE au recurs la un nou tertip juridic şi nu au înregistrat candidatura acestuia. Ca urmare, procedura de alegere a şefului statului a fost anulată în mod arbitrar pe motivul lipsei de candidaţi, ceea ce a permis acestora să speculeze că a fost evitată începerea procedurii de alegere a Preşedintelui, făcând posibilă menţinerea în continuare a AIE la putere în mod abuziv.

Farsa din 18 noiembrie 2011, prin care s-a considerat nulă tentativa de alegere a şefului statului pe motivul inexistenţei unui candidat, sfidează articolul 78 din Constituţie, precum şi Hotărârea din 26 decembrie 2000, Avizul nr.4. Precizăm că respectivul act al Curţii Constituţionale arată că blocarea, boicotarea sau obstrucţionarea procedurii de alegere a şefului statului servesc drept temei pentru dizolvarea Parlamentului.

Însă cea mai gravă lovitură împotriva statului de drept şi a democraţiei, garantate de al. (3) al art. 1 al Constituţiei, a fost aplicată de cei trei complici V.Filat, M.Lupu, M.Ghimpu la 16 decembrie 2011. Amintim că pentru acea zi a fost stabilită din nou ziua alegerilor Preşedintelui. Este de notorietate publică crima de încălcare brutală a Constituţiei săvârşită de Marian Lupu în calitatea lui de Preşedinte în exerciţiu prin îndemnul public şi repetat de a obliga deputaţii să arate, cităm, „pe faţă şi pe verso”, buletinele de vot după ieşirea din cabinele de vot şi înainte de introducerea buletinelor în urnă. Cei trei complici la crima de uzurpare a puterii de stat şi-au constrâns subalternii pe linie de partid să dea curs îndemnului criminal a lui Marian Lupu, toţi deputaţii AIE demonstrându-şi, în mod sfidător, buletinele în cadrul procedurii de vot secret. În felul acesta Marian Lupu şi complicii săi se fac vinovaţi de încălcarea al.(1) al art. 78 al Constituţiei, care stabileşte că „Preşedintele Republicii Moldova este ales de Parlament prin vot secret”, precum şi a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 39 din 04.12.2000 care prevede următoarele: „Sintagma „vot secret” din art. 78, al.(1) din Constituţie exprimă un caracter al dreptului de vot şi semnifică posibilitatea oferită deputaţilor în Parlament de a-şi manifesta liber voinţa cu privire la candidaţii propuşi pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, în aşa fel încât această voinţă să nu poată fi cunoscută de alţii”.

După consumarea farsei din 16 decembrie 2011 Curtea Constituţională sub preşedinţia lui Alexandru Tănase şi-a confirmat pe deplin statutul de organ subordonat politic coaliţiei de guvernământ. Astfel, prin Hotărârea sa din 12 ianuarie 2012, Curtea Constituţională a declarat Hotărârea Parlamentului nr. 266 din 23 decembrie 2011 cu privire la rezultatele alegerilor ordinare pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova şi Hotărârea nr. 287 din 28 decembrie 2011 privind stabilirea datei alegerilor repetate a Preşedintelui Republicii Moldova drept neconstituţionale. Anume această Hotărâre anticonstituţională, luată de însăşi instanţa menită să vegheze respectarea legii fundamentale de către toate autorităţile publice, a permis uzurpatorilor să recurgă la o nouă acţiune împotriva statului de drept. Menţionăm că Curtea Constituţională şi-a permis să examineze Hotărârea nr. 287 din 28 decembrie 2011 fără ca aceasta să fi intrat în vigoare prin publicarea ei în „Monitorul Oficial”. Această Hotărâre a fost publicată în „Monitorul Oficial” abia cu o zi mai târziu, la 13 ianuarie 2012.

În pagina 5 a Ordonanţei semnate de dna procuror Zaharia, în căutarea unor justificări ale acţiunilor anticonstituţionale comise de Marian Lupu, care a obligat deputaţii să-şi arate buletinele de vot în cadrul procedurii de vot secret, dânsa trece cu vederea în mod intenţionat situaţia flagrantă de încălcare de către acest demnitar, precum şi de deputaţii care i-au urmat îndemnul, a prevederilor constituţionale, precum şi a hotărârilor Curţii Constituţionale, care stabilesc în mod univoc respectiva normă. Domnia sa invocă fără nici un temei norme stabilite de Codul Electoral, care nu au nimic în comun cu procedura de alegere a Preşedintelui republicii, acestea ţinând în mod exclusiv de responsabilităţile funcţionarilor electorali din cadrul secţiilor de votare sau de alţi angajaţi în procesul electoral în cazul unor alegeri parlamentare, locale sau a unor referendumuri. Trimiterea pe care o face doamna procuror în mod repetat la ceea ce dânsa numeşte „falsificarea rezultatelor votării” nu are nimic în comun cu probele expuse de noi anterior şi reprezintă încă o mostră a relei credinţe, manifestate din servilism faţă de putere prin aglomerarea unor pretexte artificiale menite să-i disculpe pe infractori. Subliniem în mod special că subsemnatul nu a folosit niciodată în demersul său sintagma „falsificarea rezultatelor votării”.

Cităm din textul Ordonanţei:

„Latura obiectivă a infracţiunii în cauză include fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea de falsificare, prin orice mijloace, a rezultatelor votării.

Întrucât rezultatele votării reprezintă o informaţie documentară, falsificarea rezultatelor votării presupune influenţarea asupra anumitor documente electorale.

Sintagma „prin orice mijloace” indică asupra varietăţii modalităţilor prin care se poate manifesta acţiunea de falsificare a rezultatelor votării, care pot fi următoarele: semnarea procesului verbal de totalizare a rezultatelor votării înainte ca aceste rezultate să fie stabilite; perfectarea cu bună ştiinţă incorectă (care nu corespunde rezultatelor reale ale votării) a procesului-verbal despre totalizarea rezultatelor votării; introducerea neîntemeiată a modificărilor în procesul-verbal de totalizare a rezultatelor votării după perfectarea acestuia ş.a.

De asemenea, subiectul infracţiunii prevăzute de art. 182 Cod penal trebuie să aibă calitatea specială de membru al organului electoral, adică de membru al Comisiei Electorale Centrale, al consiliului electoral de circumscripţie sau al biroului electoral al secţiei de votare.

În condiţiile date, rezum că şi în acest caz sesizat lipseşte latura obiectivă a componentei de infracţiune, respectiv, lipsesc temeiuri ce ar motiva pornirea urmăririi penale.”

Prin urmare, este evident faptul că dna procuror a evitat în mod deliberat să ia act de normele constituţionale la care m-am referit şi care ţin exclusiv de încălcarea procedurii de vot secret în cadrul alegerilor şefului statului.
În Ordonanţa semnată de dna L. Zaharia este trecută cu vederea cu desăvârşire o acţiune de amploare, întreprinsă de uzurpatori în scopul menţinerii forţate a puterii, şi anume referendumul pus la cale în 2010 în scopul menţinerii forţate a puterii. Intenţia criminală a respectivului grup de conspiratori împotriva statului de drept a fost determinată, aşa cum se cunoaşte de acelaşi scop: în lipsa unui număr minim de 61 de voturi în Parlament necesare pentru alegerea Preşedintelui, ei au recurs la un alt truc juridic prin organizarea referendumului prin intermediul căruia să se evite dizolvarea Parlamentului şi alegerile anticipate. Această acţiune iresponsabilă s-a înscris în aceeaşi logică criminală: schimbarea regulilor de joc în timpul jocului în scopul rămânerii la putere. Reacţiile Comisiei de la Veneţia şi a altor foruri internaţionale sunt cunoscute: o astfel de modificare a Constituţiei, chiar dacă s-ar fi realizat cu succes şi cu respectarea tuturor procedurilor legale, ar fi putut fi aplicată doar pentru o nouă legislatură şi în nici un caz pentru una care avea obligaţia constituţională să epuizeze toate etapele legale de alegere a şefului statului, iar în caz de eşec, să dizolve Parlamentul şi să convoace alegeri anticipate. Reluăm mai jos expunerea acestei situaţii făcută în demersul nostru anterior.

VII. REFERENDUMUL CONSTITUŢIONAL CA PROCEDEU ILEGAL DE MENŢINERE FORŢATĂ A PUTERII

La 7 iulie 2010 majoritatea parlamentară, urmărind scopul menţinerii forţate a puterii de stat prin evitarea unor alegeri anticipate pe motivul nealegerii şefului statului, a hotărât organizarea unui referendum de modificare a Constituţiei la 5 septembrie 2010, prin care se ţintea schimbarea modului de alegere a şefului statului de către Parlament prin alegeri directe. Această tentativă grosolană de „schimbare a regulilor de joc în timpul jocului” constituie o probă notorie a faptului că exponenţii guvernării puneau în aplicare în mod metodic planul de uzurpare a puterii de stat. Doar după ce această aventură politică a fost respinsă de cetăţenii Republicii Moldova, exponenţii AIE s-au văzut nevoiţi să consume procedurile legale de alegere a preşedintelui, după care să dizolve Parlamentul.

Menţionăm în mod special că intenţia de uzurpare a puterii de stat a devenit flagrantă atât în perioada activităţii AIE-1, cât şi în perioada activităţii AIE-2 ca urmare a înţelegerilor de tipul unor cârdăşii de cartel, care aveau drept scop instalarea cu orice preţ în funcţia de şef al statului a lui Marian Lupu, şi asta fără ca partidele componente ale Alianţei să deţină numărul minim de 61 de mandate. Pretenţia de a obţine funcţia de şef al statului prin manipulări juridice, corupere, constrângeri administrative şi încălcarea grosolană a Constituţiei intră în conflict direct cu Articolul 2 al Constituţiei „Suveranitatea şi puterea de stat”. Cităm în particular al. (1) al acestui articol care prevede expres: „Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie”. Anume sfidarea repetată a procedurilor stabilite de Legea Fundamentală reprezintă o încălcare flagrantă a ceea ce Constituţia defineşte ca fiind forme obligatorii de exercitare a puterii.

Eşecul referendumului din 2012 a reprezentat un vot de blam dat de către popor puterii. Şi nici o manipulare a normelor de modificare constituţională şi de organizare a referendumului, operate în acea perioadă, nu a avut darul să salveze grupul de conspiratori de la declanşarea unor noi alegeri. Amintim în context că organizatorii acelui referendum au pus la cale în mod conştient să modifice articolul 78 din Constituţie prin votul direct al alegătorilor, asta în pofida faptului că un referendum constituţional poate să aibă exclusiv un caracter consultativ, decizia fială aparţinându-i Parlamentului. Însă nedispunând de o majoritate calificată de două treimi în Legislativ, respectivul grup de criminali au sfidat cu rea credinţă prevederile alin (1) al art. 143 al Legii Fundamentale, „Legea privind modificare Constituţiei”, care stabileşte în mod univoc următoarele:

„1. Parlamentul este în drept să adopte o lege cu privire la modificarea Constituţiei după cel puţin 6 luni de la data prezentării iniţiativei corespunzătoare. Legea se adoptă cu votul a două treimi de deputaţi”

O altă probă concludentă a faptului uzurpării puterii de stat, expusă de noi în demersul depus pe numele dnei procuror L. Zaharia şi trecută cu vederea de aceasta, ţine de maniera netransparentă de utilizare a resurselor financiare provenite din exterior. Această latură a activităţii ilegale a actualei puteri este parte componentă a crimei de paralizare a instituţiilor statului de drept menite să verifice felul cum sunt gestionaţi banii publici, inclusiv cei proveniţi din granturi şi credite. Se ştie că sub guvernarea AIE Republica Moldova a devenit un „stat captiv”, controlat de un grup de oligarhi, care au transformat întregul aparat al puterii de stat în instrumente de înavuţire personală cu preţul sărăcirii majorităţii absolute a populaţiei. Injustiţia generalizată a cuprins şi finanţele publice, iar dumneavoastră ca demnitar abilitat cu dreptul de a curma orice crimă şi a contribui la efectuarea justiţiei în ţară aveţi obligaţia să daţi o apreciere juridică temeinică şi manierei frauduloase de deturnare a banilor publici. Tocmai din acest motiv Vă rog să studiaţi cu atenţie argumentele de mai jos şi să daţi un răspuns detaliat şi acestui aspect, pe care îl expunem în continuare.

LIPSA DE TRANSPARENŢĂ ÎN ADMINISTRAREA SURSELOR DE FINANŢARE EXTERNĂ

O dovadă suplimentară a faptului că puterea de stat a fost uzurpată este şi schema dubioasă care a fost creată de către premierul V. Filat, prin care a devenit posibilă gestionarea netransparentă a sumelor provenite din exterior. Amintim că în ultimii ani Republica Moldova a contractat sume importante de credite şi granturi cu titlu de asistenţă financiară externă. Informaţia oficială a Ministerului Finanţelor indică pentru anul 2009 140.55 mln USD, dintre care 99.36 mln USD granturi şi 41.19 credite, iar în 2010 365.41 mln USD, dintre care 153.37 mln USD granturi şi, respectiv, 212.04 mln USD credite. Intrările de surse externe de finanţare în anul 2011 au constituit 96,82 mln USD, iar în luna ianuarie 2012 – 6,09 mln USD în formă de credite. Creditele contractate de Republica Moldova cumulativ pentru perioada 1 ianuarie 2009 – 31 ianuarie 2012 constituie 356,14 mln USD. La moment, soldul datoriei de stat externe a ţării noastre constituie 1 157,305 mln USD.
Majoritatea resurselor financiare sunt direcţionate către sectorul social, justiţie, buna guvernare şi doar 10% revine sectorului real al economiei naţionale. De menţionat că actuala guvernare nu prezintă opiniei publice explicaţii şi argumente nici asupra oportunităţii contractării acestor resurse, nici asupra modului lor de gestionare. Lipsa de transparenţă la acest capitol lasă impresia fie a unei incompetenţe profunde a factorilor de decizie, fie a existenţei unor interese oculte de deturnare a fondurilor externe.
Amintim că după ce Vladimir Filat devenit Prim-ministru, Cancelaria de stat, condusă de exponentul PLDM Victor Bodiu, în urma unei decizii dubioase, a preluat competenţele de gestionare a asistenţei externe de la Ministerul Economiei, condus de Valeriu Lazăr, care este membru al unui alt partid politic din AIE, şi anume din PDM.
În acelaşi timp, şi Ministerul Finanţelor ca autoritate-cheie în domeniul administrării banilor publici este condus de membrul PLDM Veaceslav Negruţa, iar Curtea de Conturi a revenit de asemenea PLDM prin Anexa secretă la Acordul de constituire a AIE, semnat la 30 decembrie 2010, funcţia de preşedinte fiind ocupată de Serafim Urechean. Prin urmare, şi instituţia autonomă care are menirea să verifice modul de utilizare a finanţelor publice este în cârdăşie directă pe linie de partid şi, probabil, de interes financiar, cu Guvernul.
După venirea la guvernare a AIE şi în urma înţelegerilor secrete dintre partidele ajunse la guvernare, Parlamentul a încetat să-şi îndeplinească în mod eficient una dintre atribuţiile de bază, stabilite de articolul 66 al Legii Fundamentale. Amintim că Articolul 66 litera i) al Constituţiei stabileşte că Parlamentul: „exercită controlul asupra acordării împrumuturilor de stat, asupra ajutorului economic şi de altă natură acordat unor state străine, asupra încheierii acordurilor privind împrumuturile şi creditele de stat din surse străine”.
Dat fiind faptul că atât Procuratura Generală, cât şi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei se află, de asemenea, sub controlul abuziv al partidelor din coaliţia de guvernământ, societatea s-a pomenit fără nici o instituţie a statului de drept în stare să facă lumină asupra felului cum sunt cheltuiţi banii publici, inclusiv fondurile primite de la donatorii externi. În aceste condiţii planează suspiciunea că au loc deturnări de fonduri în proporţii deosebit de mari în interesul exponenţilor actualei puteri.
Pentru clarificarea situaţiei legate de finanţarea externă a Republicii Moldova solicităm Procuraturii Generale efectuarea unor măsuri de investigaţii suplimentare, care să verifice posibila implicare a unor demnitari de prim rang în gestionarea frauduloasă a acestor fonduri.

În Ordonanţa semnată de dna procuror L. Zaharia este ignorată încă o parte importantă din demersul nostru, care vizează situaţia legată de intenţia de a organiza un nou referendum de modificare a art. 78 din Constituţie în scopul schimbării procedurii de alegere a Preşedintelui republicii. Însă nici această probă nu este luată în calcul de dna procuror, motivul acestei omisiuni fiind intenţia de a-i absolvi pe cei trei de vina de a fi uzurpat puterea în stat. Sper ca cel puţin Dumneavoastră să aveţi curajul să cercetaţi cu atenţie probele respective şi să daţi un răspuns punctual şi calificat la acuzaţiile pe care le aduc.
15 ianuarie 2012 – anunţarea unui nou referendum şi întreruperea arbitrară a procesului de alegere a Preşedintelui

La 15 ianuarie 2012 acţiunile premeditate de uzurpare a puterii de stat au intrat într-o nouă fază. Astfel, în dimineaţa zilei de duminică, 15 ianuarie 2012, cei trei complici la crima de uzurpare a puterii de stat, V. Filat, M. Lupu şi M. Ghimpu, au aplicat o nouă lovitură ordinii constituţionale a statului nostru. Ei au organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia au anunţat că întrerup – a câta oară?! – procesul de alegere a şefului statului şi că vor organiza în acest scop un referendum pentru modificarea Constituţiei. În Declaraţia Alianţei pentru Integrare Europeană „Cu privire la căile de soluţionare a crizei constituţionale şi de asigurare a stabilităţii politice” semnată de cei trei complici la crima de uzurpare a puterii de stat, aceştia afirmă următoarele: „2) Din cauzele expuse mai sus, va fi iniţiat un referendum pentru modificarea Constituţiei, în cadrul căruia cetăţenii vor avea posibilitatea să corecteze deficienţele constituţionale care provoacă interminabile crize politice în Republica Moldova, prin democratizarea şi simplificarea mecanismului de alegere a Preşedintelui republicii de către Parlament şi transformarea sistemului de guvernare în unul autentic parlamentar. Referendumul urmează să aibă loc nu mai târziu de luna aprilie; 3) Preşedintele Republicii Moldova va fi ales în decurs de o lună din momentul validării rezultatelor referendumului”.

Astfel, după ce în 2010, în lipsa unei majorităţi de trei cincimi de voturi necesare pentru alegerea în Parlament a şefului statului, uzurpatorii au recurs la organizarea unui referendum constituţional care să permită alegerea directă a şefului statului, de această dată aceiaşi demnitari au încercat să se menţină în mod anticonstituţional al putere prin reducerea numărului necesar de voturi pentru alegerea şefului statului de la trei cincimi (61) la 50 plus 1 (51) de deputaţi prin organizarea unui nou referendum. Şi această aventură politică a fost pusă la cale ca urmare directă a prevederilor ilegale din Acordul de constituire a AIE-2.

Prin afirmaţiile din punctul (3) al Declaraţiei din 15 ianuarie 2012, în care se spune în mod imperativ că şeful statului va fi ales la o lună de la validarea rezultatelor referendumului, cei trei complici comit încă un atentat împotriva statului de drept prin anticiparea rezultatelor acestui exerciţiu democratic. Or, se ştie că orice referendum presupune exprimarea liberă a voinţei alegătorilor, care se pot pronunţa „pro” sau „contra”. În plus, însăşi intenţia de a organiza un referendum constituţional care să aibă efecte directe asupra modificărilor unor norme stabilite de Legea Fundamentală reprezintă în sine un atentat la ordinea constituţională. Asta întrucât alin. (1) al art. 143 stabileşte în mod univoc procedura de modificare a ei exclusiv prin votul deputaţilor. Cităm: „Legea se adoptă cu votul a două treimi din deputaţi”. Această normă a fost ignorată de cei trei complici tocmai din motivul că partidele pe care le conduc nu dispun de o majoritate parlamentară de două treimi de deputaţi.

Este bine cunoscut faptul că Declaraţia conducătorilor AIE din 15 ianuarie 2012, precum şi Hotărârea Parlamentului nr. 1 adoptată în aceeaşi zi au trezit revolta unei părţi importante a societăţii. Însăşi apariţia Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei, ca şi valul de proteste stradale organizate de CACD au fost o reacţie directă la şirul de nelegiuiri ale exponenţilor puterii, care culminase cu intenţia de a organiza un nou referendum şi de a continua menţinerea ilegală a puterii.

Sub presiunea protestelor stradale şi a exponenţilor societăţii civile la 10 februarie 2012 cei trei complici la uzurparea puterii de stat au anunţat că renunţă la ideea referendumului lansată de ei înşişi la 15 ianuarie a.c. Însă, în loc să revină în câmpul constituţional, cei trei exponenţi ai AIE au promovat la 7.03.2012 Hotărârea nr.38 a Parlamentului prin care au stabilit o nouă dată a alegerii Preşedintelui pentru 16 martie curent. Respectiv, la 16 martie a.c. s-a produs un simulacru al procedurii de alegere a Preşedintelui, în postura de şef de stat fiind instalat Nicolae Timofti. În felul acesta întreaga acţiune de uzurpare a puterii de stat, care s-a declanşat imediat după alegerile din 29 iulie 2009 şi-a găsit finalul logic în promovarea exponentului AIE la cea mai înaltă funcţie în stat. Au urmat două proceduri formale care au încheiat procesul de uzurpare a puterii de stat: Curtea Constituţională a validat la 19 martie 2012 candidatura lui Nicolae Timofti, iar la 23 martie a.c. Preşedintele a fost învestit.
Date fiind probele expuse mai sus, consider că Procuratura Generală are temeiuri serioase pentru a iniţia urmărirea penală în baza art. 339 Cod Penal.

Domnule Procuror General, în încheiere consider necesar să Vă atragem atenţia asupra faptului că crima de uzurpare a puterii de stat art. 339 al Codului Penal nu are termen de prescripţie. Prin urmare, în eventualitatea lipsei unei reacţii adecvate din partea Dumneavoastră în cazul prezentat mai sus, el va putea fi reluat oricând, indiferent de faptul cât de îndelungată va fi perioada de la comiterea crimei respective. Iar într-o astfel de perspectivă viitorii conducători ai Procuraturii Generale vor avea tot dreptul să îi întrebe pe cei care o conduc astăzi care au fost adevăratele motive ale protecţiei acordate criminalilor.

Cu respect,
Iurie Roşca
20.04.12

Procuratura Generală a Republicii Moldova
Domnului Valeriu Zubco, Procuror General

Domnule procuror general,

În completarea Plângerii din 20 aprilie 2012 împotriva ordonanţei de refuz în pornirea urmăririi penale din 27.03.2012, prezint mai jos o serie de dovezi video care confirmă faptul că există temeiuri serioase pentru aplicarea prevederilor articolului 339 al Codului Penal „Uzurparea puterii de stat” în cazul conducătorilor coaliţiei de guvernământ Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu.

Prezint mai jos descrierea conţinutului secvenţelor VIDEO de pe DVD-ul prezentat cu titlu de dovezi suplimentare Demersului la Procuratură din 26 martie curent şi Plângerii din 20 aprilie 2012 împotriva ordonanţei de refuz în pornirea urmăririi penale din 27.03.2012.

VIDEO 1. Anunţarea de către liderii partidelor componente ale AIE-1, la 7 iulie 2010, a deciziei de a organiza un referendum de modificare a art. 78 din Constituţie. Această secvenţă video se referă la capitolul „XII. TERGIVERSAREA ALEGERII PREŞEDINTELUI REPUBLICII DE CĂTRE AIE-1 ŞI AIE-2 CA ELEMENT-CHEIE DE UZURPARE A PUTERII DE STAT ” din Demersul prezentat anterior. (Omega, 7 iulie 2010);

VIDEO 2. Modificările la Codul Electoral favorizează partidele din AIE. Paragraful: Modificări la Codul Electoral care au permis menţinerea forţată la putere a uzurpatorilor din Demers. (NIT, 2 martie 2011);

VIDEO 3.0. D. Pulbere reproşează Parlamentului că încalcă Legea Supremă. (Publika, 5 septembrie 2011);

VIDEO 3.1. D. Pulbere – Parlamentul trebuie dizolvat până pe 28 septembrie. (MIR, 23 septembrie 2011);Curtea Constituţională anunţă decizia de a anula Hotărârea Parlamentului nr. 266 din 23 decembrie 2011. (ProTV, 12 ianuarie 2012);

VIDEO 4. Emisiunea „Fabrika” la Publika TV din 16 noiembrie 2011, invitat – Mihai Ghimpu, care dezvăluie conţinutul anexelor la Acordul AIE;

VIDEO 5. Funcţii împărţite între componentele AIE, în afara Acordului. Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei, Curtea Supremă de Justiţie, Consiliul Coordonator al Audiovizualului. (Publika TV, 17 noiembrie 2011);

VIDEO 6. şi 7. Marian Lupu îndeamnă deputaţii să demonstreze buletinele, în pofida deciziei comisiei speciale. (Publika TV, 13 decembrie 2011 şi, respectiv, Publika.md, 15 decembrie 2011);

VIDEO 8. Curtea Constituţională decide anularea Hotărârii Parlamentului din 23 decembrie 2011. (ProTV, 12 ianuarie 2012);

VIDEO 9.0. Marian Lupu contestă public decizia Curţii Constituţionale prin care s-a decis ca demonstrarea buletinelor de vot în cadrul procedurii secrete a fost neconstituţională. (Publika TV, 12 ianuarie 2012);

VIDEO 9.1. AIE anunţă organizarea unui referendum constituţional în aprilie. (ProTV, 15 ianuarie 2012);

VIDEO 9.2. Al. Tănase face declaraţii politice în calitate de Preşedinte al Curţii Constituţionale (TV7, 18 ianuarie 2012);

VIDEO 9.3. Liderii AIE renunţă la referendum şi declară că vor purcede la alegerea şefului statului în Parlament. (Publika.md, 11 februarie 2012);

VIDEO 9.4. Mihai Ghimpu declară că pretinde să preia conducerea Procuraturii Generale. (ProTV, 17 martie 2012).

Cu respect,

Iurie Roşca

20 aprilie 2012

- Al treilea an, toţi se întreabă „când aflăm adevărul despre 7 aprilie”. Vreau să vă întreb: de ce şi cine are nevoie de acest „adevăr”?

- Aşa cum, probabil, cunoaşteţi, am scris patru articole pe acest subiect, care sunt şi investigaţii jurnalistice, dar şi, în egală măsură, materiale de analiză. Cine doreşte le poate găsi pe www.iurierosca.md. Dar de adevăr are nevoie întreaga societate.

- Dar cine se teme cel mai mult de un verdict final şi univoc asupra evenimentelor din 7 aprilie 2009?

- Principalii vinovaţi, care sunt capii opoziţiei de atunci, tot ei actuala putere, Filat, în primul rând.

- Politicienii tot mai des împart evenimentele care au precedat alegerile din 2009 în proteste şi ceea ce a urmat după acestea. Credeţi că este potrivită această abordare? De ce?

- De fapt, divizarea vine pe alt principiu: unu – ce s-a întâmplat până la 7 aprilie, cine a organizat acel dezastru, cine a maltratat 300 de poliţişti paşnici, care erau la datorie şi nu agresaseră pe nimeni, fiind în defensivă în faţa mulţimii înfuriate, cine a incendiat şi a prădat cele două clădiri oficiale; şi doi – ce s-a întâmplat în noaptea dinspre 7 spre 8 aprilie, când unii poliţişti şi-au depăşit mandatul şi au maltratat unii demonstranţi rămaşi în centrul capitalei. De altfel, ultimii sunt urmăriţi penal cu mult zel de către Procuratură şi judecăţi, parţial în mod justificat, dar, evident, în mod unilateral.

- Premierul Filat a declarat recent că este nemulţumit, ca şi cetăţean, de investigaţiile în acest caz. Unde începe competenţa Procuraturii Generale şi se termină „voinţa politică”, care, anterior, ne era prezentată drept un ingredient important în investigarea cu succes a evenimentelor din 7 aprilie?

- Păi, da, hoţul strigă „prindeţi hoţul”. Anume el este cel cu musca pe căciulă. Anume el este cointeresat de o anchetă părtinitoare şi unilaterală, care să-i scoată pe aşa-zişii revoluţionari drept eroi, iar pe poliţişti – drept ţapi ispăşitori. El este cel care, în numele PLDM, a depus în ajun o Declaraţie prealabilă, el este cel care, în dimineaţa zilei de 7 aprilie, a fost invitat de Procuratură, unde i s-a explicat că este responsabil personal de eventualele consecinţe, el era cel care trebuia să garanteze caracterul paşnic al întrunirii. A şi semnat, din câte ştiu, un document special în acest sens. Iar după ce tragedia s-a consumat, tot el a depus la Primărie o nouă hârtie prin care îşi declina – atenţie! – post-factum orice responsabilitate. Şi – culmea absurdului! – viceprimarul Grozavu, care îndeplinea interimatul atunci, deoarece Chirtoacă era candidat, a şi emis o dispoziţie prin care a aprobat ţidula lui Filat.

- În ce măsură sunt justificate cererile de sancţionare a poliţiştilor antrenaţi în arestarea protestatarilor, în condiţiile în care şefii MAI au fost declaraţi nevinovaţi? De ce?

- Trebuie studiat fiecare caz în mod individual, asta pentru că şi răspunderea fiecărui poliţist este personală. Şefii MAI nici nu puteau fi traşi la răspundere, deoarece nu există dovezi care să arate că ei ar fi dat ordine să fie bătut cineva. Iar cei vinovaţi, desigur, trebuie, pedepsiţi. Totuşi, este clar că după tratamentul abuziv aplicat poliţiştilor în eventualitatea unor alte situaţii similare, te-ai mira dacă cineva dintre colaboratorii MAI s-ar mai apuca să apere statul.

- Totuşi, ce vor să afle oamenii despre 7 aprilie, în opinia dumneavoastră?

- Adevărul. Iar vinovaţii să fie cu toţii traşi la răspundere. Dar asta ar deveni posibil doar după plecarea AIE de la guvernare sau, altfel zis, la sfântul aşteaptă. Aşa că, şi în acest caz, adevărul va umbla mult şi bine cu capul spart.

Sursa: allmoldova.com

Sursa: privesc.eu

Источник: gagauztv.md

Sursa: publika.md

DECLARAŢIA

PARTIDULUI POPULAR CREŞTIN DEMOCRAT

în legătură cu insistenţele actualei puteri de a promova

aşa-numita lege anti-discriminare

Partidul Popular Creştin Democrat îşi exprimă profunda îngrijorare şi revoltă în legătură cu insistenţele Guvernului Filat de a promova o aşa-numită lege anti-discriminare, care nu urmăreşte protecţia minorităţilor, ci aplicarea unei lovituri puternice moralei publice, credinţei creştine şi instituţiei familiei.

Această intenţie violează nu doar sentimentele religioase ale majorităţii absolute a populaţiei, ci şi Constituţia ţării. Astfel, alineatul (2) al Articolului 16 al Legii Fundamentale „Egalitatea” epuizează pe deplin toate tipurile de minorităţi ocrotite de stat şi asigură drepturi egale tuturor cetăţenilor: „Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.” Includerea abuzivă în proiectul respectiv a sintagmei „minoritate sexuală” reprezintă o trucare a normei constituţionale, legislaţia ţării la acest capitol fiind una perfect democratică şi euroconformă.

