Româna/Русский

Chiar dacă în mare parte jocurile sunt cunoscute și figuranții la fel, foarte des se poate produce și turnuri bruște în situația din țară

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, ex-vicepreședintele Parlamentului, Iurie Roșca, ex-vicepremier, jurnalist, a vorbit despre situația politică din Republica Moldova, alegerile locale anticipate în Chișinău și Bălți, pe cât de oportun i se pare un referendum pentru Unirea RM cu România în acest an, despre alegerile parlamentare, dar și alte aspecte importante.

T.: Dle. Roșca, cum apreciați situația politică ce s-a creat la moment în RM?

I.R.: Uzurparea puterii de stat de către un grup oligarhic, ce a reușit să anihileze foștii săi aliați, Filat și Ghimpu, pentru a controla statul de unul singur. Fiind un personaj mai mult decât controversat, dl. Vladimir Plahotniuc, totuși, se pomenește protejat de către americani în schimbul unei politici anti-ruse. E adevărat ca americanii nu mizează niciodată doar pe un singur pion, tocmai de aceea Maia Sandu, ca favorita a centrelor de influența externe, deja îi sufla în ceafa favoritului cu sila care stă în fruntea bucatelor. Partea proasta a acestui joc, cu toate elementele lor sordide sau hilare, arată fără putință de tăgada ca atât cei care controlează coaliția de guvernare, cât și opoziția zis pro-vestică nu au nici cea mai mică idee cum să pună pe picioare economia țării, urmând rețetele impuse din exterior în schimbul unor credite nesemnificative. Acestea din urmă sunt pretextul permanent al cedării actului decizional al puterii de la Chișinău patronilor din exterior.

T.: Ce părere aveți despre alegerile anticipate ale primarilor de Chișinău și Bălți? Ce nou ar putea aduce aceasta din punct de vedere politic?

I.R.: Se știe că atât Dorin Chirtoacă, cât și Renato Usatâi au abandonat funcțiile de primari nu de bună voie, ci fiind siliți de aceeași caracatiță represiva a păpușarului șef. Iar cei care au determinat eliberarea fotoliilor celor doi primari țintesc și ocuparea lor. Adică, PDM se bate de ceasul morții să pună mâna pe cârma celor doua orașe, în acest scop pregătind întreg arsenalul de instrumente abuzive uzate în alegeri, de la șantaj și corupere a oponenților și până la lansarea în cursă – atât a unor candidați afiliați puterii, cât și a altora, pretins independenți, de tipul Silviei Radu. Se pare că doar PSRM ca partid cu o pondere deosebită, ar putea face față concurenței cu PDM și aspiră la victorie în Chișinău și Bălți.

T.: Cum ați comenta evoluția lucrurilor pe segmentul de electorat unionist? Cine credeți că va prelua acest electorat?

I.R.: Indiferent cine ar fi personajul care va deveni portavoce a acestui curent politic, electoratul respectiv, fără să o știe, este deja preluat de către strategii americani. Anume aceștia incită adesea un talent deosebit în stimularea unor sentimente naționaliste (iar pentru mine termenul naționalist are o conotație pozitivă) nu în interesul României și al Moldovei, ci doar pentru a determina angajarea și mai profundă a țării noastre în conflictul dintre SUA și Rusia. Discrepanța dintre visele unioniștilor și interesul cinic al atlantiștilor este uriașă, doar că așa ceva nu poate fi tâlcuit pe înțelesul celor care trăiesc în starea de vrajă sau în zona irealului. O astfel de perspectivă nu acceptă analiză și abordările realiste.

T.: Pe cât de oportun vi se pare un referendum pentru Unirea RM cu România în acest an, după cum propun unii politicieni?