De remarcat că presiunile unor diplomaţi şi birocraţi europeni de a impune în mod sfidător această lege au fost respinse în mod repetat de către societatea civilă, de o multitudine de organizaţii neguvernamentale, precum şi de toate bisericile creştine, care au semnat încă acum un an un memoriu comun în acest sens. Atunci Guvernul Filat s-a văzut nevoit să retragă acest proiect din Parlament. Însă cercurile anticreştine din exterior au reluat cu o şi mai dură încrâncenare agresiunea împotriva poporului nostru. Se ştie că vârful de lance al acestor cercuri în Moldova este ambasadorul Uniunii Europene Dirk Schuebel. Acest diplomat îşi depăşeşte cu impertinenţă mandatul şi sfidează dreptul suveran al poporului nostru, liber de a-şi hotărî soarta fără nici un amestec dinafară. Declaraţiile obraznice ale ambasadorului UE sunt acoperite de slogane despre integrarea europeană, care, chipurile, ar fi imposibilă fără adoptarea acestei legi. Promisiunile făţarnice ale acestuia de a oferi ţării noastre un regim liberalizat de vize în schimbul adoptării acestui act legislativ reprezintă culmea cinismului şi a relei credinţe. Şi asta în condiţiile în care se ştie că Republica Moldova nu are nici o şansă să adere la UE într-o perspectivă istorică previzibilă.

Pretenţia formulată tot mai agresiv de reprezentanţii unor instituţii internaţionale, de a ne oferi suport financiar în schimbul adoptării acestei legi anticreştine urmăreşte o logică de-a dreptul diabolică. A propune bani în schimbul sufletelor, a moralei şi a răspunderii faţă de urmaşi reprezintă culmea perversiunii morale. În acest sens, PPCD apreciază că dacă acesta este preţul pe care trebuie să îl plătească Moldova în schimbul unor promisiuni triumfaliste de integrare europeană, orice politician responsabil are obligaţia morală şi constituţională de a-l respinge.

PPCD califică drept revoltătoare şi inadmisibile concesiile făcute de premierul Filat în faţa acestor presiuni din exterior. Amintim că alegătorii care şi-au dat votul pentru PLDM nu şi-au mandatat aleşii să recurgă la asemenea târguri degradante. Scandaloasa cârdăşie a lui Vladimir Filat cu grupuri de influenţă dinafară trădează apartenenţa lui la unele cercuri oculte, care îl sprijină în mod demonstrativ în pofida multiplelor abuzuri şi nelegiuiri comise de Guvernul condus de acesta. Pare de-a dreptul suspect faptul că respectivii „comisari” europeni nu manifestă nici consecvenţă, nici critici în probleme cu adevărat vitale pentru statul nostru cum ar fi independenţa Justiţiei, inclusiv statutul Procuraturii, reforma administraţiei publice locale, respectarea Constituţiei, neadmiterea unui control politic asupra instituţiilor independente şi autonome ale puterii de stat, combaterea corupţiei, transparenţa în gestionarea banilor publici, inclusiv a celor proveniţi din surse de asistenţă externă etc.

Victime ale acestor scenarii sunt guvernele slabe şi corupte, care acceptă să facă jocul celor care le acordă suport şi protecţie. Aşadar, primul pas vizează aşa-numita lege anti-discriminare. În cazul realizării lui, cel de-al doilea va viza schimbarea Constituţiei şi a Codului Familiei în vederea admiterii căsătoriilor dintre persoane aparţinând aceluiaşi sex. Cel de-al treilea ar urma să fie admiterea adopţiilor de copii pentru aşa-numitele familii de homosexuali şi lesbiene. Cel de-al patrulea la rând ar fi interzicerea utilizării cuvintelor de „mamă” şi „tată” de către copii. Ţinta strategică a acestui plan este descreştinarea şi alienarea poporului nostru, dizolvarea tradiţiei şi a valorilor moral-religioase şi impunerea unei etici inversate. Orice observator atent al realităţilor din ţările UE cunoaşte toate aceste adevăruri monstruoase.

Amintim că Legea Fundamentală a ţării apără Familia şi garantează protecţia ei, a copiilor, care pot proveni doar din relaţia firească între bărbat şi femeie. Astfel, alineatele (1) şi (2) ale articolului 48 stabilesc:

„1. Familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului.
2. Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.”

Este important să cităm şi alineatele (1) şi (2) ale articolului 49 „Protecţia familiei şi a copiilor orfani”

„1. Statul facilitează, prin măsuri economice şi prin alte măsuri, formarea familiei şi îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin.
2. Statul ocroteşte maternitatea, copiii şi tinerii, stimulând dezvoltarea instituţiilor necesare.”

Prin urmare, actuala putere pune la cale o lovitură gravă însăşi temeliei poporului nostru, care este Familia. Iar victimele care vor cădea pradă abuzurilor homosexualilor vor fi anume copiii, în special cei orfani şi din familii socialmente vulnerabile. Iar dacă „statul ocroteşte maternitatea”, el nu poate să protejeze în acelaşi timp şi cuplurile homosexualilor, care, se ştie, nu pot avea urmaşi naturali.

Este binecunoscut şi faptul că legislaţia Republicii Moldova nu sancţionează sub nici o formă practicile homosexuale atâta timp cât acestea se manifestă în spaţiul privat. Iar Constituţia consfinţeşte toate drepturile în acest sens. Astfel, Articolul 28 „Viaţa intimă, familială şi privată” prevede următoarele: „Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată.” Prin urmare, devine clar că nu dreptul la viaţa privată a homosexualilor este vizat de iniţiativa în cauză, ci propaganda agresivă a acestui mod de viaţă amoral.

Considerăm că ingerinţa reprezentanţilor UE în aspiraţiile creştine ale poporului Republicii Moldova, ca şi obedienţa demnitarilor moldoveni faţă de „recomandările obligatorii” ale Bruxellesului alunecă vădit spre tipul de servilism administrativ docil de pe timpurile sovietice. Lipsa de demnitate naţională, absenţa oricărui discernământ şi temelii morale a guvernanţilor calcă în picioare opinia unei majorităţi absolute de peste nouăzeci la sută a cetăţenilor ţării, care în toate sondajele de opinie se declară creştini şi resping orice intenţie de a extinde flagelul sodomiilor asupra poporului nostru.

PPCD a salutat solidaritatea exemplară a tuturor bisericilor creştine din ţară, care au luat atitudine fermă faţă de planurile demnitarilor fără Dumnezeu de la putere. Ne aflăm în Postul Mare, în ajunul sfintelor sărbători ale Învierii Mântuitorului nostru Isus Hristos. Şi din nou demnitarii de prim rang se vor grăbi să pângărească cu prezenţa lor sfintele lăcaşe, pozând cu făţărnicie în faţa camerelor de luat vederi, cu lumânări aprinse, în goana după voturile creştinilor. În acest context lansăm un apel public din partea laicatului către ierarhii Bisericii Ortodoxe să ia o atitudine fermă faţă de cei care pângăresc credinţa noastră strămoşească. Aşa cum poporul are obligaţia morală să acorde un vot de blam acelor demnitari care atentează la credinţa lui, tot astfel şi Biserica are datoria să-i avertizeze că va face uz de dreptul canonic şi îi va excomunica pe aceştia, oprindu-i de la sfintele taine ca pe nişte lepădaţi de Hristos.

Dacă exponenţii actualei puteri au iniţiat de două ori organizarea unor referendumuri ca procedee de menţinere la putere, ambele tentative eşuând în mod lamentabil, considerăm necesar să le cerem în mod răspicat să recurgă la această procedură democratică şi să consulte opinia poporului pe care îl guvernează într-o problemă cu adevărat vitală pentru viitorul nostru cum este cea a pretinsei legi anti-discriminare.

PPCD cere primului Ministru Vladimir Filat şi Preşedintelui Nicolae Timofti să facă uz de drepturile lor legale şi să îl demită din funcţie pe ministrul Justiţiei Oleg Efrim pentru declaraţii care depăşesc mandatul acestuia. Cerem, de asemenea, Ministerului de Externe să îl convoace pe ambasadorul Dirk Schuebel şi să îi ceară acestuia să înceteze ingerinţele în treburile interne ale ţării. Iar dacă diplomatul respectiv va insista în continuare, în declaraţiile lui, asupra promovării respectivei iniţiative, acesta urmează să fie declarat persona non grata pe teritoriul Republicii Moldova.

3 aprilie 2012

Procuratura Generală a Republicii Moldova, Doamnei procuror Lucreţia Zaharia,
Procuror al secţiei conducere a urmăririi penale în organele centrale ale MAI şi SV a Procuraturii Generale

Stimată doamnă procuror Lucreţia Zaharia,
Aşa cum cunoaşteţi din Scrisoarea deschisă adresată procurorului general Valeriu Zubco la 29 februarie 2012, am solicitat să fie iniţiate procedurile legale cu privire la punerea sub urmărire penală a conducătorilor coaliţiei de guvernământ Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu. În opinia noastră, aceştia se fac vinovaţi de uzurparea puterii de stat. Numiţii au elaborat şi au pus în aplicare, cu intenţie şi în mod metodic, un plan de subordonare a tuturor instituţiilor autonome şi independente puterii intereselor de cartel ale acestei grupări şi au încălcat în mod grosolan procedura de alegere a şefului statului.
În completarea celor afirmate la acea dată, prezentăm mai jos o serie de dovezi care confirmă faptul că există temeiuri serioase pentru aplicarea prevederilor articolului 339 al Codului Penal „Uzurparea puterii de stat”.
Procesul de subordonare abuzivă a unui şir de demnitari şi instituţii, acţiuni ce reprezintă latura obiectivă a infracţiunii, a demarat încă în anul 2009 după formarea majorităţii parlamentare a AIE. Aducem doar câteva exemple de modificări legislative, operate pe parcursul anului 2009.
I. La 15 octombrie 2009, deputaţii AIE au adoptat modificări la Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public şi Legea cu privire la Guvern. Urmare a acestor modificări, viceminiştrii au încetat să fie funcţionari publici selectaţi pe bază de concurs, care se bucură de stabilitatea în funcţie, ei putând fi înlocuiţi în mod arbitrar de către miniştri. Astfel, ca efect, un număr mare de funcţionari şi-au pierdut locurile de muncă, aceştia fiind înlocuiţi cu persoane obediente politic partidelor din arcul guvernamental.
II. Tot în ziua de 15 octombrie 2009, deputaţii AIE au schimbat procedura de numire a membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi a membrilor Consiliului de Observatori al Companiei “Teleradio-Moldova” de la trei cincimi (61 mandate) la simpla majoritate (cel puţin 26 de deputaţi din 51). Aceste modificări au urmărit în mod exclusiv adaptarea normei legale la numărul de mandate deţinut de coaliţia de guvernământ. Astfel, cele două instituţii şi-au pierdut independenţa şi au căzut în relaţie de subordonare politică faţă de putere.
III. La 20 octombrie 2009, majoritatea parlamentară a operat modificări la Legea despre statutul deputatului în Parlament, iar la 22 octombrie 2009 a votat Hotărârea nr. 47-XVIII privind cumularea unor funcţii cu mandatul de deputat în Parlament, prin care termenul de aflare în stare de incompatibilitate a deputatului a fost extins de la 30 de zile la şase luni, astfel încălcându-se articolul 6 din Constituţia Republicii Moldova şi principiile legalităţii şi neadmiterii conflictului de interese prevăzute de Legea Fundamentală, articolul 70 „Incompatibilităţi şi imunităţi”, care stabileşte prin alin. (1) „calitatea de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice”, precum şi de tratatele internaţionale la care ţara noastră este parte. Aceste schimbări vizau orice demnitate publică, inclusiv procurori, judecători, aleşi locali (de ex. primarul mun. Chişinău – Dorin Chirtoacă, primarul or. Floreşti – Iurie Ţap) etc. Astfel, din cei 17 membri ai Guvernului, 14 au deţinut în mod anticonstituţional şi funcţia de deputat. Atunci s-a creat o situaţie unică, printre cele 47 de state membre ale Consiliului Europei. Curtea Constituţională, prin Hotărârea nr.9 din 08.04.2010, a declarat aceste modificări drept anticonstituţionale.
IV. La data de 22 octombrie 2009 a fost modificată Legea cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, fiind introduse norme noi, cu scopul de a evita în mod abuziv dizolvarea Parlamentului, chiar dacă acesta nu alege timp de un an şeful statului.
În acest context sunt relevante şi constatările din Hotărârea Curţii Constituţionale pentru interpretarea prevederilor art.78 din Constituţia Republicii Moldova nr. 17 din 20 septembrie 2011: „…Curtea reţine că nereglementarea de către Parlament a termenului de desfăşurare a alegerilor prezidenţiale în cadrul exercitării interimatului funcţiei de Preşedinte, inclusiv în cadrul interimatului succesiv, nu presupune nerealizarea de către Preşedinte a dispoziţiei constituţionale privind dizolvarea Parlamentului după un an de la ultima dizolvare în cazul în care nu este ales şeful statului”; “…neparticiparea deputaţilor la alegerea şefului statului constituie nu numai o încălcare a art.84, alin.(1) din Regulamentul Parlamentului, dar şi o încălcare a art.68, alin.(1) din Constituţie, care stipulează expres că în exercitarea mandatului deputaţii în Parlament trebuie să acţioneze numai în serviciul poporului. Curtea a subliniat că dreptul constituţional al Preşedintelui de a dizolva Parlamentul în asemenea circumstanţe reprezintă o modalitate de a reacţiona la obstrucţionarea alegerilor preşedinţiale repetate. În acest caz, şeful statului nu numai că este în drept să dizolve Parlamentul, dar, potrivit Legii Supreme, are obligaţia de a proceda astfel.”
În felul acesta, au fost depăşite normele prevăzute de alin. (3), (4) şi (5) ale art. 78 din Constituţie, care stabilesc doar două tururi de scrutin şi o singură posibilitate de a organiza alegeri repetate. Astfel, alin. (3) stabileşte că „este ales candidatul care a obţinut votul a trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi. Dacă nici un candidat nu a întrunit numărul necesar de voturi, se organizează al doilea tur de scrutin între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului descrescător de voturi obţinute în primul tur”. Alin.(4) al aceluiaşi articol prevede: ”Dacă şi în turul al doilea nici un candidat nu va întruni numărul necesar de voturi, se organizează alegeri repetate”. Alin. (5): “Dacă şi după alegerile repetate Preşedintele Republicii Moldova nu va fi ales, Preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul şi stabileşte data alegerilor în noul Parlament”.
De asemenea, a fost introdusă prevederea care permite extinderea cu până la un an a termenului pentru dizolvarea Parlamentului. În mod evident, schimbările respective au fost operate cu rea-credinţă şi urmăreau menţinerea forţată a puterii prin aceste tertipuri juridice şi depăşiri ale normelor constituţionale.
V. La 18 iunie 2010, deputaţii coaliţiei de guvernământ au operat modificări în Codul Electoral prin care şi-au subordonat politic Comisia Electorală Centrală. Astfel, a fost suprimată norma prevăzută de art.16 al Codului Electoral „Constituirea Comisiei Electorale Centrale”, potrivit căreia, din cei 9 membri ai CEC 5 reveneau opoziţiei parlamentare, iar 4 – exponenţilor puterii, precum şi caracterul inamovibil al acestora. Pentru exactitate, prezentăm mai jos redacţia art. 16 adoptată la 22 iulie 2005 şi versiunea modificată la 18 iunie 2010:
Articolul 16. Constituirea Comisiei Electorale Centrale, alineatele (2) și (3) în versiunea adoptată la 22.07.2005 și intrată în vigoare la 12.08.2005:
(2) Comisia Electorală Centrală este constituită din 9 membri cu vot deliberativ: un membru este desemnat de către Preşedintele Republicii Moldova, un membru – de către Guvern şi 7 membri – de către Parlament, inclusiv 5 de către partidele de opoziţie, proporţional numărului de mandate deţinute de acestea. Membrii Comisiei Electorale Centrale nu pot fi membri ai partidelor şi ai altor organizaţii social-politice. Componenţa nominală a comisiei se confirmă prin hotărâre a Parlamentului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.
(3) Membrii Comisiei Electorale Centrale sunt inamovibili. Vacanţa funcţiei de membru al acesteia poate interveni în caz de expirare a împuternicirilor, de demisie, de demitere sau de deces.
Articolul 16. Constituirea Comisiei Electorale Centrale, alineatele (2) şi (3) în versiunea Alianţei pentru Integrare Europeană, adoptat la 18.06.2010 şi intrat în vigoare din 29.06.2010:
(2) Comisia Electorală Centrală este constituită din 9 membri cu vot deliberativ: un membru este desemnat de către Preşedintele Republicii Moldova, ceilalţi 8 sunt desemnaţi de către Parlament, cu respectarea reprezentării proporţionale a majorităţii şi a opoziţiei. Componenţa nominală a comisiei se confirmă prin hotărâre a Parlamentului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.
(3) După confirmarea de către Parlament, membrii Comisiei Electorale Centrale depun în şedinţa în plen a Parlamentului următorul jurământ: „Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce îmi revin potrivit funcţiei, să nu fac declaraţii politice pe parcursul validităţii mandatului.”
În consecinţă, la 10 februarie 2011 majoritatea parlamentară a AIE a format o nouă componenţă a CEC, 6 dintre membrii acesteia fiind exponenţii puterii şi doar 3 – ai opoziţiei. Preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul CEC au devenit exponenţii puterii. Potrivit normei legale, hotărârile CEC se adoptă cu simpla majoritate. Astfel, guvernarea a instituit un control total asupra proceselor electorale, iar membrii CEC care se bucurau până la acea dată de garanţii juridice de menţinere în funcţie au căpătat garanţii politice din partea guvernării.

VI. MENŢINEREA VERTICALEI PUTERII
După accederea la guvernare în 2009 şi, respectiv, 2010, AIE nu a demontat „verticala puterii” şi nu a întreprins nimic pentru descentralizarea acesteia. Antireforma din 2003 în domeniul Administraţiei Publice Locale, operată de fosta guvernare comunistă, a fost menţinută de către actuala putere în pofida multiplelor demersuri ale societăţii civile, care cerea asigurarea unei autonomii reale a APL. Astfel, şi alegerile locale din 6 iunie 2011 au produs o administraţie publică locală dependentă excesiv sub aspect administrativ şi financiar de autorităţile centrale, ceea ce contravine principiului autoadministrării colectivităţilor locale.

VII. REFERENDUMUL CONSTITUŢIONAL CA PROCEDEU ILEGAL DE MENŢINERE FORŢATĂ A PUTERII
La 7 iulie 2010, majoritatea parlamentară, urmărind scopul menţinerii forţate a puterii de stat prin evitarea unor alegeri anticipate pe motivul nealegerii şefului statului, a hotărât organizarea unui referendum de modificare a Constituţiei la 5 septembrie 2010, prin care se ţintea schimbarea modului de alegere a şefului statului de către Parlament prin alegeri directe. Această tentativă grosolană de „schimbare a regulilor de joc în timpul jocului” constituie o probă notorie a faptului că exponenţii guvernării puneau în aplicare, în mod metodic, planul de uzurpare a puterii de stat. Doar după ce această aventură politică a fost respinsă de cetăţenii Republicii Moldova, exponenţii AIE s-au văzut nevoiţi să consume procedurile legale de alegere a preşedintelui, după care să dizolve Parlamentul.
Menţionăm, în mod special, că intenţia de uzurpare a puterii de stat a devenit flagrantă atât în perioada activităţii AIE-1, cât şi în perioada activităţii AIE-2 ca urmare a înţelegerilor de tipul unor cârdăşii de cartel, care aveau drept scop instalarea cu orice preţ în funcţia de şef al statului a lui Marian Lupu, şi asta fără ca partidele componente ale Alianţei să deţină numărul minim de 61 de mandate. Pretenţia de a obţine funcţia de şef al statului prin manipulări juridice, corupere, constrângeri administrative şi încălcarea grosolană a Constituţiei intră în conflict direct cu Articolul 2 al Constituţiei „Suveranitatea şi puterea de stat”. Cităm în particular alin. (1) al acestui articol, care prevede expres: „Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie”. Anume sfidarea repetată a procedurilor stabilite de Legea Fundamentală reprezintă o încălcare flagrantă a ceea ce Constituţia defineşte ca fiind forme obligatorii de exercitare a puterii.

VIII. ACORDUL AIE-2 – O EXPRESIE A CARACTERULUI CRIMINAL AL ÎNŢELEGERILOR DINTRE CEI TREI
Însuşi textul Acordului privind constituirea şi funcţionarea AIE, semnat la 30 decembrie 2010 de către Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu, este o dovadă elocventă a faptului că cei trei conducători ai partidelor din coaliţia de guvernământ au uzurpat puterea de stat. Cităm din compartimentul acestui Acord „Formarea organelor de conducere a statului”: „Urmând rezultatele alegerilor din noiembrie 2010, principalele funcţii ale statului vor fi partajate în felul următor: PLDM – Prim-ministru (Vlad Filat), PD – Preşedinte (Marian Lupu), PL – Preşedinte al Parlamentului (Mihai Ghimpu). În baza acordului PL, PDM va deţine temporar funcţia de Preşedinte al Parlamentului până la alegerea şefului statului. Consecutivitatea formării organelor de conducere a statului este următoarea: alegerea Preşedintelui Parlamentului (M. Lupu), desemnarea candidaturii primului ministru (V. Filat) şi învestirea Guvernului, alegerea Preşedintelui Republicii Moldova şi alegerea Preşedintelui Parlamentului (M. Ghimpu)”. Anume din fragmentul citat decurge întregul proces de aprofundare a stării de uzurpare a puterii de stat prin jonglarea procedurilor de alegere a şefului statului care au culminat, în definitiv, cu instalarea lui Nicolae Timofti în această funcţie.
Prin acelaşi document a fost creat un mecanism anticonstituţional de luare a deciziilor, care intră în contradicţie flagrantă cu Articolul 1 al Constituţiei prin care se garantează că „Republica Moldova este un stat de drept şi democratic”, precum şi cu Articolul 6 al Constituţiei, ce garantează separaţia puterilor în stat. Mai grav, acest organ ilegal, prin semnătura celor trei conducători, atentează la însuşi actul decizional al autorităţilor puterii centrale, stabilit de Legea Fundamentală şi legislaţia în vigoare. Această înţelegere de tip mafiot este descrisă în compartimentul intitulat „Consiliul Alianţei pentru Integrare Europeană” şi are pretenţia să se plaseze deasupra cadrului legal şi a instituţiilor statului de drept. Cităm:
„CAIE este format din 9 membri: trei din partea PLDM, PD şi PL. Din CAIE fac parte de drept (???) preşedinţii partidelor care formează alianţa de guvernare şi un reprezentant al fracţiunilor parlamentare ale acestora, precum şi un reprezentant din Guvern din partea fiecărui partid. Şedinţele CAIE sunt deliberative doar cu prezenţa reprezentanţilor tuturor componentelor AIE. La baza luării deciziilor în cadrul CAIE stă principiul consensualităţii (…)
CAIE adoptă decizii prin vot unanim (…)
În cadrul CAIE se vor discuta iniţiativele de dizolvare a Parlamentului, de nepromulgare a legilor, suspendarea hotărârilor Guvernului, votul de neîncredere Guvernului şi demiterea miniştrilor şi viceminiştrilor, hotărârile de angajare a răspunderii Guvernului, convocarea sesiunilor extraordinare a Parlamentului, componenţa delegaţiilor permanente ale Parlamentului.
Fără acordul prealabil al CAIE, fracţiunile parlamentare constituante ale AIE nu vor susţine proiectele de legi şi hotărârile iniţiate de opoziţie, nu vor iniţia şi nu vor susţine acordarea votului de neîncredere Guvernului, nu vor iniţia şi nu vor susţine convocarea sesiunilor extraordinare ale Parlamentului.
Şedinţa generală AIE cu participarea Preşedintelui ţării, Preşedintelui Parlamentului, Prim-ministrului, deputaţilor şi miniştrilor va fi convocată după necesitate, dar nu mai rar decât o dată la 3 luni”.
Prin instituirea acestui organ ad-hoc, capii coaliţiei de guvernământ şi-au arogat în mod criminal împuterniciri care aparţin, în mod exclusiv, unor autorităţi publice centrale, potrivit competenţelor acestora prevăzute de legislaţia în vigoare. Aşa, de exemplu, din textul citat rezultă, în mod flagrant, că şeful statului este lipsit de drepturile sale constituţionale fundamentale, cum ar fi: dizolvarea Parlamentului (art. 85), promulgarea legilor (art. 93), emiterea decretelor (art. 94), suspendarea hotărârilor Guvernului (art. 88, i). Preşedintele ţării este degradat până la relaţia de subordine faţă de CAIE prin pretenţia semnatarilor respectivului Acord de a convoca şeful statului la şedinţele AIE. Prin prevederea respectivă s-a comis o imixtiune directă în atribuţiile constituţionale exclusive ale preşedintelui republicii care, potrivit art. 77, alin.(2), „reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării”, dar şi un atentat la statutul acestuia, stabilit prin alin.(1) al art. 87, potrivit căruia „Preşedintele Republicii Moldova este comandantul forţelor armate”. Precizăm că legislaţia în vigoare nu oferă nici unei autorităţi publice legale, inclusiv Parlamentului sau Guvernului, dreptul de a convoca Preşedintele Republicii în mod imperativ. Implicit, un astfel de drept nu poate să rezulte dintr-un acord politic dubios, semnat de trei cetăţeni ai Republicii Moldova, care comit, prin Acordul respectiv, crima de exercitare a puterii de stat în nume propriu, prevăzută de alin.(2) din art. 2 al Constituţiei.
Prin sintagma „Convocarea sesiunilor extraordinare ale Parlamentului”, cei trei preşedinţi de partide comit un atentat suplimentar asupra prerogativelor şefului statului, precum şi o imixtiune directă în activitatea forului legiuitor, a organelor de lucru ale acestuia, inclusiv a fracţiunilor parlamentare, dar şi lezează în mod direct statutul deputatului, toate aceste prevederi fiind stabilite în alin.(2) al art. 67 al Constituţiei, care stabileşte: „Parlamentul se întruneşte în sesiuni extraordinare sau speciale, la cererea Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui Parlamentului sau a unei treimi de deputaţi”. Restrângerea mandatului de deputat comisă de către V. Filat, M. Lupu şi M. Ghimpu încalcă în mod deliberat şi cu rea-credinţă şi art. 68 al Constituţiei „Mandatul reprezentativ”: „1. În exercitarea mandatului deputaţii sunt în serviciul poporului. 2. Orice mandat imperativ este nul”. Prin urmare, conducătorii celor trei partide parlamentare ştirbesc, în mod grav, atribuţiile deputaţilor aflaţi în slujba poporului, şi nu în subordinea şefilor de partid.
În continuarea textului aceluiaşi Acord al AIE, V. Filat, M. Lupu şi M. Ghimpu pretind să blocheze în totalitate actul decizional al şefului statului şi să îl coboare la nivelul unui simplu subaltern, care, înainte de emiterea oricărui decret, este obligat să ceară aprobarea prealabilă a CAIE.
Cităm integral compartimentul „Modul de pregătire a luării deciziilor”: „Preşedintele ţării va informa în prealabil membrii CAIE (prin intermediul secretariatului) despre proiectul decretelor. Dacă în termen de cinci zile din momentul informării nu parvin obiecţii, Preşedintele adoptă decizia. În cazul apariţiei unor obiecţii din partea componentelor AIE – subiectul se discută în cadrul CAIE”.
Aceste formulări transformă, de fapt, Preşedintele republicii într-o marionetă a trei exponenţi ai puterii, care dovedesc prin semnături personale că urmăresc subordonarea şefului statului unor cârdăşii de cartel, situaţie ce se încadrează perfect în prevederile art. 339 al Codului Penal.
Acelaşi Acord al AIE, semnat la 30 decembrie 2010, a instituit o suprastructură politică, prin care s-au încălcat, în mod grosolan, competenţele Guvernului stabilite prin Constituţie, Legea cu privire al Guvern şi alte acte legislative. Am demonstrat mai sus cum, prin semnătura celor trei, s-a recurs la subordonarea Preşedintelui republicii şi a Parlamentului unui organ anticonstituţional numit CAIE. Vom demonstra mai jos că prin acelaşi document s-a produs şi subordonarea Guvernului.
Cităm în continuare din documentul semnat la 30 decembrie 2010 de cei trei complici la crima de uzurpare a puterii de stat, compartimentul „Reuniunile pregătitoare ale şedinţelor Guvernului”: „Şedinţele Executivului sunt precedate de şedinţele Prezidiului Guvernului, în cadrul cărora se aprobă ordinea de zi a şedinţelor Guvernului în scopul elucidării situaţiilor conflictuale, atunci când există divergenţe de opinii vizavi de proiectele aflate în discuţii.
Deciziile în cadrul prezidiului Guvernului se iau prin consens. În cazul când nu este posibilă identificarea unei soluţii consensuale pe marginea unui proiect de hotărâre, proiectul în cauză va fi retras de pe agenda şedinţei Guvernului, iar problema respectivă va fi pusă în discuţie la CAIE.”
În compartimentul numit „Dispoziţii finale”, semnatarii Acordului au hotărât să adapteze legislaţia la interesele lor de cartel. Cităm: „Până la învestirea Guvernului vor fi operate modificări în legislaţie în vederea asigurării îndeplinirii prevederilor prezentului Acord”. Drept urmare directă a acestor înţelegeri a fost modificat art. 26 al Legii cu privire la Guvern. Astfel, varianta legii respective de până la operarea de modificări avea următorul conţinut: Art. 26. “Prezidiul Guvernului: „Pentru organizarea activităţii interne a Guvernului se formează Prezidiul Guvernului în componenţa Prim-ministrului, prim-viceprim-ministrului, viceprim-miniştrilor şi ministrului Justiţiei”. Însă, în varianta modificată şi completată la 04.05.10, acelaşi articol a fost adaptat integral Acordului AIE citat mai sus, Art.26. „Prezidiul Guvernului”: „Pentru coordonarea activităţii interne a Guvernului şi în scopul aprobării proiectului ordinii de zi a şedinţelor Guvernului, se formează Prezidiul Guvernului din care fac parte Prim-ministrul şi viceprim-miniştrii.
Şedinţa Prezidiului Guvernului se convoacă de Prim-ministru şi se consideră deliberativă dacă la ea participă toţi membrii prezidiului. În cazul absenţei unui viceprim-ministru, acesta va delega pentru participare la şedinţă cu drepturi depline un alt membru al Guvernului.
Deciziile în cadrul Prezidiului se adoptă prin consens”.
Prin norma legală instituită, cei trei complici au urmărit subordonarea Guvernului ca organ colegial al puterii executive unei suprastructuri artificiale cu competenţe nelimitate, cu o formă de organizare şi un mod de luare a deciziilor antidemocratic şi nefuncţional (a se vedea, în acest sens, pretenţia ca la astfel de şedinţe să fie prezenţi toţi membrii, ca şi dreptul abuziv al viceprim-miniştrilor de a-şi delega în locul lor alţi membri ai Guvernului la şedinţele Prezidiului, dar şi metoda antidemocratică şi inaplicabilă de luare a deciziilor prin consens). Practic, normele respective au creat un blocaj instituţional şi au transformat Guvernul într-un organ subordonat intereselor dubioase ale aceleiaşi structuri ilegale numite CAIE.
În concluzie, este absolut clar că semnatarii Acordului privind constituirea şi funcţionarea Alianţei pentru Integrare Europeană au semnat un document politic prin care au comis un atac direct împotriva ordinii constituţionale şi a legalităţii, prin subordonarea Preşedintelui republicii, a Parlamentului şi a Guvernului înţelegerilor de tip criminal.
Este de notorietate publică faptul că în aceeaşi zi de 30 decembrie 2010, V. Filat, M. Lupu şi M. Ghimpu au semnat patru anexe la Acordul privind constituirea şi funcţionarea Alianţei pentru Integrare Europeană, prin care au fost partajate între cele trei partide din coaliţia de guvernământ funcţiile de conducere în organele publice centrale ale puterii de stat. Trei dintre aceste anexe au fost făcute publice de înşişi semnatarii documentului. Însă despre existenţa celei de-a patra anexe, care a purtat un caracter secret, opinia publică a aflat mult mai târziu. Ea a fost dezvăluită în urma scandalurilor iscate pe marginea conflictelor din interiorul AIE. Astfel, Mihai Ghimpu a făcut public acest document în cadrul emisiunii „Fabrika” a postului de televiziune „Publika” în data de 16 noiembrie 2011. Anume Anexa nr. 4 vădeşte, în mod special şi fără echivoc, planul criminal al celor trei conducători de partide de a uzurpa puterea de stat prin partajarea între partidele din arcul guvernamental a unor instituţii publice, care prin norma constituţională şi legile cadru sunt independente sau autonome şi nu admit ingerinţe de nici un fel din partea unor formaţiuni politice.

1. Curtea de Conturi (PLDM)
În lista descrisă în Anexa 4, prima instituţie subordonată politic este Curtea de Conturi, atribuită PLDM. În felul acesta au fost încălcate în mod flagrant, articolele 4 şi 6 ale Legii Curţii de Conturi „Obiectivele şi principiile fundamentale ale Curţii de Conturi” şi, respectiv, „Independenţa Curţii de Conturi”. Cităm: Art.4 (2) ”Activitatea Curţii de Conturi se bazează pe următoarele principii: a) legalitate; b) obiectivitate; c) independenţă; d) transparenţă”; Art.6 „(1) Curtea de Conturi dispune de independenţă organizaţională, funcţională, operaţională şi financiară conform prezentei legi. (2) În exercitarea atribuţiilor şi împuternicirilor sale, Curtea de Conturi este independentă şi nu poate fi direcţionată sau controlată de nici o persoană fizică sau juridică. (3) Curtea de Conturi este apolitică, nu sprijină şi nu acordă asistenţă nici unui partid politic”.
Ca urmare a acestor înţelegeri de tip criminal, la 21 aprilie 2011, prin Hotărârea Parlamentului nr. 83, la insistenţa publică repetată a lui Vladimir Filat, majoritatea parlamentară a AIE îl instalează la funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi pe Serafim Urechean, care a preluat această funcţie ca urmare directă a prevederilor Anexei secrete, ce atribuia autoritatea respectivă PLDM. Amintim că, în pofida reţinerilor din partea celorlalte două partide din coaliţia de guvernământ şi în ciuda criticilor aduse de opoziţia parlamentară şi societatea civilă în legătură cu faptul că Serafim Urechean nu întrunea condiţiile minime pentru a ocupa această funcţie, Vladimir Filat şi-a obţinut, prin ameninţarea că va părăsi Alianţa, această poziţie-cheie pentru a-şi plasa o persoană de încredere, care din poziţia de preşedinte al Curţii de Conturi să nu efectueze o activitate corectă şi legală de verificare a modului de utilizare a banilor publici de către Guvernul în fruntea căruia se află preşedintele PLDM.
Astfel au fost încălcate, în mod grosolan prevederile art. 17. „Сondiţiile pentru a candida la funcţia de membru al Curţii de Conturi”, în speţă punctul (1) „b) are studii superioare în domeniul economic, financiar sau juridic şi a cărei calificare profesională şi experienţă de lucru din ultimii 10 ani este corespunzătoare pentru exercitarea sarcinilor Curţii de Conturi”. Precizăm că pagina oficială web a Curţii de Conturi indică la compartimentul „Conducerea / Preşedintele Curţii de Conturi”, secţiunea „Studii”, următoarele: „Universitatea Tehnică a Moldovei Chişinău, Republica Moldova, Diploma: inginer-constructor 1969-1974, Şcoala Superioară de Ştiinţe Politice Leningrad, Rusia, Diploma: politolog 1983-1985”. Aşadar, Serafim Urechean deţine diploma de inginer-constructor, mai fiind şi absolvent al Şcolii Superioare de Partid (comunist), autointitulându-se, în mod eufemistic, politolog.
Menţionăm, de asemenea, că prin numirea lui Serafim Urechean, conducătorii AIE au încălcat un acord internaţional la care Republica Moldova este parte. Astfel, Curtea de Conturi este membră a organizaţiei internaţionale a Instituţiilor Superioare de Control a Finanţelor Publice (INTOSAI – International Organization of Supreme Audit Institutions). În calitate de membru, Curtea de Conturi a aderat la Declaraţia de la Mexico cu privire la independenţa instituţiilor superioare de control a finanţelor publice. În preambulul Legii Curţii de Conturi este stipulată, în mod expres, adeziunea Republicii Moldova la standardele internaţionale privind cele mai bune practici în domeniul auditului public. Principiul nr. 3 din Declaraţia de la Mexico stabileşte că „personalul instituţiilor superioare de control a finanţelor publice nu trebuie să dezvolte relaţii prea apropiate cu entităţile pe care ei le supun auditului, rămânând, astfel, instituţii obiective şi păstrând imaginea de instituţii obiective”. După aderarea in corpore a Alianţei Moldova Noastră, conduse de Serafim Urechean, la PLDM, fostul preşedinte AMN a dezvoltat o relaţie politică prea apropiată de PLDM şi, implicit, de toate instituţiile de stat controlate de acest partid (sursa: expert-grup.org). În plus, întreaga opinie publică cunoaşte foarte bine faptul că Serafim Urechean personal, în calitate de Primar General al Chişinăului, a fost obiectul unor nenumărate rapoarte şi hotărâri ale Curţii de Conturi, care au dovedit utilizarea frauduloasă şi contrar destinaţiei a finanţelor publice pe care le avea în gestiune. A se vedea în acest sens pe pagina web a Curţii de Conturi următoarele hotărâri: 1. Hotărârea privind rezultatele controlului asupra activităţii economico-financiare a Ministerului Comunicaţiilor şi Informaticii al Republicii Moldova şi a unor întreprinderi din subordine (Nr.47 din 14.11.97, Monitorul Oficial al R. Moldova nr.36-37/13 din 23.04.1998), 2. Hotărâre privind rezultatele controlului efectuat asupra unor aspecte ale activităţii economico-financiare a S.A. “Termocom” pe anii 1994-1999 (Nr.58 din 04.10.2000, Monitorul Oficial al R. Moldova nr.152-153/39 din 07.12.2000), 3. Hotărâre privind rezultatele controlului asupra executării de către conducerea S.A. “Apă-Canal Chişinău” şi S.A. “Termocom” din mun. Chişinău a Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 337 din 25.05.95 “Cu privire la contorizarea apei şi a energiei termice consumate de populaţie, instituţii publice şi agenţi economici” (Nr.14 din 25.01.2001, Monitorul Oficial al R. Moldova nr.21-24/18 din 27.02.2001), 4. Hotărâre privind rezultatele controlului asupra executării bugetului mun. Chişinău pe anul 2000 (Nr.57 din 14.06.2001, Monitorul Oficial al R. Moldova nr.94-96/51 din 10.08.2001), 5. HCC 114/2001 Hotărâre privind rezultatele controlului asupra activităţii economico-financiare a Băncii municipale “Chişinău” S.A. (Nr.114 din 19.12.2001 Monitorul Oficial al R. Moldova nr.36-38/8 din 14.03.2002), 6. Hotărâre privind rezultatele controlului asupra activităţii economico-financiare a Primăriei mun. Chişinău în perioada anilor 1998-2001 (Nr.46 din 23.05.2002, Monitorul Oficial al R. Moldova nr.113-114/34 din 05.08.2002), 7. Hotărâre privind rezultatele controlului asupra elaborării şi executării bugetului municipiului Chişinău pe anul 2002 (Nr.42 din 11.06.2003, Monitorul Oficial al R. Moldova nr.153-154/34 din 22.07.2003), 8. Hotărâre privind rezultatele controlului asupra elaborării şi executării bugetului municipiului Chişinău pe anul 2003 (Nr. 44 din 02.07.2004, Monitorul Oficial al R. Moldova nr.163-167/26 din 03.09.2004).

2. Procuratura Generală (PDM)
La punctul 2 al Anexei secrete figurează Procuratura Generală, instituţie repartizată de cei trei complici la crima de uzurpare a puterii de stat Partidului Democrat din Moldova, condus de Marian Lupu. În felul acesta a fost încălcat, în mod flagrant, art. 124 al Constituţiei, care stabileşte în punctul (1) că „Procuratura reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, şi, în nici un caz, interesele unui grup de cetăţeni, a unui partid sau a unui grup de partide.
Anexa secretă violează în mod evident, şi Legea cu privire la Procuratură, în particular art.1 şi 2, care stabilesc următoarele: „Art. 1. Procuratura: “Procuratura este o instituţie autonomă în cadrul autorităţii judecătoreşti, care, în limitele atribuţiilor şi competenţei, apără interesele generale ale societăţii, ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, conduce şi exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţele de judecată, în condiţiile legii. Art.2 “Principiile de organizare a activităţii Procuraturii” (1) Procuratura îşi desfăşoară activitatea pe principiul legalităţii. (2) Activitatea Procuraturii este transparentă şi presupune garantarea accesului societăţii şi al mijloacelor de informare în masă la informaţiile despre această activitate, cu excepţia restricţiilor prevăzute de lege. (3) Principiul independenţei exclude posibilitatea de subordonare a Procuraturii autorităţii legislative şi celei executive, precum şi de influenţă sau de imixtiune a unor alte organe şi autorităţi ale statului în activitatea Procuraturii.(4) Procurorul îşi organizează activitatea şi o desfăşoară pe principiul autonomiei, asigurat prin independenţă procesuală şi control judecătoresc, care îi oferă posibilitatea de a lua de sine stătător decizii în cauzele şi în cazurile pe care le examinează. (5) În activitatea Procuraturii, controlul ierarhic intern şi controlul judecătoresc sunt principii care asigură exercitarea dreptului procurorului ierarhic superior de a verifica legalitatea deciziilor emise de procurorul ierarhic inferior, precum şi posibilitatea contestării în instanţă de judecată a deciziilor şi a acţiunilor cu caracter procesual ale procurorului”.
Subordonarea Procuraturii Generale unui partid politic constituie şi o lovitură principiului separaţiei puterilor în stat în Legislativă, Executivă şi Judecătorească, întrucât Procuratura este parte a Justiţiei, iar Procurorul General face parte din Consiliul Superior al Magistraturii care, potrivit legislaţiei, este organ independent de autoadministrare al puterii judecătoreşti. Cităm art.1 al Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii „Consiliul Superior al Magistraturii – organ de autoadministrare judecătorească”: „(1) Consiliul Superior al Magistraturii este un organ independent, format în vederea organizării şi funcţionării sistemului judecătoresc, şi este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti. (2) Consiliul Superior al Magistraturii exercită autoadministrarea judecătorească”. Calitatea de membru al CSM este stabilită de art. 122, alin.(2) al Legii Supreme, care stabileşte că „din Consiliul Superior al Magistraturii fac parte de drept: Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul Justiţiei şi Procurorul General”.

3. Serviciul de Informaţii şi Securitate (PL)
Punctul 3 al Anexei secrete a AIE atribuie Serviciul de Informaţii şi Securitate Partidului Liberal. Subordonarea conducerii SIS unui partid politic reprezintă un atentat direct la siguranţa naţională, precum şi la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului prin lipsirea acestei instituţii de caracterul independent şi nonpartizan. De asemenea, din Anexa secretă rezultă, în mod expres, că Serviciul de Informaţii şi Securitate este subordonat în totalitate Partidului Liberal, inclusiv conducerea şi efectivul de ofiţeri ai acestei instituţii. De menţionat că, potrivit art. 1 al Legii cu privire la Serviciul de Informaţii şi Securitate „Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova”: „(2) Activitatea Serviciului este coordonată de către Preşedintele Republicii Moldova, în limitele competenţei sale, şi este supusă controlului parlamentar”, iar în conformitate cu art.3 „Principiile de activitate a Serviciului”: “Serviciul îşi desfăşoară activitatea conform principiilor: – nonpartidismului”. Atribuirea întregului efectiv de ofiţeri PL-ului intră în contradicţie şi cu art. 6 „Principiile şi criteriile de bază în activitatea ofiţerului de informaţii” al Legii privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate: „(1) Ofiţerul de informaţii îşi subordonează conduita profesională exclusiv apărării şi promovării valorilor şi intereselor naţionale ale Republicii Moldova. (2) Ataşamentul necondiţionat faţă de principiile şi normele constituţionale, devotamentul faţă de Republica Moldova, competenţa, probitatea şi eficienţa profesională constituie criteriile de bază pentru selecţia, promovarea şi menţinerea în activitate a ofiţerului de informaţii”. Astfel, un ofiţer al SIS este obligat să servească Republica Moldova, toţi cetăţenii ei, şi, în nici un caz, doar un grup de cetăţeni asociaţi în cadrul unui partid politic cum este PL.

4. Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal (PLDM)
Prin atribuirea acestei instituţii independente unui partid politic a fost adusă o atingere gravă competenţelor Parlamentului, prevăzute de alin.(1) al art. 60 al Constituţiei, potrivit căruia „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului”. Conform art.66, litera j) „Atribuţiile de bază” al Legii Fundamentale, Parlamentul „alege şi numeşte persoanele oficiale de stat, în cazurile prevăzute de lege”. Prin urmare, anume această autoritate este în drept să decidă asupra numirii conducerii instituţiei.
Astfel, art.22 al Legii-cadru „Conducerea Centrului” stabileşte: „(1) Centrul este condus de un director, numit în funcţie de Parlament la propunerea Preşedintelui Parlamentului, a unei fracţiuni parlamentare sau a unui grup de cel puţin 15 deputaţi, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, pentru un mandat de 5 ani. Persoana numită poate ocupa funcţia de director nu mai mult de două mandate consecutive”.
Subordonarea acestei instituţii PLDM încalcă, în mod făţiş, art. 28 al Constituţiei „Viaţa intimă, familială şi privată”, care prevede că „Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată”. Acest abuz sfidează şi norma legală stabilită prin Legea privind protecţia datelor cu caracter personal. Cităm: art. „1. Scopul legii”: „Scopul prezentei legi este asigurarea protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, în special a dreptului la inviolabilitatea vieţii intime, familiale şi private”.

5. Banca Naţională a Moldovei (PL)
Anexa secretă la Acordul AIE atribuie prin punctul 5 Banca Naţională a Moldovei Partidului Liberal, ceea ce contravine statutului acestei instituţii prevăzute de legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei, instituţie care este o persoană juridică publică autonomă responsabilă exclusiv în faţa Parlamentului şi îşi exercită în mod independent atribuţiile sale. Respectiva lege-cadru stipulează în art.1 „Statutul juridic al Băncii Naţionale a Moldovei”, alin. (2) că „Banca Naţională este o persoană juridică publică autonomă şi este responsabilă faţă de Parlament”. Art.6 al aceleiaşi legi, intitulat „Conlucrarea cu organele statului”, stabileşte prin alin. (4) că „Banca Naţională este independentă în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de lege şi nu va solicita sau primi instrucţiuni de la autorităţile publice sau de la orice altă autoritate”. Or, este clar că prin Anexa secretă pomenită mai sus această instituţie a fost partajată politic şi subordonată Partidului Liberal, ceea ce constituie încă un element obiectiv la crima de uzurpare a puterii de stat. De reţinut că este un fapt notoriu relaţia de rudenie între Preşedintele Partidului Liberal şi Guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu fiind nepotul lui Mihai Ghimpu.

6. Comisia Naţională a Pieţei Financiare (PDM)
Instituţia respectivă a fost subordonată prin pactul secret al AIE Partidului Democrat din Moldova. Aceasta contravine, în mod flagrant, normelor legale care definesc statutul ei, mai exact Legii privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare. Legea-cadru în cauză prevede în art. 1, alin. (1) următoarele: „Comisia Naţională a Pieţei Financiare, denumită în continuare Comisia Naţională, este o autoritate publică autonomă, responsabilă faţă de Parlament, care reglementează şi autorizează activitatea participanţilor la piaţa financiară nebancară, precum şi supraveghează respectarea legislaţiei de către ei. În acest scop, Comisia Naţională este învestită cu putere de decizie, de dispensă, de interdicţie, de intervenţie, de control şi de sancţionare disciplinară şi administrativă, în limitele stabilite de legislaţie”. Iar art. 2, alin. (1) stabileşte următoarele: „Comisia Naţională funcţionează potrivit prevederilor Constituţiei, prezentei legi, altor acte legislative, regulamentului propriu şi este independentă în exercitarea funcţiilor sale”.
Menţionăm că Mihail Cibotaru, care a deţinut succesiv 2 mandate de preşedinte al CNPF, în ambele cazuri a fost promovat la această demnitate de către Marian Lupu din poziţia acestuia de Preşedinte al Parlamentului în două legislaturi. De reţinut că Marian Lupu şi Mihail Cibotaru se află în relaţie de rudenie şi prietenie de familie, ultimul fiindu-i naş la nunta lui Marian Lupu, iar acesta a devenit acum câţiva ani naş fiului lui M. Cibotaru (a nu se confunda cu naşul de cununie a lui Marian Lupu, această ceremonie religioasă fiind oficiată într-o localitate din România cu mult mai târziu decât căsătoria civilă). Subliniem că Mihail Cibotaru a fost numit pentru primul mandat la 20 iulie 2007, prin Hotărârea Parlamentului, iar cel de-al doilea mandat i-a revenit la 8 iulie 2011. Chiar dacă Mihail Cibotaru şi-a dat demisia din funcţia pe care o deţinea la 17 octombrie 2011 ca urmare a scandalurilor legate de atacurile raider, acesta rămânând în continuare membru al Consiliului de administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, este evident faptul că înţelegerile secrete din anexa la acordul respectiv şi-au produs efectul şi în cazul dat.

7. Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (PL)
În baza aceluiaşi document secret, această instituţie autonomă i-a revenit Partidului Liberal, astfel fiind comisă încă o imixtiune brutală în activitatea unei autorităţi care prin definiţie trebuie să fie echidistantă în raport cu orice partid politic, instituţie publică sau privată. Subliniem că în Capitolul 1 „Dispoziţii generale”, punctul (1) al Regulamentului ANRE este descris caracterul independent al acesteia: „Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, denumită în continuare Agenţia, este autoritatea permanentă cu statut de persoană juridică a administraţiei publice, nesubordonată altor autorităţi publice sau private…”.
Şi în acest caz putem afirma univoc faptul că Anexa secretă nr.4 constituie o dovadă elocventă a vinovăţiei celor trei semnatari de comiterea crimei de uzurpare a puterii de stat.

IX. SUPLIMENTUL LA ACORDUL PRIVIND CONSTITUIREA ALIANŢEI PENTRU INTEGRARE EUROPEANĂ
Aşa cum se cunoaşte, Acordul şi cele 4 anexe la el, semnat la 30 decembrie 2010, şi-a găsit continuare într-un alt document, semnat la 16 decembrie 2011, prin care semnatarii V. Filat, M. Lupu şi M. Ghimpu au convenit, în mod abuziv şi anticonstituţional, să reducă durata mandatului şefului statului prin ajustarea acesteia la perioada de activitate a Parlamentului de legislatura a XIX-a. Astfel, în punctul 5 al „Suplimentului” cei trei complici au căzut de acord asupra următoarelor: „Durata mandatului preşedintelui Republicii Moldova, ales de Parlamentul de Legislatura a XIX-a, nu va depăşi durata mandatului Parlamentului de Legislatura a XIX-a. Şeful statului îşi va prezenta benevol demisia în momentul expirării mandatului Parlamentului de Legislatura a XIX-a”. Această formulare este una contrară principiului statului de drept, al supremaţiei legii, lezează mandatul şi competenţele şefului statului, transformându-l pe acesta într-un părtaş la fărădelegile celor trei.
Chiar dacă documentul respectiv a fost semnat în pripă în ziua ultimei tentative eşuate de alegere a lui Marian Lupu în funcţia de Preşedinte, acesta se consideră valabil până la încheierea activităţii actualului Parlament, situaţie descrisă în punctul 6 al „Suplimentului”: „Prezentul Supliment constituie parte integrantă a Acordului privind constituirea Alianţei de Guvernare – Alianţa pentru Integrare Europeană semnat la Chişinău la 30 decembrie 2010, intră în vigoare la momentul semnării şi este valabil pe durata valabilităţii acordului”. De remarcat că în declaraţiile lor legate de alegerea lui Nicolae Timofti în funcţia de Preşedinte al republicii, semnatarii acestor înţelegeri au pretins că ele oricum rămân în vigoare.

X. SUBORDONAREA CURŢII CONSTITUŢIONALE INTERESELOR DE CARTEL ALE CELOR TREI COMPLICI LA CRIMA DE UZURPARE A PUTERII DE STAT
Chiar dacă Curtea Constituţională nu a fost obiectul unor înţelegeri scrise dintre V. Filat, M. Lupu şi M. Ghimpu, care ar fi cunoscute în momentul de faţă opiniei publice, este evident că subordonarea ei s-a produs fie ca urmare a unor înţelegeri verbale, fie în temeiul unui alt document scris, care, eventual, ar putea servi drept obiect de investigaţie suplimentară a Procuraturii. Este bine cunoscut faptul că însăşi numirea lui Alexandru Tănase în funcţia de judecător la Curtea Constituţională reprezintă o sfidare a legislaţiei, care stabileşte statutul acestei instituţii în cadrul organelor puterii de stat.
Se ştie că până la numirea acestuia în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, Alexandru Tănase a deţinut funcţia de prim-vicepreşedinte al PLDM şi cea de ministru al Justiţiei din partea aceluiaşi partid, condus de V. Filat. Ca urmare directă a relaţiilor pe linie de partid între cei doi, la 8 aprilie 2011, prin Hotărârea Guvernului nr. 257, Al. Tănase este numit în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, fapt care a trezit suspiciunea că acesta a fost expediat în instituţia respectivă pentru a face jocul actualei puteri. De altfel, drept dovadă a acţiunii premeditate de subordonare a Curţii Constituţionale de către alianţa de guvernământ poate fi considerată şi destituirea dlui D. Pulbere din funcţia de preşedinte al acestei instituţii la 28 septembrie 2012, pe care l-a succedat în funcţie Al. Tănase.
În plus, demiterea dlui D. Pulbere a reprezentat şi un caz scandalos de răfuială politică. Pretextul formal pentru demiterea acestuia a fost faptul că domnia sa ar fi făcut, cităm> ”declaraţii publice incompatibile cu prevederile constituţionale”. De fapt, acest demnitar a fost înlăturat din funcţie doar pentru că a menţionat în cadrul unei emisiuni TV că Parlamentul avea obligaţia să aleagă şeful statului până la 28 septembrie 2011, în caz contrar, acesta urmând să fie dizolvat în conformitate cu normele constituţionale. Afirmaţia care i-a afectat cel mai mult pe cei care s-au răfuit cu D. Pulbere a fost cea potrivit căreia prelungirea mandatului actualului Parlament ar constitui o uzurpare a puterii de stat. De altfel, Alexandru Tănase, care l-a substituit pe D. Pulbere în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale, a făcut în permanenţă declaraţii de ordin politic pe parcursul exercitării mandatului său de judecător şi conducător al acestei instituţii. Însuşi modul de dobândire a voturilor majorităţii judecătorilor Curţii Constituţionale pentru obţinerea schimbării conducerii acestei instituţii trezeşte suspiciunea că ar fi vorba de influenţe de ordin politic sau chiar de corupere, fapt ce ar putea constitui obiectul unei investigaţii separate în cadrul dosarului de uzurpare a puterii de stat.
Amintim faptul că după farsa din 16 decembrie 2011, când deputaţii şi-au arătat buletinele de vot în cadrul procedurii de alegere secretă a Preşedintelui republicii, Curtea Constituţională a adoptat scandaloasa Hotărâre din 12 ianuarie, care a demonstrat totala ei obedienţă politică faţă de putere. Menţionez că argumentele aduse de experţii în drept constituţional, ca şi în opinia separată exprimată de către doamna judecător Elena Safaleru, subliniau că sesizarea făcută de deputatul Mihai Godea în privinţa verificării constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 266 din 23 decembrie 2011 nici măcar nu putea fi admisă pe rol din simplul motiv că Înalta Curte nu avea competenţa să examineze această hotărâre. Şi asta mai întâi, deoarece, potrivit articolului 135, alineatul (1), litera e) din Constituţie, Curtea Constituţională are competenţa doar să aprobe rezultatele alegerii Preşedintelui republicii. Al doilea motiv constă în faptul că, potrivit art. 135, alin. (1), lit. (a) din Constituţie, art. 31 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 4, alin. (3), art. 6, alin. (1) şi alin. (2) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, Curtea Constituţională examinează numai chestiuni ce ţin de competenţa sa, în exclusivitate probleme de drept, iar obiectul sesizării nu este atribuit prin lege la domeniul controlului constituţionalităţii.
Faptul că totuşi în cadrul şedinţei publice a Curţii Constituţionale, la insistenţa autorului sesizării, a fost admisă pe rol şi examinarea Hotărârii Parlamentului nr. 287 din 28 decembrie 2011 privind stabilirea datei alegerilor repetate a Preşedintelui este de-a dreptul strigător la cer. Şi asta pentru că această hotărâre nici măcar nu fusese publicată în „Monitorul Oficial”, prin urmare nici nu intrase în vigoare. Astfel, a devenit evident faptul că Mihai Godea, singurul deputat care nu şi-a demonstrat buletinul de vot în cadrul procedurii de alegere a preşedintelui la 16 decembrie 2011, iar ulterior a sesizat Curtea, face parte din acelaşi grup de conspiratori, al cărui rol a constat în declanşarea variantei de rezervă în cazul nealegerii lui Marian Lupu.
Întreaga operaţiune de amânare la nesfârşit a procedurii de alegere a Preşedintelui republicii cu participarea nemijlocită a dlui Al. Tănase la extinderea nelegitimă a mandatului actualului Legislativ demonstrează existenţa unei complicităţi directe la crima de uzurpare a puterii de stat.
Punctul culminant care a dovedit relaţia de subordine politică a Curţii Constituţionale faţă de actuala putere şi, în special, a celor trei semnatari ai Acordului de constituire a AIE l-a reprezentat Hotărârea de validare a domnului N. Timofti în funcţia de Preşedinte din 19 martie 2012.

XI. LIPSA DE TRANSPARENŢĂ ÎN ADMINISTRAREA SURSELOR DE FINANŢARE EXTERNĂ
O dovadă suplimentară a faptului că puterea de stat a fost uzurpată este şi schema dubioasă care a fost creată de către premierul V. Filat, prin care a devenit posibilă gestionarea netransparentă a sumelor provenite din exterior. Amintim că în ultimii ani, Republica Moldova a contractat sume importante de credite şi granturi cu titlu de asistenţă financiară externă. Informaţia oficială a Ministerului Finanţelor indică pentru anul 2009 140.55 milioane USD, dintre care 99.36 milioane USD granturi şi 41.19 credite, iar în 2010 365.41 milioane USD, dintre care 153.37 milioane USD granturi şi, respectiv, 212.04 milioane USD credite. Intrările de surse externe de finanţare în anul 2011 au constituit 96,82 milioane USD, iar în luna ianuarie 2012 – 6,09 milioane USD în formă de credite. Creditele contractate de Republica Moldova cumulativ pentru perioada 1 ianuarie 2009 – 31 ianuarie 2012 constituie 356,14 milioane USD. La moment, soldul datoriei de stat externe a ţării noastre constituie 1 157,305 milioane USD.
Majoritatea resurselor financiare sunt direcţionate către sectorul social, justiţie, buna guvernare şi doar 10% revine sectorului real al economiei naţionale. De menţionat că actuala guvernare nu prezintă opiniei publice explicaţii şi argumente nici asupra oportunităţii contractării acestor resurse, nici asupra modului lor de gestionare. Lipsa de transparenţă la acest capitol lasă impresia fie a unei incompetenţe profunde a factorilor de decizie, fie a existenţei unor interese oculte de deturnare a fondurilor externe.
Amintim că după ce Vladimir Filat a devenit Prim-ministru, Cancelaria de stat, condusă de exponentul PLDM, Victor Bodiu, în urma unei decizii dubioase, a preluat competenţele de gestionare a asistenţei externe de la Ministerul Economiei, condus de Valeriu Lazăr, care este membru al unui alt partid politic din AIE, şi anume din PDM.
În acelaşi timp, şi Ministerul Finanţelor ca autoritate-cheie în domeniul administrării banilor publici este condus de membrul PLDM, Veaceslav Negruţa, iar Curtea de Conturi a revenit, de asemenea, PLDM prin Anexa secretă la Acordul de constituire a AIE, semnat la 30 decembrie 2010, funcţia de preşedinte fiind ocupată de Serafim Urechean. Prin urmare, şi instituţia autonomă care are menirea să verifice modul de utilizare a finanţelor publice este în cârdăşie directă pe linie de partid şi, probabil, de interes financiar, cu Guvernul.
După venirea la guvernare a AIE şi în urma înţelegerilor secrete dintre partidele ajunse la guvernare, Parlamentul a încetat să-şi îndeplinească în mod eficient una dintre atribuţiile de bază, stabilite de articolul 66 al Legii Fundamentale. Amintim că articolul 66, litera i) al Constituţiei stabileşte că Parlamentul: „exercită controlul asupra acordării împrumuturilor de stat, asupra ajutorului economic şi de altă natură acordat unor state străine, asupra încheierii acordurilor privind împrumuturile şi creditele de stat din surse străine”.
Dat fiind faptul că atât Procuratura Generală, cât şi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei se află, de asemenea, sub controlul abuziv al partidelor din coaliţia de guvernământ, societatea s-a pomenit fără nici o instituţie a statului de drept în stare să facă lumină asupra felului cum sunt cheltuiţi banii publici, inclusiv fondurile primite de la donatorii externi. În aceste condiţii, planează suspiciunea că au loc deturnări de fonduri în proporţii deosebit de mari în interesul exponenţilor actualei puteri.
Pentru clarificarea situaţiei legate de finanţarea externă a Republicii Moldova solicităm Procuraturii Generale efectuarea unor măsuri de investigaţii suplimentare, care să verifice posibila implicare a unor demnitari de prim rang în gestionarea frauduloasă a acestor fonduri.