I.R.: Deloc oportun, deoarece asta ar însemna destrămarea teritorială definitivă a statului, conflicte majore dintre diverse segmente ale populației, dar și proclamarea separării regiunii autonome Găgăuzia și foarte posibil a municipiului Bălti, dar poate și a altor teritorii, separarea, deci, de Republica Moldova prin proclamarea independenței. Sunt foste posibile și conflictele armate, pe care le vor atrage asemenea inițiative. Adică, încă o dată, scenariul georgian din 2008 sau cel ucrainean din 2014 se poate repeta și la noi.

T.: Care în opinia dvs., sunt punctele forte și slabe ale sistemului electoral mixt?

I.R.: Nu văd nici un punct forte, nici pentru partide, nici pentru alegători. Iar trimiterea la exemplul altor state, unde asemenea modele ar funcționa, nu e deloc relevantă pentru Moldova. Există o singură cauză a apariției acestui model cocoșat, strâmb și distorsionat, și anume obsesia actualei guvernări de a rămâne la putere prin utilizarea tuturor instrumentelor de ordin administrativ (anihilarea oponenților prin aparatul represiv și prin corupere), manipularea alegătorilor prin inducerea confuziei între candidații de pe liste și a celor pretins independenți din circumscripțiile uninominale, etc.. PSRM a calculat că ar putea avea și el beneficii din acest sistem. Poate că partidul acesta face niște socoteli care îmi scapă mie. Însă în orice caz nu mai e mult până se va vedea în ce măsura mizele adepților sistemului electoral mixt se vor justifica.

T.: Cum credeți că va fi anul 2018 din punct de vedere politic? Și, eventual, dacă vom avea surprize?

I.R.: Turbulent, plin de conflicte deosebit de acute între actorii politici din cauza campaniei electorale, care mereu incendiază spiritele și din cauza intereselor geopolitice diametral opuse a marilor puteri, Rusia și SUA, secondate cu zel și docilitate de către UE și România ca responsabil pe teren de țintuirea Moldovei de spațiul euro/atlantic. Iar surprizele sunt nelipsite în politică. Chiar dacă în mare parte jocurile sunt cunoscute și figuranții la fel, foarte des se pot produce și turnuri bruște ale situației, care pot schimba tabloul general din țară.

T.: Cu ce rezultate credeți că se vor finaliza alegerile parlamentare din acest an?

I.R.: Cel mai probabil, cu absența unei majorități confortabile, formate din deputații unui singur partid, care să poată guverna nestingherit. Și atunci vor urma din nou lungi, extenuante și contraproductive negocieri pentru crearea unei majorități postelectorale din câteva partide. Iar asta va cauza prejudicii economice, și nu numai, destul de mari țării. O astfel de criză ar putea fi evitată dacă PSRM va reuși să obțină respectiva majoritate și împreună cu Președintele Igor Dodon să formeze rapid un nou Guvern, funcțional și stabil.

T.: Cum vedeți viitorul RM pe termen scurt, mediu și lung?

I.R.: Cu un optimism moderat. Multe lucruri, totuși, depind de oameni, adică de implicarea lor în cursul evenimentelor. Și factorul extern va avea un impact deosebit asupra situație interne din țară. Dacă SUA va slăbi economic sau dacă acolo vor avea câștig de cauza izolaționiștii, adică cei care doresc reorientarea politicii naționale americane spre problemele interne și renunțarea la o politică externă expansionistă, atunci reechilibrarea geopolitica pozitiva a întregii noastre regiuni este foarte probabilă. Odată cu afirmarea curentului identitar, suveranist, antiglobalist în țările grupului de la Vișegrad și în Europa Occidentala, și la noi scăderea substanțială a curentului euro-entuziast este inevitabilă. Adepții independenței și ai unui stat puternic, ce respinge modele băgate pe gât țărilor colonizate de către Occident, fie că e vorba de modele economice sau culturale, vor cunoaște o ascensiune spectaculoasa. Iar asta va da șanse mari pentru realizarea unui proiect istoric major țării noastre.

T.: Vă mulțumim!

Andriana Cheptine

Sursa: http://tribuna.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Este activată moderarea comentariilor. Comentariul dvs. poate lua ceva timp să apară.