XII. TERGIVERSAREA ALEGERII PREŞEDINTELUI REPUBLICII DE CĂTRE AIE-1 ŞI AIE-2 CA ELEMENT-CHEIE DE UZURPARE A PUTERII DE STAT
Este cunoscut faptul că, deşi după alegerile parlamentare din 29 iulie 2009, partidele componente ale AIE-1 au format o majoritate parlamentară care avea doar un număr de 53 de mandate, prin urmare un număr insuficient de deputaţi pentru a alege Preşedintele republicii, în urma înţelegerilor dintre componentele coaliţiei de guvernământ, rolul de candidat la funcţia supremă în stat i-a fost atribuită lui Marian Lupu. Din acel moment a devenit evident faptul că părtaşii la acea cârdăşie politică au recurs la nenumărate încălcări ale Constituţiei, ale hotărârilor şi adreselor Curţii Constituţionale, precum şi la adaptarea întregii legislaţii la interesele de cartel ale acestui grup.
Astfel, prin Hotărârea Parlamentului nr. 54-XVIII din 3 noiembrie 2009, a fost stabilită data alegerilor Preşedintelui Republicii Moldova pentru 10 noiembrie 2009. Însă candidatura lui Marian Lupu nu a întrunit numărul minim de 61 de voturi pentru a fi ales în funcţia de şef de stat. La 27 noiembrie 2009, Parlamentul a stabilit, prin Hotărârea nr. 74-XVIII, data alegerilor repetate ale Preşedintelui pentru ziua de 7 decembrie 2009. Însă şi de această dată alegerea şefului statului a eşuat, situaţie care trebuia să determine, în mod obligatoriu, dizolvarea Parlamentului şi numirea datei alegerilor anticipate, în conformitate cu alin. (5) al art. 78 din Constituţie, însă după consumarea celor 2 tentative eşuate de alegere a Preşedintelui, conducătorii celor patru partide, care la acea oră constituiau AIE-1, V. Filat, M. Ghimpu, M. Lupu şi S. Urechean, şi-au menţinut înţelegerile anticonstituţionale de a-l promova pe M. Lupu la funcţia supremă în stat contrar prevederilor constituţionale. Această situaţie vădeşte, în mod izbitor, vina conducătorilor respectivi de a sfida în mod conştient normele statului de drept, prevăzute de legislaţia în vigoare, prin evitarea dizolvării Parlamentului şi menţinerea forţată a puterii cu ajutorul modificărilor legislative, care au dat o aparenţă legală actului de uzurpare a puterii de stat. Intenţiile criminale ale conducătorilor AIE de a pune înţelegerile din Acord mai presus de legislaţia în vigoare se confirmă prin nenumăratele declaraţii publice ale acestora, care s-au materializat în recroirea cadrului legislativ în funcţie de interesele lor de a menţine forţat puterea. În consecinţă este promovată modificarea Legii nr. 1234-XIV din 22 septembrie 2000 „Cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova”. Norma impusă de AIE-1 a stabilit că în cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat doar o singură dată, următoarea dizolvare a Parlamentului urmând să intervină într-un termen rezonabil după expirarea unui an de la data ultimei dizolvări.
Consumând cele două tentative legale de alegere a şefului statului şi prelungind, în mod artificial, termenul de activitate a Parlamentului, cei patru conducători ai AIE-1 au pus la cale organizarea unui referendum constituţional, prin care urmăreau acelaşi scop: menţinerea forţată a puterii de stat. Astfel, la 7 iulie 2010 deputaţii din coaliţia de guvernământ au hotărât organizarea referendumului respectiv, prin care se intenţiona schimbarea modului de alegere a şefului statului, şi anume prin votul direct al cetăţenilor. Referendumul a fost stabilit pentru ziua de 5 septembrie 2010. Însă această aventură politică a eşuat. Poporul Republicii Moldova a exprimat un vot de blam puterii. În aceste condiţii, Preşedintele interimar al republicii s-a văzut constrâns să emită, la 28 septembrie 2010, un decret prin care dizolvă Parlamentul şi stabileşte data alegerilor parlamentare anticipate pentru 28 noiembrie 2010.
La 28 decembrie 2010 a avut loc şedinţa de constituire a noului Parlament de Legislatura a XIX-a. Iar la 30 decembrie 2010, cei trei conducători de partide, V. Filat, M. Lupu şi M. Ghimpu, au creat aşa-numita AIE-2 şi au semnat, în aceeaşi zi, Acordul de constituire a coaliţiei şi anexele lui, descrise mai sus. Urmare a acestor înţelegeri anticonstituţionale, procesul de uzurpare a puterii de stat a luat amploare. Astfel, coaliţia de guvernământ a încălcat prevederile articolului 90 din Constituţie prin neîndeplinirea normei de iniţiere a procedurii de alegere a şefului statului în termen de două luni. Curtea Constituţională a evitat să ia o poziţie univocă asupra termenului de două luni, stabilit de alin. (4) al art. 90, motivând că, în acest caz, ar fi vorba de competenţele exclusive ale Parlamentului. Cu toate acestea, Curtea Constituţională a emis o adresă, stabilind un termen de trei luni necesare pentru ca Parlamentul să execute Hotărârea nr. 2 din 08.02.2011, Legislativul urmând să stabilească data-limită de alegere a şefului statului. Prin urmare, în conformitate cu Adresa Curţii Constituţionale, termenul-limită de trei luni expira la 8 mai 2011. Dar şi de această dată cei trei complici au încălcat Constituţia prin neexecutarea acestui act al Curţii Constituţionale, continuând procesul de uzurpare a puterii de stat. Şi în acest caz, exponenţii coaliţiei de guvernământ au încălcat, în mod evident, articolul 140 al Constituţiei, care stabileşte în alin. (2) că „hotărârile Curţii Constituţionale sunt definitive şi nu pot fi atacate”, prin urmare sunt obligatorii şi trebuie executate.
Aşa cum se cunoaşte, la 28 septembrie 2011 a expirat termenul de un an de la ultima dizolvare a Parlamentului, la 28 noiembrie 2011 a trecut un an de la ultimele alegeri parlamentare, iar la 28 decembrie 2011 s-a consumat un an de la şedinţa de constituire a Parlamentului. În aceste condiţii, oricât de arbitrară ar fi interpretarea termenului de un an de zile, este absolut clar că prin nedorinţa de a emite decretul de dizolvare a Parlamentului şi de numire a datei pentru noi alegeri anticipate, cei trei complici au continuat să menţină puterea de stat.
La 20 octombrie 2011, Parlamentul a adoptat Hotărârea nr. 199, care a stabilit o nouă dată a alegerii Preşedintelui pentru ziua de 18 noiembrie 2011. Însă, neavând siguranţa că Marian Lupu va acumula minimul necesar de voturi pentru a fi ales în funcţia de şef al statului, capii AIE au recurs la un nou tertip juridic şi nu au înregistrat candidatura acestuia. Ca urmare, procedura de alegere a şefului statului a fost anulată în mod arbitrar pe motivul lipsei de candidaţi, ceea ce a permis acestora să speculeze că a fost evitată începerea procedurii de alegere a Preşedintelui, făcând posibilă menţinerea în continuare a AIE la putere în mod abuziv.
Farsa din 18 noiembrie 2011, prin care s-a considerat nulă tentativa de alegere a şefului statului pe motivul inexistenţei unui candidat, sfidează articolul 78 din Constituţie, precum şi Hotărârea din 26 decembrie 2000, Avizul nr.4. Precizăm că respectivul act al Curţii Constituţionale arată că blocarea, boicotarea sau obstrucţionarea procedurii de alegere a şefului statului servesc drept temei pentru dizolvarea Parlamentului.
Însă cea mai gravă lovitură împotriva statului de drept şi a democraţiei, garantate de alin. (3) al art. 1 al Constituţiei, a fost aplicată de cei trei complici V. Filat, M. Lupu, M. Ghimpu la 16 decembrie 2011. Amintim că pentru acea zi a fost stabilită din nou ziua alegerilor Preşedintelui. Este de notorietate publică crima de încălcare brutală a Constituţiei săvârşită de Marian Lupu în calitatea lui de Preşedinte în exerciţiu prin îndemnul public şi repetat de a obliga deputaţii să arate, cităm: „pe faţă şi pe verso”, buletinele de vot după ieşirea din cabinele de vot şi înainte de introducerea buletinelor în urnă. Cei trei complici la crima de uzurpare a puterii de stat şi-au constrâns subalternii pe linie de partid să dea curs îndemnului criminal al lui Marian Lupu, toţi deputaţii AIE demonstrându-şi, în mod sfidător, buletinele în cadrul procedurii de vot secret. În felul acesta, Marian Lupu şi complicii săi se fac vinovaţi de încălcarea alin.(1) al art. 78 ale Constituţiei, care stabileşte că „Preşedintele Republicii Moldova este ales de Parlament prin vot secret”, precum şi a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 39 din 04.12.2000 care prevede următoarele: „Sintagma „vot secret” din art. 79, alin.(1) din Constituţie exprimă un caracter al dreptului de vot şi semnifică posibilitatea oferită deputaţilor în Parlament de a-şi manifesta liber voinţa cu privire la candidaţii propuşi pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, în aşa fel încât această voinţă să nu poată fi cunoscută de alţii”.
După consumarea farsei din 16 decembrie 2011, Curtea Constituţională sub preşedinţia lui Alexandru Tănase şi-a confirmat pe deplin statutul de organ subordonat politic coaliţiei de guvernământ. Astfel, prin Hotărârea sa din 12 ianuarie 2012, Curtea Constituţională a declarat Hotărârea Parlamentului nr. 266 din 23 decembrie 2001 cu privire la rezultatele alegerilor ordinare pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova şi Hotărârea nr. 287 din 28 decembrie 2011 privind stabilirea datei alegerilor repetate a Preşedintelui Republicii Moldova drept neconstituţionale. Anume această hotărâre anticonstituţională, luată de însăşi instanţa menită să vegheze respectarea Legii Fundamentale de către toate autorităţile publice, a permis uzurpatorilor să recurgă la o nouă acţiune împotriva statului de drept. Menţionăm că Curtea Constituţională şi-a permis să examineze Hotărârea nr. 287 din 28 decembrie 2011 fără ca aceasta să fi intrat în vigoare prin publicarea ei în „Monitorul Oficial”. Această Hotărâre a fost publicată în „Monitorul Oficial” abia cu o zi mai târziu, la 13 ianuarie 2012.
15 ianuarie 2012 – anunţarea unui nou referendum şi întreruperea arbitrară a procesului de alegere a Preşedintelui
La 15 ianuarie 2012, acţiunile premeditate de uzurpare a puterii de stat au intrat într-o nouă fază. Astfel, în dimineaţa zilei de duminică, 15 ianuarie 2012, cei trei complici la crima de uzurpare a puterii de stat, V. Filat, M. Lupu şi M. Ghimpu, au aplicat o nouă lovitură ordinii constituţionale a statului nostru. Ei au organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia au anunţat că întrerup – a câta oară?! – procesul de alegere a şefului statului şi că vor organiza în acest scop un referendum pentru modificarea Constituţiei. În Declaraţia Alianţei pentru Integrare Europeană „Cu privire la căile de soluţionare a crizei constituţionale şi de asigurare a stabilităţii politice”, semnată de cei trei complici la crima de uzurpare a puterii de stat, aceştia afirmă următoarele: „2) Din cauzele expuse mai sus, va fi iniţiat un referendum pentru modificarea Constituţiei, în cadrul căruia cetăţenii vor avea posibilitatea să corecteze deficienţele constituţionale care provoacă interminabile crize politice în Republica Moldova, prin democratizarea şi simplificarea mecanismului de alegere a Preşedintelui republicii de către Parlament şi transformarea sistemului de guvernare în unul autentic parlamentar. Referendumul urmează să aibă loc nu mai târziu de luna aprilie; 3) Preşedintele Republicii Moldova va fi ales în decurs de o lună din momentul validării rezultatelor referendumului”.
Astfel, după ce în 2010, în lipsa unei majorităţi de trei cincimi de voturi necesare pentru alegerea în Parlament a şefului statului, uzurpatorii au recurs la organizarea unui referendum constituţional care să permită alegerea directă a şefului statului, de această dată aceiaşi demnitari au încercat să se menţină în mod anticonstituţional la putere prin reducerea numărului necesar de voturi pentru alegerea şefului statului de la trei cincimi (61) la 50 plus 1 (51) de deputaţi prin organizarea unui nou referendum. Şi această aventură politică a fost pusă la cale ca urmare directă a prevederilor ilegale din Acordul de constituire a AIE-2.
Prin afirmaţiile din punctul (3) al Declaraţiei din 15 ianuarie 2012, în care se spune, în mod imperativ, că şeful statului va fi ales la o lună de la validarea rezultatelor referendumului, cei trei complici comit încă un atentat împotriva statului de drept prin anticiparea rezultatelor acestui exerciţiu democratic. Or, se ştie că orice referendum presupune exprimarea liberă a voinţei alegătorilor, care se pot pronunţa „pro” sau „contra”. În plus, însăşi intenţia de a organiza un referendum constituţional care să aibă efecte directe asupra modificărilor unor norme stabilite de Legea Fundamentală reprezintă în sine un atentat la ordinea constituţională. Asta întrucât alin. (1) al art. 143 stabileşte, în mod univoc, procedura de modificare a ei exclusiv prin votul deputaţilor. Cităm: „Legea se adoptă cu votul a două treimi din deputaţi”. Această normă a fost ignorată de cei trei complici tocmai din motivul că partidele pe care le conduc nu dispun de o majoritate parlamentară de două treimi de deputaţi.
Este bine cunoscut faptul că Declaraţia conducătorilor AIE din 15 ianuarie 2012, precum şi Hotărârea Parlamentului nr. 1 adoptată în aceeaşi zi au trezit revolta unei părţi importante a societăţii. Însăşi apariţia Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei, ca şi valul de proteste stradale organizate de CACD, au fost o reacţie directă la şirul de nelegiuiri ale exponenţilor puterii, care culminase cu intenţia de a organiza un nou referendum şi de a continua menţinerea ilegală a puterii.
Sub presiunea protestelor stradale şi a exponenţilor societăţii civile, la 10 februarie 2012 cei trei complici la uzurparea puterii de stat au anunţat că renunţă la ideea referendumului lansată de ei înşişi la 15 ianuarie a.c. Însă, în loc să revină în câmpul constituţional, cei trei exponenţi ai AIE au promovat, la 7.03.2012, Hotărârea nr.38 a Parlamentului prin care au stabilit o nouă dată a alegerii Preşedintelui pentru 16 martie curent. Respectiv, la 16 martie a.c. s-a produs un simulacru al procedurii de alegere a Preşedintelui, în postura de şef de stat fiind instalat Nicolae Timofti. În felul acesta, întreaga acţiune de uzurpare a puterii de stat, care s-a declanşat imediat după alegerile din 29 iulie 2009, şi-a găsit finalul logic în promovarea exponentului AIE la cea mai înaltă funcţie în stat. Au urmat două proceduri formale care au încheiat procesul de uzurpare a puterii de stat: Curtea Constituţională a validat la 19 martie 2012 candidatura lui Nicolae Timofti, iar la 23 martie a.c. Preşedintele a fost învestit.
În definitiv, alegerea lui N. Timofti nu a urmărit respectarea procedurilor constituţionale de alegere a şefului statului, ci doar menţinerea cu orice preţ la putere a uzurpatorilor. În concluzie putem afirma că Republica Moldova a devenit un stat captiv, aflat la cheremul unor grupări de tip mafiot, care şi-au subordonat toate instituţiile puterii de stat unor interese dubioase.
Argumentele expuse mai sus arată fără putinţă de tăgadă că în condiţiile care s-au creat, puterea de stat este uzurpată şi menţinută în mod forţat. Articolul 2 din Constituţie „Suveranitatea şi puterea de stat” stabileşte următoarele: „(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie. (2) Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului”.
Date fiind circumstanţele descrise mai sus considerăm că Procuratura Generală are toate temeiurile legale de a iniţia un dosar de urmărire penală împotriva celor trei cetăţeni: Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu în baza articolului 339 al Codului Penal „Uzurparea puterii de stat”, care prevede următoarele: „(1) Acţiunile săvârşite în scopul uzurpării sau menţinerii forţate a puterii de stat cu încălcarea prevederilor Constituţiei Republicii Moldova se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 de ani. (2) Aceleaşi acţiuni care au provocat: – a) schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale a Republicii Moldova; b) decesul unei persoane; c) alte urmări grave – se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 20 de ani.”
Neexecutarea hotărârilor şi adreselor Curţii Constituţionale – o probă elocventă a stării de uzurpare a puterii de stat
Potrivit Hotărârii Curţii Constituţionale, pentru aprobarea Raportului cu privire la exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2010 nr.1 din 24.01.2011, organele centrale ale puterii de stat nu au executat patru adrese şi trei hotărâri. Cităm mai jos lista actelor oficiale obligatorii ale Curţii Constituţionale neexecutate de actuala putere:
Adrese:
1. Adresă la Hotărârea nr.17 din 12.07.2010 pentru controlul constituţionalităţii Decretului privind declararea zilei de 28.06.1940 Zi a ocupaţiei sovietice nr.376-V din 24.06.2010;
2. Adresă la Hotărârea nr.22 din 23.09.2010 cu privire la confirmarea rezultatelor referendumului republican constituţional din 05.09.2010;
3. Adresă la Hotărârea nr.29 din 21.12.2010 pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.95 din 21.05.2010 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”;
4. Adresă la Hotărârea nr.30 din 23.12.2010 pentru controlul constituţionalităţii art.16, alin.(1), lit. g) din Legea nr. 1453-XV din 08.11.2002 „Cu privire la notariat”.
Hotărâri:
1. Hotărârea nr.10 din 2 iunie 2009, prin care au fost declarate neconstituţionale sintagma “cu excepţia cazurilor expuse la alin. (2) şi (3)” cuprinsă în alin.(1), art. 53 şi prevederile alin. (2) şi alin.(3), art.53 din Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr. 1544-XII din 23 iunie 1993 în redacţia Legii nr. 94-XVI din 8 mai 2008;
2. Hotărârea nr.9 din 08.04.2010, fiind declarate neconstituţionale Legea nr.44-XVIII din 20 octombrie 2009 pentru modificarea art. 4 din Legea nr. 39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament;
3. Hotărârea Parlamentului nr.47-XVIII din 22 octombrie 2009 privind cumularea unor funcţii cu mandatul de deputat în Parlament.
Potrivit Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 2 din 24 ianuarie 2012 pentru aprobarea Raportului privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2011, prezentat în baza art. 10 al Legii cu privire la Curtea Constituţională nr. 317-XIII din 13.12.1994 şi art.80 al Codului jurisdicţiei constituţionale nr. 502-XIII din 16.06.1995, organele centrale ale puterii de stat nu au executat nouă adrese şi două hotărâri. Cităm mai jos lista actelor oficiale obligatorii ale Curţii Constituţionale neexecutate de actuala putere:
Adrese:
1. Adresă la Hotărârea din 8 februarie 2011 privind interpretarea art.90, alin.(4) din Constituţia Republicii Moldova
2. Adresă la Hotărârea din 5 aprilie 2011 pentru controlul constituţionalităţii prevederilor art.8, lit. g) şi art.11, alin.(4) din Legea nr.269-XIII din 9 noiembrie 1994 cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova, art.64 din Codul de executare al Republicii Moldova nr.443 din 24 decembrie 2004 în redacţia Legii nr.143 din 2 iulie 2010;
3. Adresă la Hotărârea din 31 mai 2011, prin care Curtea a recunoscut constituţionale prevederile alin. (1), art. 111 din Codul muncii: „În Republica Moldova, zile de sărbătoare nelucrătoare, cu plata salariului mediu (pentru salariaţii care sunt remuneraţi în acord sau pe unitate de timp), sunt…” în redacţia Legii nr.168 „Pentru modificarea şi completarea Codului muncii al Republicii Moldova”;
4. Adresă la Hotărârea din 7 iulie 2011, prin care Curtea a recunoscut drept constituţională Hotărârea Parlamentului nr.83 din 21 aprilie 2011 „Privind numirea în funcţia de Preşedinte al Curţii de Conturi”;
5. Adresă la Hotărârea din 13 septembrie 2011, prin care Curtea a declarat neconstituţională sintagma „La expirarea acestui termen [3 ani], absolventul nu mai poate participa la concurs în baza mediei generale obţinute la examenele de absolvire a Institutului.” de la alineatul (3) al articolului 18 din Legea nr.152-XVI din 8 iunie 2006 privind Institutul Naţional al Justiţiei;
6. Adresă la Hotărârea din 4 octombrie 2011, prin care Curtea a declarat neconstituţională Hotărârea Parlamentului nr.122 din 5 iulie 2011 privind eliberarea din funcţie a Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie;
7. Adresă la Decizia din 8 decembrie 2011, prin care Curtea a sistat procesul pentru controlul constituţionalităţii pct. 3 din Anexa nr.5 la Hotărârea Guvernului nr.667 din 8 iulie 2005 cu privire la măsurile de realizare a Legii nr. 283- XV din 4 iulie 2003 privind activitatea particulară de detectiv şi de pază;
8. Adresă la Hotărârea din 8 decembrie 2011, prin care Curtea Constituţională a recunoscut drept constituţionale prevederile art. 25, alin. (1), 26 şi 27 pct. 1) şi 7) din Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern, care reglementează formarea şi activitatea Prezidiului Guvernului;
9. Adresă la Hotărârea din 22 decembrie 2011, prin care Curtea a declarat neconstituţională Legea nr. 184 din 27 august 2011 privind modificarea şi completarea unor acte legislative.
Hotărâri:
1. Prin Hotărârea din 7 iunie 2011 Curtea a declarat neconstituţională prevederea art. 22, alin.(1), lit. p) din Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 „Cu privire la statutul judecătorului”, în redacţia Legii nr.152 din 8 iulie 2010 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”;
2. Hotărârea din 20 decembrie 2011, prin care au fost declarate neconstituţionale normele contestate ale legilor nr.100 şi nr.56, care stabilesc stagiul general de cotizare pentru pensionare de 35 de ani pentru femei şi care modifică unele garanţii sociale ale judecătorilor.
Aşadar, neexecutarea intenţionată şi repetată a actelor Curţii Constituţionale de către Guvernul şi Parlamentul Republicii Moldova, conduse de exponenţii AIE, reprezintă un element obiectiv de exercitare a puterii de stat în nume propriu şi o sfidare directă a ordinii constituţionale.
Subordonarea Justiţiei
Subliniem aici că aceeaşi acţiune perfidă de subordonare a justiţiei a fost comisă de actualul regim prin preluarea controlului asupra Consiliului Superior al Magistraturii ca organ de autoadministrare a puterii judecătoreşti. Astfel, prin reforma adoptată de Parlament prin consens la 22 iulie 2005 din cei 12 membri ai CSM erau aleşi prin vot secret din rândurile judecătorilor la Adunarea Generală a Judecătorilor, iar 2 profesori titulari erau aleşi de Parlament, unul reprezentând majoritatea, celălalt opoziţia parlamentară, ambii fiind confirmaţi cu votul a cel puţin trei cincimi de deputaţi. Ceilalţi 3 membri ai CSM, şi anume Procurorul General, Ministrul Justiţiei şi preşedintele Curţii Supreme de Justiţie deţin calitatea de membri din oficiu prin prevederile Constituţiei. Prin urmare, reforma realizată în Justiţie anterior permitea scoaterea CSM de sub controlul politic al puterii. Însă aceste norme legislative au fost amputate. La ora actuală, Adunarea Generală a Judecătorilor nu mai poate alege 7, ci doar 5 membri ai CSM, iar majoritatea parlamentară numeşte nu 2, ci 4 profesori titulari, şi nu cu trei cincimi, ci cu simpla majoritate de voturi, toţi 4 fiind propuşi exclusiv de către putere.
Este binecunoscut faptul că procesul de subordonare al CSM a fost realizat, în mod metodic, de actuala putere prin numirea a patru profesori titulari de către majoritatea parlamentară, alegerea a doar 5 judecători la Adunarea Generală a Judecătorilor, dar şi prin instalarea în fruntea Curţii Supreme de Justiţie a lui Mihai Poalelungi, o persoană docilă actualei puteri. Prin acţiunile respective practic a fost suprimat principiul separaţiei puterilor în stat şi cel al independenţei justiţiei.
Modificări la Codul Electoral care au permis menţinerea forţată la putere a uzurpatorilor
Actuala putere, sub mandatul AIE-1, a modificat normele Codului Electoral, care stabilesc metodele de numărare şi repartizare a mandatelor obţinute de concurenţii electorali la alegeri. Prin urmare, alianţa de guvernământ a modificat regulile jocului în timpul jocului, ceea ce contravine valorilor democratice şi bunelor practici în materie de alegeri universal recunoscute.
În acest context, Biroul OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului, în Raportul nr.1 interimar al observării alegerilor în Republica Moldova pentru perioada 21-31 octombrie 2010 a indicat că amendamentele adoptate la Codul Electoral în septembrie sunt dubioase. Modalitatea de repartizare a mandatelor a fost modificată în aşa fel, încât fiecărui partid ajuns în Parlament, indiferent de procentajul obţinut, îi revine un număr egal de mandate provenite din voturile în favoarea partidelor care nu au trecut pragul electoral. Această modificare a fost operată în avantajul partidelor AIE, fapt care le-a permis ca după alegerile din 2010 voturile să fie calculate în aşa fel, încât să permită crearea unei majorităţi parlamentare postelectorale anume componentelor AIE. Modificarea Codului Electoral în ajunul alegerilor contravine recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Aceste modificări trezesc o îngrijorare deosebită mai ales atunci când sunt adoptate fără un larg consens şi pot oferi prioritate unor concurenţi electorali, în cazul nostru fiind vorba chiar de partidele din arcul guvernamental.
Au suferit modificări şi normele Codului Electoral care reglementează organizarea de referendumuri. Amintim că până la adoptarea Legii nr.119, conform articolului 171 din Codul Electoral, Comisia Electorală Centrală avea dreptul să recunoască drept nevalabil referendumul republican în cazul participării a unui număr de mai puţin de trei cincimi din numărul total al persoanelor cu drept de vot înscrise în listele electorale. Urmărind câştigarea referendumului, Alianţa pentru Integrare Europeană a redus pragul minim de validare a acestuia până la o treime.
În acelaşi scop a fost modificat şi articolul 168 din Codul Electoral. Amintim că anterior acest articol stabilea faptul că hotărârea se considera adoptată prin referendum dacă pentru ea au votat majoritatea cetăţenilor care au participat la referendum. Iar dacă unui referendum naţional era supusă o lege constituţională, aceasta se considera aprobată dacă pentru ea au votat cel puţin jumătate din numărul total al persoanelor înscrise în listele electorale.
Pentru a-şi crea avantaje în cadrul referendumului anunţat, AIE a operat schimbări la Codul Electoral prin care a lăsat obligativitatea existenţei unei majorităţi din numărul total al persoanelor înscrise în listele electorale doar pentru cazurile de supunere referendumului a unor legi constituţionale, care ar viza modificarea dispoziţiilor privind caracterul suveran, independent, unitar şi neutru al statului.
Ignorarea angajamentului internaţional al Republicii Moldova de a solicita avize prealabile Consiliului Europei la proiectele de legi care vizează funcţionarea instituţiilor democratice
Menţionăm în mod special faptul că din momentul accederii la guvernare a AIE-1 şi AIE-2, nici un proiect de modificare şi completare a legislaţiei care vizează funcţionarea instituţiilor democratice, cum ar fi dreptul electoral, statutul justiţiei, libertatea de exprimare, reglementările privind domeniul audiovizualului etc., nu a fost expediat la Consiliul Europei pentru avizare prealabilă. Se cunoaşte că Republica Moldova, ca ţară aflată sub monitorizarea Consiliului Europei, are obligaţia de a opera astfel de modificări doar cu acordul acestui for internaţional.
Comentariile oficiale la Codul Penal confirmă vinovăţia celor trei complici
Aşa cum se cunoaşte, intrarea în vigoare a noii versiuni a Codului Penal a fost urmată de elaborarea unor ample comentarii făcute de cei mai de seamă specialişti în materie penală din ţara noastră. Anume de ele se ghidează colaboratorii organelor de anchetă şi judecătorii în activitatea pe marginea unor cazuri de săvârşire a crimelor.
O examinare atentă a comentariului la articolul 339 al CP arată, în mod univoc, vinovăţia lui Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu de comiterea premeditată şi cu rea-credinţă a acestei crime. Vom prezenta mai jos versiunea integrală a comentariului experţilor, însoţită de menţiunile noastre la cazul concret vizat de către noi. Remarcile noastre vor fi făcute prin sublinieri şi între paranteze cu specificarea “nota noastră”.
“Articolul 339. UZURPAREA PUTERII DE STAT
(1) Acţiunile săvârşite în scopul uzurpării sau menţinerii forţate a puterii de stat cu încălcarea prevederilor Constituţiei Republicii Moldova se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
(2) Aceleaşi acţiuni care au provocat:
a) schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale a Republicii Moldova;
b) decesul unei persoane;
c) alte urmări grave
se pedepsesc cu închisoare de la 20 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
1. Articolul dat prevede responsabilitatea pentru acţiunile orientate spre: a) uzurparea forţată a puterii de stat; b) menţinerea forţată a puterii cu încălcarea prevederilor CRM.
(Autorii utilizează această abreviere pentru sintagma Constituţia Republicii Moldova – nota noastră. )
Aceste acţiuni ilegale constituie latura obiectivă a infracţiunii.
În conformitate cu Constituţia, puterea de stat în RM se divizează în legislativă, executivă şi judiciară (art.6 CRM). Puterea de stat este exercitată de Preşedintele RM, Parlamentul RM, Guvernul RM, instanţele judecătoreşti ale RM.
2. Conform prevederilor art.2 CRM, uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului.
3. Uzurparea forţată a puterii înseamnă însuşirea forţată a puterii de stat de către persoane, grupări, organizaţii, cărora aceasta nu le-a aparţinut pe bază legală.
Menţinerea forţată a puterii înseamnă păstrarea puterii pe cale forţată, cu încălcarea prevederilor CRM de către persoane cărora această putere anterior le-a aparţinut conform legii.
(De reţinut că sintagma „păstrarea puterii pe cale forţată, cu încălcarea prevederilor Constituţiei” nu trebuie confundată cu întreprinderea de acţiuni violente. Legiuitorul şi experţii arată, în mod univoc, esenţa acestei infracţiuni, comise de „persoane cărora această putere le-a aparţinut conform legii”. A nu se confunda cu răsturnarea sau preluarea prin forţă armată a puterii şi nici cu exercitarea ei prin metode represive violente. Însăşi încălcarea sistematică şi premeditată a prevederilor Constituţiei în scopul menţinerii puterii de stat constituie un aspect evident al laturii obiective a infracţiunii de uzurpare a puterii de stat – nota noastră.)
4. Alin. 2 al articolului comentat prevede responsabilitatea infractorilor conform circumstanţelor agravante nominalizate.
5. Schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale presupune subrogarea ei totală sau modificări parţiale (desfiinţarea sau introducerea neconstituţională a unor noi institute în sistemul puterii de stat, în organizarea de stat, în raporturile de proprietate etc.) pe cale forţată, cu încălcarea prevederilor CRM.
(Considerăm că însăşi crearea aşa-numitului Consiliu al AIE cu atribuţiile pe care şi le-a arogat acest organ anticonstituţional, prin semnăturile celor trei, care limitează în mod grav competenţele Preşedintelui republicii, a Parlamentului şi a Guvernului, prin Anexa secretă nr.4, prin subordonarea unor instituţii care sunt independente sau autonome în sistemul organelor puterii de stat ale ţării noastre, prin tergiversarea cu rea-credinţă şi în mod repetat timp de aproape trei ani de zile a procedurii de alegere a şefului statului, prin evitarea dizolvării Parlamentului şi anunţării de alegeri parlamentare anticipate, prin neexecutarea unei multitudini de hotărâri şi adrese ale Curţii Constituţionale, prin subordonarea Justiţiei şi suprimarea de facto a principiului separaţiei puterilor în stat, prin adaptarea legislaţiei la interesele de tip criminal ale conducătorilor celor trei partide, prin neexpedierea spre avizare prealabilă la Consiliul Europei a proiectelor de legi respective în conformitate cu angajamentele internaţionale ale Republicii Moldova, prin gestionarea netransparentă a surselor provenite din finanţarea externă a ţării, precum şi prin alte acţiuni contrare ordinii constituţionale, respectivii cetăţeni se încadrează pe deplin în interpretarea făcută în punctele 3 şi 5 de către experţii în materie penală – nota noastră.)
Prin orânduire constituţională se înţelege orânduirea de stat şi socială, consfinţită prin CRM.
6. Când acţiunile prevăzute de alin.1 al prezentului articol duc la decesul cel puţin a unei persoane, ele trebuie calificate conform prevederilor alin.2.
7. Urmările grave care pot avea loc în urma acţiunilor menţionate în articolul comentat trebuie apreciate după caz, conform circumstanţelor concrete. Însă aceste urmări grave pot prejudicia statul, societatea, şi nu persoanele concrete. Prejudiciul poate fi material sau moral.
(Din întreaga argumentaţie prezentată mai sus în demersul nostru rezultă în mod clar că există nenumărate temeiuri pentru a aprecia că urmările acţiunilor criminale ale celor trei sunt deosebit de grave, prejudiciază statul şi societatea în ansamblu, sfidează principiile statului de drept şi ordinea constituţională, lezează drepturile şi libertăţile fundamentale garantate de Legea Supremă, cauzează atât prejudicii materiale, cât şi morale întregii societăţi – nota noastră.)
8. Latura subiectiva a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Inculpatul îşi dă seama că săvârşeşte acţiunile indicate în articolul menţionat şi doreşte aceasta.
(Pornind de la prezumţia că cei trei cetăţeni se află în deplinătatea facultăţilor mentale, posedă discernământ în gândire şi realizează ce fapte întreprind, nu încape nici o îndoială că toate acţiunile săvârşite de aceştia vădesc intenţia lor directă de a exercita puterea în nume propriu, adică a o uzurpa cu rea-credinţă, făcând uz de statutul de demnitari de prim rang în ierarhia statală, ceea ce constituie o circumstanţă agravantă pentru ei. Faptul că V. Filat, M. Lupu şi M. Ghimpu şi-au dat seama că săvârşesc acţiunile indicate în articolul menţionat şi au dorit cu tot dinadinsul să le realizeze rezultă nu doar din prezumţia că este vorba de un grup de complici valizi mental, ci şi de abilitatea şi perfidia cu care au acţionat. În mod evident, este vorba de un plan criminal, confirmat şi prin Acordul de constituire a AIE şi anexele acestuia, ca şi prin tot lanţul logic al acţiunilor săvârşite din 2009 şi până în prezent. Din conţinutul articolului 339 al CP şi din comentariul specialiştilor la el rezultă, în mod univoc, faptul că singura circumstanţă care, eventual, i-ar putea scuti de pedeapsa penală ar fi existenţa unor certificate medicale, întocmite fie la solicitarea celor trei, fie ca urmare a unor demersuri ale Procuraturii către instanţele medical abilitate, care ar dovedi în mod legal faptul că în cazul dat este vorba de nişte persoane lipsite de discernământ.
Dacă în eventualitatea declanşării unor acţiuni penale contra celor trei cetăţeni, pentru a exclude orice dubii în acest sens, Procuratura va considera necesar să recurgă la aceste expertize medicale, o astfel de ipoteză ar putea fi epuizată definitiv. Noi însă, pornim de la premisa că este vorba de nişte persoane pe deplin responsabile pentru faptele pe care le comit – nota noastră.)
În concluzie, solicităm Procuraturii Generale să dea curs demersului nostru prin iniţierea unui dosar penal în temeiul art. 339 al CP împotriva cetăţenilor Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu. Considerăm că pentru o examinare obiectivă a cazului este necesar audierea cetăţenilor Alexandru Tănase, Dumitru Pulbere, Iurie Ciocan, Serafim Urechean, Nicolae Timofti.

Cu respect,
Iurie ROŞCA
26 martie 2012

Lansarea iniţiativei de creare a Congresului Civic de către comunişti mi-a trezit o serie de întrebări, la care nu am găsit un răspuns mulţumitor până în prezent. Modul de organizare a acestei structuri, ca şi retorica propagandistică în jurul ei, a lăsat impresia că ar exista intenţia nedeclarată de a reacţiona la abuzurile, nelegiuirile şi încălcările sistematice comise de exponenţii puterii, grupaţi în cadrul AIE, într-o manieră care expune Partidul Comuniştilor unor riscuri reale de a se pomeni în afara legii.
Nesupunerea civică – o enigmă care îşi aşteaptă dezlegarea
Campania meticuloasă şi bine pusă la punct sub aspect organizatoric de creare a structurilor locale ale Congresului Civic pe întreg teritoriul ţării, cu delegaţi din partea fiecărei localităţi, arăta la început doar ca un efort de consolidare a acestei formaţiuni politice în perspectiva unor alegeri parlamentare anticipate. Însă, în momentul în care întregul efort organizatoric al PCRM a fost însoţit de sloganul „nesupunere civică”, s-a lăsat impresia că opoziţia parlamentară, fiind nemulţumită faţă de sfidarea ordinii constituţionale de către putere, a decis să reacţioneze prin măsuri care riscă să alunece în afara legalităţii. Radicalizarea mesajului acestui partid nu m-a deranjat deloc prin poziţia, pe care o împărtăşesc şi eu, că puterea de stat în Republica Moldova a fost uzurpată de către AIE şi nici prin afirmaţiile, după mine pe deplin justificate, că ţara este condusă de clanuri de tip mafiot, că regimul AIE este dominat de oligarhi şi că am ajuns să fim un stat captiv, în care toate instituţiile statului au fost subordonate unor interese de grup, ostile binelui comun şi principiilor statului de drept.
Întrebarea la care societatea nu a primit un răspuns este: ce înseamnă, în accepţia comuniştilor, „nesupunere civică”? Cum se manifestă aceasta? Ce trebuie să facă adepţii acestui partid ca să urmeze acest îndemn? Să nu mai respecte legislaţia, să nu mai plătească impozitele, să nu mai meargă la serviciu, să nu mai respecte regulile de circulaţie rutieră? Dacă nu, atunci ce anume? Cadrul legal al ţării nu prevede o astfel de formă de protest, iar nerecunoaşterea legalităţii regimului Lupu-Ghimpu-Filat nu presupune recurgerea la astfel de măsuri radicale. Atâta timp cât comuniştii îşi manifestă dezacordul prin întruniri, declaraţii, sesizări la Curtea Constituţională etc., Totul e în perfectă conformitate cu logica statului de drept. Însă, din moment ce se fac apeluri la nesupunere civică şi se constituie o nouă entitate numită Congresul Civic, impresia e că se merge pe muchie de cuţit, iar până la declararea „dualităţii puterii de stat”, inspirate de experienţa de tristă faimă a bolşevicilor, nu este decât un pas. Orice s-ar spune, dar trimiterile istorice se impun de la sine: structurile locale ale Congresului Civic amintesc, în mod izbitor, de „sovietele” create în 1917, iar atitudinea PCRM faţă de Parlament aminteşte, în mod flagrant, de poziţia bolşevicilor faţă de Adunarea Constituantă. Iar de aici şi până la lozinca „Toată puterea – sovietelor!” nu este decât un pas. O astfel de logică nu poate conduce decât spre un singur deznodământ: izgonirea Adunării Constituante sau Dumei de Stat, dacă doriţi, în cazul nostru, a Parlamentului, prin metode revoluţionare şi proclamarea încheierii perioadei de „dualitate a puterii de stat” prin trecerea acesteia în mâinile „sovietelor”, numite astăzi Congres Civic. Nu aducem învinuiri gratuite, ci doar analizăm o situaţie care nu a fost limpezită până la capăt de autorii acestor iniţiative, care, oricum ai întoarce-o, lasă impresia că ar ascunde intenţia de a crea structuri paralele celor oficiale.
O putere nelegitimă trebuie contestată doar cu metode legitime
Dacă puterea de stat în ţara noastră este uzurpată, în calitatea noastră de cetăţeni avem toate pârghiile legale pentru a o contesta. Am făcut-o la iniţiativa Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei (CACD) prin acţiuni stradale, o formă de protest la care a recurs ceva mai târziu şi PCRM. E adevărat că puterea a comis toate abuzurile posibile pentru a le împiedica şi zădărnici, făcând uz de aparatul represiv şi scoţând la înaintare un grup de provocatori, care erau pe punctul să provoace confruntări violente şi vărsări de sânge.
La 29 februarie a. c., CACD a depus la Procuratura Generală o Scrisoare Deschisă prin care a cerut ca cei trei conducători ai AIE să fie traşi la răspundere penală în temeiul articolului 339 al Codului Penal, iar la 26 martie curent am depus la aceeaşi instituţie un demers pe 23 de pagini, în care aducem multiple argumente în sprijinul declanşării acestei proceduri legale. Evident, ştim bine cui îi este subordonată Procuratura şi cum funcţionează justiţia sub dominaţia acestui regim. În acelaşi timp, înţelegem că orice ilegalitate a puterii trebuie combătută doar pe căi legale.
Cert este un lucru. Oricât de grave ar fi abuzurile puterii, nu putem fi de acord cu faptul că nelegiuirile guvernanţilor să genereze simetric alte nelegiuiri, ale opoziţiei. Lupta trebuie să se dea doar în cadrul constituţional. Altfel opoziţia comunistă riscă să se pomenească victimă a propriei imprudenţe sau a tentaţiei de a replica cu aceeaşi monedă puterii şi de a oferi temeiuri acesteia de a o scoate în afara legii.
16 martie – o victorie a AIE şi un eşec al comuniştilor
Ziua de 16 martie, când a fost organizată farsa alegerii preşedintelui, a arătat că tactica perfidă a puterii i-a prins pe picior greşit pe comunişti. După ce guvernanţii au decis în ultima clipă să convoace şedinţa Parlamentului la ora opt dimineaţa, singura replică credibilă a opoziţiei comuniste ar fi fost o demonstraţie de proporţii, care să se extindă mult peste perimetrul Pieţei Marii Adunări Naţionale. Însă întrunirea care a urmat în după-amiaza acelei zile a fost una mult sub aşteptările atât ale guvernanţilor, cât şi ale adversarilor acestora. Mitingul organizat de comunişti a fost ceva mai numeros decât în zilele de sâmbătă de până atunci. Întrebarea este: de ce cel mai mare partid din ţară, cu un potenţial organizatoric major, nu şi-a mobilizat oamenii din structurile locale şi nu a organizat un miting care să fie măcar la nivelul celui de acum un an cu prilejul alegerilor locale din capitală? Poate că acţiunea anunţată pentru 1 mai va fi cea care să constituie o demonstraţie de forţă a PCRM? Până atunci însă, nedumerirea persistă, iar frustrarea adepţilor acestui partid este în creştere, mai ales după ce totuşi preşedintele a fost ales, iar comunitatea internaţională s-a grăbit să îl recunoască.
Abandonarea tribunei Parlamentului – o altă gafă a comuniştilor sau cum PCRM a devenit un partid extraparlamentar
O altă decizie care a împins acest partid spre automarginalizare a fost cea luată la ultimul for al acestuia de a părăsi Parlamentul până la iarnă. Astfel, a fost abandonată cea mai importantă arenă de lupte politice, cea mai autorizată tribună a ţării. Vocea opoziţiei a dispărut din Forul legiuitor. Iar, între timp, puterea continuă să ia măsuri abuzive pentru constrângerea deputaţilor comunişti care nu frecventează şedinţele Parlamentului, sancţiunile financiare urmărind destrămarea grupului parlamentar respectiv. Se ştie că deputatul nu are alte venituri legale decât salariul, iar în grupul parlamentar al comuniştilor majoritatea nu au afaceri sau alte venituri. Ce va urma? Evadarea în masă, preluarea unei părţi a acestora de către grupul condus de Dodon? Vom vedea. Cert este însă că această decizie este una defensivă şi creează dezavantaje majore comuniştilor înşişi. Nimeni nu ar fi împiedicat comuniştii să folosească tribuna Forului legiuitor pentru a declara că puterea este ilegală, că este nevoie să fie anunţate alegeri parlamentare anticipate, să bombardeze majoritatea parlamentară cu proiecte de legi şi alte iniţiative, valorificând astfel toate avantajele oferite de statutul de singură formaţiune parlamentară de opoziţie. De ce comuniştii au preferat postura de outsideri, rămâne de văzut.
Drapelul de stat versus drapelul de partid sau „Războiul stindardelor” ca element de confruntare politică
După ce au părăsit Parlamentul, comuniştii au adoptat o tactică, a cărei finalitate ne scapă din nou. Sarabanda de hotărâri ale consiliilor locale dominate de PCRM, soldate cu arborarea bicolorului roşu-albastru, cu zimbrul de rigoare pe el, se pretinde a fi ca o acţiune de recuperare a valorilor istorice, drept pretext pentru această aventură servind şi de această dată mult pătimitul nume al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.
(Măreţul voievod a avut şi mai are atâta de tras din cauza urmaşilor săi ingraţi din Republica Moldova de azi, încât, probabil, se răsuceşte rău de tot în locul veşnicei lui odihne de la Mănăstirea Putna, care – horribile dictu! – este dincolo de Prut. Am observat cu toţii cum de-a lungul a două decenii de devenire contradictorie a statului nostru s-au plodit atâţia urmaşi ai falnicului voievod, încât oricine are restanţe la capitolul echilibru identitar se grăbesc să îl ia în braţe şi să-l transforme ba în fetiş al antiromânismului păgubos, ba în stindard de partid.)
Atât timp cât acest drapel era prezent la mitingurile comuniştilor, nu exista nici un temei de critici şi, cu atât mai puţin, pretexte de atac din partea guvernării sau tentaţii de a recurge la măsuri coercitive. Însă odată ce acest război al simbolurilor este parte a regretabilului război identitar, care consumă inutil atâtea energii sociale pe parcursul ultimelor decenii, bicolorul comuniştilor apare ca o scânteie într-un butoi cu pulbere. Din momentul în care PCRM a decis să arboreze acest drapel de partid pe sediile clădirilor oficiale ale autorităţilor locale dominate numeric de el, devine clar că se întreprinde în mod conştient o amplă acţiune de exacerbare a conflictului între puterea centrală şi respectivele consilii. Se ştie că fieful comuniştilor, cu mici excepţii, este nordul ţării. Anume acolo se pare că s-a retras întregul dispozitiv de luptă al PCRM, iar capitala lor nu mai este Chişinăul, cu tot cu instituţiile centrale ale puterii de stat, ci Bălţii. Aşadar, de la războiul imagologic s-a trecut la un atac asupra Constituţiei. După douăzeci de ani de independenţă, Drapelul de stat, adoptat la 7 aprilie 1990 de către primul Parlament al ţării şi confirmat prin Constituţie în 1994, ar fi trebuit să devină de mult un simbol îmbrăţişat de toţi cetăţenii ţării. Cu atât mai mult de către un partid care a deţinut puterea opt ani de zile, iar fruntaşii acestuia au jurat credinţă ţării, sărutând Tricolorul. Criza de identitate, cultivarea fobiilor antiromâneşti, ca, de altfel, şi ale celor antiruseşti, recursul abuziv la istorie şi exaltarea fie a perioadei interbelice, fie a celei sovietice în detrimentul unui prezent şi viitor mai bun pentru Patria noastră comună, reprezintă acel material inflamabil de care face uz şi abuz astăzi Partidul Comuniştilor, urmat de alte câteva partide mai mici, dornice să se întreacă în obsesii identitare şi exerciţii de patriotism de paradă.
PCRM vrea să fie scos în afara legii sau se îndreaptă involuntar
într-acolo?
Acest demers sfidător, orchestrat de PCRM prin autorităţile locale dominate de el, va determina reacţii adecvate sau poate disproporţionate din partea guvernanţilor. Acum aceştia vor avea tot temeiul să-şi realizeze visul de aur de scoatere în afara legii a acestei formaţiuni politice. Dar de această dată nu pentru că este vorba de un partid de factură comunistă şi nu făcând trimitere la retorica de acum doi ani a lui Ghimpu, ci la normele constituţionale, la legile care apără simbolurile statului, la ordinea de drept şi la nevoia de a face uz de toate măsurile coercitive aflate la dispoziţia puterii. A se vedea, în acest sens, câteva norme legale, pe care le cităm din Legea privind partidele politice.
Articolul 3. Restricţii vizând activitatea partidelor politice
(1) Sunt interzise partidele politice care, prin statutul, programul şi/sau activitatea lor, militează împotriva suveranităţii, integrităţii teritoriale a ţării, valorilor democratice şi ordinii de drept a Republicii Moldova, utilizează, pentru realizarea scopurilor lor, mijloace ilegale sau violente, incompatibile cu principiile fundamentale ale democraţiei.
Articolul 9. Declararea nulităţii deciziei de înregistrare a partidului politic
Decizia de înregistrare a partidului politic poate fi declarată nulă prin hotărâre a instanţei judecătoreşti competente.
Astfel, Ministerul Justiţiei va avea libertatea să apeleze la Curtea de Apel ca să dizolve partidul respectiv, iar Curtea Supremă de Justiţie, care se ştie la cheremul cui se află, va menţine fără nici o problemă decizia instanţei ierarhic inferioare. Iar acum atenţie la prevederile din alineatul (1) al articolul 22 al aceleiaşi legi, „Încetarea activităţii partidelor politice”, care stabileşte că „Partidul politic îşi încetează activitatea prin:
c) dizolvarea prin hotărârea definitivă a Curţii de Apel Chişinău, la cererea Ministerului Justiţiei;
d) declarare a neconstituţionalităţii partidului prin Hotărârea Curţii Constituţionale.”
Este oare atât de greu să fie anticipată decizia Curţii de Apel, sub bagheta lui Ion Pleşca? Dar a Curţii Supreme de Justiţie, sub conducerea lui Mihai Poalelungi? Dar a Curţii Constituţionale, sub oblăduirea lui Alexandru Tănase? Nu? Atunci să ne întrebăm, cui serveşte această politică sinucigaşă a PCRM? Evident, numai nu lui însuşi. Sunt conştienţi oare conducătorii acestui partid de riscurile la care îşi expun propria formaţiune politică? O fac din neştiinţă sau îşi conduc armata în mod deliberat spre dispariţie? Personal nu am un răspuns univoc la aceste întrebări.
Scindarea teritorială pe principiul apartenenţei de partid a consilierilor locali – o iminenţă?
Ce va urma după această aventură de proporţii a PCRM? Degradarea şi destabilizarea situaţiei politice la scară naţională cu consecinţe greu de anticipat? E foarte posibil. Şi dacă dispariţia de pe arena politică a acestui partid poate da satisfacţie tuturor oponenţilor săi, care va fi preţul unei astfel de evoluţii a lucrurilor, care pare a fi de neevitat? Una dintre consecinţe ar fi o situaţie fără precedent, când deja, nu doar de facto, ci şi de jure, Legislativul ţării va activa în lipsa unei opoziţii parlamentare. Şi atunci să vedeţi ce câmp infinit de manevră se va deschide pentru oligarhii şi corupţii de la putere!
Urmând logica respectivă, autorităţile sub mandatul AIE se vor vedea nevoite sau vor proceda cu plăcere la dizolvarea acelor consilii locale care au arborat un drapel pe sediile oficiale contrar normelor legale. Şi ce poate urma după asta? Nu putem exclude că se va produce un proces de autoproclamare a unei „republici nordice” la un eventual Congres Civic în capitala nordică a ţării, municipiul Bălţi. De această dată, riscurile unei secesiuni teritoriale ar marca harta ţării în funcţie de mandatele consilierilor locali comunişti în consiliile respective. Cum va reacţiona Chişinăul în cazul unei astfel de turnuri? Dar Comratul? Dar Tiraspolul? Dar Moscova, Minskul şi Astana? Precedentul georgian din 2008 planează puternic de această dată asupra Moldovei.
Partidul Comuniştilor mai are timp să se oprească. În acest partid sunt foarte mulţi oameni de valoare, patrioţi adevăraţi ai ţării noastre. Confruntările politice trebuie să se desfăşoare în limite rezonabile şi legale. Altminteri, pericolele descrise mai sus chiar vor fi greu de evitat.

Iurie ROŞCA
29 martie 2012

Sursa: publika.md

Procuratura Generală a Republicii Moldova
Doamnei procuror Lucreţia Zaharia,
Procuror al secţiei conducere a urmăriri penale în

organele centrale ale MAI şi SV a Procuraturii Generale

Stimată doamnă procuror Lucreţia Zaharia,

aşa cum cunoaşteţi din Scrisoarea deschisă adresată procurorului general Valeriu Zubco la 29 februarie 2012, am solicitat să fie iniţiate procedurile legale cu privire la punerea sub urmărire penală a conducătorilor coaliţiei de guvernământ Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu. În opinia noastră, aceştia se fac vinovaţi de uzurparea puterii de stat. Numiţii au elaborat şi au pus în aplicare, cu intenţie şi în mod metodic, un plan de subordonare a tuturor instituţiilor autonome şi independente puterii intereselor de cartel ale acestei grupări şi au încălcat în mod grosolan procedura de alegere a şefului statului.

În completarea celor afirmate la acea dată, prezentăm mai jos o serie de dovezi care confirmă faptul că există temeiuri serioase pentru aplicarea prevederilor articolului 339 al Codului Penal „Uzurparea puterii de stat”.

Procesul de subordonare abuzivă a unui şir de demnitari şi instituţii, acţiuni ce reprezintă latura obiectivă a infracţiunii, a demarat încă în anul 2009 după formarea majorităţii parlamentare a AIE. Aducem doar câteva exemple de modificări legislative, operate pe parcursul anului 2009.

I. La 15 octombrie 2009 deputaţii AIE au adoptat modificări la legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public şi legea cu privire la Guvern. Urmare a acestor modificări, viceminiştrii au încetat să fie funcţionari publici selectaţi pe bază de concurs, care se bucură de stabilitatea în funcţie, ei putând fi înlocuiţi în mod arbitrar de către miniştri. Astfel, ca efect, un număr mare de funcţionari şi-au pierdut locurile de muncă, aceştia fiind înlocuiţi cu persoane obediente politic partidelor din arcul guvernamental.

II. Tot în ziua de 15 octombrie 2009 deputaţii AIE au schimbat procedura de numire a membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi a membrilor Consiliului de Observatori al Companiei Tele-Radio Moldova de la trei cincimi (61 mandate) la simpla majoritate (cel puţin 26 de deputaţi din 51). Aceste modificări au urmărit în mod exclusiv adaptarea normei legale la numărul de mandate deţinut de coaliţia de guvernământ. Astfel, cele două instituţii şi-au pierdut independenţa şi au căzut în relaţie de subordonare politică faţă de putere.

III. La 20 octombrie 2009 majoritatea parlamentară a operat modificări la Legea despre statutul deputatului în Parlament, iar la 22 octombrie 2009 a votat Hotărârea nr. 47-XVIII privind cumularea unor funcţii cu mandatul de deputat în Parlament, prin care termenul de aflare în stare de incompatibilitate a deputatului a fost extins de la 30 de zile la şase luni, astfel încălcându-se articolul 6 din Constituţia Republicii Moldova şi principiile legalităţii şi neadmiterii conflictului de interese prevăzute de Legea Fundamentală, articolul 70 „Incompatibilităţi şi imunităţi”, care stabileşte prin alin (1) „calitatea de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice”, precum şi de tratatele internaţionale la care ţara noastră este parte. Aceste schimbări vizau orice demnitate publică, inclusiv procurori, judecători, aleşi locali (de ex. Primarul mun. Chişinău – Dorin Chirtoacă, Primarul or. Floreşti – Iurie Ţap) etc. Astfel, din cei 17 membri ai Guvernului, 14 au deţinut în mod anticonstituţional şi funcţia de deputat. Atunci s-a creat o situaţie unică, printre cele 47 de state membre ale Consiliul Europei. Curtea Constituţională, prin Hotărârea nr.9 din 08.04.2010, a declarat aceste modificări drept anticonstituţionale.

IV. La data de 22 octombrie 2009 a fost modificată Legea cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, fiind introduse norme noi, cu scopul de a evita în mod abuziv dizolvarea Parlamentului, chiar dacă acesta nu alege timp de un an şeful statului.

În acest context sunt relevante şi constatările din Hotărârea Curţii Constituţionale pentru interpretarea prevederilor art.78 din Constituţia Republicii Moldova nr. 17 din 20 septembrie 2011: „…Curtea reţine că nereglementarea de către Parlament a termenului de desfăşurare a alegerilor prezidenţiale în cadrul exercitării interimatului funcţiei de Preşedinte, inclusiv în cadrul interimatului succesiv, nu presupune nerealizarea de către Preşedinte a dispoziţiei constituţionale privind dizolvarea Parlamentului după un an de la ultima dizolvare în cazul în care nu este ales şeful statului”; “…neparticiparea deputaţilor la alegerea şefului statului constituie nu numai o încălcare a art.84 alin.(1) din Regulamentul Parlamentului, dar şi o încălcare a art.68 alin.(1) din Constituţie, care stipulează expres că în exercitarea mandatului deputaţii în Parlament trebuie să acţioneze numai în serviciul poporului. Curtea a subliniat că dreptul constituţional al Preşedintelui de a dizolva Parlamentul în asemenea circumstanţe reprezintă o modalitate de a reacţiona la obstrucţionarea alegerilor preşedinţiale repetate. În acest caz, şeful statului nu numai că este în drept să dizolve Parlamentul, dar, potrivit Legii Supreme, are obligaţia de a proceda astfel.”

În felul acesta au fost depăşite normele prevăzute de alin. (3), (4) şi (5) ale art. 78 din Constituţie, care stabilesc doar două tururi de scrutin şi o singură posibilitate de a organiza alegeri repetate . Astfel, al. (3) stabileşte că „este ales candidatul care a obţinut votul a trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi. Dacă nici un candidat nu a întrunit numărul necesar de voturi, se organizează al doilea tur de scrutin între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului descrescător de voturi obţinute în primul tur. Al.(4) al aceluiaşi articol prevede: ”Dacă şi în turul al doilea nici un candidat nu va întruni numărul necesar de voturi, se organizează alegeri repetate”. Al. (5) Dacă şi după alegerile repetate Preşedintele Republicii Moldova nu va fi ales, Preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul şi stabileşte data alegerilor în noul Parlament”.
De asemenea, a fost introdusă prevederea care permite extinderea cu până la un an a termenului pentru dizolvarea Parlamentului. În mod evident, schimbările respective au fost operate cu rea credinţă şi urmăreau menţinerea forţată a puterii prin aceste tertipuri juridice şi depăşiri ale normelor constituţionale.

V. La 18 iunie 2010 deputaţii coaliţiei de guvernământ au operat modificări în Codul Electoral prin care şi-au subordonat politic Comisia Electorală Centrală. Astfel, a fost suprimată norma prevăzută de art.16 al Codului Electoral „Constituirea Comisiei Electorale Centrale” potrivit căreia, din cei 9 membri ai CEC 5 reveneau opoziţiei parlamentare, iar 4 exponenţilor puterii, precum şi caracterul inamovibil al acestora. Pentru exactitate, prezentăm mai jos redacţia art. 16 adoptată la 22 iulie 2005 şi versiunea modificată la 18 iunie 2010:

Articolul 16. Constituirea Comisiei Electorale Centrale, alineatele (2) și (3) în versiunea adoptată la 22.07.2005 și intrată în vigoare la 12.08.2005:
(2) Comisia Electorală Centrală este constituită din 9 membri cu vot deliberativ: un membru este desemnat de către Preşedintele Republicii Moldova, un membru – de către Guvern şi 7 membri – de către Parlament, inclusiv 5 de către partidele de opoziţie, proporţional numărului de mandate deţinute de acestea. Membrii Comisiei Electorale Centrale nu pot fi membri ai partidelor şi ai altor organizaţii social-politice. Componenţa nominală a comisiei se confirmă prin hotărîre a Parlamentului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.
(3) Membrii Comisiei Electorale Centrale sînt inamovibili. Vacanţa funcţiei de membru al acesteia poate interveni în caz de expirare a împuternicirilor, de demisie, de demitere sau de deces.

Articolul 16. Constituirea Comisiei Electorale Centrale, alineatele (2) și (3 în versiunea Alianței pentru Integrare Europeană, adoptat la 18.06.2010 și în vigoare din 29.06.2010:
(2) Comisia Electorală Centrală este constituită din 9 membri cu vot deliberativ: un membru este desemnat de către Preşedintele Republicii Moldova, ceilalți 8 sunt desemnați de către Parlament, cu respectarea reprezentării proporționale a majorității și a opoziției. Componenţa nominală a comisiei se confirmă prin hotărîre a Parlamentului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.
(3) După confirmarea de către Parlament, membrii Comisiei Electorale Centrale depun în ședința în plen a Parlamentului următorul jurămînt: „Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce îmi revin potrivit funcției, să nu fac declarații politice pe parcursul validității mandatului.”

În consecinţă, la 10 februarie 2011 majoritatea parlamentară a AIE a format o nouă componenţă a CEC, 6 dintre membrii acesteia fiind exponenţii puterii şi doar 3 – ai opoziţiei. Preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul CEC au devenit exponenţii puterii. Potrivit normei legale, hotărârile CEC se adoptă cu simpla majoritate. Astfel, guvernarea a instituit un control total asupra proceselor electorale, iar membrii CEC care se bucurau până la acea dată de garanţii juridice de menţinere în funcţie au căpătat garanţii politice din partea guvernării.

VI. MENŢINEREA VERTICALEI PUTERII

După accederea la guvernare în 2009 şi, respectiv, 2010, AIE nu a demontat „verticala puterii” şi nu a întreprins nimic pentru descentralizarea acesteia. Antireforma din 2003 în domeniul Administraţiei Publice Locale, operată de fosta guvernare comunistă, a fost menţinută de către actuala putere în pofida multiplelor demersuri ale societăţii civile, care cerea asigurarea unei autonomii reale a APL. Astfel, şi alegerile locale din 6 iunie 2011 au produs o administraţie publică locală dependentă excesiv sub aspect administrativ şi financiar de autorităţile centrale, ceea ce contravine principiului autoadministrării colectivităţilor locale.

VII. REFERENDUMUL CONSTITUŢIONAL CA PROCEDEU ILEGAL DE MENŢINERE FORŢATĂ A PUTERII

La 7 iulie 2010 majoritatea parlamentară, urmărind scopul menţinerii forţate a puterii de stat prin evitarea unor alegeri anticipate pe motivul nealegerii şefului statului, a hotărât organizarea unui referendum de modificare a Constituţiei la 5 septembrie 2010, prin care se ţintea schimbarea modului de alegere a şefului statului de către Parlament prin alegeri directe. Această tentativă grosolană de „schimbare a regulilor de joc în timpul jocului” constituie o probă notorie a faptului că exponenţii guvernării puneau în aplicare în mod metodic planul de uzurpare a puterii de stat. Doar după ce această aventură politică a fost respinsă de cetăţenii Republicii Moldova, exponenţii AIE s-au văzut nevoiţi să consume procedurile legale de alegere a preşedintelui, după care să dizolve Parlamentul.

Menţionăm în mod special că intenţia de uzurpare a puterii de stat a devenit flagrantă atât în perioada activităţii AIE-1, cât şi în perioada activităţii AIE-2 ca urmare a înţelegerilor de tipul unor cârdăşii de cartel, care aveau drept scop instalarea cu orice preţ în funcţia de şef al statului a lui Marian Lupu, şi asta fără ca partidele componente ale Alianţei să deţină numărul minim de 61 de mandate. Pretenţia de a obţine funcţia de şef al statului prin manipulări juridice, corupere, constrângeri administrative şi încălcarea grosolană a Constituţiei intră în conflict direct cu Articolul 2 al Constituţiei „Suveranitatea şi puterea de stat”. Cităm în particular al. (1) al acestui articol care prevede expres: „Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie”. Anume sfidarea repetată a procedurilor stabilite de Legea Fundamentală reprezintă o încălcare flagrantă a ceea ce Constituţia defineşte ca fiind forme obligatorii de exercitare a puterii.

VIII. ACORDUL AIE-2 – O EXPRESIE A CARACTERULUI CRIMINAL AL ÎNŢELEGERILOR DINTRE CEI TREI

Însuşi textul Acordului privid constituirea şi funcţionarea AIE, semnat la 30 decembrie 2010 de către Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu, este o dovadă elocventă a faptului că cei trei conducători ai partidelor din coaliţia de guvernământ au uzurpat puterea de stat. Cităm din compartimentul acestui Acord „Formarea organelor de conducere a statului”: „Urmând rezultatele alegerilor din noiembrie 2010, principalele funcţii ale statului vor fi partajate în felul următor: PLDM – Prim-ministru (Vlad Filat), PD – Preşedinte (Marian Lupu), PL – Preşedinte al Parlamentului (Mihai Ghimpu). În baza acordului PL, PDM va deţine temporar funcţia de Preşedinte al Parlamentului până la alegerea şefului statului. Consecutivitatea formării organelor de conducere a statului este următoarea: alegerea Preşedintelui Parlamentului (M. Lupu), desemnarea candidaturii primului ministru (V.Filat) şi învestirea Guvernului, alegerea Preşedintelui Republicii Moldova şi alegerea Preşedintelui Parlamentului (M. Ghimpu)”. Anume din fragmentul citat decurge întregul proces de aprofundare a stării de uzurpare a puterii de stat prin jonglarea procedurilor de alegere a şefului statului care au culminat, în definitiv, cu instalarea lui Nicolae Timofti în această funcţie.

Prin acelaşi document a fost creat un mecanism anticonstituţional de luare a deciziilor, care intră în contradicţie flagrantă cu Articolul 1 al Constituţiei prin care se garantează că „Republica Moldova este un stat de drept şi democratic”, precum şi cu Articolul 6 al Constituţiei ce garantează separaţia puterilor în stat. Mai grav, acest organ ilegal, prin semnătura celor trei conducători, atentează la însuşi actul decizional al autorităţilor puterii centrale, stabilit de Legea Fundamentală şi legislaţia în vigoare. Această înţelegere de tip mafiot este descrisă în compartimentul intitulat „Consiliul Alianţei pentru Integrare Europeană” şi are pretenţia să se plaseze deasupra cadrului legal şi a instituţiilor statului de drept. Cităm:

„CAIE este format din 9 membri: trei din partea PLDM, PD şi PL. Din CAIE fac parte de drept(???) preşedinţii partidelor care formează alianţa de guvernare şi un reprezentant al fracţiunilor parlamentare ale acestora, precum şi un reprezentant din Guvern din partea fiecărui partid. Şedinţele CAIE sunt deliberative doar cu prezenţa reprezentanţilor tuturor componentelor AIE. La baza luării deciziilor în cadrul CAIE stă principiul consensualităţii (…)

CAIE adoptă decizii prin vot unanim (…)

În cadrul CAIE se vor discuta iniţiativele de dizolvare a Parlamentului, de nepromulgare a legilor, suspendarea hotărârilor Guvernului, votul de neîncredere Guvernului şi demiterea miniştrilor şi viceminiştrilor, hotărârile de angajare a răspunderii Guvernului, convocarea sesiunilor extraordinare a Parlamentului, componenţa delegaţiilor permanente ale Parlamentului.

Fără acordul prealabil al CAIE, fracţiunile parlamentare constituante ale AIE nu vor susţine proiectele de legi şi hotărârile iniţiate de opoziţie, nu vor iniţia şi nu vor susţine acordarea votului de neîncredere Guvernului, nu vor iniţia şi nu vor susţine convocarea sesiunilor extraordinare ale Parlamentului.

Şedinţa generală AIE cu participarea Preşedintelui ţării, Preşedintelui Parlamentului, Prim-ministrului, deputaţilor şi miniştrilor va fi convocată după necesitate, dar nu mai rar decât o dată la 3 luni”.

Prin instituirea acestui organ ad-hoc capii coaliţiei de guvernământ şi-au arogat în mod criminal împuterniciri, care aparţin în mod exclusiv unor autorităţi publice centrale, potrivit competenţelor acestora prevăzute de legislaţia în vigoare. Aşa de exemplu, din textul citat rezultă în mod flagrant că şeful statului este lipsit de drepturile sale constituţionale fundamentale, cum ar fi: dizolvarea Parlamentului (art. 85), promulgarea legilor (art. 93), emiterea decretelor (art. 94), suspendarea hotărârilor Guvernului (art. 88, i). Preşedintele ţării este degradat până la relaţia de subordine faţă de CAIE prin pretenţia semnatarilor respectivului Acord de a convoca şeful statului la şedinţele AIE. Prin prevederea respectivă s-a comis o imixtiune directă în atribuţiile constituţionale exclusive ale preşedintelui republicii care, potrivit Art. 77, al.(2), „reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării”, dar şi un atentat la statutul acestuia, stabilit prin al.(1) al Art. 87, potrivit căruia „Preşedintele Republicii Moldova este comandantul forţelor armate”. Precizăm că legislaţia în vigoare nu oferă nici unei autorităţi publice legale, inclusiv Parlamentului sau Guvernului, dreptul de a convoca Preşedintele Republicii în mod imperativ. Implicit, un astfel de drept nu poate să rezulte dintr-un acord politic dubios, semnat de trei cetăţeni ai Republicii Moldova, care comit, prin Acordul respectiv, crima de exercitare a puterii de stat în nume propriu, prevăzută de al.(2) din Art. 2 al Constituţiei.

Prin sintagma „Convocarea sesiunilor extraordinare ale Parlamentului” cei trei preşedinţi de partide comit un atentat suplimentar asupra prerogativelor şefului statului, precum şi o imixtiune directă în activitatea forului legiuitor, a organelor de lucru ale acestuia, inclusiv a fracţiunilor parlamentare, dar şi lezează în mod direct statutul deputatului, toate aceste prevederi fiind stabilite în al.(2) al Art. 67 al Constituţiei, care stabileşte: „Parlamentul se întruneşte în sesiuni extraordinare sau speciale, la cererea Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui Parlamentului sau a unei treimi de deputaţi”. Restrângerea mandatului de deputat comisă de către V. Filat, M.Lupu şi M. Ghimpu încalcă în mod deliberat şi cu rea credinţă şi art. 68 al Constituţiei „Mandatul reprezentativ”: „1. În exercitarea mandatului deputaţii sunt în serviciul poporului. 2. Orice mandat imperativ este nul”. Prin urmare, conducătorii celor trei partide parlamentare ştirbesc în mod grav atribuţiile deputaţilor aflaţi în slujba poporului, şi nu în subordinea şefilor de partid.

În continuarea textului aceluiaşi Acord al AIE, V. Filat, M.Lupu şi M. Ghimpu pretind să blocheze în totalitate actul decizional al şefului statului şi să îl coboare la nivelul unui simplu subaltern, care, înainte de emiterea oricărui decret, este obligat să ceară aprobarea prealabilă a CAIE.

Cităm integral compartimentul „Modul de pregătire a luării deciziilor”: „Preşedintele ţării va informa în prealabil membrii CAIE (prin intermediul secretariatului) despre proiectul decretelor. Dacă în termen de cinci zile din momentul informării nu parvin obiecţii, Preşedintele adoptă decizia. În cazul apariţiei unor obiecţii din partea componentelor AIE – subiectul se discută în cadrul CAIE”.

Aceste formulări transformă, de fapt, Preşedintele republicii într-o marionetă a trei exponenţi ai puterii, care dovedesc prin semnături personale că urmăresc subordonarea şefului statului unor cârdăşii de cartel, situaţie ce se încadrează perfect în prevederile art. 339 ale Codului Penal.

Acelaşi Acord al AIE, semnat la 30 decembrie 2010, a instituit o suprastructură politică, prin care s-au încălcat în mod grosolan competenţele Guvernului stabilite prin Constituţie, Legea cu privire al Guvern şi alte acte legislative. Am demonstrat mai sus cum, prin semnătura celor trei, s-a recurs la subordonarea Preşedintelui republicii şi a Parlamentului unui organ anticonstituţional numit CAIE. Vom demonstra mai jos că prin acelaşi document s-a produs şi subordonarea Guvernului.

Cităm în continuare din documentul semnat la 30 decembrie 2010 de cei trei complici la crima de uzurpare a puterii de stat, compartimentul „Reuniunile pregătitoare ale şedinţelor Guvernului”: „Şedinţele Executivului sunt precedate de şedinţele Prezidiului Guvernului, în cadrul cărora se aprobă ordinea de zi a şedinţelor Guvernului în scopul elucidării situaţiilor conflictuale, atunci când există divergenţe de opinii vizavi de proiectele aflate în discuţii.

Deciziile în cadrul prezidiului Guvernului se iau prin consens. În cazul când nu este posibilă identificarea unei soluţii consensuale pe marginea unui proiect de hotărâre, proiectul în cauză va fi retras de pe agenda şedinţei Guvernului, iar problema respectivă va fi pusă în discuţie la CAIE.”

În compartimentul numit „Dispoziţii finale”, semnatarii Acordului au hotărât să adapteze legislaţia la interesele lor de cartel. Cităm: „Până la învestirea Guvernului vor fi operate modificări în legislaţie în vederea asigurării îndeplinirii prevederilor prezentului Acord”. Drept urmare directă a acestor înţelegeri a fost modificat art. 26 al Legii cu privire la Guvern. Astfel, varianta legii respective de până la operarea de modificări avea următorul conţinut: „Art. 26. Prezidiul Guvernului” „Pentru organizarea activităţii interne a Guvernului se formează Prezidiul Guvernului în componenţa Prim-ministrului, prim-viceprim-ministrului, viceprim-miniştrilor şi ministrului justiţiei”. Însă, în varianta modificată şi completată la 04.05.10, acelaşi articol a fost adaptat integral Acordului AIE citat mai sus, „Art.26. Prezidiul Guvernului”: „Pentru coordonarea activităţii interne a Guvernului şi în scopul aprobării proiectului ordinii de zi a şedinţelor Guvernului, se formează Prezidiul Guvernului din care fac parte Prim-ministrul şi viceprim-miniştrii.

Şedinţa Prezidiului Guvernului se convoacă de Prim-ministru şi se consideră deliberativă dacă la ea participă toţi membrii prezidiului. În cazul absenţei unui viceprim-ministru, acesta va delega pentru participare la şedinţă cu drepturi depline un alt membru al Guvernului.

Deciziile în cadrul Prezidiului se adoptă prin consens”.

Prin norma legală instituită cei trei complici au urmărit subordonarea Guvernului ca organ colegial al puterii executive unei suprastructuri artificiale cu competenţe nelimitate, cu o formă de organizare şi un mod de luare a deciziilor antidemocratic şi nefuncţional (a se vedea, în acest sens, pretenţia ca la astfel de şedinţe să fie prezenţi toţi membrii, ca şi dreptul abuziv al viceprim-miniştrilor de a-şi delega în locul lor alţi membri ai Guvernului la şedinţele Prezidiului, dar şi metoda antidemocratică şi inaplicabilă de luare a deciziilor prin consens). Practic, normele respective au creat un blocaj instituţional şi au transformat Guvernul într-un organ subordonat intereselor dubioase ale aceleiaşi structuri ilegale numite CAIE.

În concluzie, este absolut clar că semnatarii Acordului privind constituirea şi funcţionarea Alianţei pentru Integrare Europeană au semnat un document politic prin care au comis un atac direct împotriva ordinii constituţionale şi a legalităţii, prin subordonarea Preşedintelui republicii, a Parlamentului şi a Guvernului înţelegerilor de tip criminal.

Este de notorietate publică faptul că în aceeaşi zi de 30 decembrie 2010 V.Filat, M. Lupu şi M.Ghimpu au semnat patru anexe la Acordului privind constituirea şi funcţionarea Alianţei pentru Integrare Europeană, prin care au fost partajate între cele trei partide din coaliţia de guvernământ funcţiile de conducere în organele publice centrale ale puterii de stat. Trei dintre aceste anexe au fost făcute publice de înşişi semnatarii documentului. Însă despre existenţa celei de-a patra anexe, care a purtat un caracter secret, opinia publică a aflat mult mai târziu. Ea a fost dezvăluită în urma scandalurilor iscate pe marginea conflictelor din interiorul AIE. Astfel, Mihai Ghimpu a făcut public acest document în cadrul emisiunii „Fabrika” a postului de televiziune „Publika” în data de 16 noiembrie 2011. Anume Anexa nr. 4 vădeşte în mod special şi fără echivoc planul criminal al celor trei conducători de partide de a uzurpa puterea de stat prin partajarea între partidele din arcul guvernamental a unor instituţii publice, care prin norma constituţională şi legile cadru sunt independente sau autonome şi nu admit ingerinţe de nici un fel din partea unor formaţiuni politice.

1. Curtea de Conturi (PLDM)

În lista descrisă în Anexa 4, prima instituţie subordonată politic este Curtea de Conturi, atribuită PLDM. În felul acesta au fost încălcate în mod flagrant Articolele 4 şi 6 ale Legii Curţii de Conturi „Obiectivele şi principiile fundamentale ale Curţii de Conturi” şi, respectiv, „Independenţa Curţii de Conturi”. Cităm: Art.4 (2)” Activitatea Curţii de Conturi se bazează pe următoarele principii:a) legalitate; b) obiectivitate; c) independenţă; d) transparenţă”.; Art.6 „(1) Curtea de Conturi dispune de independenţă organizaţională, funcţională, operaţională şi financiară conform prezentei legi. (2) În exercitarea atribuţiilor şi împuternicirilor sale, Curtea de Conturi este independentă şi nu poate fi direcţionată sau controlată de nici o persoană fizică sau juridică. (3) Curtea de Conturi este apolitică, nu sprijină şi nu acordă asistenţă nici unui partid politic”.

Ca urmare a acestor înţelegeri de tip criminal la 21 aprilie 2011, prin Hotărârea Parlamentului nr. 83, la insistenţa publică repetată a lui Vladimir Filat, majoritatea parlamentară a AIE îl instalează la funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi pe Serafim Urechean, care a preluat această funcţie ca urmare directă a prevederilor Anexei secrete, ce atribuia autoritatea respectivă PLDM. Amintim că în pofida reţinerilor din partea celorlalte două partide din coaliţia de guvernământ şi în ciuda criticilor aduse de opoziţia parlamentară şi societatea civilă în legătură cu faptul că Serafim Urechean nu întrunea condiţiile minime pentru a ocupa această funcţie, Vladimir Filat şi-a obţinut, prin ameninţarea că va părăsi Alianţa, această poziţie-cheie pentru a-şi plasa o persoană de încredere, care din poziţia de preşedinte al Curţii de Conturi să nu efectueze o activitate corectă şi legală de verificare a modului de utilizare a banilor publici de către Guvernul în fruntea căruia se află preşedintele PLDM.

Astfel au fost încălcate în mod grosolan prevederile Art. 17. ”Сondiţiile pentru a candida la funcţia de membru al Curţii de Conturi”, în speţă punctul (1) „b) are studii superioare în domeniul economic, financiar sau juridic şi a cărei calificare profesională şi experienţă de lucru din ultimii 10 ani este corespunzătoare pentru exercitarea sarcinilor Curţii de Conturi”. Precizăm că pagina oficială web a Curţii de Conturi indică la compartimentul „Conducerea / Preşedintele Curţii de Conturi”, secţiunea „Studii” următoarele: „Universitatea Tehnică a Moldovei Chişinău, Republica Moldova, Diploma: inginer-constructor 1969-1974, Şcoala Superioară de Ştiinţe Politice Leningrad, Rusia Diploma: politolog 1983-1985”. Aşadar, Serafim Urechean deţine diploma de inginer-constructor, mai fiind şi absolvent al Şcolii Superioare de Partid (comunist), autointitulându-se, în mod eufemistic, politolog.

Menţionăm, de asemenea, că prin numirea lui Serafim Urechean, conducătorii AIE au încălcat un acord internaţional la care Republica Moldova este parte. Astfel, Curtea de Conturi este membră a organizaţiei internaţionale a Instituţiilor Superioare de Control a Finanţelor Publice (INTOSAI – International Organization of Supreme Audit Institutions). În calitate de membru, Curtea de Conturi a aderat la Declaraţia de la Mexico cu privire la independenţa instituţiilor superioare de control a finanţelor publice. În preambulul Legii Curţii de Conturi este stipulată, în mod expres, adeziunea Republicii Moldova la standardele internaţionale privind cele mai bune practici în domeniul auditului public. Principiul nr. 3 din Declaraţia de la Mexico stabileşte că „personalul instituţiilor superioare de control a finanţelor publice nu trebuie să dezvolte relaţii prea apropiate cu entităţile pe care ei le supun auditului, rămânând, astfel, instituţii obiective şi păstrând imaginea de instituţii obiective”. După aderarea in corpore a Alianţei Moldova Noastră conduse de Serafim Urechean la PLDM, fostul preşedinte AMN a dezvoltat o relaţie politică prea apropiată de PLDM şi, implicit, de toate instituţiile de stat controlate de acest partid (sursa: expert-grup.org). În plus, întreaga opinie publică cunoaşte foarte bine faptul că Serafim Urechean personal, în calitate de Primar General al Chişinăului, a fost obiectul unor nenumărate rapoarte şi hotărâri ale Curţii de Conturi, care au dovedit utilizarea frauduloasă şi contrar destinaţiei a finanţelor publice pe care le avea în gestiune. A se vedea în acest sens pagina pe web a Curţii de Conturi următoarele hotărâri: 1. Hotărîrea privind rezultatele controlului asupra activităţii economico-financiare a Ministerului Comunicaţiilor şi Informaticii al Republicii Moldova şi a unor întreprinderi din subordine (Nr.47 din 14.11.97 Monitorul Oficial al R. Moldova nr.36-37/13 din 23.04.1998), 2. Hotărîre privind rezultatele controlului efectuat asupra unor aspecte ale activităţii economico-financiare a S.A. “Termocom” pe anii 1994-1999 (nr.58 din 04.10.2000 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.152-153/39 din 07.12.2000), 3. Hotărîre privind rezultatele controlului asupra executării de către conducerea S.A. “Apă-Canal Chişinău” şi S.A. “Termocom” din mun. Chişinău a Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 337 din 25.05.95 “Cu privire la contorizarea apei şi a energiei termice consumate de populaţie, instituţii publice şi agenţi economici” (nr.14 din 25.01.2001 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.21-24/18 din 27.02.2001), 4. Hotărîre privind rezultatele controlului asupra executării bugetului mun. Chişinău pe anul 2000 (Nr.57 din 14.06.2001 Monitorul Oficial al R Moldova nr.94-96/51 din 10.08.2001), 5. HCC 114/2001 Hotărîre privind rezultatele controlului asupra activităţii economico-financiare a Băncii municipale “Chişinău” S.A. (Nr.114 din 19.12.2001 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.36-38/8 din 14.03.2002), 6. Hotărîre privind rezultatele controlului asupra activităţii economico-financiare a Primăriei mun. Chişinău în perioada anilor 1998-2001 (nr.46 din 23.05.2002 Monitorul Oficial al R. Moldova nr.113-114/34 din 05.08.2002), 7. Hotărîre privind rezultatele controlului asupra elaborării şi executării bugetului municipiului Chişinău pe anul 2002 (Nr.42 din 11.06.2003 Monitorul Oficial al R. Moldova nr.153-154/34 din 22.07.2003), 8. Hotărîre privind rezultatele controlului asupra elaborării şi executării bugetului municipiului Chişinău pe anul 2003 (nr. 44 din 02.07.2004 Monitorul Oficial al R. Moldova nr.163-167/26 din 03.09.2004).

2. Procuratura Generală (PDM)

La punctul 2 al Anexei secrete figurează Procuratura Generală, instituţie repartizată de cei trei complici la crima de uzurpare a puterii de stat Partidului Democrat din Moldova, condus de Marian Lupu. În felul acesta a fost încălcat în mod flagrant Art. 124 al Constituţiei, care stabileşte în punctul (1) că „Procuratura reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, şi în nici un caz interesele unui grup de cetăţeni, a unui partid sau a unui grup de partide.

Anexa secretă violează în mod evident şi legea cu privire la Procuratură, în particular Art.1 şi 2 care stabilesc următoarele: „Art. 1. Procuratura. Procuratura este o instituţie autonomă în cadrul autorităţii judecătoreşti, care, în limitele atribuţiilor şi competenţei, apără interesele generale ale societăţii, ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, conduce şi exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţele de judecată, în condiţiile legii. Art.2. Principiile de organizare a activităţii Procuraturii (1) Procuratura îşi desfăşoară activitatea pe principiul legalităţii. (2) Activitatea Procuraturii este transparentă şi presupune garantarea accesului societăţii şi al mijloacelor de informare în masă la informaţiile despre această activitate, cu excepţia restricţiilor prevăzute de lege. (3) Principiul independenţei exclude posibilitatea de subordonare a Procuraturii autorităţii legislative şi celei executive, precum şi de influenţă sau de imixtiune a unor alte organe şi autorităţi ale statului în activitatea Procuraturii.(4) Procurorul îşi organizează activitatea şi o desfăşoară pe principiul autonomiei, asigurat prin independenţă procesuală şi control judecătoresc, care îi oferă posibilitatea de a lua de sine stătător decizii în cauzele şi în cazurile pe care le examinează. (5) În activitatea Procuraturii, controlul ierarhic intern şi controlul judecătoresc sînt principii care asigură exercitarea dreptului procurorului ierarhic superior de a verifica legalitatea deciziilor emise de procurorul ierarhic inferior, precum şi posibilitatea contestării în instanţă de judecată a deciziilor şi a acţiunilor cu caracter procesual ale procurorului”.

Subordonarea Procuraturii Generale unui partid politic constituie şi o lovitură principiului separaţiei puterilor în stat în Legislativă, Executivă şi Judecătorească întrucât Procuratura este parte a Justiţiei, iar Procurorul General face parte din Consiliul Superior al Magistraturii care, potrivit legislaţiei, este organ independent de autoadministrare al puterii judecătoreşti. Cităm Art.1 al Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii „Consiliul Superior al Magistraturii – organ de autoadministrare judecătorească” „(1) Consiliul Superior al Magistraturii este un organ independent, format în vederea organizării şi funcţionării sistemului judecătoresc, şi este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti. (2) Consiliul Superior al Magistraturii exercită autoadministrarea judecătorească”. Calitatea de membru al CSM este stabilită de Art. 122 al.(2) al Legii Supreme, care stabileşte că „din Consiliul Superior al Magistraturii fac parte de drept: Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul justiţiei şi Procurorul General”.

3. Serviciul de Informaţii şi Securitate (PL)

Punctul 3 al Anexei secrete AIE atribuie Serviciul de Informaţii şi Securitate Partidului Liberal. Subordonarea conducerii SIS unui partid politic reprezintă un atentat direct la siguranţa naţională, precum şi la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului prin lipsirea acestei instituţii de caracterul independent şi nonpartizan. De asemenea, din Anexa secretă rezultă în mod expres că Serviciul de Informaţii şi Securitate este subordonat în totalitate Partidului Liberal, inclusiv conducerea şi efectivul de ofiţeri ai acestei instituţii. De menţionat că, potrivit Art. 1 al Legii cu privire la Serviciul de Informaţii şi Securitate „Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova” „(2) Activitatea Serviciului este coordonată de către Preşedintele Republicii Moldova, în limitele competenţei sale, şi este supusă controlului parlamentar”, iar în conformitate cu Art.3 „Principiile de activitate a Serviciului” Serviciul îşi desfăşoară activitatea conform principiilor: – nonpartidismului”. Atribuirea întregului efectiv de ofiţeri PL-ului intră în contradicţie şi cu Art. 6 „Principiile şi criteriile de bază în activitatea ofiţerului de informaţii” al Legii privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate „(1) Ofiţerul de informaţii îşi subordonează conduita profesională exclusiv apărării şi promovării valorilor şi intereselor naţionale ale Republicii Moldova. (2) Ataşamentul necondiţionat faţă de principiile şi normele constituţionale, devotamentul faţă de Republica Moldova, competenţa, probitatea şi eficienţa profesională constituie criteriile de bază pentru selecţia, promovarea şi menţinerea în activitate a ofiţerului de informaţii”. Astfel, un ofiţer al SIS este obligat să servească Republica Moldova, toţi cetăţenii ei, şi în nici un caz doar un grup de cetăţeni asociaţi în cadrul unui partid politic cum este PL.

4. Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal (PLDM)

Prin atribuirea acestei instituţii independente unui partid politic a fost adusă o atingere gravă competenţelor Parlamentului, prevăzute de al.(1) al Art. 60 al Constituţiei, potrivit căruia „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului”. Potrivit Art.66, litera j) „Atribuţiile de bază” al Legii Fundamentale, Parlamentul „alege şi numeşte persoanele oficiale de stat, în cazurile prevăzute de lege” prin urmare, anume această autoritate este în drept să decidă asupra numirii conducerii instituţiei.

Astfel, Art.22 al legii-cadru „Conducerea Centrului” stabileşte: „(1) Centrul este condus de un director, numit în funcţie de Parlament la propunerea Preşedintelui Parlamentului, a unei fracţiuni parlamentare sau a unui grup de cel puţin 15 deputaţi, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, pentru un mandat de 5 ani. Persoana numită poate ocupa funcţia de director nu mai mult de două mandate consecutive”.

Subordonarea acestei instituţii PLDM încalcă în mod făţiş art. 28 al Constituţiei „Viaţa intimă, familială şi privată”, care prevede că „Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată”. Acest abuz sfidează şi norma legală stabilită prin Legea privind protecţia datelor cu caracter personal. Cităm: Art. „1. Scopul legii” „Scopul prezentei legi este asigurarea protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, în special a dreptului la inviolabilitatea vieţii intime, familiale şi private”.

5. Banca Naţională a Moldovei (PL)

Anexa secretă la Acordul AIE atribuie prin punctul 5 Banca Naţională a Moldovei Partidului Liberal, ceea ce contravine statutului acestei instituţii prevăzute de legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei, instituţie care este o persoană juridică publică autonomă responsabilă exclusiv în faţa Parlamentului şi îşi exercită în mod independent atribuţiile sale. Respectiva lege-cadru stipulează în Art.1 „Statutul juridic al Băncii Naţionale a Moldovei” al. (2) că „Banca Naţională este o persoană juridică publică autonomă şi este responsabilă faţă de Parlament”. Art.6 al aceleiaşi legi intitulat „Conlucrarea cu organele statului” stabileşte prin al. (4) că „Banca Naţională este independentă în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de lege şi nu va solicita sau primi instrucţiuni de la autorităţile publice sau de la orice altă autoritate”. Or, este clar că prin Anexa secretă pomenită mai sus această instituţie a fost partajată politic şi subordonată Partidului Liberal, ceea ce constituie încă un element obiectiv la crima de uzurpare a puterii de stat. De reţinut că este un fapt notoriu relaţia de rudenie între Preşedintele Partidului Liberal şi Guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu fiind nepotul lui Mihai Ghimpu.

6. Comisia Naţională a Pieţei Financiare (PDM)

Instituţia respectivă a fost subordonată prin pactul secret al AIE Partidului Democrat din Moldova. Aceasta contravine în mod flagrant normelor legale care definesc statutul ei, mai exact Legii privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare. Legea-cadru în cauză prevede în Art. 1 (1) următoarele: „Comisia Naţională a Pieţei Financiare, denumită în continuare Comisia Naţională, este o autoritate publică autonomă, responsabilă faţă de Parlament, care reglementează şi autorizează activitatea participanţilor la piaţa financiară nebancară, precum şi supraveghează respectarea legislaţiei de către ei. În acest scop, Comisia Naţională este învestită cu putere de decizie, de dispensă, de interdicţie, de intervenţie, de control şi de sancţionare disciplinară şi administrativă, în limitele stabilite de legislaţie”. Iar Art. 2. (1) stabileşte următoarele: „Comisia Naţională funcţionează potrivit prevederilor Constituţiei, prezentei legi, altor acte legislative, regulamentului propriu şi este independentă în exercitarea funcţiilor sale”.

Menţionăm că Mihail Cibotaru, care a deţinut succesiv 2 mandate de preşedinte al CNPF, în ambele cazuri a fost promovat la această demnitate de către Marian Lupu din poziţia acestuia de Preşedinte al Parlamentului în două legislaturi. De reţinut că Marian Lupu şi Mihail Cibotaru se află în relaţie de rudenie şi prietenie de familie, ultimul fiindu-i naş la nunta lui Marian Lupu, iar acesta a devenit acum câţiva ani naş fiului lui M. Cibotaru (a nu se confunda cu naşul de cununie a lui Marian Lupu, această ceremonie religioasă fiind oficiată într-o localitate din România cu mult mai târziu decât căsătoria civilă). Subliniem că Mihail Cibotaru a fost numit pentru primul mandat la 20 iulie 2007, prin Hotărârea Parlamentului, iar cel de-al doilea mandat i-a revenit la 8 iulie 2011. Chiar dacă Mihail Cibotaru şi-a dat demisia din funcţia pe care o deţinea la 17 octombrie 2011 ca urmare a scandalurilor legate de atacurile rider, acesta rămânând în continuare membru al Consiliului de administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, este evident faptul că înţelegerile secrete din anexa la acordul respectiv şi-au produs efectul şi în cazul dat.

7. Agenţia Naţională pentru Reglementare Energetică (PL)

În baza aceluiaşi document secret, această instituţie autonomă i-a revenit Partidului Liberal, astfel fiind comisă încă o imixtiune brutală în activitatea unei autorităţi care prin definiţie trebuie să fie echidistantă în raport cu orice partid politic, instituţie publică sau privată. Subliniem că în Capitolul 1 „Dispoziţii generale” punctul (1) al Regulamentului ANRE este descris caracterul independent al acesteia: „Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, denumită în continuare Agenţia, este autoritatea permanentă cu statut de persoană juridică a administraţiei publice, nesubordonată altor autorităţi publice sau private…”.

Şi în acest caz putem afirma univoc faptul că anexa secretă nr.4 constituie o dovadă elocventă a vinovăţiei celor trei semnatari de comiterea crimei de uzurpare a puterii de stat.

IX. SUPLIMENTUL LA ACORDUL PRIVIND CONSTITUIREA ALIANŢEI PENTRU INTEGRARE EUROPEANĂ

Aşa cum se cunoaşte, Acordul şi cele 4 anexe la el, semnat la 30 decembrie 2010, şi-a găsit continuare întrun alt document, semnat la 16 decembrie 2011, prin care semnatarii V. Fliat, M. Lupu şi M. Ghimpu au convenit în mod abuziv şi anticonstituţional să reducă durata mandatului şefului statului prin ajustarea acesteia la perioada de activitate a Parlamentului de legislatura a XIX-a. Astfel, în punctul 5 al „Suplimentului” cei trei complici au căzut de acord asupra următoarelor: „Durata mandatului preşedintelui Republicii Moldova, ales de Parlamentul de Legislatura a XIX-a, nu va depăşi durata mandatului Parlamentului de Legislatura a XIX-a. Şeful statului îşi va prezenta benevol demisia în momentul expirării mandatului Parlamentului de Legislatura a XIX-a”. Această formulare este una contrară principiului statului de drept, al supremaţiei legii, lezează mandatul şi competenţele şefului statului, transformându-l pe acesta într-un părtaş la fărădelegile celor trei.

Chiar dacă documentul respectiv a fost semnat în pripă în ziua ultimei tentative eşuate de alegere a lui Marian Lupu în funcţia de Preşedinte, acesta se consideră valabil până la încheierea activităţii actualului Parlament, situaţie descrisă în punctul 6 al „Suplimentului”: „Prezentul Supliment constituie parte integrantă a Acordului privind constituirea Alianţei de Guvernare – Alianţa pentru Integrare Europeană semnat la Chişinău la 30 decembrie 2010, intră în vigoare la momentul semnării şi este valabil pe durata valabilităţii acordului”. De remarcat că în declaraţiile lor legate de alegerea lui Nicolae Timofti în funcţia de Preşedinte al republicii, semnatarii acestor înţelegeri au pretins că ele oricum rămân în vigoare.

X. SUBORDONAREA CURŢII CONSTITUŢIONALE INTERESELOR DE CARTEL ALE CELOR TREI COMPLICI LA CRIMA DE UZURPARE A PUTERII DE STAT

Chiar dacă Curtea Constituţională nu a fost obiectul unor înţelegeri scrise dintre V. Filat, M.Lupu şi M. Ghimpu, care ar fi cunoscute în momentul de faţă opiniei publice, este evident că subordonarea ei s-a produs fie ca urmare a unor înţelegeri verbale, fie în temeiul unui alt document scris, care, eventual, ar putea servi drept obiect de investigaţie suplimentară a Procuraturii. Este bine cunoscut faptul că însăşi numirea lui Alexandru Tănase în funcţie de judecător la Curtea Constituţională reprezintă o sfidare a legislaţiei care stabileşte statutul acestei instituţii în cadrul organelor puterii de stat.

Se ştie că până la numirea acestuia în funcţia de judecător la Curtea Constituţională Alexandru Tănase a deţinut funcţia de prim-vicepreşedinte al PLDM şi cea de ministru al justiţiei din partea aceluiaşi partid, condus de V. Filat. Ca urmare directă a relaţiilor pe linie de partid între cei doi, la 8 aprilie 2011, prin Hotărârea Guvernului nr. 257, Al. Tănase este numit în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, fapt care a trezit suspiciunea că acesta a fost expediat în instituţia respectivă pentru a face jocul actualei puteri. De altfel, drept dovadă a acţiunii premeditate de subordonare a Curţii Constituţionale de către alianţa de guvernământ poate fi considerată şi destituirea dlui D. Pulbere din funcţia de preşedinte al acestei instituţii la 28 septembrie 2012, pe care l-a succedat în funcţie Al. Tănase.

În plus, demiterea dlui D. Pulbere a reprezentat şi un caz scandalos de răfuială politică. Pretextul formal pentru demiterea acestuia a fost faptul că domnia sa ar fi făcut, cităm ”declaraţii publice incompatibile cu prevederile constituţionale”. De fapt, acest demnitar a fost înlăturat din funcţie doar pentru că a menţionat în cadrul unei emisiuni TV că Parlamentul avea obligaţia să aleagă şeful statului până la 28 septembrie 2011, în caz contar acesta urmând să fie dizolvat în conformitate cu normele constituţionale. Afirmaţia care i-a afectat cel mai mult pe cei care sau răfuit cu D. Pulbere a fost cea potrivit căreia prelungirea mandatului actualului Parlament ar constitui o uzurpare a puterii de stat. De altfel, Alexandru Tănase, care l-a substituit pe D. Pulbere în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale, a făcut în permanenţă declaraţii de ordin politic pe parcursul exercitării mandatului său de judecător şi conducător al acestei instituţii. Însuşi modul de obţinere a voturilor majorităţii judecătorilor Curţii Constituţionale pentru obţinerea schimbării conducerii acestei instituţii trezeşte suspiciunea că ar fi vorba de influenţe de ordin politic sau chiar de corupere, fapt ce ar putea constitui obiectul unei investigaţii separate în cadrul dosarului de uzurpare a puterii de stat.

Amintim faptul că după farsa din 16 decembrie 2011, când deputaţii şi-au arătat buletinele de vot în cadrul procedurii de alegere secretă a Preşedintelui republicii, Curtea Constituţională a adoptat scandaloasa Hotărâre din 12 ianuarie, care a demonstrat totala ei obedienţă politică faţă de putere. Menţionez că argumentele aduse de experţii în drept constituţional, ca şi în opinia separată exprimată de către doamna judecător Elena Safaleru, subliniau că sesizarea făcută de deputatul Mihai Godea în privinţa verificării constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 266 din 23 decembrie 2011 nici măcar nu putea fi admisă pe rol din simplul motiv că Înalta Curte nu avea competenţa să examineze această hotărâre. Şi asta mai întâi, deoarece, potrivit articolului 135, alineatul (1), litera e) din Constituţie, Curtea Constituţională are competenţa doar să aprobe rezultatele alegerii Preşedintelui republicii. Al doilea motiv constă în faptul că, potrivit art. 135 alin (1) lit. (a) din Constituţie, art. 31 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 4 alin. (3), art. 6 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, Curtea Constituţională examinează numai chestiuni ce ţin de competenţa sa, în exclusivitate probleme de drept, iar obiectul sesizării nu este atribuit prin lege la domeniul controlului constituţionalităţii.

Faptul că totuşi în cadrul şedinţei publice a Curţii Constituţionale, la insistenţa autorului sesizării, a fost admisă pe rol şi examinarea Hotărârii Parlamentului nr. 287 din 28 decembrie 2011 privind stabilirea datei alegerilor repetate a Preşedintelui este de-a dreptul strigător la cer. Şi asta pentru că această hotărâre nici măcar nu fusese publicată în „Monitorul Oficial”, prin urmare nici nu intrase în vigoare. Astfel, a devenit evident faptul că Mihai Godea, singurul deputat care nu şi-a demonstrat buletinul de vot în cadrul procedurii de alegere a preşedintelui la 16 decembrie 2011, iar ulterior a sesizat Curtea, face parte din acelaşi grup de conspiratori, rolul căruia a constat în declanşarea variantei de rezervă în cazul nealegerii lui Marian Lupu.
Întreaga operaţiune de amânare la nesfârşit a procedurii de alegere a Preşedintelui republicii cu participarea nemijlocită a dlui Al. Tănase la extinderea nelegitimă a mandatului actualului Legislativ demonstrează existenţa unei complicităţi directe la crima de uzurpare a puterii de stat.
Punctul culminant care a dovedit relaţia de subordine politică a Curţii Constituţionale faţă de actuala putere şi în special a celor trei semnatari ai Acordului de constituire a AIE l-a reprezentat Hotărârea de validare a domnului N. Timofti în funcţia de Preşedinte din 19 martie 2012.

XI. LIPSA DE TRANSPARENŢĂ ÎN ADMINISTRAREA SURSELOR DE FINANŢARE EXTERNĂ

O dovadă suplimentară a faptului că puterea de stat a fost uzurpată este şi schema dubioasă care a fost creată de către premierul V. Filat, prin care a devenit posibilă gestionarea netransparentă a sumelor provenite din exterior. Amintim că în ultimii ani Republica Moldova a contractat sume importante de credite şi granturi cu titlu de asistenţă financiară externă. Informaţia oficială a Ministerului Finanţelor indică pentru anul 2009 140.55 mln USD, dintre care 99.36 mln USD granturi şi 41.19 credite, iar în 2010 365.41 mln USD, dintre care 153.37 mln USD granturi şi, respectiv, 212.04 mln USD credite. Intrările de surse externe de finanţare în anul 2011 au constituit 96,82 mln USD, iar în luna ianuarie 2012 – 6,09 mln USD în formă de credite. Creditele contractate de Republica Moldova cumulativ pentru perioada 1 ianuarie 2009 – 31 ianuarie 2012 constituie 356,14 mln USD. La moment, soldul datoriei de stat externe a ţării noastre constituie 1 157,305 mln USD.
Majoritatea resurselor financiare sunt direcţionate către sectorul social, justiţie, buna guvernare şi doar 10% revine sectorului real al economiei naţionale. De menţionat că actuala guvernare nu prezintă opiniei publice explicaţii şi argumente nici asupra oportunităţii contractării acestor resurse, nici asupra modului lor de gestionare. Lipsa de transparenţă la acest capitol lasă impresia fie a unei incompetenţe profunde a factorilor de decizie, fie a existenţei unor interese oculte de deturnare a fondurilor externe.
Amintim că după ce Vladimir Filat devenit Prim-ministru, Cancelaria de stat, condusă de exponentul PLDM Victor Bodiu, în urma unei decizii dubioase, a preluat competenţele de gestionare a asistenţei externe de la Ministerul Economiei, condus de Valeriu Lazăr, care este membru al unui alt partid politic din AIE, şi anume din PDM.
În acelaşi timp, şi Ministerul Finanţelor ca autoritate-cheie în domeniul administrării banilor publici este condus de membrul PLDM Veaceslav Negruţa, iar Curtea de Conturi a revenit de asemenea PLDM prin Anexa secretă la Acordul de constituire a AIE, semnat la 30 decembrie 2010, funcţia de preşedinte fiind ocupată de Serafim Urechean. Prin urmare, şi instituţia autonomă care are menirea să verifice modul de utilizare a finanţelor publice este în cârdăşie directă pe linie de partid şi, probabil, de interes financiar, cu Guvernul.
După venirea la guvernare a AIE şi în urma înţelegerilor secrete dintre partidele ajunse la guvernare, Parlamentul a încetat să-şi îndeplinească în mod eficient una dintre atribuţiile de bază, stabilite de articolul 66 al Legii Fundamentale. Amintim că Articolul 66 litera i) al Constituţiei stabileşte că Parlamentul: „exercită controlul asupra acordării împrumuturilor de stat, asupra ajutorului economic şi de altă natură acordat unor state străine, asupra încheierii acordurilor privind împrumuturile şi creditele de stat din surse străine”.
Dat fiind faptul că atât Procuratura Generală, cât şi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei se află, de asemenea, sub controlul abuziv al partidelor din coaliţia de guvernământ, societatea s-a pomenit fără nici o instituţie a statului de drept în stare să facă lumină asupra felului cum sunt cheltuiţi banii publici, inclusiv fondurile primite de la donatorii externi. În aceste condiţii planează suspiciunea că au loc deturnări de fonduri în proporţii deosebit de mari în interesul exponenţilor actualei puteri.
Pentru clarificarea situaţiei legate de finanţarea externă a Republicii Moldova solicităm Procuraturii Generale efectuarea unor măsuri de investigaţii suplimentare, care să verifice posibila implicare a unor demnitari de prim rang în gestionarea frauduloasă a aceptor fonduri.

XII. TERGIVERSAREA ALEGERII PREŞEDINTELUI REPUBLICII DE CĂTRE AIE-1 ŞI AIE-2 CA ELEMENT-CHEIE DE UZURPARE A PUTERII DE STAT

Este cunoscut faptul că, deşi după alegerile parlamentare din 29 iulie 2009, partidele componente ale AIE-1 au format o majoritate parlamentară care avea doar un număr de 53 de mandate, prin urmare un număr insuficient de deputaţi pentru a alege Preşedintele republicii, în urma înţelegerilor dintre componentele coaliţiei de guvernământ, rolul de candidat la funcţia supremă în stat i-a fost atribuită lui Marian Lupu. Din acel moment a devenit evident faptul că părtaşii la acea cârdăşie politică au recurs la nenumărate încălcări ale Constituţiei, ale Hotărârilor şi adreselor Curţii Constituţionale, precum şi la adaptarea întregii legislaţii la interesele de cartel ale acestui grup.

Astfel, prin Hotărârea Parlamentului nr. 54-XVIII din 3 noiembrie 2009, a fost stabilită data alegerilor Preşedintelui Republicii Moldova pentru 10 noiembrie 2009. Însă candidatura lui Marian Lupu nu a întrunit numărul minim de 61 de voturi pentru a fi ales în funcţia de şef de stat. La 27 noiembrie 2009 Parlamentul a stabilit, prin Hotărârea nr. 74-XVIII, data alegerilor repetate ale Preşedintelui pentru ziua de 7 decembrie 2009. Însă şi de această dată alegerea şefului statului a eşuat, situaţie care trebuia să determine, în mod obligatoriu, dizolvarea Parlamentului şi numirea datei alegerilor anticipate, în conformitate cu al. (5) al art. 78 din Constituţie, însă după consumarea celor 2 tentative eşuate de alegere a Preşedintelui, conducătorii celor patru patride, care la acea oră constituiau AIE-1, V. Filat, M. Ghimpu, M. Lupu şi S. Urechean, şi-au menţinut înţelegerile anticonstituţionale de a-l promova pe M. Lupu la funcţia supremă în stat contrar prevederilor constituţionale. Această situaţie vădeşte în mod izbitor vina conducătorilor respectivi de a sfida în mod conştient normele statului de drept, prevăzute de legislaţia în vigoare, prin evitarea dizolvării Parlamentului şi menţinerea forţată a puterii cu ajutorul modificărilor legislative, care au dat o aparenţă legală actului de uzurpare a puterii de stat. Intenţiile criminale ale conducătorilor AIE de a pune înţelegerile din Acord mai presus de legislaţia în vigoare se confirmă prin nenumăratele declaraţii publice ale acestora, care s-au materializat în recroirea cadrului legislativ în funcţie de interesele lor de a menţine forţat puterea. În consecinţă este promovată modificarea Legii nr. 1234-XIV din 22 septembrie 2000 „Cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova”. Norma impusă de AIE-1 a stabilit că în cursul unui an Parlamentul poate fi dizolvat doar o singură dată, următoarea dizolvare a Parlamentului urmând să intervină într-un termen rezonabil după expirarea unui an de la data ultimei dizolvări.

Consumând cele două tentative legale de alegere a şefului statului şi prelungind în mod artificial termenul de activitate al Parlamentului, cei patru conducători ai AIE-1 au pus la cale organizarea unui referendum constituţional, prin care urmăreau acelaşi scop: menţinerea forţată a puterii de stat. Astfel, la 7 iulie 2010 deputaţii din coaliţia de guvernământ au hotărât organizarea referendumului respectiv, prin care se intenţiona schimbarea modului de alegere a şefului statului şi anume prin votul direct al cetăţenilor. Referendumul a fost stabilit pentru ziua de 5 septembrie 2010. Însă această aventură politică a eşuat. Poporul Republicii Moldova a exprimat un vot de blam puterii. În aceste condiţii, Preşedintele interimar al republicii s-a văzut constrâns să emită la 28 septembrie 2010 un decret prin care dizolvă Parlamentul şi stabileşte data alegerilor parlamentare anticipate pentru 28 noiembrie 2010.

La 28 decembrie 2010 a avut loc şedinţa de constituire a noului Parlament de Legislatura a XIX-a. Iar la 30 decembrie 2010, cei trei conducători de partide, V.Filat, M.Lupu şi M. Ghimpu, au creat aşa-numita AIE-2 şi au semnat, în aceeaşi zi, Acordul de constituire a coaliţiei şi anexele lui, descrise mai sus. Urmare a acestor înţelegeri anticonstituţionale, procesul de uzurpare a puterii de stat a luat amploare. Astfel, coaliţia de guvernământ a încălcat prevederile articolului 90 din Constituţie prin neîndeplinirea normei de iniţiere a procedurii de alegere a şefului statului în termen de două luni. Curtea Constituţională a evitat să ia o poziţie univocă asupra termenului de două luni, stabilit de al. (4) al art. 90, motivând că în acest caz ar fi vorba de competenţele exclusive ale Parlamentului. Cu toate acestea, Curtea Constituţională a emis o adresă stabilind, un termen de trei luni necesare pentru ca Parlamentul să execute Hotărârea nr. 2 din 08.02.2011, Legislativul urmând să stabilească data-limită de alegere a şefului statului. Prin urmare, în conformitate cu Adresa Curţii Constituţionale, termenul-limită de trei luni expira la 8 mai 2011. Dar şi de această dată cei trei complici au încălcat Constituţia prin neexecutarea acestui act al Curţii Constituţionale, continuând procesul de uzurpare a puterii de stat. Şi în acest caz, exponenţii coaliţiei de guvernământ au încălcat în mod evident articolul 140 al Constituţiei, care stabileşte în al. (2) că „hotărârile Curţii Constituţionale sunt definitive şi nu pot fi atacate”, prin urmare sunt obligatorii şi trebuie executate.

Aşa cum se cunoaşte, la 28 septembrie 2011 a expirat termenul de un an de la ultima dizolvare a Parlamentului, la 28 noiembrie 2011 a trecut un an de la ultimile alegeri parlamentare, iar la 28 decembrie 2011 s-a consumat un an de la şedinţa de constituire a Parlamentului. În aceste condiţii, oricât de arbitrară ar fi interpretarea termenului de un an de zile, este absolut clar că prin nedorinţa de a emite decretul de dizolvare a Parlamentului şi de numire a datei pentru noi alegeri anticipate, cei trei complici au continuat să menţină puterea de stat.

La 20 octombrie 2011, Parlamentul a adoptat Hotărârea nr. 199, care a stabilit o nouă dată a alegerii Preşedintelui pentru ziua de 18 noiembrie 2011. Însă, neavând siguranţa că Marian Lupu va acumula minimul necesar de voturi pentru a fi ales în funcţia de şef al statului, capii AIE au recurs la un nou tertip juridic şi nu au înregistrat candidatura acestuia. Ca urmare, procedura de alegere a şefului statului a fost anulată în mod arbitrar pe motivul lipsei de candidaţi, ceea ce a permis acestora să speculeze că a fost evitată începerea procedurii de alegere a Preşedintelui, făcând posibilă menţinerea în continuare a AIE la putere în mod abuziv.

Farsa din 18 noiembrie 2011, prin care s-a considerat nulă tentativa de alegere a şefului statului pe motivul inexistenţei unui candidat, sfidează articolul 78 din Constituţie, precum şi Hotărârea din 26 decembrie 2000, Avizul nr.4. Precizăm că respectivul act al Curţii Constituţionale arată că blocarea, boicotarea sau obstrucţionarea procedurii de alegere a şefului statului servesc drept temei pentru dizolvarea Parlamentului.

Însă cea mai gravă lovitură împotriva statului de drept şi a democraţiei, garantate de al. (3) al art. 1 al Constituţiei, a fost aplicată de cei trei complici V.Filat, M.Lupu, M.Ghimpu la 16 decembrie 2011. Amintim că pentru acea zi a fost stabilită din nou ziua alegerilor Preşedintelui. Este de notorietate publică crima de încălcare brutală a Constituţiei săvârşită de Marian Lupu în calitatea lui de Preşedinte în exerciţiu prin îndemnul public şi repetat de a obliga deputaţii să arate, cităm, „pe faţă şi pe verso”, buletinele de vot după ieşirea din cabinele de vot şi înainte de introducerea buletinelor în urnă. Cei trei complici la crima de uzurpare a puterii de stat şi-au constrâns subalternii pe linie de partid să dea curs îndemnului criminal a lui Marian Lupu, toţi deputaţii AIE demonstrându-şi, în mod sfidător, buletinele în cadrul procedurii de vot secret. În felul acesta Marian Lupu şi complicii săi se fac vinovaţi de încălcarea al.(1) al art. 78 care stabileşte că „Preşedintele Republicii Moldova este ales de Parlament prin vot secret”, precum şi a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 39 din 04.12.2000 care prevede următoarele: „Sintagma „vot secret” din art. 79, al.(1) din Constituţie exprimă un caracter al dreptului de vot şi semnifică posibilitatea oferită deputaţilor în Parlament de a-şi manifesta liber voinţa cu privire la candidaţii propuşi pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, în aşa fel încât această voinţă să nu poată fi cunoscută de alţii”.

După consumarea farsei din 16 decembrie 2011 Curtea Constituţională sub preşedinţia lui Alexandru Tănase şi-a confirmat pe deplin statutul de organ subordonat politic coaliţiei de guvernământ. Astfel, prin Hotărârea sa din 12 ianuarie 2012, Curtea Constituţională a declarat Hotărârea Parlamentului nr. 266 din 23 decembrie 2001 cu privire la rezultatele alegerilor ordinare pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova şi Hotărârea nr. 287 din 28 decembrie 2011 privind stabilirea datei alegerilor repetate a Preşedintelui Republicii Moldova drept neconstituţionale. Anume această Hotărâre anticonstituţională, luată de însăşi instanţa menită să vegheze respectarea legii fundamentale de către toate autorităţile publice, a permis uzurpatorilor să recurgă la o nouă acţiune împotriva statului de drept. Menţionăm că Curtea Constituţională şi-a permis să examineze Hotărârea nr. 287 din 28 decembrie 2011 fără ca aceasta să fi intrat în vigoare prin publicarea ei în „Monitorul Oficial”. Această Hotărâre a fost publicată în „Monitorul Oficial” abia cu o zi mai târziu, la 13 ianuarie 2012.

15 ianuarie 2012 – anunţarea unui nou referendum şi întreruperea arbitrară a procesului de alegere a Preşedintelui

La 15 ianuarie 2012 acţiunile premeditate de uzurpare a puterii de stat au intrat într-o nouă fază. Astfel, în dimineaţa zilei de duminică, 15 ianuarie 2012, cei trei complici la crima de uzurpare a puterii de stat, V. Filat, M. Lupu şi M. Ghimpu, au aplicat o nouă lovitură ordinii constituţionale a statului nostru. Ei au organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia au anunţat că întrerup – a câta oară?! – procesul de alegere a şefului statului şi că vor organiza în acest scop un referendum pentru modificarea Constituţiei. În Declaraţia Alianţei pentru Integrare Europeană „Cu privire la căile de soluţionare a crizei constituţionale şi de asigurare a stabilităţii politice” semnată de cei trei complici la crima de uzurpare a puterii de stat, aceştia afirmă următoarele: „2) Din cauzele expuse mai sus, va fi iniţiat un referendum pentru modificarea Constituţiei, în cadrul căruia cetăţenii vor avea posibilitatea să corecteze deficienţele constituţionale care provoacă interminabile crize politice în Republica Moldova, prin democratizarea şi simplificarea mecanismului de alegere a Preşedintelui republicii de către Parlament şi transformarea sistemului de guvernare în unul autentic parlamentar. Referendumul urmează să aibă loc nu mai târziu de luna aprilie; 3) Preşedintele Republicii Moldova va fi ales în decurs de o lună din momentul validării rezultatelor referendumului”.

Astfel, după ce în 2010, în lipsa unei majorităţi de trei cincimi de voturi necesare pentru alegerea în Parlament a şefului statului, uzurpatorii au recurs la organizarea unui referendum constituţional care să permită alegerea directă a şefului statului, de această dată aceiaşi demnitari au încercat să se menţină în mod anticonstituţional al putere prin reducerea numărului necesar de voturi pentru alegerea şefului statului de la trei cincimi (61) la 50 plus 1 (51) de deputaţi prin organizarea unui nou referendum. Şi această aventură politică a fost pusă la cale ca urmare directă a prevederilor ilegale din Acordul de constituire a AIE-2.

Prin afirmaţiile din punctul (3) al Declaraţiei din 15 ianuarie 2012, în care se spune în mod imperativ că şeful statului va fi ales la o lună de la validarea rezultatelor referendumului, cei trei complici comit încă un atentat împotriva statului de drept prin anticiparea rezultatelor acestui exerciţiu democratic. Or, se ştie că orice referendum presupune exprimarea liberă a voinţei alegătorilor, care se pot pronunţa „pro” sau „contra”. În plus, însăşi intenţia de a organiza un referendum constituţional care să aibă efecte directe asupra modificărilor unor norme stabilite de Legea Fundamentală reprezintă în sine un atentat la ordinea constituţională. Asta întrucât alin. (1) al art. 143 stabileşte în mod univoc procedura de modificare a ei exclusiv prin votul deputaţilor. Cităm: „Legea se adoptă cu votul a două treimi din deputaţi”. Această normă a fost ignorată de cei trei complici tocmai din motivul că partidele pe care le conduc nu dispun de o majoritate parlamentară de două treimi de deputaţi.

Este bine cunoscut faptul că Declaraţia conducătorilor AIE din 15 ianuarie 2012, precum şi Hotărârea Parlamnetului nr. 1 adoptată în aceeaşi zi au trezit revolta unei părţi importante a societăţii. Însăşi apariţia Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei, ca şi valul de proteste stradale organizate de CACD au fost o reacţie directă la şirul de nelegiuiri ale exponenţilor puterii, care culminase cu intenţia de a organiza un nou referendum şi de a continua menţinerea ilegală a puterii.

Sub presiunea protestelor stradale şi a exponenţilor societăţii civile la 10 februarie 2012 cei trei complici la uzurparea puterii de stat au anunţat că renunţă la ideea referendumului lansată de ei înşişi la 15 ianuarie a.c. Însă, în loc să revină în câmpul constituţional, cei trei exponenţi ai AIE au promovat la 7.03.2012 Hotărârea nr.38 a Parlamentului prin care au stabilit o nouă dată a alegerii Preşedintelui pentru 16 martie curent. Respectiv, la 16 martie a.c. s-a produs un simulacru al procedurii de alegere a Preşedintelui, în postura de şef de stat fiind instalat Nicolae Timofti. În felul acesta întreaga acţiune de uzurpare a puterii de stat, care s-a declanşat imediat după alegerile din 29 iulie 2009 şi-a găsit finalul logic în promovarea exponentului AIE la cea mai înaltă funcţie în stat. Au urmat două proceduri formale care au încheiat procesul de uzurpare a puterii de stat: Curtea Constituţională a validat la 19 martie 2012 candidatura lui Nicolae Timofti, iar la 23 martie a.c. Preşedintele a fost învestit.

În definitiv, alegerea lui N. Timofti nu a urmărit respectarea procedurilor constituţionale de alegere a şefului statului, ci doar menţinerea cu orice preţ la putere a uzurpatorilor. În concluzie putem afirma că Republica Moldova a devenit un stat captiv, aflat la cheremul unor grupări de tip mafiot, care şi-au subordonat toate instituţiile puterii de stat unor interese dubioase.

Argumentele expuse mai sus arată fără putinţă de tăgadă că în condiţiile care s-au creat puterea de stat este uzurpată şi menţinută în mod forţat. Articolul 2 din Constituţie „Suveranitatea si puterea de stat” stabileşte următoarele: „(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie. (2) Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului”.

Date fiind circumstanţele descrise mai sus considerăm că Procuratura Generală are toate temeiurile legale de a iniţia un dosar de urmărire penală împotriva celor trei cetăţeni Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu în baza Articolului 339 al Codului Penal „Uzurparea puterii de stat” care prevede următoarele: „(1) Acţiunile săvârşite în scopul uzurpării sau menţinerii forţate a puterii de stat cu încalcarea prevederilor Constituţiei Republicii Moldova se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 de ani. (2) Aceleaşi acţiuni care au provocat: – a) schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale a Republicii Moldova; b) decesul unei persoane; c) alte urmări grave – se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 20 de ani.”

Neexecutarea hotărârilor şi adreselor Curţii Constituţionale – o probă elocventă a stării de uzurpare a puterii de stat

Potrivit Hotărârii Curţii Constituţionale, pentru aprobarea Raportului cu privire la exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2010 nr.1 din 24.01.2011 organele centrale ale puterii de stat nu au executat patru adrese şi trei hotărâri. Cităm mai jos lista actelor oficiale obligatorii ale Curţii Constituţionale neexecutate de actuala putere:

Adrese:

1.Adresă la Hotărârea nr.17 din 12.07.2010 pentru controlul constituţionalităţii Decretului privind declararea zilei de 28.06.1940 Zi a ocupaţiei sovietice nr.376-V din 24.06.2010

2. Adresa la Hotărârea nr.22 din 23.09.2010 cu privire la confirmarea rezultatelor referendumului republican constituţional din 05.09.2010

3. Adresa la Hotărârea nr.29 din 21.12.2010 pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.95 din 21.05.2010 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”

4. Adresă la Hotărârea nr.30 din 23.12.2010 pentru controlul constituţionalităţii art.16 alin.(1) lit g) din Legea nr. 1453-XV din 08.11.2002 „Cu privire la notariat”

Hotărâri:

1. Hotărârea nr.10 din 2 iunie 2009, prin care au fost declarate neconstituţionale sintagma “cu excepţia cazurilor expuse la alin.(2) şi (3)” cuprinsă în alin.(1) art.53 şi prevederile alin.(2) şi alin.(3) art.53 din Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr.1544-XII din 23 iunie 1993 în redacţia Legii nr.94-XVI din 8 mai 2008;

2. Hotărârea nr.9 din 08.04.2010, fiind declarate neconstituţionale Legea nr.44-XVIII din 20 octombrie 2009 pentru modificarea art.4 din Legea nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament

3. Hotărârea Parlamentului nr.47-XVIII din 22 octombrie 2009 privind cumularea unor funcţii cu mandatul de deputat în Parlament.

Potrivit Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 2 din 24 ianuarie 2012 pentru aprobarea Raportului privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2011, prezentat în baza art. 10 al Legii cu privire la Curtea Constituţională nr. 317-XIII din 13.12.1994 şi art.80 al Codului jurisdicţiei constituţionale nr. 502-XIII din 16.06.1995, organele centrale ale puterii de stat nu au executat nouă adrese şi două hotărâri. Cităm mai jos lista actelor oficiale obligatorii ale Curţii Constituţionale neexecutate de actuala putere:

Adrese:

1. Adresa la Hotărârea din 8 februarie 2011 privind interpretarea art.90 alin.(4) din Constituţia Republicii Moldova

2. Adresa la Hotărârea din 5 aprilie 2011 pentru controlul constituţionalităţii prevederilor art.8 lit. g) şi art.11 alin.(4) din Legea nr.269-XIII din 9 noiembrie 1994 cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova, art.64 din Codul de executare al Republicii Moldova nr.443 din 24 decembrie 2004 în redacţia Legii nr.143 din 2 iulie 2010.

3. Adresa la Hotarârea din 31 mai 2011, prin care Curtea a recunoscut constituţionale prevederile alin. (1) art. 111 din Codul muncii: „În Republica Moldova, zile de sărbătoare nelucrătoare, cu plata salariului mediu (pentru salariaţii care sunt remuneraţi în acord sau pe unitate de timp), sunt…” în redacţia Legii nr.168 „Pentru modificarea şi completarea Codului muncii al Republicii Moldova”.

4. Adresă la Hotărârea din 7 iulie 2011, prin care Curtea a recunoscut drept constituţională Hotărârea Parlamentului nr.83 din 21 aprilie 2011 “Privind numirea în funcţia de Preşedinte al Curţii de Conturi”

5. Adresă la Hotărârea din 13 septembrie 2011, prin care Curtea a declarat neconstituţională sintagma „La expirarea acestui termen [3 ani], absolventul nu mai poate participa la concurs în baza mediei generale obţinute la examenele de absolvire a Institutului.” de la alineatul (3) al articolului 18 din Legea nr.152-XVI din 8 iunie 2006 privind Institutul Naţional al Justiţiei.

6. Adresă la Hotărârea din 4 octombrie 2011, prin care Curtea a declarat neconstituţională Hotărârea Parlamentului nr.122 din 5 iulie 2011 privind eliberarea din funcţie a Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie.

7. Adresă la Decizia din 8 decembrie 2011, prin care Curtea a sistat procesul pentru controlul constituţionalităţii pct.3 din Anexa nr.5 la Hotărârea Guvernului nr.667 din 8 iulie 2005 cu privire la măsurile de realizare a Legii nr.283- XV din 4 iulie 2003 privind activitatea particulară de detectiv şi de pază.

8. Adresă la Hotărârea din 8 decembrie 2011, prin care Curtea Constituţională a recunoscut drept constituţionale prevederile art. 25 alin.(1), 26 şi 27 pct. 1) şi 7) din Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern, care reglementează formarea şi activitatea Prezidiului Guvernului.

9. Adresă la Hotărârea din 22 decembrie 2011, prin care Curtea a declarat neconstituţională Legea nr. 184 din 27 august 2011 privind modificarea şi completarea unor acte legislative.

Hotărâri:

1. Prin Hotărârea din 7 iunie 2011 Curtea a declarat neconstituţională prevederea art.22 alin.(1) lit.p) din Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 „Cu privire la statutul judecătorului”, în redacţia Legii nr.152 din 8 iulie 2010 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”

2. Hotărârea din 20 decembrie 2011, prin care au fost declarate neconstituţionale normele contestate ale legilor nr.100 şi nr.56, care stabilesc stagiul general de cotizare pentru pensionare de 35 de ani pentru femei şi care modifică unele garanţii sociale ale judecătorilor.
Aşadar, neexecutarea intenţionată şi repetată a actelor Curţii Constituţionale de către Guvernul şi Parlamentul Republicii Moldova , condusă de exponenţii AIE, reprezintă un element obiectiv de exercitare a puterii de stat în nume propriu şi o sfidare directă a ordinii constituţionale.

Subordonarea Justiţiei

Subliniem aici că aceeaşi acţiune perfidă de subordonare a justiţiei a fost comisă de actualul regim prin preluarea controlului asupra Consiliului Superior al Magistraturii ca organ de autoadministrare a puterii judecătoreşti. Astfel, prin reforma adoptată de Parlament prin consens la 22 iulie 2005 din cei 12 membri ai CSM erau aleşi prin vot secret din rândurile judecătorilor la Adunarea Generală a Judecătorilor, iar 2 profesori titulari erau aleşi de Parlament, unul reprezentând majoritatea, celălalt opoziţia parlamentară, ambii fiind confirmaţi cu votul a cel puţin trei cincimi de deputaţi. Ceilalţi 3 membri ai CSM, şi anume Procurorul General, Ministrul Justiției și președintele Curții Supreme de Justiție dețin calitatea de membri din oficiu prin prevederile Constituției. Prin urmare, reforma realizată în Justiție anterior permitea scoaterea CSM de sub controlul politic al puterii. Însă aceste norme legislative au fost amputate. La ora actuală, Adunarea Generală a Judecătorilor nu mai poate alege 7, ci doar 5 membri ai CSM, iar majoritatea parlamentară numeşte nu 2, ci 4 profesori titulari, şi nu cu trei cincimi, ci cu simpla majoritate de voturi, toţi 4 fiind propuşi exclusiv de către putere.

Este binecunoscut faptul că procesul de subordonare al CSM a fost realizat în mod metodic de actuala putere prin numirea a patru profesori titulari de către majoritatea parlamentară, alegerea a doar 5 judecători la Adunarea Generală a Judecătorilor, dar şi prin instalarea în fruntea Curţii Supreme de Justiţie a lui Mihai Poalelungi, o persoană docilă actualei puteri. Prin acţiunile respective practic a fost suprimat principiul separaţiei puterilor în stat şi cel a independenţei justiţiei.

Modificări la Codul Electoral care au permis menţinerea forţată la putere a uzurpatorilor

Actuala putere, sub mandatul AIE-1 a modificat normele Codului Electoral, care stabilesc metodele de numărare şi repartizare a mandatelor obţinute de concurenţii electorali la alegeri. Prin urmare, alianţa de guvernământ a modificat regulile jocului în timpul jocului, ceea ce contravine valorilor democratice şi bunelor practici în materie de alegeri universal recunoscute.

În acest context, Biroul OSCE pentru Instituţii Democratice si Drepturile Omului, în Raportul nr.1 interimar al observării alegerilor în Republica Moldova pentru perioada 21-31 octombrie 2010 a indicat că amendamentele adoptate la Codul Electoral în septembrie sunt dubioase. Modalitatea de repartizare a mandatelor a fost modificată în aşa fel, încât fiecărui partid ajuns în Parlament, indiferent de procentajul obţinut, îi revine un număr egal de mandate provenite din voturile în favoarea partidelor care nu au trecut pragul electoral. Această modificare a fost operată în avantajul partidelor AIE, fapt care le-a permis ca după alegerile din 2010 voturile să fie calculate în aşa fel, încât să permită crearea unei majorităţi parlamentare postelectorale anume componentelor AIE. Modificarea Codului Electoral în ajunul alegerilor contravine recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Aceste modificări trezesc o îngrijorare deosebită mai ales atunci când sunt adoptate fără un larg consens şi pot oferi prioritate unor concurenţi electorali, în cazul nostru fiind vorba chiar de partidele din arcul guvernamental.

Au suferit modificări şi normele Codului Electoral care reglementează organizarea de referendumuri. Amintim că până la adoptarea Legii nr.119, conform articolului 171 din Codul Electoral, Comisia Electorală Centrală avea dreptul să recunoască drept nevalabil referendumul republican în cazul participării a unui număr de mai puţin de trei cincimi din numărul total al persoanelor cu drept de vot înscrise în listele electorale. Urmărind câştigarea referendumului, Alianţa pentru Integrare Europeană a redus pragul minim de validare a acestuia până la o treime.

În acelaşi scop a fost modificat şi articolul 168 din Codul Electoral. Amintim că anterior acest articol stabilea faptul că hotărârea se considera adoptată prin referendum dacă pentru ea au votat majoritatea cetăţenilor care au participat la referendum. Iar dacă unui referendum naţional era supusă o lege constituţională, aceasta se considera aprobată dacă pentru ea au votat cel puţin jumătate din numărul total al persoanelor înscrise în listele electorale.

Pentru a-şi crea avantaje în cadrul referendumului anunţat, AIE a operat schimbări la Codul Electoral prin care a lăsat obligativitatea existenţei unei majorităţi din numărul total al persoanelor înscrise în listele electorale doar pentru cazurile de supunere referendumului a unor legi constituţionale, care ar viza modificarea dispoziţiilor privind caracterul suveran, independent, unitar şi neutru al statului.

Ignorarea angajamentului internaţional al Republicii Moldova de a solicita avize prealabile Consiliului Europei la proiectele de legi care vizează funcţionarea instituţiilor democratice

Menţionăm în mod special faptul că din momentul accederii la guvernare a AIE-1 şi AIE-2 nici un proiect de modificare şi completare a legislaţiei care vizează funcţionarea instituţiilor democratice, cum ar fi dreptul electoral, statutul justiţiei, libertatea de exprimare, reglementările privind domeniul audiovizualului etc., nu a fost expediat la Consiliul Europei pentru avizare prealabilă. Se cunoaşte că Republica Moldova, ca ţară aflată sub monitorizarea Consiliului Europei, are obligaţia de a opera astfel de modificări doar cu acordul acestui for internaţional.

Comentariile oficiale la Codul Penal confirmă vinovăţia celor trei complici
Aşa cum se cunoaşte, intrarea în vigoare a noii versiuni a Codului Penal a fost urmată de elaborarea unor ample comentarii făcute de cei mai de seamă specialişti în materie penală din ţara noastră. Anume de ele se ghidează colaboratorii organelor de anchetă şi judecătorii în activitatea pe marginea unor cazuri de săvârşire a crimelor.
O examinare atentă a comentariului la articolul 339 al CP arată în mod univoc vinovăţia lui Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu de comiterea premeditată şi cu rea credinţă a acestei crime. Vom prezenta mai jos versiunea integrală a comentariului experţilor, însoţită de menţiunile noastre la cazul concret vizat de către noi. Remarcile noastre vor fi făcute prin sublinieri şi între paranteze cu specificarea “nota noastră”.
“Articolul 339. UZURPAREA PUTERII DE STAT
(1) Acţiunile săvârşite în scopul uzurpării sau menţinerii forţate a puterii de stat cu încălcarea prevederilor Constituţiei Republicii Moldova
se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
(2) Aceleaşi acţiuni care au provocat:
a) schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale a Republicii Moldova;
b) decesul unei persoane;
c) alte urmări grave
se pedepsesc cu închisoare de la 20 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.

1. Articolul dat prevede responsabilitatea pentru acţiunile orientate spre: a) uzurparea forţată a puterii de stat; b) menţinerea forţată a puterii cu încălcarea prevederilor CRM.
( Autorii utilizează această abreviere pentru sintagma Constituţia Republicii Moldova – nota noastră. )
Aceste acţiuni ilegale constituie latura obiectivă a infracţiunii.
În conformitate cu Constituţia, puterea de stat în RM se divizează în legislativă, executivă şi judiciară (art.6 CRM). Puterea de stat este exercitată de Preşedintele RM, Parlamentul RM, Guvernul RM, instanţele judecătoreşti ale RM.
2. Conform prevederilor art.2 CRM, uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului.
3. Uzurparea forţată a puterii înseamnă însuşirea forţată a puterii de stat de către persoane, grupări, organizaţii, cărora aceasta nu le-a aparţinut pe bază legală.
Menţinerea forţată a puterii înseamnă păstrarea puterii pe cale forţată, cu încălcarea prevederilor CRM de către persoane cărora această putere anterior le-a aparţinut conform legii.
(De reţinut că sintagma „păstrarea puterii pe cale forţată, cu încălcarea prevederilor Constituţiei” nu trebuie confundată cu întreprinderea de acţiuni violente. Legiuitorul şi experţii arată în mod univoc esenţa acestei infracţiuni, comise de „persoane cărora această putere le-a aparţinut conform legii”.A nu se confunda cu răsturnarea sau preluarea prin forţă armată a puterii şi nici cu exercitarea ei prin metode represive violente. Însăşi încălcarea sistematică şi premeditată a prevederilor Constituţiei în scopul menţinerii puterii de stat constituie un aspect evident al laturii obiective a infracţiunii de uzurpare a puterii de stat–nota noastră.)
4. Alin.2 al articolului comentat prevede responsabilitatea infractorilor conform circumstanţelor agravante nominalizate.
5. Schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale presupune subrogarea ei totală sau modificări parţiale (desfiinţarea sau introducerea neconstituţională a unor noi institute în sistemul puterii de stat, în organizarea de stat, în raporturile de proprietate etc.) pe cale forţată, cu încălcarea prevederilor CRM.
(Considerăm că însăşi crearea aşa-numitului Consiliu al AIE cu atribuţiile pe care şi le-a arogat acest organ anticonstituţional, prin semnăturile celor trei, care limitează în mod grav competenţele Preşedintelui republicii, a Parlamentului şi a Guvernului, prin Anexa secretă nr.4, prin subordonarea unor instituţii care sunt independente sau autonome în sistemul organelor puterii de stat ale ţării noastre, prin tergiversarea cu rea credinţă şi în mod repetat timp de aproape trei ani de zile a procedurii de alegere a şefului statului, prin evitarea dizolvării Parlamentului şi anunţării de alegeri parlamentare anticipate, prin neexecutarea unei multitudini de hotărâri şi adrese ale Curţii Constituţionale, prin subordonarea Justiţiei şi suprimarea de facto a principiului separaţiei puterilor în stat, prin adaptarea legislaţiei la interesele de tip criminal ale conducătorilor celor trei partide, prin neexpedierea spre avizare prealabilă la Consiliul Europei a proiectelor de legi respective în conformitate cu angajamentele internaţionale ale Republicii Moldova, prin gestionarea netransparentă a surselor provenite din finanţarea externă a ţării, precum şi prin alte acţiuni contrare ordinii constituţionale, respectivii cetăţeni se încadrează pe deplin în interpretarea făcută în punctele 3 şi 5 de către experţii în materie penală. – nota noastră.)
Prin orânduire constituţională se înţelege orânduirea de stat şi socială, consfinţită prin CRM.
6. Când acţiunile prevăzute de alin.1 al prezentului articol duc la decesul cel puţin a unei persoane, ele trebuie calificate conform prevederilor alin.2.
7. Urmările grave care pot avea loc în urma acţiunilor menţionate în articolul comentat trebuie apreciate după caz, conform circumstanţelor concrete. Însă aceste urmări grave pot prejudicia statul, societatea, şi nu persoanele concrete. Prejudiciul poate fi material sau moral.
(Din întreaga argumentaţie prezentată mai sus în demersul nostru rezultă în mod clar că există nenumărate temeiuri pentru a aprecia că urmările acţiunilor criminale ale celor trei sunt deosebit de grave, prejudiciază statul şi societatea în ansamblu, sfidează principiile statului de drept şi ordinea constituţională, lezează drepturile şi libertăţile fundamentale garantate de Legea Supremă, cauzează atât prejudicii materiale, cât şi morale întregii societăţi. – nota noastră.)
8. Latura subiectiva a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Inculpatul îşi dă seama că săvârşeşte acţiunile indicate în articolul menţionat şi doreşte aceasta.
(Pornind de la prezumţia că cei trei cetăţeni se află în deplinătatea facultăţilor mentale, posedă discernământ în gândire şi realizează ce fapte întreprind, nu încape nici o îndoială că toate acţiunile săvârşite de aceştia vădesc intenţia lor directă de a exercita puterea în nume propriu, adică a o uzurpa cu crea credinţă, făcând uz de statutul de demnitari de prim rang în ierarhia statală, ceea ce constituie o circumstanţă agravantă pentru ei. Faptul că V. Filat, M. Lupu şi M. Ghimpu şi-au dat seama că săvârşesc acţiunile indicate în articolul menţionat şi au dorit cu tot dinadinsul să le realizeze rezultă nu doar din prezumţia că este vorba de un grup de complici valizi mental, ci şi de abilitatea şi perfidia cu care au acţionat. În mod evident, este vorba de un plan criminal, confirmat şi prin Acordul de constituire a AIE şi anexele acestuia, ca şi prin tot lanţul logic al acţiunilor săvârşite din 2009 şi până în prezent. Din conţinutul articolului 339 al CP şi din comentariul specialiştilor la el rezultă în mod univoc faptul că singura circumstanţă care, eventual, i-ar putea scuti de pedeapsa penală ar fi existenţa unor certificate medicale, întocmite fie la solicitarea celor trei, fie ca urmare a unor demersuri ale Procuraturii către instanţele medical abilitate, care ar dovedi în mod legal faptul că în cazul dat este vorba de nişte persoane lipsite de discernământ.
Dacă în eventualitatea declanşării unor acţiuni penale contra celor trei cetăţeni, pentru a exclude orice dubii în acest sens, Procuratura va considera necesar să recurgă la aceste expertize medicale, o astfel de ipoteză ar putea fi epuizată definitiv. Noi, însă, pornim de la premiza că este vorba de nişte persoane pe deplin responsabile pentru faptele pe care le comit. – nota noastră.)
În concluzie, solicităm Procuraturii Generale să dea curs demersului nostru prin iniţierea unui dosar penal în temeiul art. 339 al CP împotriva cetăţenilor Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu. Considerăm că pentru o examinare obiectivă a cazului este necesar audierea cetăţenilor Alexandru Tănase, Dumitru Pulbere, Iurie Ciocan, Serafim Urechean, Nicolae Timofti.

Cu respect,

Iurie Roşca

26 martie 2012

Membrii Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei sunt invitaţi la Procuratura Generală pentru ziua de luni, 26 martie, cu începere de la ora 9.00, unde vom prezenta dovezi în legătură cu faptul uzurpării puterii de stat de către exponenţii coaliţiei de guvernămînt Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu.

În documentul semnat de Lucreţia Zaharia se precizează că “Procuratura Generală examinează adresarea membrilor Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei, prin care se solicită punerea sub urmărire penală a conducătorilor coaliţiei de guvernămînt, care se fac vinovaţi de uzurparea puterii de stat”.

Inviataţia datată cu 14.03.12 a parvenit  ca urmare a Scrisorii deschise depuse de membrii CACD la Procuratură la 29 februarie a. c., în care se menţionează:

“Vă adresăm acest demers public cu cererea expresă să iniţiaţi toate procedurile legale necesare în vederea punerii sub urmărire penală a conducătorilor coaliţiei de guvernămînt, Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu, care se fac vinovaţi de uzurparea puterii de stat, calificată, în conformitate cu articolul 2 al Constituţiei, ca cea mai gravă crimă împotriva poporului…

Este evident că există nenumărate temeuiri legale pentru declanşarea procedurii de urmărire penală în baza articolului 339 al Codului Penal “Uzurparea puterii de stat”, care stabileşte prin alineatul 1) că “Acţiunile săvîrşite în scopul uzurpării şi menţinerii forţate a puterii de stat cu încălcarea prevederolor Constituţiei Republicii Moldova se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani”.

CACD invită reprezentaţii mass-media în faţa sediului Procuraturii Generale, str. Bănulescu-Bodoni, 26, la ora 11.30, unde va susţine un briefing de presă şi vor prezenta probe în dosarul crimei de uzurpare a puterii de stat.

Biroul de presă al CACD

21 martie 2012

COMUNICAT

Astăzi, 20 martie, CACD a expediat o Scrisoare deschisă domnului Nicolae Timofti, Preşedinte al Republicii Moldova cu următorul conţinut:

„SCRISOARE DESCHISĂ

Domnului Nicolae TIMOFTI,
Preşedinte al Republicii Moldova

Domnule Preşedinte,

Comitetul pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei consideră necesar să Vă solicite un răspuns public în legătură cu modul în care aţi fost ales în calitate de şef al statului pentru a clarifica unele aspecte fundamentale legate de exercitarea mandatului Dumneavoastră sub guvernarea Alianţei pentru Integrare Europeană.

Aşa cum cunoaşteţi, în opinia noastră puterea de stat a fost uzurpată de către exponenţii actualei puteri, ceea ce constituie o gravă încălcare a articolului 2 al Constituţiei şi al articolului 339 al Codului Penal. În acest sens, la 29 februarie a.c. am adresat un demers public Procuraturii Generale, prin care am solicitat iniţierea unui dosar penal care să se soldeze cu pedepsirea vinovaţilor pentru comiterea acestei crime. În prezent solicitarea noastră este în curs de examinare.

Unul dintre temeiurile de bază care ne-a servit drept argument pentru constatarea faptului că puterea de stat a fost uzurpată rezidă în conţinutul Acordului privind constituirea şi funcţionarea Alianţei pentru Integrare Europeană, semnat la 30 decembrie 2010 de către Vladimir Filat, Mihai Ghimpu şi Marian Lupu. Se cunoaşte faptul că Dumneavoastră aţi fost promovat la funcţia de preşedinte al republicii anume de coaliţia de guvernământ ca urmare a înţelegerilor dintre cei trei conducători de partide şi în baza Acordului AIE. Scopul declarat al celor care v-au propus la funcţia supremă în stat a fost evitarea alegerilor anticipate şi menţinerea la putere a AIE.

În legătură cu această situaţie cetăţenii ţării sunt în drept să cunoască dacă Dumneavoastră în calitate de şef de stat vă veţi ghida de prevederile Constituţiei şi veţi respecta principiul supremaţiei legii sau vă veţi conforma înţelegerilor politice ale coaliţiei de guvernământ. Pentru claritate cităm din Acordul AIE din 30 decembrie 2010.

„Modul de pregătire şi de luare a deciziilor

Preşedintele ţării va informa în prealabil membrii CAIE (prin intermediul secretariatului) despre proiectele decretelor. Dacă în termen de 5 zile, din momentul informării, nu parvin obiecţii, preşedintele adoptă decizia. În cazul apariţiei unor obiecţii din partea componentelor AIE – subiectul se discută în cadrul CAIE.”

Suplimentul la Acordul AIE, semnat la 16 decembrie 2011, stabileşte:

„5.Durata mandatului Preşedintelui Republicii Moldova ales de Parlamentul de legislatura a XIX-a nu va depăşi durata mandatului Parlamentului de legislatura a XIX-a. Şeful statului îşi va prezenta benevol demisia în momentul expirării mandatului Parlamentului de legislatura a XIX-a.”

În mod evident, astfel de înţelegeri sunt anticonstituţionale şi îngrădesc exercitarea atribuţiilor de şef al statului. În momentul de faţă, după ce aţi fost ales de majoritatea parlamentară şi aţi fost validat de Curtea Constituţională şi înainte de a depune jurământul, aveţi obligaţia morală să precizaţi dacă v-aţi asumat vreun angajament politic de a urma prevederile acestei cârdăşii.

Pentru a căpăta încrederea poporului este nevoie să vă desolidarizaţi public de Acordul de constituire a AIE şi să daţi asigurări că nu aţi semnat nici un document secret cu exponenţii actualei puteri şi nici un aveţi înţelegeri verbale de a vă îndeplini mandatul în limitele stabilite de cei care v-au instalat în funcţie. În calitatea Dumneavoastră de persoană care aspiră să exercite funcţia supremă în stat este necesar să cereţi fără întârziere denunţarea acestui document nelegitim.

Poporul Republicii Moldova trebuie să aibă certitudinea că în fruntea ţării vine un Preşedinte ce exprimă şi apără interesele lui, dar nu un exponent al unui grup de cetăţeni care şi-au depăşit în mod grav mandatul şi exercită puterea în nume propriu.

Cu respect,

În numele Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei,

Iurie Roşca

20 martie 2012”

Biroul de presă al CACD

Комитет по защите конституции и демократии направил открытое письмо президенту Республики Молдова Николаю Тимофти.

Господин президент, Комитет по защите конституции и демократии считает, что вы обязаны рассказать общественности все обстоятельства вашего избрания на пост президента для того, чтобы прояснить некоторые основные аспекты, связанные с осуществлением вашего мандата под руководством Альянса за европейскую интеграцию.

Как вам известно, мы считаем, что государственная власть была узурпирована представителями нынешней власти, что является грубым нарушением статьи 2 конституции и статьи 339 Уголовного кодекса. Поэтому 29 февраля текущего года мы обратились в Генеральную прокуратуру с требованием возбудить уголовное дело и наказать виновных в совершении данного преступления. В настоящий момент наше обращение находится на стадии рассмотрения.

Одним из основных аргументов, подтверждающих тот факт, что власть в государстве была узурпирована, является содержание соглашения о формировании Альянса за европейскую интеграцию, подписанного 30 декабря 2010 года Владимиром Филатом, Михаем Гимпу и Марианом Лупу. Известен также тот факт, что вы были выдвинуты на пост президента республики правящей коалицией в результате договоренностей между тремя лидерами партий АЕИ и соглашения. Сами же они заявили, что ваше избрание главой государства преследует такие цели как избежание досрочных выборов и удержание власти Альянсом.

В связи со сложившейся ситуацией, граждане Республики Молдова имеют право знать, будете ли вы, в качестве президента, руководствоваться конституцией и уважать принцип верховенства закона, или же вы подчинитесь политическим соглашениям правящей коалиции. Для того чтобы внести ясность, процитируем некоторые положения соглашения АЕИ от 30 декабря 2010 года:

«Способ подготовки и принятия решений. Президент страны должен заранее предупреждать членов совета АЕИ (посредством секретариата) о проектах декретов. Если в течение 5 дней с момента информирования не появятся возражения, президент может принять решение. В случае возникновения возражений со стороны составляющих АЕИ, то вопрос необходимо обсудить в рамках совета АЕИ».

Дополнение к соглашению АЕИ от 16 декабря 2011 года устанавливает:

«5. Длительность мандата президента Республики Молдова, избранного парламентом XIX созыва не может превышать длительность мандата парламента XIX созыва. Глава государства должен по собственному желанию подать в отставку в момент истечения срока мандата парламента XIX созыва».

Очевидно, что подобные антиконституционные соглашения ограничивают полномочия главы государства. В настоящий момент, после того, как вы были избраны парламентским большинством, а Конституционный суд признал выборы действительными и перед тем, как вы принесете клятву, вы обязаны сообщить брали ли вы на себя какое-либо политическое обязательство следовать предписаниям этого заговора.

Для того, чтобы заслужить доверие народа, вам необходимо публично отмежеваться от соглашения о создании АЕИ и доказать, что вы не подписывали никаких секретных документов с представителями нынешней власти, что не существует также никаких устных договоренностей об ограничении вас в полномочиях в пользу тех, кто привел вас к власти. Будучи человеком, который стремиться занять высочайший в государстве пост, вы должны без промедлений потребовать расторжения этого незаконного соглашения.

Народ Республики Молдова должен быть уверен, что во главе страны будет стоять президент, которых выражает и защищает его интересы, а не представитель группы граждан, которые превысили свои полномочия и пользуются властью в собственных интересах.

С уважением,

От имени Комитета по защите конституции и демократии

Юрий Рошка

Источник: enews.md

Sursa: publika.md

Sursa: publika.md

Sursa: publika.md

Sursa: publika.md

Sursa: publika.md

Sursa: publika.md

Sursa: publika.md

Declaraţia Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei cu privire la situaţia politică de moment

CACD apreciază că partidele componente ale AIE continuă să uzurpeze puterea de stat. Republica Moldova rămâne a fi un stat captiv, aflat sub controlul unor grupări oligarhice, care au transformat instituţiile statului în unelte de stoarcere a unor supraprofituri în interes de tip mafiot. În aceste condiţii, sunt subminate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, se aprofundează criza economică, iar majoritatea cetăţenilor se află sub pragul minim de existenţă.

Noua tentativă de alegere a preşedintelui republicii, planificată pentru 16 martie, este neconstituţională şi urmăreşte continuarea procesului de menţinere ilegală a puterii.

După şapte săptămâni de proteste stradale, CACD a fost nevoit să sisteze provizoriu demonstraţiile, astfel reuşind să prevină provocările pregătite de guvernare pentru a înăbuşi violent protestatarii paşnici. Însă, la momentul oportun, vom reveni în forţă în centrul capitalei cu zeci de mii de adepţi.

În paralel cu întrunirile noastre de protest, Partidul Comuniştilor a organizat în zilele de sâmbătă o serie de acţiuni sub egida Congresului Civic, având poziţii similare cu cele ale CACD faţă de actuala guvernare. Respectând dreptul opoziţiei parlamentare la propria viziune, CACD subliniază că societatea nu înţelege până în prezent agenda, tactica şi finalitatea pe care o urmăresc comuniştii prin acţiunile pe care le întreprind.

Atâta timp cât Congresul Civic este doar o formă de manifestare a PCRM, el se înscrie perfect în logica statului de drept. Dacă însă prin structura respectivă, care contestă legitimitatea actualei guvernări, se urmăreşte substituirea organelor puterii de stat printr-o structură paralelă cu pretenţii de organ în drept să ia decizii în locul celor constituţionale, PCRM riscă să alunece el însuşi în afara câmpului constituţional. Într-o societate democratică opoziţia poate recurge la presiuni paşnice asupra puterii pentru a o determina să ia anumite decizii, cum ar fi demisia sau anunţarea de alegeri anticipate, dar în nici un caz nu poate să substituie actul decizional al instituţiilor statului prin hotărâri luate de nişte foruri ad-hoc. Normele şi conduita democratică nu presupun combaterea unor ilegalităţi ale puterii cu alte ilegalităţi ale opoziţiei şi nici crearea unei aşa-numite dualităţi a puterii de stat după precedentul istoric al bolşevicilor.

CACD consideră că PCRM manifestă inconsecvenţă prin poziţiile pe care le adoptă în ultimul timp. De la scopul declarat de debarcare a întregii coaliţii de guvernământ până la încercarea de a se alia fie cu Plahotniuc împotriva lui Filat, fie cu Filat împotriva lui Plahotniuc este o distanţă enormă. Dacă prin aceste manevre se urmăreşte aşa-numita reformatare a guvernării prin alierea comuniştilor cu una din componentele AIE, devine clar că în spatele acestor manevre şi jocuri de culise stau interese de redistribuire a influenţei asupra structurilor de stat în scopuri deloc onorabile.

CACD reprezintă o formă independentă de manifestare a iniţiativei cetăţeneşti şi declară că se delimitează de iniţiativa PCRM de a organiza un marş la 16 martie. Facem apel către toţi adepţii noştri să se abţină de la ieşirea în stradă în această zi. CACD îşi va continua activitatea până la încetarea stării de uzurpare a puterii de stat şi restabilirea ordinii constituţionale.

15 martie 2012

Причиной временного отказа от митингов является намерение правящего альянса организовать провокации и устроить на площади бойню. В воскресенье, 5 марта, во время митинга КЗКД, власти подготовили провокацию столкновения между мирными протестующими и провокаторами, находящимися под защитой полиции.

Провокаторы принесли с собой камни и металлические трубы, которые они намеревались использовать после митинга во время мирного марша. Силы правопорядка должны были вмешаться и наброситься на протестующих, используя слезоточивый газ, дубинки и воду. Трагедии удалось избежать только потому, что в последний момент нам сообщили об этом плане.

Мы не отказываемся ни от своей позиции, ни от борьбы против узурпаторов. Но мы не можем позволить преступникам подавлять демонстрантов. Не хотим подвергать опасности жизнь и здоровье наших сторонников. Организаторы событий 7 апреля не смогут снова устроить кровопролитие. Нам известна их жестокость, но мы не дадим себя запугать. Мы признаем только законные методы, мирные и ненасильственные методы политической борьбы. Мы будем информировать общество о наших последующих действиях.

Источник: enews.md

Sursa: privesc.eu

Declaraţia Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei

Criza politică, economică şi socială în care s-a pomenit Republica Moldova sub guvernarea AIE din 2009 până în prezent este una fără precedent în istoria ţării.
Grupările oligarhice care au venit prin violenţă la guvernare au acaparat statul şi exercită puterea în mod abuziv şi în nume propriu sub acoperirea unei retorici proeuropene. La distanţa de trei ani de la acţiunile violente din 7 aprilie 2009 grupul de conspiratori susţinuţi dinafară, preluând puterea, nu au făcut lumină asupra evenimentelor care au provocat răsturnarea puterii de stat. Astfel, nici Procuratura Generală, nici Parlamentul nu au reuşit să demonstreze că alegerile parlamentare din 2009 ar fi fost fraudate, iar principalii organizatori ai acţiunilor violente nu au fost nici nominalizaţi, nici traşi la răspundere. Lipsa de progrese în efectuarea anchetei asupra crimelor săvârşite la 7 aprilie 2009 este cauzată nu doar de faptul că principalii vinovaţi ocupă la ora actuală cele mai înalte funcţii în stat, ci şi de susţinerea acestora din partea unor cercuri internaţionale.

Corupţia, crimele cu caracter economic, atacurile raider, monopolurile, subordonarea Justiţiei, încălcarea sistematică a Constituţiei, nealegerea preşedintelui, persecutarea opoziţiei, toate acestea sunt trecute cu vederea de partenerii europeni ai actualei guvernări. În trei ani de zile nu a fost realizată nici o reformă, iar structurile financiar-creditare internaţionale continuă să acorde sume astronomice regimului criminal de la Chişinău. Finanţarea externă nu este urmată de rapoarte publice asupra modului de utilizare a acestor fonduri, lipsa de transparenţă trădând faptul că exponenţii puterii deturnează aceşti bani în interes propriu. Republica Moldova a devenit un „stat captiv” aflat la cheremul unor grupări criminale.

Uzurparea puterii de stat a provocat proteste stradale de amploare. În replică, regimul anticonstituţional a declanşat un val de persecuţii contra protestatarilor. MAI şi SIS au devenit unelte de represiune şi intimidare a oponenţilor regimului. Ministerul Educaţiei a luat măsuri abuzive pentru a împiedica tineretul studios să se alăture acţiunilor de protest. Întrunirile paşnice şi legale ale Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei sunt obstrucţionate de un grup de elemente declasate, care sunt instigate, finanţate şi protejate de regim. Toate demersurile noastre adresate MAI şi Primăriei capitalei în scopul menţinerii ordinii publice au fost ignorate. În acelaşi timp, canalele de televiziune afiliate puterii dezinformează opinia publică şi prezintă în mod distorsionat acţiunile CACD.

În ziua de duminică, 5 martie, în timpul mitingului CACD, actuala guvernare a pregătit provocarea unor confruntări violente între protestatarii paşnici şi elementele huliganice din preajma Arcului de Triumf, aflate sub protecţia poliţiei. Provocatorilor instruiţi de agenţii puterii li s-au adus pietre şi vergele de metal, care urmau să fie folosite în momentul încheierii mitingului şi începerii marşului. Forţele de ordine erau pe punctul să intervină violent, să snopească în bătăi manifestanţii, să folosească gaze lacrimogene, bastoane şi tunuri cu apă. Evitarea dezastrului a devenit posibilă doar datorită faptului că în ultimul moment am fost informaţi de ofiţerii din interiorul structurilor de forţă despre acest plan criminal.

Scopul urmărit de guvernare este compromiterea caracterului paşnic, democratic şi non-violent al demonstraţiilor în vederea suprimării lor sub pretextul apărării ordinii publice. Scenariul elaborat de regimul anticonstituţional împotriva CACD prevede provocarea de ciocniri violente, cu vărsări de sânge şi victime umane, iar liderii CACD ar urma să fie prezentaţi în calitate de responsabili. Potrivit acestui plan secret se ţinteşte condamnarea penală a unor membri ai CACD şi intimidării tuturor celor care ar mai încerca să protesteze împotriva regimului.

În aceste condiţii, CACD declară că a decis să suspende provizoriu acţiunile de protest din centrul capitalei. Noi nu renunţăm nici la poziţia, nici la lupta noastră hotărâtă contra uzurpatorilor. Dar nu putem permite criminalilor să-şi realizeze scenariul de reprimare a demonstranţilor. Nu dorim să supunem riscurilor viaţa şi sănătatea adepţilor noştri. Autorii violenţelor din 7 aprilie 2009 nu vor reuşi să organizeze o nouă baie de sânge. Cunoaştem cruzimea şi perfidia lor. Dar nu ne vom lăsa intimidaţi. Noi recunoaştem doar metodele legale, paşnice şi non-violente de luptă politică. Vom informa opinia publică la momentul oportun despre acţiunile noastre ulterioare.

Dumnezeu să binecuvânteze Republica Moldova!
7 martie 2012

Комитет по защите Конституции и демократии (КЗКД) продолжил сегодня серию акций протеста против правящего альянса. Участники мероприятия скандировали: «Долой Альянс!», «Долой олигархов!», «Свобода!», «Долой диктатуру!».

Генеральная прокуратура отказалась возбудить уголовные дела против лидеров Альянса за европейскую интеграцию Влада Филата, Мариана Лупу и Михая Гимпу, обвинив нынешних руководителей страны в узурпации государственной власти, назвав их преступниками.

Я сказал генеральному прокурору Валерию Зубко, что он станет соучастником серьезного преступления против народа Республики Молдова.

Я, также, укорил международное сообщество в том, что оно поддерживает антиконституционную власть. Впервые в истории нашей страны Совет Европы, Европейский Союз, ОБСЕ поддерживают руководство, которое находится у власти незаконно.

Источник: tribuna.md

Sursa: privesc.eu